vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: șpagă

103 articole
Eveniment

Cât era șpaga pentru obținerea ilegală a pensiei de handicap

Cât era șpaga pentru obținerea ilegală a pensiei de handicap: între 2.500 de lei şi 2.500 de euro. Citește și: Partidul lui Ciceală vrea suprataxarea „locuințelor goale” și prețuri plafonate la vânzarea lor. Dar șomera Ciceală trăiește din chirii Medici şi asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare sunt acuzaţi că au luat șpagă  în schimbul eliberării unor documente medicale necesare obţinerii ilegale a pensiei de handicap şi îngrijirii permanente din partea altei persoane angajate ca asistent personal. Cât era șpaga pentru obținerea ilegală a pensiei de handicap Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a informat, miercuri, că un procuror din cadrul instituţiei şi poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  din IPJ Satu Mare au pus în executare 19 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal privind infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals intelectual.Din cercetările de până acum a reieşit că în cursul anului 2025 o persoană a pretins şi primit de la diverse persoane, sume de bani cuprinse 2.500 de lei şi 2.500 de euro, în schimbul facilitării obţinerii de către aceştia a documentaţiei medicale (referate) care atestă, în mod fals, fie că aceştia s-au prezentat pentru examinare, fie că ar avea anumite afecţiuni medicale, documente folosite ulterior pentru obţinerea în mod nelegal a pensiei de handicap şi pentru angajarea unui asistent personal, precizează sursa citată. „În acest scop, funcţionari publici cu statut special, medici şi asistente din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, pretinzând şi primind sume de bani în vederea emiterii unor referate medicale necesare obţinerii în mod nelegal a pensiei de handicap, prin atribuirea unui diagnostic care necesită supraveghere şi îngrijire permanentă din partea altei persoane”, adaugă aceeaşi sursă.Potrivit anchetatorilor, urmărirea penală este în curs de desfăşurare, marţi fiind puse în executare mandatele de percheziţie domiciliară, ridicate documente relevante şi identificate şi audiate persoanele beneficiare, în baza a 12 mandate de aducere emise pe numele lor. De asemenea, în cursul nopţii a fost dispusă reţinerea unei persoane acuzate de trafic de influenţă, aceasta urmând a fi prezentată miercuri judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Satu Mare cu propunerea de arestare preventivă.

Cât era șpaga pentru obținerea ilegală a pensiei de handicap Foto: Facebook SJU Satu Mare
Bulgarul care voia să-l mituiască pe Moșteanu, întâlniri cu șeful Romtehnica (sursa: Facebook/Ionuț Moșteanu)
Investigații

EXCLUSIV Bulgarul care voia să-i dea șpagă lui Moșteanu prin Isăilă s-a întâlnit cu șeful Romtehnica

Răzvan Mincu, directorul general al Romtehnica, s-a întâlnit cu Ivanov Angelov Roman, dealer-ul de arme din Bulgaria care se afla în spatele fostului senator Marius Isăilă, arestat preventiv pentru că i-ar fi promis indirect ministrului Apărării Ionuț Moșteanu o mită de 1.000.000 de euro. Bulgarul Ivanov Angelov Roman i-a propus directorului Răzvan Mincu mai multe afaceri cu armament, inclusiv achiziționare a aproape un milion de obuze vechi din Kazahstan care, după ce erau revopsite, urmau să fie vândute în Ucraina. Citește și: Cum a decis CSM să-i facă plângere lui Gheorgiu: 3 voturi contra, tovarășul lui Savonea, judecătorul Grădinaru - instigator (surse) O afacere estimată la o valoare cuprinsă între 300 și 500 de milioane de euro, cu comisioane pe măsură.   Fostul senator Isăilă îl acuza pe Răzvan Mincu, conform stenogramelor, că ar fi primit anul trecut o mită de două milioane de euro în Bulgaria pentru afacerile cotroversate cu armament. Contactat de către DeFapt.ro, Răzvan Mincu a negat că ar fi primit banii de care vorbea Isăilă. Conectat la servicii secrete Masonul Marius Isăilă, fost senator PSD și UNPR, a fost tot timpul conectat la vârful serviciilor secrete de informații din România. De exemplu, în urmă cu 11 ani, procurorii DNA l-au filat în timp ce se întâlnea cu chestorul Gelu Oltean, șeful de atunci al Direcției Generale de Protecție Internă – serviciul secret de informații al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la restaurantul „Bârogul Lupilor”. Tot acolo, Isăilă s-a întâlnit cu mai mulți ofițeri din MAI și Armată. În noiembrie 2016, Marius Isăilă a fost condamnat definitiv la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri oficiale sub semnătură privată. Marius Isăilă, dealer de arme fără autorizație ANCEX După ce a ieșit din închisoare, Isăilă s-a reorientat către cea mai bănoasă afacere din ultimii ani: vânzarea de arme și muniții pentru Ucraina.   Pentru a putea intermedia legal vânzarea de arme în numele unor companii private, Marius Isăilă trebuia să dețină o autorizație din partea ANCEX (Departamentul MAE pentru ControluL Exporturilor). Pe care, însă, nu putea să o obțină pentru din cauza condamnării din 2016. Cu toate aceastea, Isăilă a reprezentat compania bulgărească Sofia Arm Tech, condusă de bulgarul Ivanov Angelov Roman. Șeful Romtehnica ar fi luat o mită de două milioane de euro, spunea Isăilă DeFapt.ro a dezvăluit că Marius Isăilă, în spatele căruia se afla bulgarul Ivanov Roman, voia să se folosească de Romtehnica, compania Ministerului Apărării Naționale, pentru a intermedia vânzarea de obuze din Kazahstan în Ucraina. Pentru această afacere controversată s-a întâlnit de mai multe ori cu Octavian Berceanu, acum martor denunțător, prin intermediul căruia a promis o șpagă de 1.000.000 de euro pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Cu condiția ca acesta din urmă să pună presiune pe conducerea Romtehnica să accepte afacerile propuse.  Ca să fie mai convingător, Marius Isăilă i-a cerut lui Octavian Berceanu să-i spună ministrulu Moșteanu că șeful Romtehnica, Răzvan Mincu, era corupt și își lua partea leului din afacerile cu armament. „Tu spune-i că la un contract, acum un an de zile, a luat de la un contract două milioane cash! (...) Spune-i, ca să știe! (...) Răzvan Mincu - a luat două mil, două milioane-n mână! Ce dracu'? În Bulgaria!”, susținea Marius Isăilă.  Talentatul director Mincu Răzvan Mincu este, de peste un deceniu, unul dintre cei mai puternici și influenți oameni din Compania Națională Romtehnica, deținută de Ministerul Apărării Naționale. Motivul: a deținut, pe rând, funcția de director vânzări, pe cea de director operații – tranzacții, iar în final, pe cea de director general. Practic, prin mâinile sale au trecut toate contractele prin care s-a cumpărat tehnică militară și muniții pentru Armata română. Dar și contractele prin care s-a vândut pulberi, muniții și armament vechi pentru Ucraina prin intermediul unor companii străine controversate. În special din Bulgaria. „E o halucinație totală” Contactat de către DeFapt.ro, directorul general Răzvan Mincu a negat că ar fi primit mita de 2.000.000 de euro invocată de Isăilă. „E o halucinație totală”, a declarat Răzvan Mincu. Mai mult, acesta a precizat că nu îi cunoaște pe Marius Isăilă și Octavian Berceanu. „Pe domnul Isăilă nu l-am întâlnit niciodată, pe domnul Berceanu, nici atât. Probabil, după aia, au văzut că nu se leagă cu noi, probabil or fi zis <Bă, ăștia nu vor așa, hai să încercăm să îi punem pe șefii lor să facă să vrea>.  Ceea ce nu era cazul. Că nu e cazul în Ministerul Apărării, cu atât mai puțin la ministrul Apărării”, a spus Răzvan Mincu. Întrebat dacă este cercetat de DNA în dosarul de corupție, Răzvan Mincu a declarat sec: „Nu am nici o calitate în dosar. Ne-au cerut niște detalii, le vom da”. Bulgarul lui Isăilă s-a întâlnit cu șeful Romtehnica Stenogramele arată că Marius Isăilă i-a mai cerut lui Octavian Berceanu să aranjeze o întâlnire între bulgarul Ivanov Angelov Roman și ministrul Ionuț Moșteanu. „Fii atent! Bulgaru' vine, vine marți în România! Aranjează o-ntâlnire între ministru și bulgar, marți! Vorbește cu Tudor să-i aranjeze o-ntâlnire”, îi cerea Isăilă lui Berceanu. Bulgarul Ivanov Angelov Roman a ajuns într-adevăr în România în ziua de marți, 14 octombrie 2025, așa cum spunea Isăilă. Dată la care nu s-a întâlnit cu ministrul Ionuț Moșteanu, ci cu Răzvan Mincu, actualul șef al Romtehnica. „Pila” bulgarului: șeful PATROMIL Însă întâlnirea nu i-a fost intermediată de Octavian Berceanu, ci de Viorel Manole, directorul executiv al Asociației Patronale Române a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL).       Întrebat când s-a întâlnit cu Ivanov Angelov Roman și cine a intermediat întâlnirea, Răzvan Mincu a declarat că „acum în octombrie. Pe 14 mi se pare. (...) Un domn dintr-o asociație din care și noi, întâmplător, suntem parte. Exact, PATROMIL. Dânsul, mânat de intenții bune.”  DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la Viorel Manole, dar acesta a refuat să răspundă apelurilor repetate. Șeful Romtehnica despre bulgar: „Ne-am întâlnit aici de câteva ori” Răzvan Mincu, șeful Romtehnica, a confirmat dezvăluirile făcute de către DeFapt.ro despre afacerile controversate cu armament pe care voia să le facă bulgarul Ivanov Angelov Roman, reprezentantul firmei Sofia Arm Tech, și fostul senator Marius Isăilă. Zgârcit în detalii, Răzvan Mincu a recunoscut, totuși, că s-a întâlnit de câteva ori cu Ivanov Roman la sediul Romtehnica, dar nu i s-a oferit șpagă pentru derularea afacerilor. „Ne-am întâlnit aici de câteva ori și nu s-a întâmplat nimic. Adică, nu au fost semnate contracte cu ei. E  poveste lungă, dar nu... Voiau să cumpere muniție prin intermediul nostru. Au fost multe neconcordanțe în toată povestea și nu am semnat așa ceva. Voiau să cumpere și de la Armată și din sursă externă. Dar am zis... erau prea multe neconcordanțe și nu s-a întâmplat semnarea cotractului”, a spus Mincu.   Afacerea muniției sovietice Prima propunere de afacere consta în achiziționare de muniție de 120 mm, de tip sovietic, din stocurile Ministerului Apărării Naționale. Întrebat cum au aflat Isăilă și Roman despre muniția din stocurile Armatei, Mincu a spus: „Noi cu asta ne ocupăm: vindem și cumpărăm pentru MApN și nu numai. A fost inițiativa lor, crezând că avem tipurile respective de muniție. Nu le aveam. Și, concret, ei prima dată au venit cu solicitarea și le-am zis că nu avem. Vă anunțăm când avem, dacă e cazul. Ceea ce nu s-a întâmplat”. Muniția de tip sovietic din stocurile MApN pe care voia să o cumpere bulgarul Roman a fost „declasată de ani de zile”, a spus Mincu. Însă în ultima vreme nu a mai fost scoasă la vânzare. Iar atunci când va fi scoasă la vânzare, un anunț în acest sens va fi postat pe site-ul Romtehnica. „Ei află de pe site-ul nostru. Pe site-ul nostru, când apar muniții care se pot vinde, care sunt declasate, se pun pe site-ul Romtehnica. În momentul acesta nu e cazul, cum nu era nici la momentul în care cereau dânșii. Nu aveam la vânzare așa ceva”, a declarat șeful Romtehnica. Afacerea cu obuze din Kazahstan dădea „cu virgulă” Bulgarul Ivanov Angelov Roman i-a propus în cadrul întâlnirii o altă afacere cu arme, care părea tentantă pentrul șeful Romtehnica, chiar dacă se voia încălcarea legislației internațioale din domeniul vânzărilor de arme. Adică declararea în fals a destinatarului final. O afacere estimată la o sumă cuprinsă între 300 și 500 de milioane, care genera comisioane substanțiale pentru toți actorii implicați. Pe scurt, se dorea achiziționarea a aproximativ un milion de obuze din Kazahstan cu destinatar final Romtehnica, respectiv MApN. După ce ar fi fost dezasamblate, revopsite și asamblate, obuzele urmau să fie revândute în Ucraina. Întrebat de obuzele din Kazahstan pentru Ucraina, Răzvan Mincu a admis că „asta era ideea”.  „În principiu, cantități mari de obuze, asta era ideea, dar am zis <nu>. Nu stătea în picioare povestea. (...)  După ce am analizat-o, am verificat și noi ce ni s-a zis, ce firme ar fi implicate, după aia ne-a dat cu virgulă. În concluzie, nu s-a întâmplat nimic. Ei se lăudau cu tot felul de relații pe la tot felul de ambasade și alte cele. Scriptic și pe hârtie nu au apărut nici un fel de companii americane”, a precizat Răzvan Mincu. „Erau foarte multe detalii care nu se legau acolo” Așadar, afacerea cu obuze din Kazahstan a picat nu pentru că se fenta legislația internațională, ci pentru că existau mai multe neconcordanțe.  „V-am spus: prima dată au venit cu oferta și i-am refuzat. Nu că nu am fi vrut să le dăm, dar nu exista. Au mai venit după aia cu o chestie, tot așa, nu aveam. Și ulterior au venit cu ideea asta din Kazahstan care nu stătea în picioare. Erau foarte multe detalii care nu se legau acolo. Probabil, dânșii au considerat să-l pună pe ministrul Apărării să facă presiuni. Nu e cazul nici de presiuni, nici de altele. Proiectul nu e fezabil. Sincer, nu a fost”, a mai declarat Răzvan Mincu.    

