duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: dorel sandesc

3 articole
Eveniment

Agresivitate la Sănătate - "nimicuri" vor demisia

Agresivitate la Sănătate - "nimicuri" vor demisia. Alexandru Rogobete, secretarul de stat din Ministerul Sănătății care spera să fie numit în funcția de ministru în cazul demiterii lui Alexandru Rafila, s-a rățoit la toți cei care critică faptele de la "Sf. Pantelimon" cercetate de procurori. Agresivitate la Sănătate - "nimicuri" vor demisia Secretarul de stat Alexandru Rogobete, fostul consilier personal al ministrului Alexandru Rafila, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care a încercat să minimalizeze cazul pacienților morți în condiții suspecte la spitalul "Sfântul Pantelimon". Citește și: Eternul bugetar Rafila deține în conturile bancare, investiții și sub formă de împrumuturi peste șapte milioane de lei Problema lui Rogobete: cazul ar fi fost transformat în subiect de campanie electorală. Așa că l-a arătat cu degetul pe liberalul Nicolae Ciucă, partenerul de guvernare al PSD. Apoi i-a etichetat drept "nimicuri" pe cei care cer demisia ministrului Alexandru Rafila. "Mi s-a spus acum câteva ore că . REFUZ FERM să cred asta! Așa este politica lor în care nu au construit un spital în ultimii 34 de ani! Cine ne face ? Ăia care sunt experți la făcut și care cu lipsă de demnitate și onoare se laudă cu . Cine ne cere demisia? Aceleași NIMICURI care au făcut NIMIC pentru sistemul de sănătate și care prin NIMICUL lor vor să conducă în continuare. Suntem normali la cap?", s-a burzuluit online Alexandru Rogobete. Rogobete se vede ministru La final, secretarul de stat a ținut să își declare solidaritatea cu medicii: "cu asumare și responsabilitate, MĂ ÎNCLIN CU RUȘINE, pentru că ei nu au, în fața voastră, în fața colegilor mei medici și vă asigur, CĂ NU SUNTEȚI SINGURI". Rogobete, însă, nu a scos nici un cuvânt despre pacienții de la spitalul "Sfântul Pantelimon". Mesajul postat de Alexandru Rogobete nu este deloc întâmplător. Numele său a fost vehiculat în ultimele zile ca posibil înlocuitor al pesedistului Alexandru Rafila în funcția de ministru al Sănătății. Dar, pentru că premierul Marcel Ciolacu nu l-a schimbat din funcție pe ministrul Rafila, Alexandru Rogobete a fost forțat să facă un pas înapoi. Crescut la umbra medicului Dorel Săndesc Cariera lui Alexandru Rogobete este strâns legată de cea a medicului Dorel Săndesc, managerul Spitalului Clinic Județean "Pius Brînzeu" din Timișoara și președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI). Din CV-ul lui Alexandru Rogobete aflăm că este medic rezident suspendat la spitalul condus de medicul Săndesc. În plus, este asistent universitar la UMF "Victor Babeș", acolo unde medicul Dorel Săndesc este prorector Dezvoltare Academică. Mai mult, Alexandru Rogobete este autor și coautor al mai multor articole științifice publicate împreună cu medicul Săndesc. În iulie 2020, Alexandru Rogobete a venit de la Timișoara la București pe funcția de consilier personal al secretarului de stat Nicolae Dragoș Garofil. De la medicul liberal Garofil, a trecut la cabinetului ministrului Alexandru Rafila, tot pe funcția de consilier personal. În timp ce îl consilia pe Alexandru Rafila, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, sub conducerea medicului Dorel Săndesc, l-a premiat cu 5.000 lei pe Alexandru Rogobete pentru "cea mai bună prezentare orală a unui tânăr medic". Se întâmpla în anul 2022. În februarie 2023, a fost numit în funcția de secretar în Ministerul Sănătății. DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la Alexandru Rogobete, dar acesta a refuzat să răspundă.

Agresivitate la Sănătate - "nimicuri" vor demisia (sursa: Facebook/Alexandru Rogobete)
George Simion, fake-news distribuit pe Facebook Foto: Facebook
Eveniment

George Simion, fake-news distribuit pe Facebook

George Simion, fake-news distribuit pe Facebook: „Protest împotriva vaccinării obligatorii”. Citește și: Țara șoșoacelor: România, locul 5 de la coada clasamentului din 2023 privind vaccinarea. Haiti, Mali și Djibouti au rate de vaccinare mult mai bune El își argumentează protestul pe un document aflat în dezbatere publică, strategia națională de vaccinare, care însă nu prevede așa ceva. George Simion, fake-news distribuit pe Facebook „Niciun act normativ elaborat de Ministerul Sănătății nu va impune vaccinarea obligatorie! Acest act medical nu este și nu va fi obligatoriu!”, a spus și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, acum o zi. De altfel, vaccinarea obligatorie - dacă ar fi acceptată de Curtea Constituțională - ar trebui reglementată prin lege, nu prin hotărâre de guvern. România este pe locul 5 de la coada clasamentului din 2023, respectiv poziția 175, privind vaccinarea cu vaccinul DTP1 (difteric, tetanos, pertusis), arată datele publicate de site-ul World Population Review. Rata de vaccinare la DTP1 era de 68%. „Ieşim în stradă împotriva vaccinării obligatorii şi pentru apărarea drepturilor românilor! Joi, 17 august, protestăm la Ministerul Sănătăţii împotriva Strategiei de Vaccinare a ministrului Alexandru Rafila, care nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării şi a reprimării dreptului cetăţenilor de a alege ceea ce este mai bine pentru sănătatea lor. Obligativitatea nu va creşte încrederea în sistemul de sănătate şi nici în buna intenţie a guvernanţilor”, arată postarea de miercuri pe pagina de Facebook a partidului AUR. Și George Simion a chemat, pe pagina sa, la proteste: „Mâine suntem la protest în București. Cine nu poate veni, sa distribuie”. Foto: Facebook George Simion Medicul Dorel Săndesc, îngrijorat de rata slabă a vaccinării „În ceea ce privește rata de vaccinare, România se află pe ultimele locuri la nivel international. Astfel, într-o statistică la nivel mondial din 2023, cu privire la rata de vaccinare cu vaccinul DTP1 (difteric, tetanos, pertusis), România se află pe locul 175, doar patru țări având o rată de vaccinare mai redusă: Guineea Ecuatorială, Nigeria, Sudanul de Sud și Papua Noua Guinee! Dintre țările din spațiul European, cele mai apropriate sunt Bosnia-Herțegovina și Ucraina, aflate cu 23, respectiv 24 de poziții mai sus față de țara noastră!”, a comentat, pe Facebook, Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean Timișoara. „Oare este ok, să fim atât de jos? Oare se mai poate pune problema dacă trebuie sau nu făcut ceva?!?”, se întreabă Dorel Săndesc.

Țara șoșoacelor: România, locul 5 de la coada clasamentului din 2023 privind vaccinarea
Eveniment

România, locul 5 coada clasamentului privind vaccinarea

România este pe locul 5 de la coada clasamentului din 2023, respectiv poziția 175, privind vaccinarea cu vaccinul DTP1 (difteric, tetanos, pertusis), arată datele publicate de site-ul World Population Review. Rata de vaccinare la DTP1 era de 68%. Citește și: Cum arată vila cât un hangar pe care Ciolacu ar trebui să o împartă cu nevasta la divorț. Premierul deja s-a separat de soție în privința părților sociale Mai prost decât România stau Guinea Ecuatorială, Nigeria, Sudanul de Sud și Papua Noua Guineea. DIICOT, nimic despre dosarul lui Șoșoacă după ce a atacat un centru de vaccinare Senatoarea Diana Șoșoacă este cercetată penal de procurorii DIICOT pentru zădărnicirea combaterii pandemiei COVID-19 după ce a blocat activitatea unui centru de vaccinare. În septembrie 2021, un grup de protestatari antivaccinare condus de senatoarea Diana Șoșoacă a blocat accesul într-un centru de vaccinare din comuna Răchiteni din județul Iași. Din decembrie 2021 nu se mai știe nimic despre acest dosar. „Este verificat și de mine, și de mulți alții, când sunteți lângă vaccinați, dați pe bluetooth. O să vă apară un cod. Am demonstrat cu anumite persoane vaccinate care s-au și speriat, știu foarte mulți oameni. Am adresat întrebări, nu ne-a dat nimeni răspuns, ce sunt cu codurile de la bluetooth ale vaccinaților. Nici eu nu am crezut, am râs până când am văzut acest lucru.În camere era numai telefonul meu, eram undeva la țară”, susținea, în ianuarie 2022, Șoșoacă. România, locul 5 de la coada clasamentului din 2023 privind vaccinarea „În ceea ce privește rata de vaccinare, România se află pe ultimele locuri la nivel international. Astfel, într-o statistică la nivel mondial din 2023, cu privire la rata de vaccinare cu vaccinul DTP1 (difteric, tetanos, pertusis), România se află pe locul 175, doar patru țări având o rată de vaccinare mai redusă: Guineea Ecuatorială, Nigeria, Sudanul de Sud și Papua Noua Guinee! Dintre țările din spațiul European, cele mai apropriate sunt Bosnia-Herțegovina și Ucraina, aflate cu 23, respectiv 24 de poziții mai sus față de țara noastră!”, a comentat, pe Facebook, Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean Timișoara. „Oare este ok, să fim atât de jos? Oare se mai poate pune problema dacă trebuie sau nu făcut ceva?!?”, se întreabă Dorel Săndesc. La circa un an de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, doar 46,3% din populația eligibilă (cu vârsta de peste 12 ani) era vaccinată. Suceava era pe ultima poziție, cu puțin peste 29% din cei cu vârsta de peste 12 ani vaccinați împotriva COVID-19. Tot în Suceava era și orașul cu cel mai mic procent de vaccinare - 7,70% la Vicovu de Sus.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră