duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 21 februarie 2022

Bode îi îndoapă pe polițiștii aflați la „cursuri”. Norma, dublă față de rația recomandată

Bode îi îndoapă pe polițiști Foto: Blog CCSI
Bode îi îndoapă pe polițiști Foto: Blog CCSI

Ministrul de Interne, Lucian Bode, îi îndoapă pe polițiștii aflați la cursuri. Norma de hrană a cadrelor din Poliție aflate la „diferite cursuri sau școli de perfecționare, calificare, specializare, reciclare sau pentru obținerea gradului profesional următor” se va majora cu circa 19%. Până acum, aceștia beneficiau de o normă de hrană de doar 4.315 calorii - așa numita normă de hrană 8.

Bode îi îndoapă pe polițiști

Ministerul de Interne consideră însă că angajații aflați la cursuri trebuie să mânânce la fel ca și cei aflați în plină activitate. „Ținând cont de importanța formării profesionale în dobândirea unor competențe cheie necesare îndeplinirii obiectivelor instituției noastre și luând în considerare faptul că realizarea, într-un mod performant, a unor sarcini complexe, depinde, aproape, în totalitate, de valorificarea cunoștințelor dobândite prin cursuri și programe formative, se impune acordarea drepturilor de hrană prevăzute la norma de hrană nr. 6 și personalului care participă la diferite activități de perfecționare”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern prin care toți angajații din Poliție vor primi aceleași drepturi de hrană.

Citește și: Simion, co-președinte AUR: „Să-i scuipați pe parlamentarii care pleacă la alte partide”. El promite să facă același lucru

În consecință, toți subordonații lui Bode vor avea dreptul al 5.010 calorii pe zi.

Hotărârea de guvern nu precizează care va fi impactul bugetar al acestei măsuri.

Sistemul public de sănătate din Marea Britanie, National Health Service (NHS), recomandă doar 2.500 de calorii pe zi pentru bărbați și 2.000 pentru femei, pentru o alimentație sănătoasă. Un ghid al nutriției pentru poliția din Los Angeles recomandă un maximum de 3.000 de calorii pe zi pentru polițiștii „activi” și doar 2.000 pentru persoanele sedentare.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră