sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 23 martie 2022

China a început să cumpere companiile ruseşti bucată cu bucată şi să umple golul lăsat de multinaţionalele vestice (presă)

China a început să cumpere companiile ruseşti  Foto: Kremlin.ru
China a început să cumpere companiile ruseşti Foto: Kremlin.ru

China a început să cumpere companiile ruseşti bucată cu bucată şi să umple golul lăsat de multinaţionalele vestice, relatează Ziarul Financiar. Peste 400 de multinaționale din statele democratice au părăsit Rusia.

China a început să cumpere companiile ruseşti

Trimisul special al Chinei în Rusia i-a îndemnat pe oamenii de afaceri chinezi aflaţi în Moscova să profite de oportunităţile economice create de criză, o strategie care ar putea ajuta la atenuarea impactului sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, scrie Bloomberg.

Ambasadorul Zhang Hanhui le-a transmis oamenilor de afaceri chinezi să nu piardă vremea şi să „umple golul“ apărut pe piaţa locală, se arată pe contul oficial de WeChat al Russia Confucius Culture Promotion Association.

Deşi nu există nicio referire la sancţiuni sau la respectarea acestora, Zhang a descris situaţia drept o oportunitate.

„Actuala situaţie internaţională este complexă. Marile companii au în faţă provocări majore sau chiar perturbări legate de plăţi şi lanţuri de aprovizionare. Acesta este un moment în care companiile private, mici şi mijlocii, pot juca un rol“, potrivit lui Hanhui.

Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat pe omologul său chinez Xi Jinping într-o convorbire de săptămâna trecută cu privire la posibile „implicaţii şi consecinţe“ în cazul în care Beijing-ul ar alege să susţină invazia preşedintelui rus Vladimir Putin din Ucraina.

Sute de companii occidentale au plecat

Numărul marilor companii care au plecat din Rusia a depășit 400, arată lista gestionată de Școala de Management a Universității Yale. Însă 34 au rămas, arată aceeași listă, actualizată la 17 martie. Printre ele, companii mari precum Reebok, Oriflame sau Bacardi.

Societe Generale a restrâns accesul Rusiei la piețele de capital, menționează lista Yale. Însă, grupul intenționează să-și păstreze filiala din Rusia, a anunțat miercuri directorul general Frédéric Oudéa. Rosbank a avut în 2021 un profit de 115 milioane euro la o cifră de afaceri de 643 milioane euro, respectiv 2% și 2,5% în ansamblul grupului.

Citește și: Super-iahtul lui Putin, „lux bolnav”: suport hârtie igienică din aur, piscină interioară care se transformă în ring de dans și două heliporturi capabile să preia elicoptere militare

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră