sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 16 octombrie 2022

Cum bați radarul Poliției în instanță: obligatoriu, se cere înregistrarea video pentru a se verifica variațiile bruște de viteză

Cum bați radarul Poliției în instanță (sursa: Digi24)
Cum bați radarul Poliției în instanță (sursa: Digi24)

Cum bați radarul Poliției în instanță: după ce se verifică starea tehnică a aparatului și existența autorizărilor la zi, este necesară prezentarea în instanță a înregistrării video de pe aparat, din momentul înregistrării vitezei.

Cum bați radarul Poliției în instanță

Astfel, se poate constata, uneori, că apar variații bruște și cu totul inxplicabile de viteză înregistrată, de până la 50 de kilometri pe oră. Așa a pățit un ieșean, Cristinel P., care a fost oprit pe 18 decembrie anul trecut, pe când se afla la volanul Skodei sale, de un poliţist care i-a adus la cunoştinţă că circula cu o viteză mult mai mare decât limita legală de 90 km/h. Şoferul a fost amendat cu 1.305 lei.

Citește și: Tăcere ciudată la Kremlin în legătură cu desele atacuri recente asupra regiunii ruse Belgorod. Cel mai recent atac, și cel mai grav: 11 morți, 15 răniți grav, toți voluntari pentru Ucraina

Nu ştia să fi avut 145 km/h, aşa că a contestat amenda. În instanţă, a afirmat că a protestat încă de la întocmirea procesului-verbal, dar obiecţiile sale nu au fost consemnate de poliţist. Pentru a demonstra că şoferul fusese sancţionat pe drept, reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene au prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Paşcani înregistrarea video a incidentului şi o fotocopie după verificarea metrologică a aparatului radar.

Viteza fluctuantă a convins judecătorii

Tocmai înregistrarea a fost motivul pentru care judecătorii au decis în cele din urmă anularea amenzii. Pe înregistrare se vedea cum viteza autoturismului fluctua mult, trecând de la 96 km/h la 136-138 km/h opt secunde mai târziu şi coborând înapoi la 96-99 km/h după alte șapte secunde.

Atenţia judecătorilor a fost atrasă însă de faptul că automobilul trecea de la viteza de 95 km/h la 145 km/h în decurs de doar o secundă. După încă o secundă, viteza cobora înapoi la 95 km/h. Magistraţii au apreciat că o Skoda nu este capabilă de o asemenea acceleraţie şi nici nu poate frâna pentru a-şi reduce viteza cu 50 km/h în doar o secundă.

"Instanţa constată că există un puternic dubiu cu privire la faptul că viteza de 145 km/h indicată în procesul verbal este chiar viteza cu care a circulat petentul la momentul şi locul indicat în actul supus analizei. Cum potrivit principiului «dubio pro reo», dubiul trebuie să profite făptuitorului, reţinând şi prezumţia de nevinovăţie a apelantului prevăzută de CEDO, instanţa constată că intimatul nu a furnizat o probă suficientă pentru susţinerea legală a procesului verbal în litigiu", au precizat judecătorii, care au dispus anularea procesului-verbal, potrivit Ziarului de Iași.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră