sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 07 decembrie 2023

Ciolacu, promisiune mincinoasă: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”. Fapte: rata de refuz a solicitărilor de viză trebuie să fie sub 3%. Acum, este de patru ori mai mare

Ciolacu, promsiune mincinoasă: „Vom călători în SUA fără vize”
Ciolacu, promsiune mincinoasă: „Vom călători în SUA fără vize”

Premierul Marcel Ciolacu a făcut o promsiune mincinoasă, în cadrul vizitei în SUA: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”, a spus el la Prima TV, dar și la alte posturi. Dar ridicarea vizelor nu este o decizie strict politică, ci mai degrabă una tehnică, condițiile fiind clar înscrise în legea americană: cea mai importantă condiție este că rata de refuz a solicitărilor de viză trebuie să fie sub 3%.

Citește și: EXCLUSIV Judecătorii se ceartă între ei de la bani: Corbu, șefa ÎCCJ, acuzată că plătește toate drepturile celor de la Înalta Curte, în timp ce la instanțele inferioare salariile vin tăiate

Ultimele date publicate de Departamentul de Stat, pentru anul fiscal 2022, arată că rata de refuz este de patru ori mai mare și este puțin probabil ca în doar doi ani să scadă spectaculos.

Ciolacu, promsiune mincinoasă: „Vom călători în SUA fără vize”

„E o consolidare a Parteneriatului strategic, am vorbit foarte mult de eliminarea vizelor şi lucrul acesta mai mult ca sigur anul viitor va fi anunţat, şi din anul 2025 vom putea călători în Statele Unite fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul american astfel încât să îndeplinim această condiţie”, a susținut Ciolacu la Prima TV.

La Antena 3 el a pomenit, în treacăt, de îndeplinirea criteriului privind rata de refuz de 3%, dar știrea de pe site-ul postului nici măcar nu menționează acest fapt.

Liderul PSD a mai afirmat că „am vorbit cu fiecare congresman în parte, absolut toată lumea ne susține”, dar nu este clar cu câți membri ai Legislativului de la Washington s-a întâlnit el, de fapt.

Codul SUA prevede clar, la Titlul 8, Capitolul 12, Subcapitolul II, Partea II, 1187, care reglementează condițiile pentru programul Visa Waiver: „O astfel de rată de refuz pentru resortisanții țării respective în cursul întregului an fiscal precedent a fost mai mică de 3,0 %”. Legea prevede și alte condiții, precum deținerea unui pașaport biometric și să nu fi călătorit, după 2011, în țări precum Siria, Iran sau Coreea de Nord.

Citește și: Dezastrul din spionajul german: o „cârtiță” a vândut Moscovei zeci de pagini de documente secrete. Gruparea Wagner, avertizată că germanii i-au interceptat comunicațiile

Rata de refuz în cazul României a fost extrem de mare, în ultimii ani: peste 17% în anul fiscal 2021(13% - Serbia, doar 9,30% Muntenegru) și 12,61% în anul fiscal 2022 (Serbia - 19,45%, Muntenegru - 34,03%, dar Bulgaria a ajuns la 10%).

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră