vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 03 septembrie 2025

Excursii de lux pe bani europeni pe Coasta de Azur și în Cipru, organizate de un director din MIPE. Ministrul Pîslaru l-a demis

Excursii de lux, din fonduri europene (sursa: Facebook/Dragoș Pîslaru)
Excursii de lux, din fonduri europene (sursa: Facebook/Dragoș Pîslaru)

Excursii de lux, din fonduri europene. Un director din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a fost demis după ce a aprobat organizarea a două traininguri externe, unul la Nisa, pe Coasta de Azur, și celălalt la Larnaca, Cipru.

Cele două sesiuni, cu câte 15 participanți fiecare, ar fi costat în total 535.000 de lei, cheltuieli acoperite din fonduri europene.

Excursii de lux, din fonduri europene

Ministrul Dragoș Pîslaru a declarat că deplasările erau planificate pentru hoteluri de patru și cinci stele și că directorul care a aprobat cheltuielile figura și el printre participanți.

Citește și: Lasconi desființează proiectele lui Bolojan și-l amenință pe Nicușor Dan cu suspendarea

„Le-am comunicat că nimeni nu pleacă pe banii statului la Nisa sau la Larnaca pentru training-uri mai mult sau mai puțin importante.

Am aflat că deplasările au fost anulate, însă șapte participanți au zburat deja spre Nisa cu biletele cumpărate anterior”, a spus ministrul.

Control comun și sancțiuni disciplinare

Pîslaru a dispus un control comun al corpului de control al ministerului și al autorității de management, pentru a verifica modul în care au fost pregătite deplasările.

„Toleranța mea și a acestui Guvern pentru risipa banului public este zero.

Am dispus demiterea directorului și sesizări disciplinare pentru toți colegii care au plecat în excursie pe bani publici”, a precizat ministrul.

„Fondurile europene nu sunt bani gratis”

Oficialul a subliniat că fondurile europene trebuie folosite exclusiv pentru modernizarea României, nu pentru deplasări nejustificate.

„Banii europeni nu sunt făcuți să-i cheltui pe prostii. Atâta timp cât vom avea această mentalitate că sunt bani gratis, vom fi într-o mare eroare.

Românii nu pot avea încredere în administrație dacă astfel de comportamente sunt tolerate”, a concluzionat Dragoș Pîslaru.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră