sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 29 ianuarie 2022

Boc, șocat de factura la gaz

Boc, șocat de factura la gaz Foto: Facebook Emil Boc
Boc, șocat de factura la gaz Foto: Facebook Emil Boc

Boc, șocat de factura la gaz. Primarul municipiului Cluj s-a declarat surprins de factura la gaz, la casa de vacanță din Câmpenești. El a locuit în acea casă doar 3-4 zile, de sărbători.

Boc, șocat de factura la gaz

”La Electrica, am avut 140 de lei, iar acum mi-a venit factură de 170 de lei sau ceva de genul acesta. La gaz aveam în jur de 180 de lei, iar acum puțin peste 200 de lei”, a spus Emil Boc. El nu a primit încă factura de gaz la apartamentul din strada Zorilor. ”Cred că am avut și o compensare, să vedem factura pe ianuarie, atunci va fi momentul adevărului”, a spus primarul Clujului, la ZIUA LIVE.

Acesta a spus că la casa de vacanță din satul Câmpenești, comună Apahida, facturile l-au uimit.

”Aoleu! Acolo am stat doar vreo trei-patru zile, de sărbători, iar factura la gaz a fost de 200 de lei. Mi-am zis: bă, fratele meu, ce e cu factură asta? Nu știu de unde prețurile astea pe acolo. Și nu știu de ce a fost așa de mare, poate și acolo va fi o compensare, n-aș vrea să greșesc. Voi vedea după ce se vor face ajustările astea în factură de pe luna ianuarie”, a spus Emil Boc.

Cîțu: 2021, cel mai bun an din istoria României

Florin Cîțu, liderul PNL, a declarat, sâmbătă, că 2021 a fost ”cel mai bun an din istoria României”. Singurul său regret este acela că nu a reușit să ducă la capăt reformele propuse, pentru că succesul economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor.

”E important să ştim exact situaţia reală. Eu ştiu că de foarte multe ori se spune că oficiali cumva nu vină să spună întotdeauna situaţia cum este ea, să nu sperim oamenii. Şi nu despre asta este vorba.

Citește și: Un an de la incendiul de la Matei Balș: 20 de morți, nici un responsabil. Rafila și Streinu Cercel sunt la putere

Eu cred că e bine să ştim toate scenariile şi în special scenariile dificile pentru că oamenii trebuie să se pregătească să ia decizii şi dacă se întâmplă să fie mai rău decât ne-aş aşteptat, atunci cu toţii câştigăm aşa.

Am administrat economia în 2020 şi în 2021 şi a ieşit bine”, a declarat fostul premier.

Regretă că n-a rămas premier spre binele românilor

Cîțu a sugerat că, dacă ar fi rămas premier, finaliza reformele și acest fapt s-ar fi simțit „în buzunarele românilor”.

„Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criza globală. Am un singur regret, că nu am reuşit să am timpul să duc până la final reformele propuse pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor.

În momentul în care vom termina reformele succesul economic al creşterii economici se va vedea şi în buzunarele tuturor românilor”, a spus Florin Cîţu.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră