Câștigătorii Eurovision și-au vândul trofeul trofeul cu 900.000 de dolari pentru a cumpăra drone pentru armata ucraineană
Trofeul de la Eurovision a fost vândut. Câștigătorii ucraineni ai concursului Eurovision din acest an au anunțat că și-au vândut trofeul pentru suma de 900.000 de dolari, iar fondurile vor fi folosite pentru a cumpăra drone pentru armata țării lor.
Kalush Orchestra a primit trofeul cu microfonul de cristal la începutul acestei luni, după ce a câștigat concursul din acest an, învingând concurența principalilor rivali, Regatul Unit și Spania.
Trofeul de la Eurovision a fost vândut
Licitația câștigătoare pentru trofeu a fost atribuită WhiteBIT, un schimb de criptomonede. WhiteBIT a declarat că scopul licitației online a fost acela de a strânge un milion de euro (1.077.000 de dolari) pentru a cumpăra trei drone PD-2 pentru forțele armate ucrainene.
"Sunteți incredibili", a scris grupul folk-rap pe Instagram.
"Suntem recunoscători fiecăruia dintre voi care a donat fonduri pentru această licitație și mai ales mulțumim echipei @whitebit_ua care a cumpărat trofeul pentru 900.000 de dolari”, potrivit CNN.
De asemenea, trupa va efectua un turneu în Europa pentru a strânge fonduri pentru nevoile armatei și fundațiilor caritabile din Ucraina, a declarat la începutul acestei luni solistul trupei, Oleg Psyuk.