Din ce în ce mai mulți copii sunt operați pe creier în România, dar în foarte puține spitale se fac astfel de intervenții

Copii operați pe creier, multe cazuri. La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au fost operaţi, în ultimele săptămâni, trei copii cu cazuri grave de afectare a creierului.
Copii operați pe creier, multe cazuri
Este vorba de tumori benigne, maligne, care au nevoie ulterior de tratament oncologie, sau cazuri de traumă în urma unui accident.
Managerul unităţii medicale, dr. Lucian Eva, spune că au fost nevoiţi, la nivel de spital, să se adapteze în ultimii ani ca să realizeze şi astfel de proceduri asupra copiilor, nu doar a adulţilor.
Mai ales în contextul în care la nivel naţional sunt foarte puţin spitale care operează micuţii cu probleme neurochirurgicale.
Continuarea, în Ziarul de Iași.