joi 29 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: șef

23 articole
Eveniment

Șef la Permise, beat, accident mortal

Șef la Permise, beat, accident mortal. Polițiștii au vizionat camerele de supraveghere și au concluzionat că bietul om fusese lovit de un autoturism care aparține lui Vasile Zacornea, fostul șef de la Permise și Înmatriculări. Șef la Permise, beat, accident mortal Zacornea conducea un Mitsubishi Lancer și apoi ar fi fugit de la locul accidentului, cel mai probabil pentru că era băut. Polițiștii au identificat mașină lui Zacornea aseară. "La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat pe o stradă de pe raza comunei Holboca. A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Citește și: Managerul „Spitalului Frankenstein”, unde se puneau stimulatoare cardiace din cadavre și o șefă de secție își interna părinții cu anii, demis în sfârșit. Dar fără nici o acuzație Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt", au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șef la Permise, beat, accident mortal (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Șef din ANAF, avere din pariuri (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șef din ANAF, avere din pariuri

Șef din ANAF, avere din pariuri. Un şef de la Finanţele ieşene şi altul de la Vama de Frontieră Iaşi nu au avut un an aşa grozav în 2022. Șef din ANAF, avere din pariuri Adică unul nu a mai câştigat la pariuri sportive nici măcar un leu, iar celălalt nu a mai primit cadouri în bani de la neamuri. Cel puţin asta reiese din declaraţiile de avere completate în 2023 de Bogdan Emilian Ciornei şi Dănuţ Bolohan. Citește și: Aici sunt banii pentru Sănătate: spitalul județean Constanța are 4.275 de angajați. Un medic poate primi 38.000 lei/lună, o asistentă – peste 11.000 lei, iar un șofer – 5.600 lei/lună, brut Bogdan Emilian Ciornei, care conduce Serviciile interne din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi, declara în 2022 că a câştigat cu un an înainte 46.500 de euro din pariuri sportive. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șef din Poliție, ruinat de credit (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Șef din Poliție, ruinat de credit

Șef din Poliție, ruinat de credit. Şeful Secţiei V Poliţie (Bularga, Iași) a ajuns dator vândut. Șef din Poliție, ruinat de credit Magistraţii Tribunalului Iași l-au obligat pe acesta la plata unei sume considerabile reprezentând datorii la întreţinere şi penalităţile aferente. Judecătorii nu au acceptat nici măcar solicitarea lui Alexandru Hordilă ca plata datoriilor să fie eşalonată. Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători Problemele lui Hordilă au început în 2007 când, ca mulţi alţii, a contractat un credit în franci elveţieni pentru achiziţionarea unui apartament. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șeful avocatei moarte, încă în arest (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei moarte, încă în arest

Șeful avocatei moarte, încă în arest. Avocatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pe 16 iulie, când judecătorii au admis propunerea făcută în acest sens de procurorii Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel. Șeful avocatei moarte, încă în arest Felecanu fusese reținut cu o zi înainte pentru moartea avocatei Monica Cioată, iubita lui la momentul producerii tragediei. Monica Cioată avea 26 de ani, din Târgu Frumos, a absolvit Facultatea de Drept în anul 2017, iar din 2019 tânăra a devenit avocat al Baroului Iaşi. Citește și: Relația China – SUA a ajuns în faza amenințărilor între președinți: Xi Jinping i-a transmis telefonic lui Joe Biden „să nu se joace cu focul” în privința Taiwanului Lucra alături de Sebastian Felecanu la cabinetul acestuia de avocatură., ca asistent și îi era și iubită. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful. Apropiaţii celor doi avocaţi - tânăra decedată în urma căderii de la etaj şi iubitul ei, acuzat acum de crimă - spun că cei doi formau un cuplu bizar, că se certau des, şi că pentru această stare de fapt o anume vină o avea şi ea. Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful Avocatul Sebastian Felecanu era destul de bun în branşă şi, spun cunoscuţii, avea “lipici” la femei frumoase. Asta era o mare problemă pentru iubita sa. Citește și: Agitația politică de la Sofia continuă, spre folosul Moscovei: președintele pro-rus Rumen Radev le cere socialiștilor să formeze guvernul Primul mare semn de întrebare al anchetatorilor a apărut în momentul în care Felecanu a refuzat testul poligraf, pentru a-şi susţine varianta. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șef ANAF, 46.500 euro din pariuri (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șef ANAF, 46.500 euro din pariuri

Șef ANAF, 46.500 euro din pariuri. Bogdan Emilian Ciornei, director executiv Servicii interne în cadrul Finanţelor ieşene, a pus mâna pe 227.000 de lei (aproape 46.500 de euro). Șef ANAF, 46.500 euro din pariuri Bani provin de la Kaizan LTD și Betfair GB. Câştigul apare în cea mai recentă declaraţie de avere a finanţistului parior, completată la mijlocul lunii iunie a acestui an. Citește și: Ministerul Apărării va cumpăra blindate 4X4 de 750 milioane de euro. Americanii de la Oshkosh și francezii de la Arquus, favoriți Nu este pentru prima dată când Ciornei îşi încearcă norocul la pariuri: în anul 2020, a câștigat „doar” 61.000 de lei (circa 12.600 de euro). Continuarea, în Ziarul de Iași.

ANAF demarează controale masive din 1 iulie (sursa: Captura foto)
Eveniment

ANAF demarează controale masive din 1 iulie

ANAF demarează controale masive din 1 iulie. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane, a anunţat vineri preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă. "Începând cu 1 iulie, ANAF va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit. ANAF demarează controale masive din 1 iulie Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici, care majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc niciun impozit în viaţa lor. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale. Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente", a declarat Lucian Ovidiu Heiuş. Citește și: Lavrov, ministrul de Externe al lui Putin, a renunțat la limbajul diplomatic și jignește Moldova: Apelează la cerșetorie, extorcare. Occidentul vrea o a doua Ucraină El a spus că în aceste zone se vor concentra controalele pentru a verifica dacă averile acumulate sunt în concordanţă cu veniturile obţinute. Persoanele fizice sunt vizate Preşedintele ANAF a menţionat că a transmis Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice să realizeze o analiză de risc şi s-a pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. "Făcându-se această analiză de risc am constatat cu stupoare şi cu revoltă, de-a dreptul, că 561.000 de persoane, de CNP-uri, au acumulat, şi am luat doar 4 ani, 2016, 2017, 2018 şi 2019, anul 2020 o să-l finalizăm la sfârşitul lunii septembrie, iar anul 2021 probabil la sfârşitul anului, atenţie, au acumulat 561.000 de persoane o diferenţă între veniturile estimate de noi şi veniturile declarate şi impozitate de 20 de miliarde de euro. Practic, cum am făcut această analiză? Am luat din bazele noastre de date, ale ANAF-ului şi din bazele de date ale altor instituţii ale statului, primării în special şi conturi bancare, şi am văzut în fiecare an ce bunuri mobile şi imobile s-au achiziţionat de fiecare persoană în parte, cum au evoluat sumele de bani în conturile bancare, cu ce sume şi-au creditat propriile societăţi, cu ce sume şi-au majorat capitalurile societăţilor pe care le au, sau ce alte cheltuieli au putut să angajeze. Sunt convins că nu am reuşit să găsim toate cheltuielile pe care le-au angajat, că nu avem bazele de date suficient de bine puse la punct, şi după aceea am luat şi am verificat pentru fiecare CNP în parte ce venituri au declarat", a afirmat şeful ANAF, potrivit Agerpres. Acesta a explicat că legea spune că dacă există o diferenţă de 10% dintre venitul estimat şi venitul declarat, dar nu mai puţin de 50.000 de lei, deja există o neconcordanţă la declarare şi există un risc în acest domeniu.

Șeful piețelor, 9.000 euro pe lună (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful piețelor: 9.000 euro pe lună

Șeful piețelor: 9.000 euro pe lună. Cel mai bine plătit şef din administraţia locală conduce cea mai slabă societate a Primăriei. Alocarea din acest an pentru venitul directorului Ecopiaţa ajunge la o medie lunară de aproape 9.000 euro pe lună. Șeful piețelor: 9.000 euro pe lună Directorul Cristian Stărică spune că acesta este un venit brut, iar netul ajunge la 55%, echivalentul a aproape 5.000 euro/lună. Indemnizaţia lui Stărică este similară cu cea a lui Klaus Iohannis. Citește și: EXCLUSIV Nici o tabără pentru refugiați ucraineni nu este operațională, deși Dîncu a promis 500.000 de locuri disponibile. Oficial, e treaba lui Arafat Iohannis conduce o ţară, iar Stărică, un bazar, târgul de cherestea, talciocul şi câteva pieţe agroalimentare. Pieţe care se află într-o stare deplorabilă, fără o minimă investiţie în ultimii ani. În CUG se vând produse pe trotuare, Dacia a fost închisă, Păcurari funcţionează pe avarie, iar Nicolina şi Alexandru cel Bun par invadate mai degrabă de samsari decât de producători. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră