vineri 10 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

transporturi

37 articole
Politică

Grindeanu i-a găsit sexy-coafezei Hunyadi, cu care se plimba cu avioanele Nordis, două noi sinecuri din gestiunea ministerului Transporturilor

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a găsit sexy-coafezei Monica Hunyadi, cu care se plimba cu avioanele Nordis, două noi sinecuri din gestiunea ministerului Transporturilor. Citește și: Cine răspunde pentru dezastrul Praid: Dobrea, funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD-Galați, director Salrom Grindeanu i-a găsit sexy-coafezei Hunyadi două noi sinecuri La finalul anului 2024, când opinia publică era concentrată pe alegerile parlamentare și prezidențiale, Hunyadi a fost plasată în consiliul de administrație (CA) al companiei Electrificare CFR și în consiliul de conducere al Autorității de Siguranță Feroviară Română (ASFR).  Potrivit unei declarații de avere depusă de Hunyadi în decembrie 2024, ea a acâștigat în anul fiscal 2023 doar 30.192 de lei, tot în calitate de membru al CA-ului Electrificare CFR. Ea deține însă un Porsche, din 2018, bijuterii cu o valoare estimată la 10.000 de euro și un apartament de 75 mp în Voluntari.  „În câteva din cele cinci zboruri dus-întors figurează doar numele familiei Vicol – Ciorbă. În altele apar liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Alfred Simonis, împreună cu alte persoane din anturajul lor, ca Sorina Docuz sau Monica Hunyadi, numită de ministrul Grindeanu în februarie 2022 administrator provizoriu la Compania CFR Electrificare”, arăta G4Media în noiembrie 2024.  Declarațiile de avere ale lui Hunyadi sunt pline de elemente contradictorii. În iulie 2024, apartamentul din Voluntari avea 104 mp, în declarația din decembrie 2024 avea doar 75 mp.  În iulie 2024, avea trei mașini - două Porsche și un BMW. În decembrie 2024, mai era doar o mașină dar ea nu menționa vânzarea celorlalte două. În decembrie 2024, Monica Hunyadi declara 30.192 de lei de la Electrificare CFR, în iulie ea consemna 55.352 de lei de la această companie și 22.969 de lei, CIM de la Hunymoo Voluntari - un salon de înfrumusețare. Datele din ambele declarații de avere ar trebui să se refere la anul fiscal 2023.  Chiar și numărul conturilor lui Hunyadi este diferit de la o declarație la alta, dar sumele sunt nesemnificative. În anul fiscal 2022, ea declara venituri de 5.300 de lei, iar Porsche-ul din 2018 nu apărea în declarația de avere. 

Grindeanu i-a găsit sexy-coafezei Hunyadi, cu care se plimba cu avioanele Nordis, două noi sinecuri din gestiunea ministerului Transporturilor
Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB, pentru că Guvernul nu plătește. Transporturile: „Pauză programată”
Eveniment

Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB, pentru că Guvernul nu plătește. Transporturile: „Pauză programată”

Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB: pagina de Facebook Drum Expres Focșani-Brăila- Constanța a scris că compania controlată de Dorinel Umbrărescu opreșește lucrările pe A3 (autostrada Transilvania) și A8 (Ungheni-Târgu Mureș). Citește și: Biserica Ortodoxă Română își declară neutralitatea în alegerile prezidențiale. Bisericile maghiare au cerut contracararea extremismului Informații controversate despre posibila oprire a lucrărilor la autostrăzile din portofoliul UMB În plus, „ca element de noutate, a scăzut ritmul și pe A7 lotul 3 Ploiești-Buzău, al turcilor de la Nurol-Makyol”. Ulterior, pagina de Facebook a scris că „Guvernul României a reușit totuși să se împrumute, doar că la niște costuri destul de mari. Deci, există totuși posibilitatea (foarte mică, de altfel), ca șantierele mai sus menționate, să nu se oprească”.  CNAIR a dezmințit informațiile susținând că ar fi vorba de o „pauză programată de o săptămână” pentru muncitorii de la UMB. Pe de altă parte, CNAIR scrie, fără să ofere detalii, că „este normal că toți constructorii să fie preocupați de asigurarea fluxurilor financiare care le permit continuarea activității în viitor, iar aceste fluxuri sunt asigurate atât din fonduri europene cât și din bugetul de stat”.  „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța” susține că „nu s-au plătit facturile pe lucrările executate și  predate către #CNAIR” și „nu s-au plătit diurnele  către șoferi”. Această pagină de Facebook prezintă discuțiile de pe un grup al celor care lucrează pentru UMB. În unul din aceste grupuri se arată că restanțele la plată sunt, în unele cazuri, din toamna anului 2024. Însă CNAIR intensifică controalele și ridică obiecții la lucrările efectuate pentru a justifica amânarea plăților, iar constructorii să nu ceară penalități.

Un polițist din Timiș, fieful lui Grindeanu, a devenit specialist în transporturi, căi ferate și autostrăzi și încasează sume impresionante
Politică

Un polițist din Timiș, fieful lui Grindeanu, a devenit specialist în transporturi, căi ferate și autostrăzi și încasează sume impresionante

Un polițist din Timiș, fieful lui Grindeanu, Ion Damian, a devenit specialist în transporturi, căi ferate și autostrăzi și încasează sume impresionante de la stat. Acesta și-a luat licența la controversata Academie de Poliție și a fost ofițer de poliție din 2001 în 2012. Citește și: Noi măsuri de jupuire a contribuabililor pregătite de Guvern, deși salariile bugetarilor cresc în continuare Un polițist din Timiș, fieful lui Grindeanu, specialist în transporturi, căi ferate și autostrăzi Din acel an, Ion Damian a început să fie plasat în diferite funcții publice cu care nu pare să fi avut vreo legătură: a fost director în ANAF, inclusiv la controversata direcție de executări silite „cazuri speciale”, din 2015 în 2021 (cu o întrerupere). Aceasta este direcția care ar fi trebuit să recupereze, printre altele, banii furați în mari dosare de corupție. Presa a scris în repetate rânduri despre eșecul acestei direcții, cazul cel mai cunoscut fiind al lui Dan Voiculescu.  din 2022 este secretar general adjunct la ministerul Transporturilor în 2016 a făcut parte din adunarea generală a acționarilor la mina Băița - nu este clar ce  îl făcea competent în 2018 a fost în CA-ul regiei de administrare a domeniului public din județul Argeș din 2022, Grindeanu l-a plasat în CA-urile CFR și CNAIR, companiile care administrează rețeaua de căi ferate, repectiv se ocupă de construcția de autostrăzi. El este chiar președinte al CA-ului CNAIR.  Ion damian a încasat, în 2023, net: 113.000 lei de la ministerul Transporturilor, 92.000 lei de la CNAIR și 87.000 de lei de la CFR. În 2025, indemnizația membrilor CA-ului CNAIR se va dubla, față de 2023, arată un proiect de buget al acestei companii. 

Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe de urgență emise acum opt zile
Politică

Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe de urgență emise acum opt zile

Un politruc PSD din Suceava, Cristian Ioan Șologon, a fost numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe, OUG 16/2025, emisă acum opt zile. La Transporturi ar fi trebuit să rămână doar patru secretari de stat, scrie clar în anexa la această ordonanță. Citește și: Primarul PNL din Rădăuți, Bogdan Loghin, a venit la București ca să anunțe că-l susține pe Nicușor Dan Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi Însă, potrivit informațiilor de pe site-ul Transporturilor, la acest minister sunt cinci secretari de stat: Șologan, Ionel Scrioșteanu, Bogdan Mîndrescu, Adrian Foghiș și Ionuț Săvoiu.  Potrivit Monitorului de Suceava, din 1992 până în 2005 Şologon a fost administrator la afacerea familiei, de producere de flori şi amenajare spaţii verzi, electrician la o firmă producătoare de panouri pentru mobilă şi profesor suplinitor de limbă română la şcoala gimnazială din Zahareşti.  El a absolvit facultatea de inginerie electronică din cadrul universității locale După ce a intrat în politică a ajuns subprefect de Suceava și subsecretar de stat la ministerul Dezvoltării, în regimul Dragnea.  „Astăzi, prin ordonanță de urgență, Guvernul a mai luat o decizie pentru limitarea numărului funcțiilor de demnitate publică la nivel de secretari de stat și subsecretari de stat din cadrul ministerelor, pentru a continua prevederile din planul de guvernare privind reducerea aparatului bugetar (...) Un număr total al secretarilor de stat a fost convenit astăzi la 56 - dau și o informație de context: dacă nu mă înșel, în prezent sunt 75 de secretari de stat”, spunea purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la 20 martie.  Noul secretar de stat de la Transporturi, Cristian Ioan Șologon, a fost ales sâmbătă prim vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava în prezența premierului Marcel Ciolacu.  

Pentru că banii din PNRR nu mai vin, Transporturile scot un miliard de lei din Fondul de rezervă, pentru plata constructorilor care fac autostrăzi
Economie

Pentru că banii din PNRR nu mai vin, Transporturile scot un miliard de lei din Fondul de rezervă, pentru plata constructorilor care fac autostrăzi

Pentru că banii din PNRR nu mai vin, Transporturile scot un miliard de lei din Fondul de rezervă, pentru plata constructorilor care lucrează la autostrăzi. De altfel, încă din 2022, fostul ministru al Proiectelor Europene, Marcel Boloș, avertizase că există acest risc: dacă PNRR se blochează, firmele care lucrează la proiecte ce ar trebui finanțate din acest program vor trebui plătite din buget. Citește și: Un fost polițist se pensionează la 48 de ani și va avea o pensie de cel puțin 25.000 de lei pe lună Guvernul Ciolacu a depus a treia cerere de plată prin PNRR la 18 decembrie, dar ea nu a fost aprobată nici acum. Mai mult, oficialii Executivului au estimat că va fi aprobată plata unei sume mult mai mici decât cea solicitată, de circa două miliarde de euro. Pentru că banii PNRR nu vin, Transporturile scot din Fondul de rezervă „Menționam că alocarea aferentă titlului 61 «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR» Componenta 4 Transport sustenabil a fost consumată până la această dată în proporție de 93% existând în același timp și facturi neplătite aferente unor lucrări deja executate în valoare de 1.050.000 mii lei”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern prin care ministerul Transporturilor cere 1,5 miliarde de lei din Fondul de rezervă, pentru mai multe companii din subordine, inclusiv CNAIR. Și CFR se află într-o situație asemănătoare cu compania de drumuri: a înregistrat facturi „fără alocație bugetară” în valoare totală de 101.907 mii lei pentru plata unor proiecte finanțate din fonduri europene. Aceste facturi, pentru lucrările la proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria”, sunt scadente în octombrie. Și acești bani ar trebui scoși din Fondul de rezervă al Guvernului. Mai rău, CFR SA are nevoie de 100 de milioane de lei pentru plata salariilor sau a curentului electric. Nu este clar de ce ministerul Transporturilor nu a cerut acești bani la rectificarea bugetară, care a fost efectuată acum zece zile prin ordonanță de urgență.

Guvernul a rămas fără bani pentru plata companiilor care construiesc autostrăzi PNRR! Tranșa III, blocată, așa că se apelează la Fondul de rezervă
Eveniment

Guvernul a rămas fără bani pentru plata companiilor care construiesc autostrăzi PNRR! Tranșa III, blocată, așa că se apelează la Fondul de rezervă

Guvernul a rămas fără bani pentru plata companiilor care construiesc autostrăzi finanțate prin PNRR. În consecință, Ministerul Transporturilor apelează la Fondul de rezervă al Guvernului pentru a plăti facturile restante către constructori. Citește și: CNAS nu are bani pentru salariile angajaților spitalelor publice, care trebuie plătite până pe 15 septembrie, și cere o suplimentare masivă de fonduri de la Ciolacu România a depus a treia cerere de plată pentru fonduri PNRR în decembrie 2023, dar până acum Comisia Europeană nu a aprobat-o. Informația apare în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern prin care ministerul Transporturilor cere din fondul de rezervă 573 de milioane de lei, adică aproape 115 milioane de euro. Guvernul, fără bani pentru plata companiilor care construiesc autostrăzi PNRR „Antreprenorii, cu care beneficiarii Planului National de Redresare si Rezilienta au încheiat contractele de executie au realizat lucrările, au facturat lucrările respective însă fonduri disponibile pentru plata lor in bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nu mai există în acest moment. Menționăm că este absolut necesară plata facturilor respective atât pentru a stinge datoriile către antreprenori, cât și pentru ca banii plătiți să poată fi solicitați către Comisia Europeană (...) În vederea finalizării si închiderii unor secțiuni din rețeaua rutier este necesara asigurarea resurselor financiare necesare plaților curente pentru urmatoarele proiecte: Autostrada Buzau- Focșani, Autostrada Ploiesti Buzau, Autostrada Focsani Bacau, Autostrada Buzau Pascani, oarecum si Autostrada Transilvania Sectiune Nadaselu Poarta Salajului De asemenea mai sunt si alte proiecte pentru care se solicita finantare suplimentara avand in vedere ca au un grad mediu de executie si au deja facturi si certficate intermediare de plata emise: Autostrada A8 Targu Mures Targu Neamt, Autostrada Lugoj Deva Sectiunea Marginea Holdea, Sporirea sigurentei rutiere pe timp de noapte prin semnalizarea sectoarelor de drum periculoase cu surse de lumine ce utilizeaza energie verde, Proiectare si amenajere intersectie cu sens giratoriu in zona drumului national DN 39 precum si Elaborarea SF si PAC pentru realizare obiectiv de investitii amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in localitatea Nicolae Balcescu judetul Bacau”, se arată în nota de fundamentare a ministerului Transporturilor. Citește și: Cotele candidaților la președinție la casele de pariuri: pariorii cred că PSD câștigă în orice variantă

De ce Sorin Grindeanu este direct responsabil de dezastrul din Transporturi: de la haosul de pe Otopeni și de la Tarom, la CFR-ul falit și închiderea haotică a Văii Oltului
Eveniment

De ce Sorin Grindeanu este direct responsabil de dezastrul din Transporturi: de la haosul de pe Otopeni și de la Tarom, la CFR-ul falit și închiderea haotică a Văii Oltului

De ce ministrul PSD Sorin Grindeanu este direct responsabil de dezastrul din Transporturi și de ratarea vacanțelor a zeci de mii de cetățeni români: de la haosul de pe Otopeni și de la Tarom, la CFR-ul falit și închiderea haotică a Văii Oltului. Citește și: RetuRO SGR rămâne cu 30 mil. EUR lunar cash, dar numărul automatelor de colectare este de abia 3.000 și nu crește. Danemarca are 14.500 de automate la o populație de numai șase milioane Grindeanu, direct responsabil de dezastrul din Transporturi Toate aceste structuri - aeroportul Otopeni, Tarom, CFR Călători și CFR, precum și CNAIR - sunt direct subordonate ministerului Transporturilor, iar Grindeanu a profitat de puterea sa ca să le poltizeze, în loc să selecteze manageri competenți. Aeroportul Otopeni - denumirea sa completă fiind Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) - a avut profit, dar în loc să-l investească, l-a redistribuit sub formă de dividende. La CNAB, Transporturile dețin 80% din acțiuni, iar Fondul Proprietatea - 20%. Din profitul pe 2023, Transporturile au luat dividende de 321 de milioane de lei. “Ultima extindere a aeroportului a fost finalizată în 2011, când a fost deschis un nou terminal. La acea vreme, Otopeniul avea doar 5 milioane de pasageri, faţă de 15 milioane în prezent. Aeroportul din Iaşi, cu 2,3 milioane de pasageri, are în prezent o suprafaţă aproape similară cu cea a Otopeniului“, a explicat, azi, Ziarul Financiar. Tarom este pe pierdere din 2007. În 2022, TAROM a raportat o cifră de afaceri de 1.116.291.444 lei și pierderi de 284.824.646 lei. Pentru 2023 nu a fost încă prezentat un bilanț. Conform rapoartelor publicate de Tarom, conducerea companiei beneficiază de salarii lunare brut de peste 36.000 de lei. Directorul General, Costin Iordache, primește o remunerație brută de 37.000 de lei pe lună, în timp ce Directorul Financiar și Directorul Comercial câștigă fiecare 36.131 lei lunar. CFR Călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compensației acordate de la bugetul de stat și de creșterea cheltuielilor salariale la aproape 1,8 miliarde de lei ca urmare a aplicării Legii privind statutul feroviarului. CNAIR a anunțat extrem de târziu că va închide Valea Oltului, deși putea să prevadă acest moment încă de acum doi ani. “Existau alte soluții, dar trebuiau făcute din timp. Nimeni nu cere să faci o deviere a Oltului de pe o zi pe alta. Poate era nevoied e un an, poate de doi ani. Problema asta se știe în Compania de Drumuri și în Minister de mai bine de doi ani de zile, încă din timpul licitațiilor“, a explicat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura. Pe lângă aceste probleme, CNAIR a anunțat abia recent că partea bulgară închide parțial podul Giurgiu-Ruse, iar în București, în zona Pieței Presei Libere, se vor accentua ambuteiajele, fiindcă încep cu întârziere lucrările la linia de metrou spre Otopoeni.

EXCLUSIV Liberalii vor cere public demisia ministrului Grindeanu de la Transporturi. PNL va invoca haosul provocat pe Valea Oltului
Eveniment

EXCLUSIV Liberalii vor cere public demisia ministrului Grindeanu de la Transporturi. PNL va invoca haosul provocat pe Valea Oltului

PNL va cere demisia lui Grindeanu. Fricțiuni din ce în ce mai mari în guvernul PSD-PNL: liberalii se pregătesc să ceară ieșirea din Executiv a ministrului Transporturilor. PNL va cere demisia lui Grindeanu Recenta decizie a ministrului Sorin Grindeanu de a închide complet circulația pe DN7, care traversează Valea Oltului, a luat prin surprindere România. Citește și: VIDEO Tupeu gros: Grindeanu s-a dus pe Valea Oltului cu elicopterul chiar în mijlocul scandalului referitor la închiderea circulației Vineri, 5 iulie, Grindeanu s-a deplasat la Boița, pe Valea Oltului, pentru a-și explica decizia. A fost o vizită de lucru din elicopter, la propriu. Ministrul a invocat pentru alegerea transportului aerian programul încărcat de vizite pe șantierele arterelor rutiere din zonă. Potrivit surselor politice ale DeFapt.ro, PNL nu va lăsa să treacă acest scandal și va cere public demiterea lui Grindeanu de la șefia Transporturilor. Grindeanu se află în conflict cu șeful PNL, Nicolae Ciucă, pe care l-a ironizat în legătură cu cerințele liberalilor referitoare la calendarul alegerilor prezidențiale. API: Nu va dura o lună, va dura două, probabil Decizia a fost criticată și de Asociația Pro Infrastructură. "Soluția decentă într-o țară normală ar fi fost devierea traficului în zona afectată prin mutarea DN7 pe celălalt mal al Oltului cu un pod (temporar) și folosirea infrastructurii existente. Dar asta presupune gândire, bani, muncă birocratică și, mai ales, asumare. Greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună. Nu ar fi exclus să dureze dublu. Mai mult, defrișările acestea se fac doar pentru studiul geotehnic (foraje), NU lucrări. Acelea vor fi... la Sfântul Așteaptă. Iar în timpul lucrărilor vor veni, probabil, alte restricții.", a arătat Asociația într-o postare pe Facebook. "Închiderea Văii Oltului va fi un dezastru rutier" Și Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia, a comentat în termeni duri măsura de închidere a DN7. "Închiderea Văii Oltului va fi un dezastru rutier însă nu asta este cel mai tragic din păcate. Nu mă pricep. Poate că e inevitabilă această închidere. Tragic este că ilustrează perfect un lucru pe care îl spun de ani de zile încât mi s-a făcut și mie silă: transparență, predictibilitate, consultare. Nu poți să închizi cea mai importantă arteră economică a României anunțând din 3 pentru 8 iulie. Așa ceva trebuia anunțat cu minimum 6 luni înainte dacă nu mai mult. Oamenii aveau timp să își planifice concediile, afacerile, evenimentele. Poate în 6 luni de zile avea totuși cineva o soluție mai bună, de ce să gândească 20 de oameni când pot gândi 20.000? Aveai timp să explici de 100 de ori. Unii tot ar fi înjurat, dar mult mai puțini. Așa o să înjure toată lumea și pe bună dreptate. De ce avem studii de fezabilitate și pre-fezabilitate? De ce ne costă statul român o treime din PIB dacă nu poate să anticipeze ceva ce nu e chiar program spațial?".

VIDEO Tupeu gros: Grindeanu s-a dus pe Valea Oltului cu elicopterul chiar în mijlocul scandalului referitor la închiderea circulației
Eveniment

VIDEO Tupeu gros: Grindeanu s-a dus pe Valea Oltului cu elicopterul chiar în mijlocul scandalului referitor la închiderea circulației

Grindeanu, cu elicopterul pe Valea Oltului. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a ajuns vineri, 5 iulie la Boița, cu elicopterul, pentru a aduce lămuriri cu privire la închiderea DN7 Valea Oltului pentru o perioadă de o lună de zile, potrivit Sibiu Independent. Grindeanu, cu elicopterul pe Valea Oltului Întrebat de către jurnaliști de ce a ales să vină la Sibiu cu elicopterul, evitând astfel ore întregi în trafic, Grindeanu a dat vina pe agenda încărcată a vizitelor de pe șantierele autostrăzii. Citește și: Grindeanu face praf vacanțele celor care se deplasează cu mașina: Valea Oltului, complet blocată, podul Giurgiu-Ruse, cel puțin parțial închis, pe Valea Prahovei se lucrează Iar venirea pe calea aerului ar fi fost necesară tocmai pentru a ajunge la ora 12.35 la Boița. Ministrul a mai declarat faptul că parcurge lunar cu mașina Valea Oltului și tocmai de aceea are o ambiție pentru continuarea lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești, a mai arătat sursa citată. Sorin Grindeanu a apărat decizia de a închide timp de o lună DN7 (vezi aici).

Grindeanu refuză să numească un șef de spital CF care a câștigat postul prin concurs, i-a prelungit interimatul unei loiale
Eveniment

Grindeanu refuză să numească un șef de spital CF care a câștigat postul prin concurs, i-a prelungit interimatul unei loiale

Grindeanu refuză ilegal numirea unui director. Situație nemaiîntâlnită în România: Ministerul Transporturilor a emis un ordin de prelungire cu șase luni a mandatului interimar la conducerea Spitalului CF Iași pentru dr. Cristina Mitrofan. Grindeanu refuză ilegal numirea unui director Asta, în contextul în care concursul pentru ocuparea postului de manager a fost derulat de Consiliul de Administrație al unității medicale, cu aprobarea Ministerului Transporturilor, la finalul anului trecut. Citește și: Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj Doar că, acum două săptămâni, hârtiile cu privire la rezultatele concursului au fost "rătăcite" la sediul ministerului, între secretariat și cabinetul ministrului. Dr. Mihai Glod, care a câștigat concursul, a spus că în această săptămână îi va da în judecată pe toți cei implicați – Consiliul de Administrație al unității medicale și Ministerul Transporturilor. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Autostrada Unirii, A8, aproape abandonată de Ministerul Transporturilor, care promite iluzorii bani europeni
Economie

Autostrada Unirii, A8, aproape abandonată de Ministerul Transporturilor, care promite iluzorii bani europeni

Autostrada A8, abandonată de Ministerul Transporturilor. Instituția, însă, susține că Autostrada Unirii se va construi pe bani europeni. Autostrada A8, abandonată de Ministerul Transporturilor Ionel Apostol, de la "Împreună pentru A8", vrea să vadă mai întâi contracte atribuite. Citește și: EXCLUSIV Secretarul general adjunct al ANAF, Ion Cupă, și soția, donații politice de 1,2 milioane de lei. Cupă e sprijinit de PSD, soția candidează din partea PMP la șefia CJ Mehedinți Dorin Dobrincu, de la "Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei", este convins că "s-au întins cu cheltuielile cât încape". Adrian Covăsnianu, de la "Moldova Vrea Autostradă", este singurul optimist că vor fi bani, deși recunoaște că întârzierea pe transonul ieșean înrăutățește lucrurile Continuarea, în Ziarul de Iași.

Fără precedent: Grindeanu refuză numirea unui director de spital CF cu concurs câștigat motivând că s-au pierdut hârtiile trimise la minister
Eveniment

Fără precedent: Grindeanu refuză numirea unui director de spital CF cu concurs câștigat motivând că s-au pierdut hârtiile trimise la minister

Grindeanu refuză ilegal numirea unui director. O situație nemaiîntâlnită în sistemul sanitar: un manager de spital așteaptă de luni bune să îi vină decizia de numire în funcție, după ce a câștigat concursul. Grindeanu refuză ilegal numirea unui director Este vorba despre Spitalul CF Iași, unde dr. Mihai Glod a câștigat concursul pentru funcția de manager în decembrie 2023. Citește și: Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă, pesedistul pus de Ciolacu în fruntea AEP ca să hăituiască opoziția La concurs a mai concurat și dr. Cristina Mitrofan, care a rămas manager interimar până în prezent. Ba mai mult, sursele noastre au explicat că zilele acestea, la minister, se pregătește ordinul de ministru de prelungire a interimatului dr. Cristina Mitrofan pentru încă șase luni. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști
Eveniment

Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș. Transporturile, escortate chiar de polițiști

Un localnic din Bihor a fost bătut, încătușat și amendat de poliție fiindcă a sesizat la 112 transporturile ilegale de pietriș, scrie, azi, Bihoreanul. Publicația prezintă fotografii care arată că aceste transporturi sunt escortate de polițiștii din comună. Citește și: Judecătoarea care i-a condamnat pe Lucian Duță, fostul șef al CNAS, pe Sorin Oprescu și pe Nelu Iordache, exclusă din magistratură a cincea oară. De alte patru ori și-a câștigat în instanță revenirea Cosmin Săteanu, cetățeanul bătut și încătușat de polițiști, a sesizat de mai multe ori primăria din Aușeu în legătură cu basculantele de 40 de tone care transportă pietriș, distrug drumul și afectează, prin trepidații, structura de rezistență a caselor. Săteanu are 50 de ani, a lucrat în SUA și s-a întors recent în România. El a renovat casa părintească din Cacuciu vechi și s-a stabilit aici. Localnic bătut de poliție fiindcă a sesizat transporturile ilegale de pietriș Locuința sa fiind direct afectată de balastierele supraîncărcate, s-a decis să apeleze la 112, la 22 februarie. „După doar o jumătate de oră s-a trezit cu un Logan de Poliţie în poartă, iar şeful de Post, agentul şef adjunct Florin Ianc, însoţit de încă un agent şi un elev de la şcoala pentru agenţi, l-a chemat afară (...) Spusele îi sunt confirmate de imaginile puse la dispoziţia BIHOREANULUI, care arată că poliţiştii nu au avut nici cea mai mică intenţie de a discuta cu reclamantul despre transporturile de balast, ci doar să-şi arate poziţia de forţă şi să-l pună la punct”, scrie Bihoreanul. O altă filmare, a unei camere de securitate, arată că polițiștii îl pun la pământ pe Săteanu, se suie cu picioarele pe el și ăl bat. Ulterior, l-au dus la poliție, l-au ținut încătușat și l-au amendat pentru că ar fi sunat nemotivat la 112. De la poliție, Săteanu a fost preluat cu ambulanța și dus la spitalul din Aleșd. „Săteanu a mers la Oradea, unde un legist a certificat că era plin de vânătăi pe spate şi pe umeri, necesitând 5 zile de îngrijiri medicale”, arată Bihoreanul Transporturile, escortate chiar de polițiști, IPJ Bihor îi protejează Poliția județeană s-a solidarizat cu subordonații ei. „În momentul în care poliţiştii i-au adus la cunoştinţă apelantului că sesizarea sa nu se confirmă, acesta a refuzat legitimarea în vederea prelucrării datelor pentru întocmirea fişei de intervenţie la eveniment, a devenit recalcitrant, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare poliţiştilor, având o atitudine agresivă faţă de aceştia şi încercând să îi lovească", a susținut IPJ Bihor. Prin urmare, mai arată IPJ Bihor, „s-a impus imobilizarea acestuia, încătuşarea şi conducerea la sediul Postului de Poliţie, pentru luarea măsurilor legale". Foto: Bihoreanul „Basculantele supraîncărcate cu balast în Cacuciu Vechi sunt escortate adesea taman de șeful de Post din Aușeu, care anunță șoferii dacă sunt controale pe drumuri, spune victima polițistului. Omul l-a și înregistrat pe Florin Ianc cum o face pe antemergătorul cu «modestul» Audi Q5 personal”, mai relatează Bihoreanul.

Statul român decontează chirie unui bugetar care câștigă 6.000 de euro pe lună. Bugetarul, din Buzău, susținut de PSD
Politică

Statul român decontează chirie unui bugetar care câștigă 6.000 de euro pe lună. Bugetarul, din Buzău, susținut de PSD

Statul român decontează chirie de sute de euro pe lună unui bugetar care câștigă 6.000 de euro pe lună, tot de la stat: este vorba de Bogdan Mîndrescu, unul dintre cei mai controversați secretari de stat din ministerul Transporturilor. Citește și: Austria a fost ținută trei ani la poarta Schengen de către Germania, nemulțumită de frontierele șvaițer austriece. După negocieri dure, Viena a intrat în Schengen doar aerian, inițial Mîndrescu a terminat un liceu din Buzău, potrivit propriului CV. Ulterior a studiat Administrarea Afacerilor, la Universitatea București și a ajuns „consultant vânzări” la Bancpost. Însă, din 2013, a ajuns bugetar,prima sa slujbă la stat fiind de consilier al președintelui TVR, deși nu avea nici o legătură cu presa. Între 2017 și 2018 a fost directorul aeroporturilor București - Băneasa și Otopeni - dar a fost dat afară după ce s-au descoperit nereguli uriașe: printre altele, angajați care veneau la slujbă câteva minute sau probleme majore la pistele de pe Otopeni. Statul decontează chirie unui bugetar care câștigă 6.000 euro pe lună Însă, în 2022, Grindeanu l-a promovat pe Mîndrescu în funcția de secretar de stat și l-a umplut de sinecuri excelent plătite: membru în CA al RAR: 162.000 lei membru în CA Autoritatea Aeronautică Civilă: 93.000 lei secretar de stat Transporturi: 116.000 lei. Însă, pe lângă acești bani, în 2022 el a primit și 30.000 de lei pentru decontarea chiriei, adică 500 de euro pe lună. Acum circa o lună, site-ul Realitatea TV scria: „Cum și-a dat BONUS singur secretarul de stat din ministerul lui Grindeanu - La ce a recurs Bogdan Mîndrescu pentru 50.000 de euro (...) Practic, Mîndrescu și-a aprobat bonusul de 50.000 de euro de la RAR și tot el a semnat acordarea bonusului, iar Guvernul l-a aprobat, potrivit Realitatea PLUS. Bonus de 2.000 de euro pentru fiecare angajat și șefii vor primii de peste 30 de ori mai mult”.

Performanță: prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață este în subordinea lui Grindeanu
Eveniment

Performanță: prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață este în subordinea lui Grindeanu

Prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață este în subordinea lui Grindeanu: Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), regie aflată sub controlul ministerului Transporturilor. Citește și: Omul de afaceri Adrian Porumboiu către Dumitru Buzatu: „Ori dai spăgile, ori te ia DNA-ul” Prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 La 22 septembrie - exact ziua în care iPhone 15, ultimul telefon Apple, a fost lansat pe piață - AAC a cumpărat de la o firmă din Alba Iulia, Contrade Group, șase telefoane iPhone 15. La acest pachet se adaugă și un Samsung Galaxy S23 Ulra, vârful de gamă al telefoanelor produse compania sud-coreeană. Un iPhone 15 a fost plătit cu 5.680 de lei, iar telefonul Samsung cu 4.990 de lei. În total, AAC a achitat 39.178 de lei. Foto: Banii noștri Informația a fost difuzată de pagina de Facebook „Banii noștri”, care a scris: „A apărut iPhone 15! Iar cei de la Autoritatea Aeronautica Civila Romana AACR abia au așteptat. 6 bucăți și-au tras la 512 GB, plus un Samsung Galaxy S23 Ultra. Oare câți angajați o avea aceasta instituție și care-o fi cel mai vechi telefon in ea? Sa crească taxele ca mai sunt o grămadă de alte instituții cărora le arde buza după asa ceva!” Contrade Group din Alba a avut anul trecut un singur angajat și pierderi de peste 15.000 de lei. Potrivit ultimelor date publicate pe site-ul AAC, directorii câștigau între 26.000 de lei și 33.000 de lei. Autoritatea Aeronautică Civilă este celbră prin salariile uriașe și angajările dubioase. Castigul mediu lunar pe salariat este de 15.412,46 lei lei/salariat, potrivit bugetului pe 2023. Citește și: Fiul lui Dumitru Buzatu compara familia sa cu Brătienii: „Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu” Penalul Marian Neacșu, vicepremier al guvernului Ciolacu, și-a plasat fratele, Mihai Neacșu, în consiliul de administrație al AAC

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră