sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 04 august 2022

Amnesty International, ajutor enorm pentru Rusia: susține că are probe că ucrainenii ar avea militari și echipamente de artilerie în zone civile, contrar reglementărilor internaționale

Amnesty International, ajutor enorm pentru Rusia (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Amnesty International, ajutor enorm pentru Rusia (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Amnesty International, ajutor enorm pentru Rusia: organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului a acuzat joi armata ucraineană că a periclitat civili prin amplasarea unor baze militare în şcoli şi spitale şi prin lansarea din zone locuite a unor atacuri împotriva invadatorilor ruşi.

Amnesty International, ajutor enorm pentru Rusia

Amnesty consideră că astfel de tactici încalcă legislaţia umanitară internaţională.

"Am documentat o tendinţă a forţelor ucrainene de a periclita civili şi de a încălca legile războiului când acţionează în zone locuite", a declarat secretara generală a organizaţiei, Agnes Callamard, citată într-un comunicat al organizaţiei.

"Faptul că se găseşte într-o poziţie defensivă nu exonerează armata ucraineană de respectarea dreptului internaţional umanitar", a adăugat ea.

Cercetători ai Amnesty au anchetat în perioada aprilie-iulie lovituri ruse în regiunile ucrainene Harkov, Donbas şi Nikolaev, inspectând situri bombardate şi discutând cu supravieţuitori, cu martori şi cu apropiaţi ai victimelor.

Lovituri lansate din zone civile

Organizaţia arată că s-au găsit şi probe potrivit cărora forţele ucrainene lansează lovituri din zone rezidenţiale şi au înfiinţat baze în clădiri civile din 19 localităţi. Multe din zonele respective se aflau la câţiva kilometri de linia frontului, existând deci şi alte opţiuni, care nu ar fi pus în pericol civili.

Amnesty afirmă că, din câte a aflat, militarii care s-au instalat printre locuitori nu le-au cerut acestora să părăsească împrejurimile.

Citește și: Ucraina, aproape de faliment: țara invadată are în fiecare lună un deficit de cinci miliarde de dolari. Zelenski: Trebuie să exportăm urgent zece milioane de tone de cereale

Cu toate acestea, atrage atenţia organizaţia, nu se justifică în niciun caz "atacurile ruse orbeşti" care au lovit civili.

Amnesty precizează că a contactat din 29 iulie ministerul ucrainean al Apărării pentru a discuta concluziile la care a ajuns, însă nu a primit niciun răspuns până la publicarea comunicatului.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră