Aproape 100 km de autostradă, construită de firmele lui Umbrărescu, ratează finanțarea PNRR - presă
Din cei 132,4 km de autostradă rămaşi să fie finanţaţi prin PNRR, doar 45,9 km vor fi gata până pe 31 august, data limită, scrie news.ro. Ceilalți 86,1 km vor fi gata spre sfârșitul anului și se vor finanța de la buget.
Citește și: Primarul PSD Fălticeni: de la locuință socială și Ford vechi la avere de 2 milioane de euro - presă
Este vorba de tronsoanele de autostradă Paşcani - Bacău (A7) şi segmentul care include tunelurile dintre Margina şi Holdea (autostrada Bucureşti Nădlac - A1). Toate cele trei segmente de pe tronsonul Bacău-Pașcani sunt construite de asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, adică, practic, de firmele lui Dorinel Umbrărescu.
Pro Infrastructură avertiza din 2022 că Grindeanu i-a dat prea multe contracte lui Umbrărescu
Conform datelor prezentate de Alin Şerbănescu, la solicitarea News.ro, graficul de execuţie abia a depăşit 65% la loturile 1 şi 2 şi 50%, la lotul 3.
Segmentul Margina-Holdea, de pe A1, este construit tot de asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - SA&PE Construct SRL - Euro-Asfalt d.o.o. La acest loc, lucrările sunt la un stadiu de 72%.
Segmentul Adjud - Bacău (45,9 km) ar urma să fie inaugurat pe 31 august sau 1 septembrie, conform informaţiilor oferite News.ro de Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Se va plăti prin PNRR ce s-a făcut până pe 31 august. Restul, din buget de stat", explică Alin Şerbănescu pentru News.ro ce se va întâmpla în cazul segmentelor finanţate prin PNRR, neîncheiate. "La final de contract, calculăm şi vedem dacă au fost întârzieri nejustificate", adaugă el.
Diferenţa de aproximativ 700 de milioane de euro - bugetul lucrărilor care nu ar fi încheiate până pe 31 august 2026 - a fost deja distribuită către alte proiecte.
„Din punct de vedere contractual, tot ce e pe A7, la nord de Focşani, trebuia să fie gata din noiembrie, anul trecut. De la Bacău, mai departe, e o întreagă discuţie ce se mai deschide anul acesta. Se pierde finanţarea prin PNRR iar, dacă CNAIR finanţează de la buget lucrările rămase, finanţarea o să fie ţârâita şi, pentru că va fi cu ţârâita, constructorul n-o să mai tragă cum a tras, să termine iar ceea ce rămâne la nord de Bacău se va duce în funcţie de alocarea bugetară”, a explicat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura.
Încă din martie 2026, Pro Infrastructura a avertizat că firmele lui Umbrărescu vor rata finalizarea in calendarul PNRR.
„Autostrada A7: risc semnificativ să pierdem bani gratuiți din PNRR.