Șpaga pentru Moșteanu trebuia să ungă o afacere cu obuze din Kazahstan pentru Ucraina (sursa: Facebook/Ionuț Moșteanu)
Investigații

EXCLUSIV Șpaga pentru Moșteanu trebuia să ungă o afacere cu obuze din Kazahstan pentru Ucraina

Marius Isăilă, fost senator PSD și UNPR, a fost arestat preventiv 30 de zile după ce a promis indirect că îi va da o mită de un milion de euro ministrului Apărării Ionuț Moșteanu. Informațiile obținute în exclusivitate de către DeFapt.ro, corelate cu stenogramele din dosarul de corupție, arată că Marius Isăilă urma să obțină banii pentru șpagă de la bulgarul Ivanov Angelov Roman, reprezentantul unei companii de armament din Bulgaria.  Citește și: Ex-consilier prezidențial despre industria de apărare: „Dominată de corupţie, lăcomie”. Privatizarea, o soluție, dar se opune clientela Fostul senator și partenerul său de afaceri bulgar voiau ca ministrul Ionuț Moșteanu să facă presiuni asupra companiei Romtehnica, deținută de MApN, pentru ca aceasta să cumpere obuze din Kazahstan, care ulterior urmau să fie revopsite și vândute în Ucraina prin intermediul firmei din Bulgaria. Dar aceasta nu era singura afacere care îi interesa pe Marius Isăilă și pe Ivanov Roman: cei doi aflaseră că MApN urmează să scoată la vânzare obuze vechi de 120 mm, pe care voiau să le cumpere și să le revândă tot în Ucraina. Cine este dealer-ul bulgar de arme Marius Isăilă, fost senator PSD și UNPR, a intrat pe piața dealer-ilor de arme la scurt timp după ce a început războiul din Ucraina. Acesta lucra ilegal ca intermediar pentru firma bulgărească Sofia Arm Tech, deoarece nu deținea o autorizație în acest eliberată de Departamentul pentru Controlul Exporturilor - ANCEX, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Toți dealer-ii care vor să facă afaceri cu muniție legal pe teritoriul României trebuie să dețină o astfel de autorizație.   Firma bulgărească Sofia Arm Tech este reprezentată legal de bulgarul Ivanov Angelov Roman, conform informațiilor publicate pe site-ul Consiliului Interdepartamental pentru Industria de Apărare și Securitatea Aprovizionării din cadrul Consiliului de Miniștri al Bulgariei. Numele afaceristului bulgar a fost invocat, conform stenogramelor din dosarul DNA, de Marius Isăilă în discuția cu Octavian Alexandru Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, cel care urma să-i spună ministrului Moșteanu de șpaga de 1.000.000 de euro. „Vă umplu de bani!” „El e cu-americanii! Mi-a zis ROMAN (Ivanov Angelov Roman – n.r.)! Zice: bă, s-a schimb… s-a mișcat bine, zice: al tău nu vrea mă, bani, ministru'? Ce (expresie trivială) mea? Voi sunteți nebuni? V-aduc… vă umplu de bani! Voi n-ați înțeles… în Albania, pentru c-au vândut armamentu’, au devenit miliardari peste noapte! I-a făcut pe miniștri miliardari! Peste noapte!”, spunea Marius Isăilă, potrivit stenogramelor publicate de gandul.ro. Totodată, bulgarul i-ar fi spus lui Isăilă că sunt 30 de miliarde de euro doar pe programul RE-ARMY de la Comisia Europeană. În plus, i s-ar fi lăudat că deschide uși la NATO, Ambasada Statelor Unite, Germania. „Aranjează o-ntâlnire între ministru și bulgar” Marius Isăilă voia ca Octavian Alexandru Berceanu să aranjeze o întâlnire între ministrul Ionuț Moșteanu și bulgarul Ivanov Angelov Roman. „Fii atent! Bulgaru' vine, vine marți în România! (...) Aranjează o-ntâlnire între ministru și bulgar, marți! Vorbește cu Tudor să-i aranjeze o-ntâlnire! (...) Să se vadă! Sau miercuri! Să se vadă cu ministru', vrea să-i propună ministrului niște chestii concrete… (...) pentru industria de apărare! Concret, nu vorbim povești! Va înțelege! Moșteanu nu face altceva decât să facă să…să dea curs mai repede demersurilor!”, spunea Marius Isăilă. Miza: obuze din Kazahstan, vopsite de Romtehnica Pe 9 octombrie 2025, Marius Isăilă a avut o nouă discuție cu Octavian Alexandru Berceanu. Din discuție rezultă că Marius Isăilă și partenerul său bulgar voiau să cumpere obuze din Kazahstan, însă în documente voiau ca Romtehnica, respectiv MApN, să apară ca utilizator final. Planul lui Isăilă prevedea ca obuzele să fie dezasamblate, apoi să fie duse la o fabrică de armament din România. Acolo, urmau să fie reasamblate și vopsite, iar statul român să le revândă prin intermediul Sofia Arm Tech în Ucraina. „Prin intermediul societății din Bulgaria, le vindem… c-avem cui! (...) End-user-u' este Ucraina, ca să știi! Final!”, spunea fostul senator. A doua afacere: obuzele sovietice ale MApN  Bulgarul Ivanov Angelov Roman nu este la prima afacere cu arme pentru Ucraina. A semnat mai multe contracte cu companii înregistrate în România care vând arme în Ucraina, dar nu a reușit să intre în afacerile cu arme derulate de statul român prin companiile Romarm și Romtehnica. Însă, în vara acestui an, lui Marius Isăilă i s-au scurs informații valoroase din interiorul Ministerului Apărării Naționale. De exemplu, a aflat că în stocurile Armatei Române se află mai multe obuze vechi de 120 mm, muniție de sorginte sovietică, pe care Ministerul Apărării Naționale, prin intermediul Romtehnica, ar urma să le scoată la vânzare. În acest context, Marius Isăilă voia să cumpere prin intermediul firmei Sofia Arm Tech tot lotul de obuze pentru a le revinde în Ucraina. Romtehnica nu a scos încă la vânzare obuzele vechi. 

Intermediarul mitei oferite lui Moșteanu ar fi fost Octavian Berceanu (sursa: Facebook/Ionuț Moșteanu, Octavian Berceanu)
Eveniment

STENOGRAME Cine voia Isăilă să-i livreze șpaga lui Moșteanu: "La geantă, ca să nu avem urme!"

Au apărut stenograme din dosarul mitei de un milion de euro pe care fostul senator PSD Ovidiu Isăilă voia să i-o dea ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu. "Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el!" Potrivit Gândul, Isăilă voia să-i transmită lui Moșteanu șpaga prin Octavian Berceanu, fost membru USR, ex-președinte al Gărzii de Mediu. Citește și: Oana Gheorghiu le spune magistraților că iau banii de la gura copiilor flămânzi Acesta ar fi și denunțător în dosar și ar fi acceptat să poarte tehnică de interceptare în discuțiile cu Isăilă. "Vom fi generoși. Da, mă, da! Și, bă, bă, plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme!", îi spunea Isăilă lui Berceanu, potrivit Gândul, care publică mai multe discuții între fostul senator PSD și Berceanu. "Am informat organele competente și am colaborat cu autoritățile" Octavian Berceanu a confirmat, printr-o postare pe Facebook, că este implicat în acest dosar. "Având în vedere informațiile apărute recent în spațiul public privind menționarea numelui meu într-un dosar aflat în instrumentarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în calitate de martor, și ținând cont de faptul că investigația este în prezent în desfășurare, doresc să formulez următoarele precizări: 1. Am acționat în deplină conformitate cu legea și cu propriile convingeri, considerând că orice cetățean are datoria morală și legală de a semnala faptele care pot aduce atingere siguranței naționale. 2. Având în vedere că ancheta este încă în curs de desfășurare, nu pot oferi detalii suplimentare până la finalizarea acesteia. 3. Pot confirma doar că am fost invitat, la începutul lunii septembrie, în calitate de specialist în politici de mediu, la o întâlnire desfășurată într-un spațiu public, sub pretextul oferirii de consultanță pentru un proiect în domeniul protecției mediului. Discuția s-a încheiat cu o propunere de participare la o schemă de afaceri ce viza industria de armament. 4. Precizez că nu am cunoscut anterior persoana care m-a contactat și că nu există între noi relații de prietenie sau colaborare, contrar informațiilor eronate vehiculate în presă. 5. Ulterior acestei întâlniri, am informat organele competente și am colaborat cu autoritățile în cadrul procedurilor legale. Cred că doar prin onestitate, transparență și curaj putem construi o societate dreaptă și integră. Rămân ferm împotriva oricăror forme de corupție, indiferent de context, și consider că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a o combate.", a scris Berceanu.

Funcționara Gina lua șpagă la Primărie (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Doamna Gina de la Primărie emitea acte false contra șpagă. A fost descoperită întâmplător

Funcționara Gina lua șpagă la Primărie. O funcționară cunoscută drept „Doamna Gina de la Primărie” a fost descoperită că a emis acte false în schimbul mitei, timp de patru ani. Funcționara Gina lua șpagă la Primărie Procurorii au decis încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, iar femeia a primit o condamnare cu suspendare, scăpând astfel de închisoare. Citește și: VIDEO Trump, umilit în Alaska de Putin, care nu a acceptat nici o concesie în privința Ucrainei Potrivit anchetatorilor, aceasta lua șpagă pentru autorizații de construire sau racorduri la electricitate, chiar și atunci când solicitanții nu aveau drept legal. În schimbul banilor, elibera recipise semnate și ștampilate, pe care menționa sumele primite ca mită, scutindu-i pe plătitori de taxele oficiale. Continuarea, în Ziarul de Iași

Ministrul PSD al Transporturilor ar fi dat șpagă în serie, până să denunțe fapta Foto: Facebook
Politică

Ministrul PSD al Transporturilor ar fi dat șpagă în serie, până să denunțe fapta - presă

Ministrul PSD al Transporturilor ar fi dat, pe vremea când era om de afaceri, șpagă în serie, până să denunțe fapta, arată Europa Liberă România. Acest site prezintă mai multe înregistrări audio-video dintr-un dosar DNA din 2012. Citește și: Cine administrează banii luați de la pensionari pentru CNAS: ex-general SRI, medic PNL, personaje fără CV Duminică, vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat că demisionează după ce presa a arătat că a dat mită unei funcționare ANAF care îi controla firmele. El a denunțat-o pe funcționară, iar aceasta a ajuns la închisoare. Ministrul PSD al Transporturilor ar fi dat șpagă în serie, până să denunțe fapta Potrivit acestui dosar prezentat de Europa Liberă, Ciprian Șerban a dat mită de șase ori și s-a dus la DNA doar fiindcă el însuși a fost amenințat pentru că nu a respectat un contract câștigat printr-un interpus. Ciprian Șerban dădea o mită de 4% din valoarea unor contracte cu Romsilva. „În total, reiese din hotărârea judecătorească, Șerban ar fi oferit ca mită suma de 3.442 de lei fără știința procurorilor și alți 600 de lei în timpul flagrantului.  Pentru că a denunțat o faptă despre care procurorii nu știau, actualul ministru al Transporturilor nu a fost pus sub acuzare penală nici pentru cele șase plăți precedente. E unul dintre beneficiile stabilite de Codul de Procedură Penală pentru cei care denunță faptele înainte ca Parchetul să înceapă să le investigheze”, explică Europa Liberă.  Ministrul Transporturilor a refuzat să discute cu Europa Liberă și a transmis că: „Cele două spețe nu se aseamănă. În momentul în care am constatat că are loc o infracțiune, am anunțat autoritățile în drept precum și conducerea Direcției Silvice. Tot ceea ce a urmat a fost în coordonarea acestora”. 

Vicepremierul Anastasiu a demisionat, dar se justifică: a dat „șpagă de supraviețuire” Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

VIDEO Vicepremierul Anastasiu a demisionat, dar se justifică: a dat „șpagă de supraviețuire”

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a demisionat, dar se justifică: a dat „șpagă de supraviețuire”. Într-o lungă declarație de presă (VIDEO), el a arătat că statul nu a fost niciodată într-un partenerit corect cu antreprenorii. Citește și: Nimeni nu-l ascultă pe Bolojan: șefii companiilor de stat - criticați, dar neclintiți din funcții Printre altele, el a vorbit de modul în care ANPC, prin Popescu Piedone, a umilit, pe TikTok, antreprenorii.  Vicepremierul Anastasiu a demisionat, dar se justifică: a dat „șpagă de supraviețuire” Ce a spus Anastasiu: N-am venit să mă poziționez ca victimă, am venit să dau explicații ptr a înțelege contextul. Trei ani de zile, compania mea a fost anchetată de poliția economică, cu suspiciunea de evaziune fiscală. Erau mai mulți pasageri decât erau bilete. Trei ani, am detașat un om acolo. Vor să compare evidentele cu pasagerii de la poliția frontieră. Evidentele poliției de frontieră erau absolut nerelevante. Rambursarea de TVA a fost blocată. După trei ani și ceva, Poliția economică: nu avem ce să vă reproșam.  Poliția economică i-a spus: „Nu pot să inchid, voi propune începerea urmaririi penale, s-a lucrat prea mult la el”. Chemat la Parchet: „Nu stiu ce sa fac cu acest dosar”. S-a inchis dosarul.  ANAF a pornit un control pe cinci ani și inspectoarea i-a spus: „Am o propunere constructivă”.  Aveam de ales între un posibil faliment, sute de angajați cu familiile lor, 20.000 de călători care nu se mai puteau întoarce cu autocarele noastre sau să dau curs șantajului. Partenerul meu a semnat un contract pe una dintre firmele noastre și de aici încolo lucrurile sunt clare în rechizitoriu Există spăgi de supraviețuire și de îmbogățire...Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supraviețuire...Nici o secundă evaziune fiscală.  Țara asta a crescut cu noi, într-un parteneriat care niciodată nu a fost corect.  Nu vrem să digitalizăm ANAF, pentru că tolerăm aceleași tip de controale. Statul român are miliarde de lei datorii la firmele private. De exemplu, rambursarea plăților pe concediile medicale, rambursarea plății la companiile din energie care au făcut plafonarea și care sunt neplătite. Statul este un asupritor al companiilor din România „Nu mai pot să ajut. Ăsta este momentul în care i-am spus premierului că demisionez”, a anunțat Atanasiu.  „Indiferent ce aș spune, nu va conta. Am discutat cu premierul și e momentul să fac un pas în spate și să demisionez. Plecarea mea din guvern nu înseamnă că reformele trebuie să se oprească. E momentul să plec, dar nu înainte să fac un apel”, a mai afirmat el. 

Antreprenor tulcean relatează cum a dat șpagă Gărzii Financiare, apărându-l astfel pe Anastasiu Foto: Facebook
Eveniment

Antreprenor tulcean relatează cum a dat șpagă Gărzii Financiare

Un antreprenor tulcean, Ion Luchian, relatează cum a dat șpagă Gărzii Financiare și ce a pățit un om de afaceri care nu a vrut să plătească și s-a dus la DNA. Citește și: Anastasiu și Dogioiu au mințit: DNA le infirmă declarațiile, vicepremierul a fost martor-denunțător Luchian îl apără pe vicepremierul Dragoș Anastasiu: „Nu-mi este simpatic Dragoș Anastasiu, dar văzând ce i se întâmplă îi intreb pe moraliști ce e de facut”. Antreprenor tulcean relatează cum a dat șpagă Gărzii Financiare „Cu mulți ani în urmă, plăteam taxă de protecție unui comisar din Garda Financiară care mă amenința cu represalii din partea prietenilor lui din ANAF, Garda Financiară și IGP, lucru care a durat până la demiterea lui și a altor comisari și înlocuirea lor de către Victor Ponta cu ofițeri SRI care nu cereau și nu primeau șpagă. Un vechi proverb evreiesc spune că dacă ai o problemă care se rezolvă cu bani, nu se mai cheamă problemă ci cheltuială. Nu am dat bani din plăcere ci pentru că nu am avut altă soluție în același moment.   Aș fi putut să merg la poliție și să organizez un flagrant așa cum a procedat un alt privatizat care a reușit arestarea unui comisar cu aceleași îndeletniciri dar privatului i-a fost falimentată afacerea în câteva luni de către colegii comisarului respectiv rămași în funcții. Probabil și eu aș fi pățit la fel.   Faptele s-au prescris.   Nu-mi este simpatic Dragoș Anastasiu dar văzând ce i se întâmplă îi intreb pe moraliști ce e de facut”, a scris Luchian, pe Facebook. 

Nelu Tătaru vrea înapoi în spital (sursa: Facebook/Dr. Nelu Tataru)
Eveniment

Fostul ministru Nelu Tătaru își vrea postul de chirurg înapoi. A fost suspendat după dosarul DNA

Nelu Tătaru vrea înapoi în spital, la Huși, unde profesa ca chirurg până să-l acuze DNA că ar fi luat șpăgi de la pacienți. Nelu Tătaru vrea înapoi în spital Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru solicită reinstalarea în funcția de medic chirurg la Spitalul Municipal din Huși. Citește și: Boloș anunță suma astronomică plătită de stat pentru sporuri, bonusuri şi prime către bugetari Acesta consideră că ancheta penală și acuzațiile de luare de mită nu sunt incompatibile cu exercitarea profesiei medicale și, prin urmare, nu justifică suspendarea sa. Tătaru susține că dosarul penal deschis împotriva sa ar fi fost folosit ca pretext într-un conflict personal cu actualul manager al spitalului, pe care îl acuză de abuz și persecuție profesională. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șef IML Iași, șpagă și păcănele (sursa: Pexels/KATRIN BOLOVTSOVA)
Eveniment

Nici în șpagă nu mai poți avea încredere: un șef din IML lua mii de euro și nu livra nimic

Șef IML Iași, șpagă și păcănele. Administratorul Institutului de Medicină Legală Iași a fost prins luând mită pentru a „rezolva” alcoolemii și cazuri de droguri la volan. Șef IML Iași, șpagă și păcănele Banii primiți, 5.000 de euro, au fost cheltuiți ulterior la păcănele, fără ca promisiunile făcute victimelor să fie onorate. Citește și: ANALIZĂ Așa-zisa dezbatere prezidentiala: Digi, Antonescu și Lasconi au organizat o ambuscadă împotriva lui Nicușor Dan Inculpatul își recruta „clienții” direct pe holurile IML, speculând disperarea acestora pentru a obține bani. Deși nu a rezolvat niciun caz, a fost sancționat blând de instanță. Continuarea, în Ziarul de Iași

Un director de la Direcția Sanitar Veterinară a aruncat în WC 1.000 de euro Foto: Facebook DNA
Eveniment

Un director de la Direcția Sanitar Veterinară a aruncat în WC 1.000 de euro

Un director de la Direcția Sanitar Veterinară din Tulcea, Mitică Tuchilă, a aruncat în WC 1.000 de euro, dar n-a tras apa suficient de bine: banii au fost recuperați de DNA, care-l acuză că suma provenea dintr-o șpagă. Procurorii au fost nevoiți să spargă vasul WC-ului pentru a recupera suma de care Tuchilă încerca să scape.  Citește și: PSD, PNL, UDMR au băgat în campania lui Antonescu 39 milioane lei, triplu față de cât are Nicușor Dan Un director de la Direcția Sanitar Veterinară a aruncat în WC 1.000 de euro Tuchilă, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de luare de mită. „În cursul lunii decembrie 2024, inculpatul Tuchilă Mitică, în calitatea menționată, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 50.000 euro, iar în aceeași cursul aceleiași luni, inculpatul ar fi primit de la acesta, prin intermediar, suma de 25.000 euro, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu. La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă inițial, inculpatul Tuchilă Mitică a mai primit 11.000 euro, în legătură cu aspectele menționate anterior, ocazie cu care procurorii au procedat la constarea infracțiunii flagrante”, arată DNA.  Potrivit Ziare.com, când i-a văzut pe anchetatori, Tuchilă s-a ascuns în toaletă, unde a încercat să scape de banii primiți ca mită. A reușit să arunce în vasul de wc doar 1.000 din cei 11.000 de euro și a tras apa.   

Becali spune că Anca Alexandrescu ia șpagă Foto: Facebook
Politică

Becali spune că Anca Alexandrescu ia șpagă: „Am luat eu vreo șpagă, cum ia Alexandreasca?”

Gigi Becali spune că Anca Alexandrescu ia șpagă: „Am luat eu vreo șpagă, cum ia Alexandreasca?”, a spus el la România TV. Aceasta i-a răspuns la Realitatea TV, spunând că se simte jignită.  Citește și: Un tren al CFR Călători a parcurs o rută de 208 km în 7 ore și 23 de minute Becali spune că Anca Alexandrescu ia șpagă „Nu este de râs, este regretabil că un om ca Maricel Păcuraru să fie lăsat să facă televiziune. Știu că a fost la pușcărie, cum îi este permis acestui om să facă televiziune? Are vreo 40 de milioane și, atunci, omul acesta, tu îți dai seama, Maricel Păcuraru, cu televiziunea asta infractoare, să pună președintele României. Vă dați seama unde am ajuns? Tu, mă, vii să pui președintele României? Borfașule, dă, bă, banii înapoi! Eu nu am trădat pe nimeni, dau slava Domnului. Am luat eu vreo șpagă, cum ia Alexandreasca? Știu 100%, dacă îmi taie procurorul capul, dar nu zic, știu că și Anca Alexandrescu ia șpagă”, a declarat Gigi Becali, la România TV. „Păi, dacă eu sunt atât de jigodie, de ce i-am adoptat eu pe Alexandra (Păcuraru) și pe nepoții lui? Păi, dacă eu sunt rău, de ce i-am adoptat? Am vorbit cu ea (Alexandra), mi-a zis: «Eu nu am tată, adoptă-mă tu!» Ce nemernici de oameni! Dacă nu ești cu ei, ești împotriva lor. Vrei să te dai mafiot? La pușcărie erai șoricel!”, a mai afirmat deputatul.  Anca Alexandrescu a cerut, în schimb, ca Parlamentul să ia măsuri împotriva lui Becali. Alexandrescu cere Parlamentului să intervină „Este în stilul domnului Becali care acum, în disperare că și-a pierdut locul important de la AUR, atacă și jignește pe toată lumea. Este jenant pentru domnia sa, un om care toată ziua era cu Dumnezeu în gură și mereu la biserică...  Ne spunea cum ține post, cum se duce pe muntele Athos, cum i-a spus preotul să nu mai facă politică pentru că e un mediu cu foarte multă răutate... Chiar dacă are imunitate în privința declarațiilor politice, jignirile nu reprezintă declarații politice. Și eu cer public conducerii Parlamentului să ia măsuri vis-a-vis de comportamentul acestui membru!”, a spus Alexandrescu. 

Urmărire penală pentru firma șefului CCIR (sursa: Facebook/Camera de Comert si Industrie a Romaniei)
Justiție

O firmă a lui Mihai Daraban, șeful CCIR, a dat șpagă unor oficiali NATO

Urmărire penală pentru firma șefului CCIR. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat dispunerea urmăririi penale într-un dosar complex de corupţie, desfăşurat în colaborare cu investigatori din Statele Unite. În cadrul anchetei, care implică și procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se colaborează cu specialiști ai Departamentului Apărării americane – Serviciul de Investigaţii Penale al Apărării (DCIS) şi Serviciul Naval de Investigaţii Penale (NCIS). Urmărire penală pentru firma șefului CCIR Potrivit unui comunicat, procurorii DNA au dispus continuarea urmăririi penale împotriva S.C. Global Defense Logistics S.R.L.  Citește și: EXCLUSIV Rusul care a investit banii lui Abramovici în UE, cetățean român cu acte ucrainene considerate false de Chișinău, care a refuzat să-i acorde cetățenia moldovenească Firma este suspectată de comiterea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, legată de un funcţionar al unui stat străin și de fapta prevăzută de art. 3 alin. 1) din Legea nr. 319/2024. Două persoane fizice sunt acuzate de complicitate la dare de mită în formă continuată, în legătură cu funcţionarul unui stat străin şi cu infracţiunea menționată de lege. Modalitatea de desfăşurare a operaţiunilor ilegale Anchetatorii susțin că, în cursul anului 2024, suspecta firmă, prin intermediul unui asociat, ar fi promis unui funcţionar din cadrul unei organizaţii internaţionale sume ce depășesc 200.000 de dolari. Scopul acestei tranzacții a fost facilitarea obţinerii unui contract de servicii de administraţie portuară (husbanding) în valoare de peste 9.000.000 de euro. Ulterior, pe 12 iulie și 9 octombrie 2024, reprezentantul societăţii, cetăţean grec, ar fi transmis funcţionarului public suma totală de 100.000 de euro în schimbul asistenţei în gestionarea contractelor. La data de 29 ianuarie 2025, în incinta unui restaurant dintr-un hotel din judeţul Ilfov, acelaşi reprezentant ar fi dat, în numerar, suma de 30.000 de euro, fapte ce nu i se cuveneau conform îndatoririlor de serviciu. Implicarea suspecţilor Persoana juridică S.C. Global Defense Logistics S.R.L. ar fi beneficiat de ajutorul a doi suspecţi. Unul este asociat în cadrul societăţii și un altul împuternicit pe conturile bancare. Se suspectează că aceste tranzacţii au fost realizate cu ajutorul altor doi, pentru a asigura transferul sumelor menţionate și menţinerea avantajelor în operaţiunile economice internaţionale.  Toţi cei trei suspecţi au fost informaţi cu privire la drepturile lor procesuale conform prevederilor art. 307 din Codul de procedură penală. Percheziţii şi investigaţii în curs În contextul acestei anchete transfrontaliere, procurorii DNA, alături de colegii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti și de echipele investigative din cadrul DCIS și NCIS, desfăşoară cercetări minuțioase. Pe 12 iulie 2024, s-au efectuat percheziţii domiciliare în cinci locaţii din Bucureşti și judeţul Constanţa – inclusiv sediul unei societăţi comerciale și reședințele unor persoane fizice –, în urma obţinerii autorizaţiilor legale necesare. Daraban a trimis precizări redacției DeFapt.ro Precizările președintelui CCIR referitoare la ancheta DNA desfășurată la S.C. GLOBAL DEFENSE LOGISTICS București, 22 Februarie 2025: Referitor la  comunicatul de presă emis de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), în data de 22.02.2025, privind ancheta desfășurată la S.C. GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L (GDL), președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, face următoarele precizări: Pentru început, doresc să fac precizarea nu există niciun fel de implicare a mea într-un eventual dosar de corupție, fapt relevat și de comunicatul DNA care nu face nicio referire la numele meu. Sunt acționar al firmei GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L, cu o participație de 10,38%, dar nu dețin funcții de conducere și nici administrative remunerate. De asemenea, GDL este contractorul navelor NATO, pe de o parte, și al US Navy pe de alta parte încă din 2016. GDL nu are niciun fel de contract sau altă legătură cu baza militară de la Mihail Kogălniceanu, neavând niciun fel de activitate legată de aceasta. În urma licitațiilor internaționale câștigate, compania GDL lucrează cu peste 50 de subagenți, răspândiți în întreaga lume. Astfel, este extrem de greu ca GDL să poată răspunde/garanta pentru probitatea și corectitudinea fiecărui subagent în relația cu navele pe care le deservesc în mod direct. Ancheta în curs relevă faptul că un angajat străin al unuia dintre cei 50 de subagenți se presupune că a comis fapte penale în detrimentul entităților militare care au contractat serviciile respective, în numele GDL. Resping orice astfel de comportament și îmi exprim speranța că situația va fi lamurită în cel mai scurt timp posibil. Am dorit să fac aceste precizări pentru a nu se crea confuzii. Mihai Daraban – Președinte Camera de Comerț și Industrie a României.

Inspectoare Antifraudă (Nordis), soțul polițist - șpăgar. În imagine, Laura Vicol (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Investigații

Inspectoare Antifraudă (Nordis), soțul polițist - șpăgar

Inspectoare Antifraudă (Nordis), soțul polițist - șpăgar. Adina Diana Fleancu, inspector antifraudă la Direcția Regională Antifraudă București, este acuzată de procurorii DIICOT de "favorizarea făptuitorului" pentru că i-a protejat pe Vladimir Răzvan Ciorbă și George Marian Ivan, administratori a trei firme din grupul Nordis. DeFapt.ro a analizat declarațiile de avere ale inspectoarei Adina Diana Fleancu, documente din care rezultă că este căsătorită cu Marius Aurelian Fleancu. Citește și: EXCLUSIV Un inspector ANAF care a închis ochii la evaziunea Nordis, avere uriașă: vilă în București (517 mp), casă de vacanță, terenuri. Doar din salariu și un împrumut de la o „persoană fizică” Acesta este un fost ofițer de poliție care a fost condamnat la finalul anului 2022 la patru ani și trei luni de închisoare pentru că a cerut de la un afacerist suma de 1,1 milioane de euro pentru a-l ajuta să scape de un dosar penal în care era cercetat pentru înșelăciune. Culmea, inspectoarea Adina Diana Fleancu a continuat să menționeze în ultimele două declarațiile de avere că soțul ei este angajat la Ministerul Afacerilor Interne cu salariu "0", deși acesta nu mai este polițist de la data condamnării definitive. Cum să nu-ți atragă atenția 40 de milioane de lei Adina Diana Fleancu este unul din cei patru inspectori Antifraudă pe care procurorii DIICOT îi acuză de favorizarea făptuitorului pentru că l-au protejat pe Vladimir Răzvan Ciorbă și au închis ochii la ingineriile financiare pe care acesta le-a făcut în contabilitatea grupului de firme Nordis. Citește și: Nordis a pompat peste un milion de euro șpagă în presă. Nu se știe unde s-au dus banii, dar Laura Vicol era răsfățata Antenei 3 și a lui Ciutacu Concret, susțin procurorii DIICOT în referatul de arestare al cuplului Vladimir Ciorbă și Laura Vicol-Ciorbă, inspectorii Antifraudă Adina Diana Fleancu și Mihai Georgescu au început primul control la Nordis Management în data de 25 noiembrie 2021 și l-au finalizat 31 ianuarie 2022. Aceștia aveau misiunea de a verifica transferurile de bani între firmă și diverse persoane fizice. Cei doi inspectori au constatat că peste 40 de milioane de lei au fost scoase din firmă de mai mulți angajați, în special de Vladimir Ciorbă, Maria Ivan și Gheorghe Poștoacă. Dar, în urma analizării documentelor justificative, cei doi inspectori Antifraudă nu au constatat nici o încălcare a prevederilor legale și nu au dispus nici o măsură. Alte două firme, același orb al găinilor Tot în aceeași perioadă, cei doi inspectori au făcut un control și la Lampp Building Project, fostă Nordis Best Construct. Aici au constatat că peste 16 milioane de lei au fost scoase de angajați din conturile firmei. La fel ca și în cazul controlului la Nordis Management, nu s-a dispus nici o măsură. A urmat un alt control, la firma MBG Ideal Management, din conturile căreia angajații (în special George Marian Ivan) au ridicat peste 13 milioane lei. Nici la această societate, angajații ANAF nu au găsit vreo problemă. Procurorii DIICOT au concluzionat că cei doi inspectori "observă același mecanism de retragere sume de bani la 3 societăți din grup, aceeași justificare (contracte de cesiuni părți sociale), aceleași persoane implicate, același sediu, dar, cu toate acestea, nu constată și nu consemnează nici măcar o suspiciune privind caracterul ilicit penal al acestor operațiuni". Venit "0" (zero) de la Interne Inspectoarea Adina Diana Fleancu a depus ultima declarație de avere în aprilie 2024. Din acest document rezultă că și-a cumpărat un apartament de 42 mp în anul 2009. Soțul ei, Marius Aurelian Fleancu, și-a cumpărat în același an un apartament de 60 mp. La capitolul "bunuri", a menționat un autoturism Ford, fabricat în 2003. Nu are conturi bancare declarate, bijuterii sau alte bunuri, dar a menționat două credite: de 42.000 de euro, respectiv de 58.000 de euro. Însă a menționat că este căsătorită cu Marius Aurelian Fleancu, angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Venitul a fost anonimizat, dar în declarația de avere depusă cu un an înainte a menționat "0" lei. Numele lui Marius Aurelian Fleancu a ajuns în atenția opiniei publice în mai 2020, atunci când acesta a fost reținut de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență. Inspectoare Antifraudă (Nordis), soțul polițist - șpăgar "În perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofițer poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz și procurorul șef de secție", se menționează într-un comunicat de presă al DNA. Banii au fost ceruți prin intermediul complicelui său, Nicolae Cristian Ploaie, de la afaceristul Bogdan Savin. Complicele polițistului a fost prins în flagrant de procurorii DNA. Polițistul Marius Aurelian Fleancu a fost condamnat în noiembrie 2022 la patru ani și trei luni de închisoare cu executare, în timp ce complicele său a primit trei ani și opt luni de închisoare cu executare.

Nordis, peste un milion euro șpagă în presă Foto: Inquam/George Calin
Eveniment

Nordis, peste un milion euro șpagă în presă

Nordis a pompat peste un milion de euro șpagă în presă, arată referatul DIICOT în care cere arestarea fostei deputate PSD Laura Vicol și a soțului ei, Vladimir Ciorbă. Nu se știe unde s-au dus banii, dar Laura Vicol era răsfățata Antenei 3 și a lui Victor Ciutacu - acesta din urmă scrie acum că prietenia lor s-ar fi rupt. Citește și: Nordis a cheltuit 864.000 lei la cluburile unde Vicol petrecea alături de Grindeanu În noiembrie 2024, DeFapt.ro a scris că Antena 3 făcea o publicitate deșănțată grupului Nordis. „Poţi să îţi satisfaci orice dorinţă”, era titlul unei așa-zise știri de pe site-ul Antenei 3, în care era citat Emanuel Poştoacă, fondatorul grupului Nordis. Nordis, peste un milion euro șpagă în presă „Așa cum s-a precizat în debutul situației de fapt, pentru câștigarea încrederii potențialilor clienți și crearea imaginii unui business de succes, s-a pus la punct un program de marketing agresiv care a vizat toate canalele de comunicare posibile, sens în care 8 380 355 lei au fost cheltuiți pentru publicitate, din care 5 114 040 prin instituții media private, 1 672 706 lei către Facebook și 1 593 609 lei către Google. În aceeași paradigmă se regăsesc și sponsorizări în valoare de 4 286 462 lei, din care cea mai importanta este cea acordată Federației Române de Fotbal, în fapt tot un mijloc de publicitate”, se arată în referatul DIICOT. Referatul nu detaliază destinația banilor care au ajuns la „instituții media private”. Victor Ciutacu, moderatorul RTV, a scris azi, preventiv: „Nu încercați iar să mă legați de Laura, că pierdeți vremea de pomană. S-a dezlegat singură, acum mulți ani, de privilegiul de a-mi fi prietenă”. Ei apar împreună în numeroase fotografii publicate pe rețelele sociale. Inițiativele patetice ale lui Vicol, intens mediatizate Site-ul Antenei 3 este plin de știri favorabile lui Vicol: „Laura Vicol: «Părinţii de îngeri au nevoie de ajutor!» | Detaliile unui nou proiect de lege pentru familiile din România” „Laura Vicol: «Pensionarii în România au ajuns generație de sacrificiu în timpul guvernărilor de dreapta»” „Laura Vicol: «Românii se simt abandonați și doare». Ce soluţii propune pentru copii şi pensionari” Plin de informații laudative și pe site-ul DCNews, unde Bogdan Chirieac îi lua personal interviuri deputatei PSD: „Chirieac, dezvăluire despre Laura Vicol, în contextul în care un bărbat amenința că se va arunca de la etaj / video” „Laura Vicol (PSD), proiecte de viitor: Achizițiile publice și persoanele cu dizabilități” „Laura Vicol vrea Consiliu Economic-Consultativ: Românii se simt abandonați și DOARE. Statul nu a reuşit să asigure plasă de siguranţă pentru cetăţeni” În iunie 2020, Q Magazine deschidea cu Laura Vicol pe copertă, cu titlul: „Laura Vicol: Am intrat în politică pentru a face, nu doar pentru a spune”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră