vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: umbrarescu

13 articole
Eveniment

Umbrărescu a contestat atribuirea tronsonului 1 de pe Autostrada A8

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că a primit o contestație privind atribuirea contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii A8. Contestația oficială Potrivit comunicatului transmis marți, 11 noiembrie 2025, CNIR a precizat că Asocierea SA&PE Construct SRL (Leader), Tehnostrade SRL, Spedition UMB și Euro-Asfalt a depus o contestație oficială la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Citește și: Disputa Uscatu-Gheorghiu, fondatoarele ONG-ului „Dăruiește Viața”, ia amploare Aceasta vizează procedura de atribuire a contractului pentru tronsonul Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos, parte a Autostrăzii A8, cunoscută și ca Autostrada Unirii. Contractul fusese atribuit la sfârșitul lunii octombrie Contractul pentru construcția primului tronson al Autostrăzii A8, care va lega Târgu Neamț de Iași și Ungheni, a fost atribuit la data de 30 octombrie 2025. Potrivit procedurii, semnarea contractului era planificată după expirarea perioadei de zece zile destinate eventualelor contestații. Detalii tehnice ale tronsonului Târgu Neamț – Târgu Frumos Tronsonul 1 al Autostrăzii A8, situat pe teritoriul județului Iași, are o lungime totală de 27 de kilometri și include: 36 de poduri și pasaje, însumând 8,5 kilometri, dintre care pasajul principal de la km 27 va avea 1.100 de metri; 4 tuneluri, cu o lungime totală de 1,7 kilometri; 3 noduri rutiere majore: Moțca (DN 24), Pașcani (DJ 208) și Târgu Frumos (DN 28B). Asocierea declarată câștigătoare și valoarea contractului La finalul lunii octombrie, asocierea formată din Danlin XXL (lider), Groma Hold Ltd, Intertranscom Impex și Evropeiski Patishta a fost declarată câștigătoare a licitației pentru acest tronson. Oferta câștigătoare a fost de 4,76 miliarde de lei, iar contractul viza atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor. Urmează analiza contestației Depunerea contestației suspendă temporar procesul de semnare a contractului până la soluționarea cazului de către CNSC. Decizia instituției va stabili dacă atribuirea va fi menținută sau dacă procedura va fi reluată.

Licitația pentru primul tronson al Autostrăzii A8, contestată (sursa: Facebook/Compania Națională de Investiții Rutiere)
„Luna viitoare se termină banii de autostrăzi” Foto: Facebook
Eveniment

Asociația Pro Infrastructură: „Luna viitoare se termină banii de autostrăzi”

„Luna viitoare se termină banii de autostrăzi”, anunță, pe Facebook, Asociația Pro Infrastructură. Asociația susține că, dintre cei care au de încasat bani de la stat, companiile lui Umbrărescu beneficiază de achitarea rapidă a facturilor.  Citește și: EXCLUSIV Finul pe care ministrul Ivan voia să-l numească la Hidroelectrica, mic patron de cârciumă și abonat la sinecuri locale în Bistrița „Luna viitoare se termină banii de autostrăzi” Potrivit acestei postări, ministerul Transporturilor ar avea nevoie de 4-5 miliarde de lei în plus la rectificarea bugetară.  „Luna viitoare se termină banii de autostrăzi. În lumina constrângerilor bugetare prezente, liderii politici își pasează responsabilitatea față de șantierele de autostrăzi. Deciziile finale pare-se că vor fi luate tot pompieristic și netransparent, «în coaliție».   În degringolada creată, constructorii se repliază. Cap de listă, Umbrărescu. Nu e prima dată când face asta. În iulie 2022, amenința cu rezilierea unor contracte fiindcă autoritățile nu dădeau ordonanța necesară actualizării prețurilor care au explodat din cauza pandemiei și războiului de la graniță. Atunci noi i-am luat prompt apărarea, pe bună dreptate. Și nu doar lui Umbrărescu, ci tuturor antreprenorilor. Era o chestiune obiectivă care nerezolvată ar fi dus la catastrofa rezilierii multor contracte de miliarde de euro atât pe rutier, cât și pe feroviar.   Însă acum situația e diferită. Statul tocmai a plătit vreo 300 milioane lei către companiile din grupul UMB. Momentan, sunt emise facturi de încă 1,1 miliarde lei în total, cea mai "veche" fiind din 1 august.   Într-adevăr, UMB este cel mai expus antreprenor general, în special pe A7 unde a tras foarte tare, pe cele 10 loturi dintre Buzău și Pașcani acumulând o diferență medie între progresul fizic și cel financiar de 21%. Totuși, nu este cu mult mai mare decât media uzuală, 14-15%, de pe alte șantiere de autostrăzi și drumuri expres.   Statul nu a avut în 2025 plăți restante față de Umbrărescu. Ba mai mult, facturile s-au achitat, în medie, la 2-3 săptămâni de la emitere, mult mai devreme de termenul contractual de plată, 60 de zile. Lucru valabil și pentru ceilalți constructori.   Deși până în prezent plățile au mers ceas, mecanismul se poate gripa instantaneu dacă Transporturile nu primesc 4-5 miliarde de lei în plus la rectificarea bugetară de luna viitoare. Banii s-au terminat și în 2024, tot în septembrie. Atunci ex-ministrul Grindeanu a făcut rost de niște mărunțiș. Dar acum nu mai avem alegeri, iar bugetul e țăndări.   Buba și mai mare este că nu vorbim doar de cashflow, pe termen (foarte) scurt. Așa cum v-am avertizat public din 2023, România a contractat mult prea multe proiecte rutiere majore, fapt recunoscut inclusiv de Comisia Europeană. Vedeți comunicatul nostru din 29 iunie, în comentarii deontologii acuzându-ne pe noi că suntem anti-infrastructură.   Realitatea e dură: trebuie făcută o listă de priorități. Cele 5,5 miliarde de euro alocate pe domeniul rutier în Programul Transport se vor consuma prin 2027-2028 fiindcă pe ele se bat proiecte de vreo 25 de miliarde euro, dacă adunăm contractele de finanțare semnate, cererile depuse și loturile care au fost scoase recent din PNRR. Nu socotim alte tronsoane aflate în pregătire sau licitație.   Mai nou, ni se vinde năluca noului program militar SAFE. Dar aici România propune finanțarea A7 Pașcani-Suceava și A8 Pașcani-Iași-Ungheni, secțiuni care nu intră în cele 25 de miliarde de euro calculate de noi în paragraful anterior.   Solicităm guvernanților o dezbatere serioasă, cu argumente tehnice, în care să fie consultați toți actorii relevanți, inclusiv noi. Respingem categoric maimuțăreala cu amenințările cu ieșirea de la guvernare din cauza autostrăzilor și informațiile cu țârâita livrate presei «pe surse» care vorbesc despre «înfrânări» și «prioritizări» făcute din pixul politic, fără transparență”, scrie această asociație.   

Ce proiecte majore au fost eliminate din PNRR urmare a gafelor oamenilor lui Grindeanu Foto: gov.ro
Eveniment

Ce proiecte majore au fost eliminate din PNRR ca urmare a gafelor oamenilor lui Grindeanu

Ce proiecte majore au fost eliminate din PNRR urmare a gafelor oamenilor lui Grindeanu: printre ele, toată autostrada Buzău-Focșani, construită de firmele Umbrărescu. Citește și: Autostrăzile din Moldova pierd finanțarea PNRR fiindcă oamenii lui Grindeanu au manevrat licitațiile, arată ministrul Pîslaru Informațiile apar într-un comunicat al ministerului Transporturilor, care minimalizează impactul deciziei Comisiei Europene și nu precizează ce firme au câștiga licitațiile dubioase, care au generat scoaterea din PNRR a acestor proiecte.  Ce proiecte majore au fost eliminate din PNRR urmare a gafelor oamenilor lui Grindeanu Comunicatul încearcă să îl absolve de greșeli pe fostul ministru, Sorin Grindeanu, și susține că „modificările privind finanțarea prin PNRR nu sunt cauzate de erori administrative sau de slaba gestionare a proiectelor. Schimbările sunt cauzate de anumite necorelări tehnice între sistemul european de achiziții (JOUE) și cel național (SICAP), în special privind vizibilitatea publicării unor erate”.  Azi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europeen, Dragoș Pîslaru a spus că mai multe autostrăzi deja finalizate pierd finanțarea prin PNRR pentru că „anumite erate la aceste achiziții nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – JOUE”. „Sunt segmente de autostradă (care au fost scose din PNRR, n.r.), nu din progres fizic, ci din probleme de achiziții publice. Căutăm surse alternative de finanțare pentru proiectele prioritare, gen segmentele prioritare din A7 și A8 care nu mai sunt prinse din PNRR”, a declarat demnitarul.  În comunicat, Transporturile arată ce proiecte au fost scoase din PNRR: • Autostrada Buzău – Focșani (A7) – finalizată și deschisă circulației. Lotul costa circa 4,2 miliarde de lei (840 milioane euro) și aproape era integral construit de firmele lui Umbrărescu. • Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7) – finalizat și dat în circulație. Acesta a fost construit de Asocierea Impressa Pizzarotti & C SPA - Pizzarotti SA - Retter Project Management SRL. Pret: 1.468.550.055,22 lei fara TVA, durata de executie 20 de luni• Secțiunile Leghin – Moșca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (A8) - aceste loturi costau tot circa 800 de milioane de euro• Secțiunile Nădășelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania) - circa 700 milioane de euro, trei tronsoane construite de firmele lui Umbrărescu• Loturile 1, 3 și 4 din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș. Ministerul Transporturilor susține că se va găsi finanțare europeană „prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană”. Însă Programul Transport 2021-2027 este deja suprasubscris cu alte proiecte.  În plus, ministerul susține că „România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor”: „În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanțare din bugetul de stat”. 

Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB Foto: Facebook
Eveniment

Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB

Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB: pagina de Facebook Drum Expres Focșani-Brăila- Constanța a scris că compania controlată de Dorinel Umbrărescu opreșește lucrările pe A3 (autostrada Transilvania) și A8 (Ungheni-Târgu Mureș). Citește și: Biserica Ortodoxă Română își declară neutralitatea în alegerile prezidențiale. Bisericile maghiare au cerut contracararea extremismului Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB În plus, „ca element de noutate, a scăzut ritmul și pe A7 lotul 3 Ploiești-Buzău, al turcilor de la Nurol-Makyol”. Ulterior, pagina de Facebook a scris că „Guvernul României a reușit totuși să se împrumute, doar că la niște costuri destul de mari. Deci, există totuși posibilitatea (foarte mică, de altfel), ca șantierele mai sus menționate, să nu se oprească”.  CNAIR a dezmințit informațiile susținând că ar fi vorba de o „pauză programată de o săptămână” pentru muncitorii de la UMB. Pe de altă parte, CNAIR scrie, fără să ofere detalii, că „este normal că toți constructorii să fie preocupați de asigurarea fluxurilor financiare care le permit continuarea activității în viitor, iar aceste fluxuri sunt asigurate atât din fonduri europene cât și din bugetul de stat”.  „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța” susține că „nu s-au plătit facturile pe lucrările executate și  predate către #CNAIR” și „nu s-au plătit diurnele  către șoferi”. Această pagină de Facebook prezintă discuțiile de pe un grup al celor care lucrează pentru UMB. În unul din aceste grupuri se arată că restanțele la plată sunt, în unele cazuri, din toamna anului 2024. Însă CNAIR intensifică controalele și ridică obiecții la lucrările efectuate pentru a justifica amânarea plăților, iar constructorii să nu ceară penalități.

Scenariul de vis: în 2024 să se deschidă aproape 200 km de autostradă
Economie

Scenariul de vis: 2024 deschidă aproape 200 km de autostradă

Scenariul „de vis” este ca în 2024 să se deschidă aproape 200 km de autostradă și drum expres, arată o analiză a Asociației Pro Infrastructura. Însă asociația scrie că „realistă” ar fi deschiderea între 140 și 55 de kilometri de autostradă și de drum expres. Citește și: Caz șocant: femeie trimisă la spital cu o gripă severă are acum fracturi la umeri și nu-și poate mișca brațele, după ce a fost plimbată între unitățile medicale Scenariul de vis: în 2024 să se deschidă aproape 200 km de autostradă „În acest an avem foarte multe variabile și este greu de prezis cu exactitate ce se va întâmpla, dar vom încerca. REALIST vorbind, ne vom bucura de 55 km (doar loturile sigure, DEx16 Oradea, A0 Sud 1, A7 Focșani și muzeele A0) în scenariul PESIMIST și până la 140 km (adăugăm A0 Sud 3, A1 Pitești-Curtea de Argeș, DEx4 Tureni și DEx12 Colonești-A1) în cel FOARTE OPTIMIST. Ar fi un record. 176 sau chiar spre 200 kilometri, este scenariul DE VIS cu toate planetele aliniate și bani la buget (nu există suficienți), stat serios (ce glumă bună) și constructori foarte harnici (prea puțini)”, arată Pro Infrastructura, într-o postare pe Facebook. Harta Pro Infrastructura Șantiere care se vor deschide în 2024 Asociația face un sumar al șantierelor care ar urma să se deschidă în 2024: „Mult-așteptatele” A1 Sibiu-Pitești Secțiunile 2 (Mapa-Cengiz) și 3 (WeBuild) și veriga-lipsă Margina-Holdea (UMB), "la urși" A8 Leghin-Moțca (UMB) și A13 Arpașu-Sâmbăta (Makyol) Lângă Buzău, pe ultimul sector din A7 Ploiești-Pașcani, Nurol ar trebui să intre direct în execuție Pe A0 Nord chinezii (CCECC) vor porni între Afumați și Pantelimon Posibil ca Pizzarotti să dea drumul la ceva utilaje pe Bâcu-Corbeanca. Erbașu ar putea începe pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiș. „În total, în scenariul cel mai optimist, în 2024 avem START șantiere pe aproape 196 km DOAR DACĂ autoritățile găsesc niște mărunțiș de avans și rezolvă birocrația, iar antreprenorii găsesc credite la bancă și chef de muncă”, apreciază asociația. Șanse mari de finalizare Ce șantiere s-ar putea finaliza: Primele două deschideri vor fi în februarie-martie cu Strabag pe DEx16 între Autostrada A3 și Centura Oradea, respectiv cu Alsim Alarko pe A0 Sud între DN5 și DN4. Aceiași turci sunt în ofsaid rău și trebuie să dea în trafic și DN4-A2 în mai-iunie, cu mult peste ce spune contractul, octombrie 2023. În vară am putea vedea și scoaterea de la categoria muzee și punerea în exploatare a secțiunii A3-DN2 de pe A0 Nord dacă oficialii CNAIR împreună cu chinezii (CCECC) se învrednicesc să facă o soluție de conectare A0-DN2 la Afumați. Din cele 4 tronsoane ale A7 scadente în 2024, doar celebra cocoașă de la Focșani e sigură. UMB are deadline în august, noi sperăm să fie gata în octombrie: sunt la 27% pe Mândrești-Focșani Nord (cocoașa) și la 25% pe Buzău-Vadu Pașii unde tot în august trebuie să termine. Șanse 50-50 de finalizare Potrivit asociației, sunt mai multe șantiere care au doar șanse 50% să se termine în 2024: Marea știre rutieră a lui 2024 TREBUIE să fie conectarea A1 de A2 prin A0 Sud, doar dacă-și face treaba Aktor între DN6 și A1. Are termen aprilie 2024 și, evident, nu-l va respecta: abia a ajuns la 60% stadiu fizic. WeBuild poate rupe gura târgului în 2024 pe A1 Pitești-Curtea de Argeș și să fure trofeul celor de la Strabag: inaugurarea cu 9 luni înainte de termen (septembrie 2025) Șanse 50/50 au și cei de la Dimex să termine la limită, în decembrie, puțin înainte de termen, mini-ciotul de nici 5 km de la Tureni, dar cu maxi-impact în trafic Probelemele lui Umbrărescu „Marea necunoscută la capitolul 50/50 este UMB. Trebuie să se decidă unde să se concentreze ca să poată inaugura obiective din A7, DEx12 și DEx6”, susține asociația, care a mai avertizat că firma lui Umbrărescu a preluat pre amulte contracte. Pe A7 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat cât și pe Râmnic-Mândrești au ajuns la aproximativ 26% și, cu mari eforturi, pot fi gata în decembrie unele segmente cu soluții de descărcare temporară în DJ-urile locale, fie între nodurile proiectate. Greu de crezut că UMB ar putea deschide mai mult de 25 din cei aproape 67 kilometri dintre Vadu Pașii (Buzău Nord) și Mândrești (Focșani Sud), cu neglijarea altor șantiere din portofoliu. În funcție de ce se va decide pe A7, se poate rezolva și ecuația pe DEx12 Colonești-A1 unde UMB a ajuns la 42% și poate finaliza la sfârșitul anului măcar parțial până la Albota DACĂ se concentrează aici în dauna altor șantiere. DEx6 Galați-Brăila a fost promis total iresponsabil de Grindeanu pentru 2023 (!) deși termenul este decembrie 2024 și, la fel ca pe DEx12, poate fi extins lejer în 2025. Chiar dacă vorbim de forța celor de la UMB, va fi teribil de dificil să finalizeze în 12 luni ce a mai rămas din structura-mamut cu hobanat peste Siret și viaducte complicate peste căile ferate din zonă. Centurile orașelor, uitate Unde crede Pro Infrastructură că sunt șanse foarte mici de deschidere: Pe A7 Ploiești-Mizil contractul celor de la Pizzarotti cere luna septembrie, însă abia au atins 40% și va fi extrem de dificil să pună în teren ~55% în 12 luni. Șanse „pur teoretice”: Pe A7 Mizil-Buzău, Coni și Trace au deadline în octombrie dar abia au trecut de 35%. „Cruciale sunt și centurile rutiere pe care autoritățile le ignoră. Să fie băgate în seamă în apropierea alegerilor locale? Târgu Jiu și Bârlad erau promise din 2022, apoi '23, o fi '24 cu noroc? Și la Sfântu Gheorghe este fezabilă deschiderea în acest an. Iar Zalău la Sfântu’ Așteaptă. Timișoara Sud, Craiova Sud și niște obiective pe DNCB? Mai vedem în 2025”, mai arată asociația.

Pe autostrăzile lui Umbrărescu, lucrările avansează în ritm de melc Foto: Facebook
Economie

Pe autostrăzile lui Umbrărescu, lucrările avansează în ritm de melc

Pe autostrăzile lui Umbrărescu, lucrările avansează în ritm de melc: „A intrat în «Clubul 2% pe lună» alături de repetenții clasei”, scrie Asociația Pro Infrastructură. De altfel, această asociație a avertizat acum peste un an că firmele omului de afaceri din Bacău, apropiat de PSD și lăudat atât de premierul Ciolacu, cât și de președintele AUR, George Simion, au primit prea multe lucrări și nu vor avea resurse umane să le termine la timp. Citește și: Cine este necunoscutul medic de la unul din cele mai jalnice spitale din România care câștigă, lunar, 11.000 de euro de la stat. Cum a explodat salariul său, în doar doi ani Însă UMB, compania controlată de Dorinel Umbrărescu, are în lucru 80% din autostrăzile finanțate prin PNRR, iar ratarea termenelor de finalizare riscă să ducă la pierderea acestor bani europeni. Pe autostrăzile lui Umbrărescu, lucrările avansează în ritm de melc „UMB este întins ca marmelada pe prea multe felii de pâine, 10 la număr doar pe #AutostradaA7. Așa că a intrat în "Clubul 2% pe lună" alături de repetenții clasei, fapt evidențiat fără echivoc chiar de cifrele oficiale date de CNAIR, confirmând cele mai rele temeri ale noastre din 2022. Pe cele 5 loturi ale A7 de la nord de Focșani, între Domnești și Pașcani, adică pe 137,7 km (54%) din totalul de 255,7 km contractați de UMB dintre Buzău și Pașcani, avansul fizic oficial raportat de CNAIR în noiembrie este cuprins între 1% (unu %) și 3% (trei %). Adică aproape nimic, la 6-7 luni de la emiterea ordinelor de începere lucrări în mai 2023. Iar termenul de execuție este de 30 luni la fiecare. Ați spune că se concentrează pe restul de 46% unde stau mai bine. Nu, nu stau. Focșani-Domnești este la 15% după 7-8 luni de la emiterea ordinului de începere (OIL), deci 2% pe lună, tot 30 luni execuție. Loturile 2 și 3 din Buzău-Focșani sunt la 23%, respectiv 25% după 9-10 luni de la OIL, adică 2,5% lunar. Aici este chiar mai sever contractul: 26 de luni execuție directă! Același ritm jalnic avem și pe loturile 1 și 4 din Buzău-Focșani care sunt la 23%, respectiv 27% după 11-12 luni de la OIL, deci vreo 2,2% avans fizic lunar, în medie. Acestea două sunt singurele tronsoane din cele 10 ale UMB de pe A7 care au termen de finalizare în 2024, mai precis în august. În condițiile date, imposibil de respectat. Dacă aceste cifre de "progres" fizic erau făcute de orice alt antreprenor, îi vedeam la televizor pe ministrul Grindeanu și pe șeful CNAIR Pistol fluturând amenințător rezilierea contractelor. Dar statul este doar pentru unii mumă, pentru ceilalți e ciumă. Este fix predicția noastră devenită realitate. UMB nu și-a putut dubla capacitatea peste noapte: pe 54% din A7 nu face mai nimic, iar pe restul de 46% gâfâie. Ba chiar putem spune că am fost optimiști fiindcă și alte șantiere suferă! Pe A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului nu mai au mobilizarea din trecut. Și mai ales Tronsonul 4 DEx12 Craiova-Pitești este foarte întârziat. Într-adevăr, UMB încearcă să închidă cât mai repede din șantiere, vezi A0 Nord lotul 2 și DEx12 Slatina-Colonești, dar forța considerabilă a UMB este clar împrăștiată pe mult prea multe fronturi. Să ne înțelegem: UMB este, de departe, cel mai puternic și mai muncitor antreprenor din infrastructura rutieră din țara noastră. Dar ar fi bine să recunoască spășit că, din ambiția stupidă de a face TOATĂ autostrada care-i trece prin fața sediului, s-a întins peste dublul capacității reale. UMB are în tolbă 80% din autostrăzile finanțate prin PNRR, adică 341 km din totalul de aproape 430 km din program pe A8, A7, A3 și A1. Și riscă să iasă din termenele contractuale, să pună România în poziția ratării țintelor (și banilor) din PNRR, să-și păteze reputația greu construită în toți anii ăștia și, cel mai grav, să treacă peste limitele roșii auto-impuse și să-și omoare, la propriu, muncitorii”, a scris, azi, pe Facebook, Asociația Pro Infrastructura. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare La 26 noiembrie, Ziarul de Cluj publica o filmare în care arăta că, pe Autostrada Transilvania, se lucra la viaducte, deși temperaturile erau la limita înghețului.

Firma lui Umbrărescu mai găurise o conductă Transgaz Foto: Ziarul de Iași
Eveniment

Firma lui Umbrărescu mai găurise o conductă Transgaz

Cu două luni înainte de explozia de pe Autostrada Moldovei, firma lui Umbrărescu mai găurise o conductă Transgaz, afirmă azi Libertatea. Însă surse DeFapt.ro afirmă că ar fi fost și al treilea incident - aceeași conductă Transgaz găurită deja de două ori a fost din nou lovită în timpul unor lucrări de decopertare. Acest ultim incident s-ar fi produs la 25 septembrie, a doua zi după ce au fost înmormântate cele patru victime ale exploziei de la Călimănești. Citește și: Contracte cu dedicație: profesorii pot folosi prima de carieră didactică la un număr limitat de magazine! Câțiva retaileri mari, excluși Guvernarea PSD menține o presiune constantă pe această autostradă, pentru a fi finalizată într-un procent cât mai mare în anul electoral 2024. Citește și: Ciolacu și Grindeanu, vizită, la 12.09, în punctul de pe autostrada A7 unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Presiune pe constructor, care pare să fi ignorat cerințele Transgaz La 21 septembrie, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, A7, în dreptul localității Călimănești, a avut loc o explozie a unei conducte de gaz. Patru persoane au murit, iar cinci au fost rănite. După scurt timp, discuțiile despre acest incident au fost îngropate. Firma lui Umbrărescu mai găurise o conductă Transgaz „Înainte de explozia pe Autostrada Moldovei, soldată cu patru morți și cinci răniți, pe același tronson, la aproximativ 20 de kilometri distanță, a mai existat un incident grav, din fericire fără victime, au spus pentru Libertatea surse concordante din lumea constructorilor. Informațiile au fost confirmate oficial, la cererea redacției, de către Transgaz, operatorul sistemului național de transport. Incidentul a avut loc în data de 17 iulie 2023, în zona comunei Garoafa, din județul Vrancea și a fost cauzat de intervenția neautorizată a angajaților Tehnostrade, care nu au respectat interdicția de a nu lucra aproape de conductă, susține Transgaz. «În data de 17.07.2023, la ora 14:40, conducerea Exploatării Teritoriale Brăila a fost anunțată de către un angajat al SC Tehnostrade SRL – Compania de Construcții de Drumuri Bacău de producerea unui incident (emanații) în zona UAT Garoafa, din cauza intervenției neautorizate a unei foreze aparținând SC Tehnostrade SRL în zona conductei Dn250 mm Racord Focșani», se arată în răspunsul trimis de Transgaz”, a scris, în această dimineață, Libertatea. Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!” DeFapt.ro a scris despre patronul firmei care construiește Autostrada Moldovei, Dorinel Umbrărescu, un protejat al PSD, admirat de George Simion. În 2007, Hotnews scria despre ascensiunea acestuia: „Supranumit «regele asfaltului», Dorinel Umbrărescu este unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri din Moldova, grație relației speciale pe care a dezvoltat-o, în perioada 2001-2004, cu importanți lideri ai PSD, precum Viorel Hrebenciuc, Dumitru Sechelariu, Sergiu Sechelariu sau Corneliu Iacobov”.

Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu, atitudine radical diferită față de cea de după explozia de la Crevedia Foto: Inquam/ George Călin
Politică

Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu

Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat, azi, după explozia de pe autostrada lui Dorinel Umbrărescu: „Este un accident de muncă. A intrat procuratura. Toată lumea face o anchetă amplă şi aşteptăm raportul foarte clar”. În explozia de joi de pe autostrada A7, unde lucrau firmele lui Dorinel Umbrărescu, au murit deja patru persoane Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu În cazul exploziei de la Călimănești, Vranea, el a pasat vina către autorii studiului de fezabilitate - o firmă despre care DEFapt.ro a scris că este abonată la contracte cu statul și a avut legături cu PSD și Dan Voiculescu: „Eu aş pleca de la proiectare. Deci s-a proiectat peste magistrala de gaze a lui Transgaz, de când ştiţi că aveau loc şi înlocuiri ale magistralei”. Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Atitudinea premierului era radical diferită, față de cea de acum, după explozia de la Crevedia, unde au murit cinci persoane. „Toți acești așa-ziși patroni care fac zeci și sute de milioane de euro provocând tragedii de proporții nu au ce căuta în mediul de afaceri din România. Trebuie să schimbăm și legislația, astfel încât cine nu are autorizație de funcționare, mai ales pentru activități cu risc major, să răspuundă și penal. În acest moment, doar plătesc o amendă și-și văd liniștiți de treabă, adică produc alte drame”, spunea premierul PSD la 31 august. La Crevedia, Ciolacu s-a deplasat personal pentru a vizita locul catastrofei. În plus, el i-a vizita pe răniții aflați în spitale și participat la o ședință a celulei de criză de la ministerul de Interne. Premierul trage de timp: „Haideți să vedem...!” Premierul a fost la Călimănești, în Vrancea, pe autostrada A7, în locul unde s-a produs explozia conductei Transgaz, dar cu nouă zile înainte de accident. Acum, el n-a părut interesat de situația, ci chiar ușor iritat de întrebările presei. „Haideţi să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat. Eu aş pleca de la proiectare. Deci s-a proiectat peste magistrala de gaze a lui Transgaz, de când ştiţi că aveau loc şi înlocuiri ale magistralei. Nu este singurul loc unde se întâmplă aşa ceva. Haideţi să aşteptăm ancheta şi sunt ferm convins că vom afla cu toţii adevărul. Oricum condoleanţe familiilor şi e un moment neplăcut”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Buzău, potrivit transcrierii news.ro.

Ovidiu Laicu, pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde ale lui Umbrărescu Foto: Facebook
Eveniment

Pesedistul obscur supervizează șantierele de miliarde

Cine este pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde ale lui Umbrărescu, inclusiv cel unde a explodat conducta de gaz: Ovidiu Laicu este consilier local la Iași, meseria de bază fiind cea de subinginer de căi ferate, cu o avere care, potrivit presei locale, apare și dispare în mod miraculos din declarațiile de avere. Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Despre modul în care acesta a gestionat Direcția de Drumuri și Poduri Iași, Repoter Iași arăta, în 2019: „Peste 250.000 de lei au ca destinație promovarea DRDP pentru că împlinește 100 de ani de la înființare”. Pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde Potrivit presei, Laicu, care este și director la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, este șeful echipei de supervizare a șantierului Autostrăzii Focșani – Bacău, unde a avut loc joi o explozie soldată cu patru morți după ce muncitorii au spart o conductă de gaze. Însă, ieri, el a transmis unei publicații din Iași că s-a ocupat de supervizare doar în lunile martie și aprilie din 2023, iar din mai ar fi renunțat - dar nu a prezentat documente care să confirme acest fapt. În plus, informația că el s-a pus diriginte de șantier pe trei loturi ale autostrăzii A7 - construite de firmele lui Dorinel Umbrărescu - a apărut în Monitorul de Botoșani și apoi în presa centrală după 25 mai, iar Laicu nu a infirmat-o. Dimpotrivă, el a explicat presei că nu a încălcat nici o lege. Aceste servicii de „consultanță” i-ar aduce un spor de 30%, spune chiar șeful DRDP Iași pe Facebook. TIR Magazin scrie că șeful DRDP Iași este subinginer, cu specializarea Căi Ferate Drumuri și Poduri absolvită la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Facultatea de Construcții și Instalații Iași. „După Revoluție, a ajuns inginer constructor. În 1996, la 35 de ani, îl găsim membru în Consiliul de Administrație – Societatea Lucrări Drumuri și Poduri Iași. Prima slujbă la care face referire este șef de șantier la firma Citadin SA. Apoi, fără să aibă vreo specializare în domeniu, în 2009 ajunge director general la Garda de Mediu Iași. După un an se întoarce la compania Citadin SA, unde ajunge director. Din 2012, este director general la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Mugurel Laicu este vicepreședinte PSD”, scria TIR Magazin în mai 2019. Presa din Iași a scris constant despre averea sa consistentă, care apărea și dispărea din declarația de avere. Vilă mare, plus circa 140.000 de euro în conturile de etern bugetar „De la un an la altul, vila și terenul directorului Regionalei de Drumuri Naționale, Ovidiu Laicu, dispar după care reapar în declarația de avere (...) În 2018, proprietatea era menționată în declarația de avere, în 2021 a dispărut, iar în 2022 a reapărut. Laicu spune că despărțirea de soție ar fi motivul straniei evaporări a proprietății din declarația de avere depusă în 2021, dar explicațiile acestuia sunt șubrede. În același document sunt menționate veniturile obținute de soție, dar lipsesc proprietățile imobiliare. În ultimii șapte ani, casa și terenul de lângă Iași și-au schimbat în mod dubios proprietarii: au fost cumpărate de Laicu, după care au fost donate mamei sale, au revenit la Laicu cu titlu de moștenire, după care acesta le-a donat din nou soției”, scria, în ianuarie 2023, 7Iași.ro. Citește și: Unul din cei mai mari dealer-i de Fentanil și Oxicodonă din București lucrează la lanțul de farmacii Catena. DIICOT l-a prins în flagrant În declarația de avere din iunie 2023, Laicu declara un salariu de director al DRDP Iași de circa 11.000 de lei pe lună. Însă, în conturile sale bancare se aflau circa 700.000 de lei, în total.

George Simion, fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu Foto: Sursa Zilei
Eveniment

George Simion, fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu

Președintele AUR, George Simion, este un fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu, patronul firmei care construiește tronsonul de autostradă unde, azi, muncitorii au lovit o conductă de gaze care a explodat și a ucis patru oameni. Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!” Simion s-a referit de cel puțin două ori la Umbrărescu, inclusiv într-o postare pe Facebook. George Simion, fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu „Lăsați-l pe Umbrărescu să facă toate tronsoanele din A7. Cine contestă ar trebui condamnat penal pentru sabotaj!”, a transmis George Simion pe pagina sa de Facebook, la 10 ianuarie 2023. În mai 2023, liderul AUR îl invoca din nou, într-un interviu pentru BZI. „Potențialul economic al Moldovei ține de oameni pentru că avem unii dintre cei mai buni și capabili oameni. Cred că noi moldovenii am cucerit Bucureștiul și urmează în curând să cucerim Madridul, Roma, Londra. Ar trebui să punem accept pe forța de muncă. Iașul lucrează în IT, în servicii, dar e nevoie să folosim și mediul rural și jumătatea aceia de țară care poate să renască satul românesc. Să avem fabrici cum aveam și înainte de 1989, care să lege comunitățile rurale. Lăsând antreprenorii români să-și facă treaba susținând pe domnul Umbrărescu care face un lucru minunat. Cred că este singura soluție. Antreprenorii români care au rezistat prigoanei din ultimii ani, au arătat că sunt capabili. Iar, singura soluție este să lași inițiativa privată autohtonă și să îi susții să finalizeze aceste proiecte”, spunea Simion. Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Însă Umbrărescu este și un favorit al PSD, el fiind lăudat constant de către premierul Ciolacu și ministrul Sorin Grindeanu. Grindeanu și Ciolacu, moment de entuziasm pe unul din șantierele lui Umbrărescu „Nu că este cel mai important constructor dar cred că în acest moment nu există companie în Europa care să aibă în jur de 450 de kilometri de autostradă sau drum expres în lucru, ceea ce-l face probabil unul dintre cei mai importanţi constructori din Europa. M-aş bucura şi eu şi domnul prim-ministru să avem mai mulţi constructori de acest tip”, spunea Grindeanu, în iunie 2023, după ce el și premierul Ciolacu s-au întânit cu antreprenorul băcăuan la sediul ministerului Transporturilor.

Ciolacu și Grindeanu, vizită în punctul de lucru unde s-a produs explozia  Foto: Captură video
Eveniment

Ciolacu și Grindeanu, vizită unde s-a produs explozia

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au efectuat o vizită, la 12 septembrie, exact în punctul de lucru unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Din declarațiile celor doi se poate observa o oarecare presiune asupra constructorului, o companie controlată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, să termine lucrările în anul electoral 2024. Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!” Cât de mare este presiunea ca lucrările să fie gata în 2024, anul alegerilor, se vede și din comunicatul de azi al CNAIR, după accident: „Ne exprimăm speranța că cercetările desfășurate în cazul acestui accident nu vor provoca întârzierea lucrărilor”. Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi. Solicitările Transgaz par să fi fost ignorate Potrivit unor informații publicate de Economedia, Transgaz a cerut constructorului să nu efectueze lucrări în zona magistralei de gaz decât avizarea lor: „Pe o zonă de 20 m, de o parte și de alta a conductei de gaze, lucrările de construire a drumului vor fi demarate numai după avizarea în C.T.E. Transgaz S.A. a proiectului tehnic de protejare / relocare / înlocuire, după caz, a conductei iar lucrările propriuzise, de execuție a drumului în zona conductei, vor fi începute doar după finalizarea lucrărilor asupra conductei”. Dar Transgaz a arătat că nu avizase aceste lucrări: „Menționam faptul că, constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea «Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea», acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”. Locul exploziei, filmare din dronă Foto: Captură video La 12 septembrie, Ciolacu și Grindeanu au făcut declarații de presă exact la Călimănești, Vrancea, unde s-a produs explozia de azi. „Avem toate premisele ca la sfârșitul anului viitor( n.r. 2024) să putem să circulăm pe Focșani-Buzău”, a spus ministrul Transporturilor. Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Ciolacu și Grindeanu, vizită în punctul de lucru unde s-a produs explozia „Vreau să felicit Ministerul Transporturilor și pe domnul ministru, dar în primul rând și pe constructori și să-i asigur că prioritatea noastră în acest moment este infrastructura mare, mai ales această autostradă care părea imposibilă acum un an și ceva. Moldova va avea o autostradă și veți vedea cât de repede Moldova se va dezvolta și va recupera din regiunile istorice, altele dezvoltate mult mai repede până acum”, a declarat Ciolacu, la Călimănești, Vrancea. Foto: Guvernul României, „Vizita de lucru a premierului Marcel Ciolacu la tronsonul 4 din Autostrada Buzău-Focșani” În cadrul aceleiași vizite, dar la un alt punct de lucru de pe A7, la Petrești, premierul PSD l-a lăudat pe Dorinel Umbrărescu, patronul firmei care efectua lucrările. „Cred că numai centura Bacăului ai făcut-o tu, Dragoș, tot cu domnul Umbrărescu...Din 2004 se lucra. Ritmul totuși la autostrada Moldovei a fost impus 100% de ministrul Sorin Grindeanu. A finalizat contractele, a finalizat licitațiile, a dat adjudecările. Mai avem un singur tronson, parcă al treilea, până în Buzău, unde încă anumite instituții ale statului se joacă. Sper ca alte instituții ale statului să mă informeze, ca prim-ministru de fapt, în legătură cu ce se întâmplă acolo, pentru că nimeni nu răspunde când se pierd bani europeni sau când avem întârzieri”, a declarat Ciolacu.

Consitrans, firma controlată de Eduard Hanganu, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Foto: Replica Online
Eveniment

Abonată contracte cu statul și legată de Dan Voiculescu

Firma care a făcut studiul de fezabilitate pe autostrada care trecea pe lângă conducta Transgaz, Consitrans, este abonată la contracte cu statul - mai exact chiar cu compania care construiește autostrăzi, CNAIR - și este direct legată de Dan Voiculescu, printr-un fost director, transferat apoi chiar la CNAIR. Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!” Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi. Abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Consitrans, controlată de omul de afaceri Eduard Hanganu, care deține 92% din părțile sociale, și de Viorica Hanganu, care are 8% din firmă, este celebră pentru că a făcut studiile de fezabilitate pentru nenumărate șosele și autostrăzi. Până la finalul anului 2022, încasase circa 21 de milioane de euro din studii de fezabilitate contractate cu CNAIR. Aceasta este firma care a făcut studiul de fezabilitate și pentru autostrada Focșani-Bacău. „Consitrans, a finalizat prima etapă a contractului și a depus la CNAIR Studiul de Fezabilitate.?După ce CNAIR va analiza documentele, Prestatorul va trece la următoarea etapă a contractului care constă în Elaborarea Proiectului Tehnic.❗Contractul trebuie finalizat până în luna aprilie a anului 2022.?Documentația reprezintă baza contractului pentru construcția propriu-zisă a secțiunii A7, Focșani-Bacău, în lungime de 97 de km”, anunța CNAIR, pe Fcaebook, în decembrie 2021. Proiecte controversate, acuzații îngropate Consitrans a făcut studiile de fezabilitate pentru o serie de proiecte cu probleme uriașe. „Numele firmei apare în scadalul autostrazii Sibiu-Oraştie. Potrivit unui raport al CNADR inginerul Consitrans responsabil de lucrare ar fi închis ochii la mai multe nereguli săvârşite de constructorul autostrăzii. Conducerea societatii Consitrans nu au putut fi contactată”, arăta Digi 24, în 2015. Un alt proiect controversat, unde Consitrans a făcut studiul de fezabilitate, este drumul Craiova-Calafat. „Zeci de kilometri din Drumul Naţional 56, care leagă Craiova de de Calafat, sunt străjuiţi pe ambele sensuri de rigole care au peste un metru şi jumătate adâncime. Mai mult, drumul aflat încă în constucţie nu e semnalizat corespunzător. Lipsesc cu desăvârşire indicatoarele de drum în lucru”, arăta tot Digi 24. Aceste rigole fac imposibil ca un șofer să tragă pe dreapta dacă din față vine o mașină aflată în depășire. Digi 24 aprecia că aceste rigole sunt pentru drumuri de munte, nu pentru cele de la câmpie. Citește și: Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă: Transgaz spune că UMB n-a respectat avizul, prefectul de Vrancea – conducta nu era suficient de adânc îngropată Veriga de legătură: un deputat promovat de Dan Voiculescu, mic investitor la Gazprom Însă datele publice arată că firma Consitrans are o legătură directă cu Dan Voiculescu și cu CNAIR: Bogdan Pascu, care în 2006 era vicepreședinte al Partidului Conservator - formațiunea patronului Antenei 3 - a fost director general al Consitrans din 2013 în 2016. El a fost și „managing partener” la Antena 1 Călărași și consilier al președintelui la Grivco, o altă companie controlată tot de Dan Voiculescu. Pascu a fost parlamentar din partea fostului Partid Conservator condus de Dan Voiculescu și a ocupat în 2006 și funcția de vicepremier în cabinetul condus de Călin Popescu – Tăriceanu. Bogdan Pascu și Dan Voiculescu Foto: Agerpres În 2019, el a fost numit de premierul PSD Viorica Dăncilă șef al Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură - o structură care dubla ministerul Transporturilor. În septembrie 2019, el a fost plasat și-n poziția de administrator al portului Constanța. În 2021, a fost numit de ministrul Dan Vîlceanu în funcția de membru al Consiliului de Administrație al CNAIR. Ulterior, a ajuns președinte al CA-ului CNAIR. În mai 2022, el a fost numit director general adjunct al acestei companii. Însă, surprinzător, în noiembrie 2022, oamenii plasați de PSD în CA-ul CNAIR l-au dat afară pe Pascu, în noiembrie 2022. Potrivit declarației de avere a acestuia, el deține acțiuni de circa 17.000 de euro la Gazprom. În decembrie 2021, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, scria despre legătura dintre Pascu și Consitrans, acuzând întârzierile de la proiectarea autostrăzii Brașov-Comarnic: „Să aibă legătură asta cu numirea de către PNL ca președinte al Consiliului de administrație al CNAIR a omului lui Dan Voiculescu, chiar fostul director general timp de 6 ani al firmei Consitrans?

Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă Foto: ISU Vrancea
Eveniment

Începe schimbul acuzații explozia de pe autostradă

Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă Focșani-Bacău, unde patru oameni au murit arși de vii: Transgaz spune că UMB, firma care construia acel tronson, n-a respectat avizul, în timp ce prefectul de Vrancea susține că acea conductă care a explodat nu era suficient de adânc îngropată. Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!” Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi. Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă „Menționam faptul că, constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea «Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea», acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”, a afirmat Transgaz, într-un comunicat transmis în această dimineață. „Din primele concluzii, este o eroare umană, vedem acum de unde vine eroarea umană, din cea constructivă a acestei magistrale, că nu ar fi la adâncimea corectă faţă de cât s-a intervenit în 2017, ultima oară, pe acest tronson şi ar fi fost remediate zonele cu o degradare mai mare de 40%. El a fost verificat în 2016, acest gazoduct, magistrală şi rezista, conform verificărilor, la o presiune de 45 de bari, pe ea avea în timpul exploziei 35 de bari de atmosfere, aşa o ţineau, cu 10 atmosfere sub cea dată de verificări”, a spus, azi, prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, potrivit news.ro. El a precizat că ”e posibil ca şi factorul noapte să fi contribuit” şi a arătat că ancheta este în desfăşurare. Citește și: Pescobar de la „Taverna Racilor” a încasat câte 10.000 de euro pe zi în 2022. Profit curat: peste cinci milioane de lei anul trecut, din alimente expirate, rugină și lipsă de igienă la fițe în Herăstrău Cine construia autostrada Focșani Adjud, unde în noaptea trecută a fost lovită conducta de gaz și patru muncitori au ars de vii: eternul baron al asfaltului, Dorinel Umbrărescu. Firma sa, UMB, a fost desemnată câștigător la licitație pe toate cele trei loturi ale autostrăzii A7 de la Focșani la Bacău, un tronson de aproape 95 de kilometri.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră