Papa Leon al XIV-lea a făcut un apel la pace în Ucraina și Gaza
Papa Leon cere pacea în Ucraina. În prima sa rugăciune duminicală „Regina Coeli” ca suveran pontif, Papa Leon al XIV-lea a adresat un apel emoționant liderilor mondiali, cerând oprirea războiului și instaurarea unei păci autentice și durabile în Ucraina.
Papa Leon cere pacea în Ucraina
Discursul a fost rostit duminică, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, în fața a zeci de mii de credincioși.
„Port în inima mea suferința iubitului popor ucrainean.
Trebuie făcut totul pentru a se ajunge la o pace autentică, dreaptă și durabilă, cât mai curând posibil”, a spus Papa Leon al XIV-lea, reiterând apelul predecesorului său, Papa Francisc, privind pericolul unui „al Treilea Război Mondial în bucăți”.
Eliberarea prizonierilor și întoarcerea copiilor
Suveranul pontif a pledat pentru eliberarea tuturor prizonierilor de război și pentru reîntregirea familiilor despărțite de conflict.
„Copiii trebuie să se poată întoarce la familiile lor”, a subliniat el.
Papa cere încetarea imediată a ostilităților în Gaza
Referindu-se la criza umanitară din Fâșia Gaza, Papa Leon s-a declarat „profund întristat” și a cerut încetarea imediată a ostilităților.
El a subliniat necesitatea acordării de ajutor umanitar populației civile afectate și a cerut eliberarea tuturor ostaticilor.
Armistițiul India-Pakistan, un semn de speranță
Într-o notă mai optimistă, noul Suveran Pontif a salutat recenta încetare a focului între India și Pakistan.
„Am primit cu satisfacție anunțul armistițiului și sper că, prin dialog, se va ajunge la un acord durabil”, a afirmat el, exprimându-și rugăciunea pentru „miracolul păcii”.