miercuri 04 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: tigru siberian

1 articol
Eveniment

Un tigru siberian, ținut într-o curte în Dâmbovița, potrivit unui video de pe TikTok

Imagini cu un tigru siberian care se plimbă liber într-o curte din județul Dâmbovița au devenit virale pe TikTok, determinând autoritățile să deschidă un dosar penal. Poliția anunță că face cercetări sub coordonarea unui procuror. Dosar penal deschis de IPJ Dâmbovița Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, la nivelul Serviciului de Ordine Publică este în lucru un dosar penal ce vizează infracțiuni legate de deținerea, transportul, vânzarea sau oferirea spre schimb a exemplarelor luate din natură, specii de interes comunitar, în orice stadiu biologic. Citește și: Aspecte uitate din CV-ul lui Thuma: legături cu interlopi, o condamnare, soția, fiică de deputat PSD. Averea familiei, impresionantă Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești. Menajerie privată în Picior de Munte, lângă Târgoviște Tigrul aparține unei menajerii private din localitatea Picior de Munte, situată în apropiere de Târgoviște. Contul de TikTok care a publicat imaginile poartă numele „IWF Menajerie Dâmbovița” și este urmărit de zeci de mii de utilizatori. Filmări de aproape și reacții contradictorii online În clipurile publicate, tigrul este filmat de la mică distanță, în timp ce în curte apar și alte animale. Autorul filmării face comentarii precum „tigru siberian la pândă” sau „toți cerbii și muflonii s-au pitit de el” și îl strigă pe animal „Shere Khan”, o trimitere la personajul din Cartea Junglei. Comentariile sunt împărțite: unii utilizatori susțin că au fost la menajerie și că au ținut tigrul în brațe când era pui, alții atrag atenția asupra pericolului și cer intervenția Poliției Animalelor. Pe cont apare mențiunea că „videourile fixate conțin informații despre locație și telefon pentru rezervări”. Amendă de 120.000 de lei dată anul trecut În urma unui control amplu efectuat anul trecut, Garda Națională de Mediu a aplicat două amenzi în valoare totală de 120.000 de lei și un avertisment. Autoritățile au constatat multiple nereguli, printre care lipsa autorizației de mediu și condiții necorespunzătoare pentru animalele sălbatice ținute în captivitate. Printre problemele identificate s-au numărat lipsa declarării și prelucrării fosei septice la UAT Dragodana, inexistența unui contract pentru neutralizarea deșeurilor de origine animală neconforme pentru consumul uman și imposibilitatea proprietarului de a prezenta acte de proveniență pentru unele animale, dintre care câteva sunt strict protejate. Animalele, lăsate temporar în custodia proprietarului La momentul controlului, Garda de Mediu a dispus măsuri de remediere a neconformităților și a precizat că animalele rămân în custodia proprietarului, fără drept de înstrăinare, până la prezentarea documentelor de proveniență. Cazul a revenit acum în atenția publică și a anchetatorilor, după apariția imaginilor cu tigrul siberian liber într-o zonă rezidențială.

Tigru siberian, într-o curte din Dâmbovița (sursa: TikTok/ i.wildlifefoundation)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră