Reacție agresivă a secretarului de stat de la Sănătate Alexandru Rogobete în cazul "Sf. Pantelimon": "Cine ne cere demisia? Aceleași NIMICURI care au făcut NIMIC pentru sistemul de sănătate"

Agresivitate la Sănătate - "nimicuri" vor demisia. Alexandru Rogobete, secretarul de stat din Ministerul Sănătății care spera să fie numit în funcția de ministru în cazul demiterii lui Alexandru Rafila, s-a rățoit la toți cei care critică faptele de la "Sf. Pantelimon" cercetate de procurori.
Agresivitate la Sănătate - "nimicuri" vor demisia
Secretarul de stat Alexandru Rogobete, fostul consilier personal al ministrului Alexandru Rafila, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care a încercat să minimalizeze cazul pacienților morți în condiții suspecte la spitalul "Sfântul Pantelimon".
Problema lui Rogobete: cazul ar fi fost transformat în subiect de campanie electorală.
Așa că l-a arătat cu degetul pe liberalul Nicolae Ciucă, partenerul de guvernare al PSD. Apoi i-a etichetat drept "nimicuri" pe cei care cer demisia ministrului Alexandru Rafila.
"Mi s-a spus acum câteva ore că . REFUZ FERM să cred asta! Așa este politica lor în care nu au construit un spital în ultimii 34 de ani! Cine ne face
Cine ne cere demisia? Aceleași NIMICURI care au făcut NIMIC pentru sistemul de sănătate și care prin NIMICUL lor vor să conducă în continuare. Suntem normali la cap?", s-a burzuluit online Alexandru Rogobete.
Rogobete se vede ministru
La final, secretarul de stat a ținut să își declare solidaritatea cu medicii: "cu asumare și responsabilitate, MĂ ÎNCLIN CU RUȘINE, pentru că ei nu au, în fața voastră, în fața colegilor mei medici și vă asigur, CĂ NU SUNTEȚI SINGURI".
Rogobete, însă, nu a scos nici un cuvânt despre pacienții de la spitalul "Sfântul Pantelimon".
Mesajul postat de Alexandru Rogobete nu este deloc întâmplător. Numele său a fost vehiculat în ultimele zile ca posibil înlocuitor al pesedistului Alexandru Rafila în funcția de ministru al Sănătății.
Dar, pentru că premierul Marcel Ciolacu nu l-a schimbat din funcție pe ministrul Rafila, Alexandru Rogobete a fost forțat să facă un pas înapoi.
Crescut la umbra medicului Dorel Săndesc
Cariera lui Alexandru Rogobete este strâns legată de cea a medicului Dorel Săndesc, managerul Spitalului Clinic Județean "Pius Brînzeu" din Timișoara și președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI). Din CV-ul lui Alexandru Rogobete aflăm că este medic rezident suspendat la spitalul condus de medicul Săndesc.
În plus, este asistent universitar la UMF "Victor Babeș", acolo unde medicul Dorel Săndesc este prorector Dezvoltare Academică. Mai mult, Alexandru Rogobete este autor și coautor al mai multor articole științifice publicate împreună cu medicul Săndesc.
În iulie 2020, Alexandru Rogobete a venit de la Timișoara la București pe funcția de consilier personal al secretarului de stat Nicolae Dragoș Garofil. De la medicul liberal Garofil, a trecut la cabinetului ministrului Alexandru Rafila, tot pe funcția de consilier personal.
În timp ce îl consilia pe Alexandru Rafila, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, sub conducerea medicului Dorel Săndesc, l-a premiat cu 5.000 lei pe Alexandru Rogobete pentru "cea mai bună prezentare orală a unui tânăr medic". Se întâmpla în anul 2022. În februarie 2023, a fost numit în funcția de secretar în Ministerul Sănătății.
DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la Alexandru Rogobete, dar acesta a refuzat să răspundă.