Înghesuială de „suveraniști” în București
Înghesuială de „suveraniști” în circumscripția București: cuplul Simion-Becali se confruntă cu Terheș-Dăncilă și Șoșoacă. George Simion și Gigi Becali deschid lista pentru Camera Deputaților a AUR București, de remarcat fiind faptul că magnatul din Pipera a acceptat să fie al doilea, după șeful partidului. Citește și: Finanțarea panourilor solare pentru casă poate fi obținută mai ușor de la stat, a fost eliminată obligativitatea unui aviz Înghesuială de „suveraniști” în București La Senat, în București, lista AUR este deschisă de Petrișor Peiu, fost consilier al premierilor Radu Vasile și Adrian Năstase. Diana Șoșoacă candidează la Senat, pe listele SOS România, deși ea este europarlamentar. În timp ce candidatura ei la președinția României a fost blocată de CCR, pe motive politice, nu pare ca ea să aibă vreo problemă să candideze pentru Parlament. Pensionarul special Dumitru Coarnă, fost lider sindical al polițiștilor și fost membru PSD, va candida la Camera Deputaților, tot pentru AUR. Cristian Terheș, reales la 9 iunie europarlamentar pe listele AUR, deschide, la București, lista Partidului Național Conservator Român pentru Senat. Terheș candidează și la președinția României. La Camera Deputaților, Partidului Național Conservator Român o are în fruntea listei pe Viorica Dăncilă, fost premier PSD în regimul Dragnea. Citește și: Ciolacu minte când spune că nu va exista serviciu militar obligatoriu în România, conducerea Ministerului Apărării insistă ca scenariul să fie discutat politic
