sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 17 noiembrie 2022

O afacere dezastruoasă: statul român devine acționar majoritar la Blue Air. Compania n-a plătit nici o rată din împrumutul acordat de EximBank și garantat de guvern

Statul român devine acționar majoritar la Blue Air Foto: Facebook Blue Air
Statul român devine acționar majoritar la Blue Air Foto: Facebook Blue Air

Statul român devine acționar majoritar la Blue Air, după ce compania n-a plătit nici o rată din împrumutul acordat de EximBank și garantat de guvern, anunță mai multe publicații economice. Ble Air va fi administrată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a declarat pentru CursDeGuvernare președintele Autorității, Florian Daniel Geantă.

Statul român devine acționar majoritar la Blue Air

Însă măsura a fost luată după ce Ministerul Finanțelor a decis să fie executată garanția privind ajutorul de stat acordat în vara anului 2020.

„Din împrumutul de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la EximBank cu garanţia statului, compania aeriană nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata acestora încă din noiembrie 2021.

În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie”, explică Ziarul Financiar.

Citește și: Blue Air: guvernarea Orban a împrumutat-o, demnitari PSD și UDMR au torpilat-o, contribuabilii ar putea plăti o gaură uriașă. Plus: ministrul Tanczos îl ignoră pe premier

Guvernul Orban a emis, la 19 august 2020, o ordonanță de urgență prin care garantează un împrumut de 300 de milioane de lei acordat Blue Air. Ordonanța a fost inițiată de Lucian Bode, pe atunci ministru al Transporturilor, care a arătat că și alte state din UE au susținut companiile aeriene, după pandemie – Lufthansa fiind un exemplu. Actul legislativ prevedea că Finanțele și Transporturile vor avea reprezentanți în CA-ul companiei, cu drept de veto.

Compania ar putea fi inoperabilă

Ziarul Financiar arată că Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. În datele publice, Airline Invest apare cu un cod CAEN 6420 - Activităţi ale holdingurilor, iar afacerile companiei au fost de peste 9 mil. lei în 2021. Firma are pierderi de 900.000 de lei şi 4 angajaţi.​​

Compania a rămas fără mare parte din aeronavele cu care opera zborurile, iar șase dintre ele au fost puse garanție, împreună cu un teren de circa 10 hectare, pentru accesarea împrumutului de la Eximbank.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră