joi 09 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

republica moldova

145 articole
Politică

Un jurnalist din Chișinău infirmă zvonul că Nicușor Dan nu ar fi trimis un mesaj de Ziua Moldovei

Un jurnalist din Chișinău, Vitalie Cojocari, infirmă zvonul că Nicușor Dan nu ar fi trimis un mesaj de Ziua Moldovei: „Nicușor Dan a trimis o felicitare la Chișinău. A făcut-o printr-o telegramă oficială, adică prin canale diplomatice. Această felicitare oficială a ajuns de la Palatul Cotroceni la Președinția de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Este adevărat, felicitarea nu a fost făcută și public, de pildă, pe rețelele sociale”, a scris el, pe Facebook. Citește și: ANALIZĂ Atacuri în serie împotriva lui Nicușor Dan în noua publicație controlată de Budeanu, G4Media Un jurnalist din Chișinău infirmă zvonul că Nicușor Dan nu ar fi trimis un mesaj de Ziua Moldovei Informația lui Cojocari vine după ce Cristian Pantazi a scris, la G4Media - site recent achiziționat de Radu Budeanu - că Nicușor Dan a fost fără mesaj de ziua Moldovei și absent de la Chișinău. „Informațiile G4Media arată că mesajul de felicitare, deși pregătit pentru Nicușor Dan, nu a fost transmis, ceea ce indică o decizie politică. Absența lui reprezintă un mesaj implicit de unionism, o spun oameni care înțeleg jocul președintelui: locul Republicii Moldova e lângă România, nu există deci nici un motiv de celebrare a independenței unui stat care ar trebui înghițit de România”, a scris Pantazi, critic față de „unionismul” șefului statului. „Acest revizionism «soft» profesat de Nicușor Dan mi se pare periculos într-o regiune răvășită de război”, a apreciat Pantazi.  Însă Cojocari demontează și absența lui Nicușor Dan de la evenimentele din Chișinău de Ziua Independenței. „Deci, Nicușor Dan a vrut să meargă în Republica Moldova de Ziua Independenței, dar a fost invitat să vină de Ziua Limbii Române. Pentru cine nu știe, Ziua Limbii Române este o zi cu o încărcătură emoțională egală Zilei Independenței. Ba chiar s-a discutat la un moment dat ca aceste două sărbători să fie unite. Independență și Limba Română în Republica Moldova au început în 1989, într-o singură zi.   Pe 27 august 1989 peste 700 de mii de moldoveni au venit în Piața Marii Adunări Naționale și au cerut ruperea de URSS, dar au cerut și limba română cu grafie latină.   Până atunci, peste Prut se scria cu grafie chirilică.   Dar, mai întâi a fost adoptată Limba, apoi Independența.   Limba română a fost adoptată de Parlament pe 31 august 1989.   Independență a fost adoptată pe 27 august 1991.   Limba Română se sărbătorește oficial și în România, însă trebuie să știți că originea frumoasei sărbători este peste Prut.   Deci, de asta nu l-ați văzut pe Nicușor Dan cu cei trei lideri europeni și îl veți vedea duminică, de ziua Limbii Române”, a explicat Cojocari. 

Un jurnalist din Chișinău infirmă zvonul că Nicușor Dan nu ar fi trimis un mesaj de Ziua Moldovei
Judecătorii din Grecia au decis că Plahotniuc va fi extrădat în Republica Moldova. Sorin Oprescu rezistă
Justiție

Judecătorii din Grecia au decis că Plahotniuc va fi extrădat în Republica Moldova. Sorin Oprescu rezistă

Judecătorii din Grecia au decis că oligarhul Vladimir Plahotniuc va fi extrădat în Republica Moldova. Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, arătat că decizia de azi „este foarte importantă” și că rămâne doar ca ministerele de justiție din Grecia și R. Moldova să se ocupe de procedurile tehnice privind aducerea clientului său în Chișinău. Citește și: ANALIZĂ Atacuri în serie împotriva lui Nicușor Dan în noua publicație controlată de Budeanu, G4Media Judecătorii din Grecia au decis că Plahotniuc va fi extrădat în Moldova Fugarul Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie, pe Aeroportul din Atena, în baza unui mandat internațional de căutare, împreună cu ex-deputatul democrat, luptătorul Constantin Țuțu. Ambii au fost plasați în arest preventiv într-un penitenciar din Grecia. Fost lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc a fugit din R. Moldova în iunie 2019, după ce în Parlament a fost creată o coaliție între Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, care a înlăturat de la putere PDM. După dispariția lui din Moldova, i-au fost deschise mai multe dosare penale, în care este acuzat de crearea și conducerea unui grup criminal organizat, de complicitate în „furtul miliardului” și escrocherie la întreprinderea de stat Metalferos.   În Moldova pe numele lui sunt emise patru mandate de arest.   În acest timp, Sorin Oprescu rezistă în Grecia.   Fostul primar al Capitalei este condamnat defintiv la zece ani și opt luni de închisoare și a fugit din România în mai 2022, chiar înainte de condamnare. Însă autoritățile grecești nu au acceptat extrădarea și l-au lăsat liber după plata unei cauțiuni de doar 5.000 de dolari. 

Val de amenințări cu moartea împotriva unor jurnaliști și funcționari în Republica Moldova de Ziua Independenței
Internațional

Val de amenințări cu moartea împotriva unor jurnaliști și funcționari în Republica Moldova de Ziua Independenței

Amenințări cu moartea în Republica Moldova. Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv funcționari publici și jurnaliști, au primit miercuri mesaje de amenințare cu moartea, a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP). Amenințări cu moartea în Republica Moldova Oamenii legii califică aceste acțiuni ca fiind o tentativă de a compromite evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova și de a intimida populația. Citește și: EXCLUSIV Armata a blocat livrarea de blindate Piranha V invocând neoficial „neconformități”. Război rece între MApN și Economie IGP a transmis un apel către cetățeni să anunțe imediat poliția în cazul în care primesc astfel de mesaje. „Ofițerii de investigație dețin deja mai multe informații și întreprind măsuri pentru identificarea și localizarea persoanelor implicate”, a precizat instituția. 34 de ani de la proclamarea Independenței Republica Moldova marchează miercuri 34 de ani de la proclamarea Independenței, adoptată de Parlament pe 27 august 1991. Cu prilejul acestei zile, la Chișinău și în alte localități sunt organizate evenimente culturale și festive. În a doua parte a zilei, președintele Franței Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei Friedrich Merz și premierul Poloniei Donald Tusk sunt așteptați în capitala Republicii Moldova.

Pe cine ar vrea Nicușor Dan la SIE: doctor la Sorbona, ambasador, familist care însă respinge intervenția statului
Politică

Pe cine ar vrea Nicușor Dan la SIE: doctor la Sorbona, ambasador, familist care însă respinge intervenția statului

Pe cine ar vrea Nicușor Dan la SIE: Marius Lazurca, doctor la Sorbona, ambasador în Mexic și familist care însă respinge intervenția statului. Numele său ar fi fost propus lui Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, dar liderul PSD n-ar fi de acord cu această propunere. În prezent, SIE este condus de pesedistul Gabriel Vlase. Pe cine ar vrea Nicușor Dan la SIE Care sunt câteva din elementele care definesc cariera lui Lazurca: născut în 1971, cu studii de literatură comparată și doctorat în istorie și antropologie la Sorbona a intrat în diplomație în 2006, când a fost numit ambasador la Vatican (2006-2010), după care a ajuns în Republica Moldova (2010-2016), Ungaria (2016-2020), unde a intrat în conflict cu guvernul Viktor Orban, fiindcă și-a exprimat susținerea pentru o deputată a opoziției, Szabó Tímea. Din 2021 este ambasador în Mexic Este căsătorit, are șase copii și a declarat, în Dilema Veche: „Nu cred în disoluția familiei”. Însă, într-un interviu pentru site-ul Creștin Ortodox a arătat că familia nu trebuie să-și caute salvarea în stat.  „Cred, prin urmare, mai curând în inițiativele și acțiunea persoanelor libere care descoperă și întrețin funcțiile esențiale ale familiei. Statul este prea stângaci pentru a ne da convingător lecții despre rolul familiei ca mediu și ocazie ale unor experiențe fundamentale: a dragostei, solidarității, nașterii, suferinței, morții, credinței, bunei educații și bunelor maniere. Rolul Statului poate fi acela de a lua seama și a utiliza imensul potențial de energie pozitivă pe care familiile fericite îl pun firesc la dispoziția comunității. Un singur exemplu: Statul ar putea stimula financiar sau fiscal funcția educativă naturală a familiei. În loc să trecem ritualic și ipocrit, în fiecare toamnă, prin aceeași criză a grădinițelor, ar fi poate util să încurajăm micul antreprenoriat în domeniu, adică asocierea mai multor familii, solidarizate de aceleași convingeri, în vederea creșterii și educării în comun a pruncilor lor”, a spus Lazurca pentru crestinortodox.ro. „Mă voi mândri întotdeauna, de pildă, cu prietenia reciprocă și îndelungată cu Teodor Baconsky, agentul esențial al poziției mele profesionale actuale. Mă și consider, de altfel, ucenicul diplomatic al ambasadorului nostru la Paris”, declara el, în 2007.  În iunie 2016, la finalul mandatului să în Republica Moldova, afirma: „Faptul că unirea nu mai este o temă tabu aici se explică prin aceea că a fost schimbată percepţia faţă de România”.  „A vorbi corect și expresiv limba română e prima formă a patriotismului”, mai spunea Lazurca, într-un interviu pentru podcastul lui Florentin Țucă, asociatul lui Gabriel Zbârcea. 

Nicușor Dan, alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei
Politică

Nicușor Dan, alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei

Președintele României, Nicușor Dan, a fost fotografiat alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei, unde se află într-o vizită care nu a fost anunțată oficial. Citește și: Avalanșă de angajări la Externe, deși în ultimele șase luni numărul angajaților a crescut Șeful statului român s-ar afla în concediu, alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, și de copii.  Nicușor Dan, alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei „Nicușor Dan, alături președinta Republicii Moldova, participă sâmbătă seara la Festivalul Lupilor organizat în Rezervația Naturală «Orheiul Vechi» în perioada 8-10 august. Cei doi președinți fac baie de mulțime, iar oamenii veniți la eveniment stau la coadă pentru a face poze cu ei. Maia Sandu și Nicușor Dan au fost surprinși în timp ce discutau și cu organizatorul Festivalului Lupilor, artistul Alex Calancea.Nici Președinția României și nici Președinția Republicii Moldova nu au oferit presei informații despre această vizită privată în Republica Moldova a liderului de la Cotroceni”, a relatat One TV Moldova pe canalul de Telegram. Antena 3 afirmă că Nicușor Dan a plecat încă de vineri, cu mașina, la Chișinău, împreună cu Mirabela Grădinaru, partenera de viață, și cei doi copii ai lor, în vizită privată la președinta Maia Sandu.  

Blocul prorus Inima și Viitorul Moldovei a fost înregistrat oficial pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova
Internațional

Blocul prorus Inima și Viitorul Moldovei a fost înregistrat oficial pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova

Alegeri în Moldova, bloc prorus înregistrat. Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a aprobat duminică, 28 iulie, înregistrarea oficială a Blocului Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei pentru alegerile parlamentare programate pe 28 septembrie. Blocul are o orientare prorusă și este format din trei partide: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Republican „Inima Moldovei” și Partidul pentru Viitorul Moldovei. Alegeri în Moldova, bloc prorus înregistrat Potrivit legislației în vigoare formațiunile care fac parte din blocul electoral nu au dreptul să se înscrie separat în cursa electorală. Citește și: Cine este angajatul la stat de care nu ați auzit, dar care câștigă mai mult decât Isărescu De asemenea, Comisia Electorală Centrală a aprobat și simbolul electoral al blocului, care va fi folosit pe buletinele de vot. „Țara nu aparține străinilor, ci oamenilor care muncesc aici” După înregistrarea oficială, liderii blocului au transmis un mesaj public în care își exprimă încrederea într-o victorie la alegerile parlamentare din toamnă. „Suntem pregătiți să demonstrăm că țara nu aparține străinilor și celor care au vândut-o, ci oamenilor care muncesc aici și își iubesc pământul. Acum, nimeni nu ne mai poate opri să aducem în Parlament forțe care apără suveranitatea Moldovei, tradițiile noastre și drepturile fiecărui cetățean”, au afirmat aceștia. Trei lideri politici au depus actele la CEC Deși blocul a fost anunțat de patru lideri politici, la Comisia Electorală Centrală s-au prezentat pentru depunerea oficială a documentelor doar trei: Igor Dodon (liderul informal al PSRM), Irina Vlah și Vasile Tarlev. Depunerea actelor a avut loc pe 29 iulie. Partidul Comuniștilor, posibil nou membru al blocului Ulterior, Igor Dodon a anunțat că și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a transmis oficial o solicitare de aderare la bloc. Cererea urmează să fie analizată de CEC după data de 3 august.

Kremlinul vizează alegerile din Republica Moldova. 100 de milioane de euro sunt aruncate în joc, avertizează Maia Sandu
Internațional

Kremlinul vizează alegerile din Republica Moldova. 100 de milioane de euro sunt aruncate în joc, avertizează Maia Sandu

Imixtiunea Rusiei în alegerile din Moldova. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat miercuri că Federația Rusă pregătește o intervenție masivă în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit șefei statului, Kremlinul ar urma să investească peste 100 de milioane de euro pentru a influența procesul electoral și pentru a destabiliza democrația moldovenească. Imixtiunea Rusiei în alegerile din Moldova Declarațiile au fost făcute după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), iar semnalul de alarmă vine pe fondul intensificării acțiunilor subversive desfășurate de grupări afiliate oligarhului Ilan Șor și de rețele susținute de Moscova. Citește și: Magistrații, disperați că Bolojan se atinge de pensiile lor: „măcelar”, „dictat”, abuz Maia Sandu a prezentat o listă detaliată cu zece instrumente prin care Federația Rusă ar urmări să interfereze în procesul electoral din Republica Moldova. Printre acestea se numără coruperea alegătorilor, proteste plătite, atacuri cibernetice și implicarea bisericii în propagandă politică. Finanțări ilegale prin criptomonede și conturi obscure Primul și cel mai grav risc identificat este coruperea alegătorilor, inclusiv prin plăți în criptomonede, transferuri prin bănci controlate de Rusia și rețele de intermediari. „Doar prin criptomonede se planifică finanțări de circa 100 de milioane de euro”, a declarat Maia Sandu. Microcredite deschise pe numele cetățenilor moldoveni Un alt instrument îl reprezintă microcreditarea frauduloasă. Potrivit Maiei Sandu, unor cetățeni moldoveni li s-ar fi deschis conturi bancare în Rusia fără știrea lor, în scopul implicării în scheme de influență. Președinta a avertizat populația să nu ofere date personale, pentru a nu deveni victime ale acestor practici. Proteste plătite pentru a crea iluzia revoltei populare Maia Sandu a denunțat și organizarea de proteste finanțate de rețele afiliate Kremlinului. Scopul acestor acțiuni este să inducă o stare de nemulțumire generalizată, deși manifestările sunt manipulate și orchestrate logistic. „Poliția a aplicat sute de amenzi. Remunerarea financiară pentru participarea la proteste este ilegală”, a subliniat ea. Atacuri cibernetice asupra infrastructurii esențiale Un alt risc major îl reprezintă atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice, inclusiv asupra sistemelor electorale și a serviciilor publice. Autoritățile moldovenești iau în calcul măsuri de protecție extinse pentru a preveni sabotajul digital. Implicarea bisericii în propagandă pro-Kremlin Președinta a menționat și instrumentalizarea bisericii, prin intermediul fundațiilor și clericilor afiliați Moscovei. Aceștia ar avea rolul de a influența electoratul prin mesaje religioase cu conținut politic. „Să vinzi aproapele nu e doar o ilegalitate, e și un mare păcat”, a transmis Sandu clericilor implicați. Rețelele sociale, canal principal de manipulare și corupere Telegram este indicată ca platforma principală de coordonare a acțiunilor ilegale, inclusiv coruperea alegătorilor și mobilizarea la proteste. „Din păcate, Telegram nu răspunde autorităților. Pe TikTok se propagă mesaje anti-UE, dar comunicarea este mai bună decât cu Telegram”, a explicat președinta. Facebook colaborează într-o oarecare măsură cu instituțiile moldovenești. Nu în ultimul rând, autoritățile moldovenești au identificat mobilizarea și radicalizarea în mediul online, prin crearea unor grupuri extremiste și folosirea influencerilor plătiți de Kremlin pentru a răspândi ură și dezinformare. Grupări criminale și rețele din penitenciare, implicate în destabilizare O altă amenințare o constituie implicarea grupărilor criminale, inclusiv din instituțiile penitenciare, în acțiuni de destabilizare a ordinii publice. Autoritățile monitorizează aceste rețele și pregătesc contramăsuri. Tentative de sabotare a votului în diaspora Maia Sandu a avertizat și asupra unor tentative de compromitere a votului din diaspora, inclusiv prin sabotarea secțiilor de votare și coruperea alegătorilor. „Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent unde se află, au dreptul să voteze”, a subliniat ea. Manipularea alegătorilor din Găgăuzia și Transnistria Președinta a semnalat existența unor acțiuni de radicalizare în Găgăuzia și regiunea transnistreană, inclusiv demonstrații de forță și crize energetice provocate intenționat. Acestea vizează amplificarea tensiunilor dintre Chișinău și regiunile autonome.

Simion le sugerează fanilor săi să nu mai cumpere produse din Republica Moldova, ca să o saboteze pe Maia Sandu
Politică

Simion le sugerează fanilor săi să nu mai cumpere produse din Republica Moldova, ca să o saboteze pe Maia Sandu

Președintele AUR, George Simion le sugerează fanilor săi să nu mai cumpere produse din Republica Moldova, ca să o saboteze pe Maia Sandu. El o face simulând că îi pasă de comerțul cu Chișinăul și nu dorește să-l întrerupă, dar admiratorii săi au priceput mesajul și anunță că nu vor mai cumpăra produse din Republica Moldova.  Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Simion le sugerează fanilor săi să nu mai cumpere produse din Republica Moldova „Reamintesc doamnei Maia Sandu că peste 5 milioane de români care m-au votat cumpără produse din R.Moldova. Atitudinea ei dușmănoasă față de mișcarea suveranistă nu trebuie să ajungă să dăuneze cetățenilor!”, comentează Simion la propria postare, în care critică faptul că „peste zece cetățeni români” ar fi fost expulzați din Republica Moldova.  Mesajul lui Simion este înțeles de fanii săi, care îi răspund: „George Simion eu numai cumpăr nimic de la Moldovenii” (sic!), îi transmite Dumitru Tanasie. „Eu nu ,le mai cumpăr nimic de când am văzut că sunt parsivi și ne dusmanesc !” (sic!), mai anunță el.  În postarea sa, Simion o atacă și pe Oana Țoiu, ministrul român de Externe: „Oana Țoiu, de ce unii cetățeni (americani) sunt apărați de ambasadele lor și Ministerul de Externe / Ambasada de la Chișinău nu face nimic, poate chiar se dezice de cetățenii români interziși? Vouă cine vă plătește salariile?”. 

Republica Moldova face un nou pas spre Europa: fără roaming în Uniunea Europeană, din 2026
Internațional

Republica Moldova face un nou pas spre Europa: fără roaming în Uniunea Europeană, din 2026

Roaming gratuit pentru Moldova în UE. Uniunea Europeană a anunțat eliminarea tarifelor de roaming pentru cetățenii din Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026. Roaming gratuit pentru Moldova în UE Măsura a fost comunicată oficial vineri de Consiliul UE, instituția care reunește guvernele statelor membre. Citește și: Anastasiu și Dogioiu au mințit: DNA le infirmă declarațiile, vicepremierul a fost martor-denunțător O decizie similară a fost luată și în cazul Ucrainei, pe 14 iulie, urmând să intre în vigoare tot la începutul anului 2026. Ambele țări au statut de state candidate la aderarea în Uniunea Europeană. Apeluri, mesaje și internet mobil fără costuri suplimentare Odată cu eliminarea roamingului, cetățenii moldoveni și ucraineni vor putea efectua apeluri, trimite SMS-uri și utiliza date mobile în spațiul UE fără costuri suplimentare, la fel ca cetățenii statelor membre. Pentru Republica Moldova, această decizie reprezintă un pas concret în procesul de integrare în piața internă a Uniunii Europene, unul dintre obiectivele majore ale acordului de asociere semnat în 2016.

Internele recunosc că i-au eliberat pașaport românesc lui Plahotniuc în 2020, deși Moldova îl căuta din 2019
Eveniment

Internele recunosc că i-au eliberat pașaport românesc lui Plahotniuc în 2020, deși Moldova îl căuta din 2019

Internele recunosc că i-au eliberat pașaport românesc lui Plahotniuc în 2020, deși autoritățile din Republica Moldova îl căutau din 2019 și solicitaseră informații autorităților române pentru „identificarea locului aflării” fugarului. Citește și: EXCLUSIV Probabil cel mai mare jaf din București: lunar, PMB plătește trei milioane de euro către Constanda pentru Parcul Bordei În comunicatul emis azi, ministerul român de Interne nu precizează dacă a cooperat cu omologii de la Chișinău și le-a furnizat informații despre locul în care se afla Plahotniuc.  Presa a relatat că, la momentul reținerii oligarhului Vladimir Plahotniuc de către autoritățile grecești, asupra acestuia se aflau mai multe documente emise de autoritățile române. Acum, ministerul de Interne susține că actele sunt false, în cea mai mare parte, mai puțin un pașaport eliberat în septembrie 2020. Internele recunosc că i-au eliberat pașaport lui Plahotniuc „În urma schimbului de date și informații efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române, autoritățile elene au transmis copii de pe șase documente de identitate aflate în posesia persoanei respective. În urma verificărilor efectuate la nivelul structurilor MAI, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la o posibilă faptă de contrafacere a unor documente oficiale – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport, constând în suprascrierea mecanică a acestora, în scopul denaturării identității titularului. Această intervenție asupra documentelor reprezintă o modificare neautorizată a elementelor de identificare, susceptibilă de a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, sens în care la nivelul Direcției Investigații Criminale din cadrul Poliției Române a fost deschis un dosar penal. Verificările efectuate la nivelul structurilor MAI au arătat că un singur document dintre cele șase este autentic și emis de statul român, respectiv un pașaport care a fost eliberat pe numele real al persoanei respective, anterior emiterii unei interdicții cu privire la aceasta”, se afirmă în comunicatul ministerului de Interne.  Într-adevăr, în iulie 2020, Comisia Interpol a respins solicitarea Republicii Moldova de a-l anunța în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc, radiind toate datele sale din sistem la cererea acestuia. Ulterior, în octombrie 2024, autoritățile moldovene au solicitat revizuirea deciziei, iar în noiembrie 2024, Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc. Însă, potrivit unui document publicat azi pe Facebook de jurnalistul Vitalie Călugăreanu, la 30 octombrie 2019, Centrul Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova a cerut Direcției Generale Anticorupție din cadrul ministerului român de Interne strict informații despre locul în care s-ar afla Plahotniuc. Autoritățile de la Chișinău au invocat un acord de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii și combaterii corupției. Acesta prevede: „asistență reciprocă în vederea culegerii informațiilor despre persoanele implicate în săvârșirea de infracțiuni de corupție, precum și a infracțiunilor asimilate și/sau în legătură directă cu infracțiunile de corupție, folosind inclusiv sistemele de informații de care dispun”.  Jurnalistul Vitalie Călugăreanu a scris, pentru Deutsche Welle, că CNA informa România și că cetățeanul moldovean căutat s-ar fi aflat în perioada 25-28 octombrie 2019 "în zona spitalului Parhon din Copou, municipiul Iași". MAI român a redirecţionat demersul CNA către Inspectoratul General al Poliţiei Române, arăta Călugăreanu. Concomitent cu notificarea trimisă României, Chișinăul a solicitat sprijin și din partea SUA și a Marii Britanii. 

România i-a dat lui Plahotniuc pașaport și carnet de conducere în timp ce era urmărit de autoritățile din Republica Moldova, acuză un jurnalist
Politică

România i-a dat lui Plahotniuc pașaport și carnet de conducere în timp ce era urmărit de autoritățile din Republica Moldova, acuză un jurnalist

România i-a dat lui Plahotniuc pașaport și carnet de conducere în timp ce era urmărit de autoritățile din Republica Moldova, acuză jurnalistul Vitalie Călugăreanu. Citește și: EXCLUSIV Probabil cel mai mare jaf din București: lunar, PMB plătește trei milioane de euro către Constanda pentru Parcul Bordei Potrivit lui Călugăreanu, Plahotniuc a primit pașaport românesc în 2020, deși din 2019 autoritățile române fuseseră notificate de cele de la Chișinău, care ceruseră sprijin pentru capturarea fugarului. România i-a dat lui Plahotniuc pașaport în timp ce era urmărit de Republica Moldova Mai mult, la 19 martie 2024, statul român a eliberat, în lipsă, o carte de identitate pe numele lui Mihai Antohe – dubla identitate a lui Plahotniuc - iar la 7 mai 2025, a eliberat, tot în lipsă, un carnet de conducere tot pe numele lui Antohe. Călugăreanu scrie, pe Facebook, că autoritățile române ar trebui să răspundă de ce au ajutat un fugar „cu notificare roșie în Interpol”! „România trebuie să ne răspundă cum a fost posibil așa ceva: Cum a putut să-i dea lui Plahotniuc, legal, pașaport românesc în septembrie 2020, la un an după ce a fugit din Moldova în condițiile în care Chișinăul a cerut oficial, în decembrie 2019, intervenția autorităților americane, române și britanice în identificarea locului aflării, reținerea și extrădarea cetățeanului moldovean cu dublă identitate Plahotniuc-Novak?   De ce pe 19 martie 2024, statul român a eliberat, în lipsă, carte de identitate pe numele lui Mihai Antohe – dubla identitate a lui Plahotniuc - știind despre eforturile pe care Chișinăul le face pentru a-l recupera și a-l trage la răspundere? Dacă nu este adevărat, vrem ca statul român să spună asta, pentru că noi am văzut actele în comunicarea poliției elene.   De ce i-a eliberat, în lipsă, pe 7 mai 2025, permisul de conducere cetățeanului român Mihai Antohe (adică dubla identitate a lui Plahotniuc) dacă în acel moment Plahotniuc era deja cu notificare roșie în Interpol? Dacă nu a făcut asta, vrem comunicat.   De ce i-a eliberat lui Constantin Țuțu acte VALABILE pe identitatea falsă Andrie Sîli?   Noi, ăștia din afara UE și NATO, credeam că în UE și NATO chestiunile care țin de securitatea națională sunt mai presus de orice combinații banditești. Am greșit?   P.S. Și da, România mai trebuie să ne răspundă cum a fost posibil ca Plahotniuc să se plimbe în perioada 25-28 octombrie 2019 prin zona spitalului Parhon din Copou (Iași) după ce fugise din Moldova și era căutat prin procedură interstatală la acea etapă”, a scris Călugăreanu.   

Bloc pro-rus format în Republica Moldova înainte de alegeri: Igor Dodon promite apropiere de Moscova
Internațional

Bloc pro-rus format în Republica Moldova înainte de alegeri: Igor Dodon promite apropiere de Moscova

Partide pro-ruse din Moldova, bloc electoral. Patru partide cu orientare pro-rusă din Republica Moldova au anunțat marți formarea unui bloc electoral comun, cu scopul de a învinge guvernul pro-european condus de Maia Sandu la alegerile din septembrie. PAS, partidul Maiei Sandu, în pericol să piardă majoritatea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea președintei Maia Sandu, riscă să nu obțină majoritatea în viitorul parlament. Citește și: Luxul în care locuiește bugetarul Piedone, surprins în câteva fotografii de la momentul percheziției Acest lucru ar putea afecta proiectul pro-european susținut de actuala administrație. Partide pro-ruse din Moldova, bloc electoral Noul bloc este format din Partidul Socialiștilor, condus de fostul președinte Igor Dodon, Partidul Comuniștilor, Formațiunile Inima Moldovei și Viitorul Moldovei. Igor Dodon a declarat că alianța își propune restabilirea legăturilor strategice cu Rusia și eliminarea influenței NATO și a intereselor străine din Republica Moldova. De asemenea, a subliniat că noii parteneri politici vor "pace" și "suveranitate reală" pentru țară. Victoria Maiei Sandu, obținută la limită Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale de anul trecut la o diferență mică în fața candidatului socialist Alexandr Stoianoglo. De asemenea, a reușit o victorie strânsă la referendumul pentru susținerea candidaturii Moldovei la UE, semnalând o societate profund divizată. Blocul susținut de Ilan Șor, exclus de la alegeri Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău a respins recent cererea de înregistrare a blocului Victoria-Pobeda, creat în 2024 și susținut de controversatul oligarh Ilan Șor. Acesta este condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară, dar se află în prezent în afara țării. Ilan Șor, acuzat de implicare în planurile Moscovei Autoritățile moldovene au acuzat că Ilan Șor ar fi fost implicat în tentative de destabilizare susținute de Rusia, menite să oprească parcursul european al Republicii Moldova. Șor a respins acuzațiile, calificând decizia CEC drept "absurdă".

Blocul "Victorie-Pobeda", controlat de fugarul Ilan Șor, nu va putea participa la parlamentarele din Moldova
Internațional

Blocul "Victorie-Pobeda", controlat de fugarul Ilan Șor, nu va putea participa la parlamentarele din Moldova

Moldova: blocul „Victoria-Pobeda”, exclus din alegeri. Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău a respins, sâmbătă, înregistrarea blocului electoral „Victoria-Pobeda” pentru participarea la alegerile parlamentare programate pe 28 septembrie. Decizia a fost luată în urma unei serii de neconformități constatate în documentația depusă de fondatori și a implicării controversate a oligarhului Ilan Șor. Bloc susținut de patru partide proruse Inițiativa de creare a blocului electoral a fost lansată de patru formațiuni politice: Partidul „Renaștere”, Partidul Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul „Șansa” și Partidul „Victoria”. Citește și: PSD vrea să căpușeze pachetul Bolojan II cu noi creșteri de taxe și impozite - surse Acestea au organizat un congres pe 6 iulie la Moscova, unde și-au exprimat intenția de a participa la scrutinul parlamentar. Moldova: blocul „Victoria-Pobeda”, exclus din alegeri Comisia Electorală a solicitat documente clare privind componența organelor executive ale partidelor, lista membrilor și dovada suportării cheltuielilor de către formațiunile implicate. Totodată, denumirea blocului a fost considerată inadmisibilă, fiind identică cu cea a unui partid constitutiv – „Victoria” –, contravenind legislației electorale. Implicarea lui Ilan Șor, motiv major de respingere Potrivit unui raport al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Ilan Șor – lider al fostului partid „Șor”, declarat neconstituțional în 2023 – a fost prezent la congresul de la Moscova și a coordonat public formarea blocului. SIS a calificat evenimentul drept un atentat la ordinea constituțională și o instigare la ostilitate față de instituțiile statului. Evghenia Guțul, anunțată cap de listă În cadrul congresului de la Moscova, Ilan Șor a anunțat că prima pe lista de candidați va fi Evghenia Guțul, actuala bașcană a Găgăuziei, vizată în dosare privind finanțarea ilegală a partidului interzis. În discursul său, Șor a pledat pentru unirea Moldovei cu Federația Rusă, respingând parcursul european al țării. Proteste în fața CEC și acuzații de „decizie politică” În timp ce CEC dezbătea solicitarea, simpatizanți ai blocului „Victoria” au protestat în fața instituției. Vasile Bolea, reprezentant al blocului, a calificat hotărârea drept una „politică” și a anunțat că va fi contestată în instanță. La rândul său, Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansa”, a declarat că „se va repara totul” la alegerile din 28 septembrie. Blocul „Victoria” promovează retorica anti-UE Format din partide proruse și eurosceptice, blocul „Victoria” se opune deschis integrării europene a Republicii Moldova, susținând aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică, dominată de Rusia. Mesajul său intră în contradicție cu politica proeuropeană a actualei guvernări. Alegerile din 28 septembrie: diaspora, un factor decisiv Conform sondajelor, partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) conduce în intențiile de vot. Opoziția prorusă mizează însă pe alianțe electorale pentru a răsturna situația. Ca și în scrutinul prezidențial și referendumul din 2024, votul diasporei – în special din România, Italia, Spania și Portugalia – ar putea juca un rol decisiv.

Bombardament de minciuni și fake news asupra Republicii Moldova, avertizează Guvernul. Care sunt principalele mesaje alarmiste
Internațional

Bombardament de minciuni și fake news asupra Republicii Moldova, avertizează Guvernul. Care sunt principalele mesaje alarmiste

Propaganda rusă, răspândită în Republica Moldova. Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a lansat miercuri un avertisment ferm privind amplificarea campaniilor de manipulare și dezinformare, în special în spațiul online. Aceste acțiuni vizează subminarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în direcția proeuropeană a țării. Propaganda rusă, răspândită în Republica Moldova Potrivit lui Daniel Vodă, canalele afiliate propagandei ruse intensifică difuzarea de mesaje alarmiste, false și manipulatoare. Citește și: Funcționarii Guvernului își toarnă șefii: mașinile cu șofer ale demnitarilor costă sume uriașe „Fabricile de dezinformare lucrează în aceste zile la turații maxime”, a declarat oficialul, subliniind pericolul real reprezentat de aceste acțiuni concertate. Printre cele mai frecvente narațiuni false, Vodă a enumerat următoarele mesaje: „Integrarea în UE ne ia suveranitatea” „Justiția este controlată politic” „Moldova se militarizează” „Economia este în colaps și Moldova este izolată” „Occidentul atacă biserica și valorile tradiționale” Realizările guvernării proeuropene: investiții și dezvoltare Pentru a contracara dezinformarea, Daniel Vodă a prezentat realizările guvernului pe fondul parcursului european al țării. Printre cele mai importante progrese se numără: Dublarea bugetului pentru familii și copii Majorări salariale pentru medici, profesori, polițiști, oameni din cultură și alte categorii Investiții de trei miliarde lei în modernizarea spitalelor Modernizarea infrastructurii: 700 km de drumuri 940 km de rețele de apă 220 km de canalizare 610 km de iluminat stradal 200 de școli și grădinițe renovate 254 de parcuri și terenuri sportive reabilitate „Acestea sunt faptele. Cifre reci, dar concrete”, a subliniat purtătorul de cuvânt. Blocarea progresului și slăbirea sprijinului european Daniel Vodă a explicat că obiectivul campaniilor de manipulare este clar: blocarea parcursului european al Republicii Moldova, compromiterea procesului democratic și distrugerea relației cu partenerii occidentali. În contextul apropiatelor alegeri parlamentare din 28 septembrie, oficialul a avertizat că aceste „fabrici de minciuni” își vor intensifica activitatea. Cu toate acestea, autoritățile vor continua eforturile de comunicare directă cu populația, prin conferințe de presă și canale publice. Apel la responsabilitate și informare corectă „Adevărul contează. Alegerile contează. R. Moldova are acum o direcție bună – spre modernizare, dezvoltare, Europa. Alegerea trebuie făcută cu grijă pentru viitorul fiecăruia, al familiilor, al comunităților și al întregii țări”, a transmis Daniel Vodă, încurajând cetățenii să-și informeze apropiații. „Oamenii informați sunt oamenii protejați”, a conchis acesta.

Alegerile parlamentare care pot băga Moldova în UE, fără câștigător clar, arată un sondaj
Internațional

Alegerile parlamentare care pot băga Moldova în UE, fără câștigător clar, arată un sondaj

Alegerile parlamentare din Republica Moldova, sondaj. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) se situează pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare programate în 28 septembrie. Potrivit unui sondaj realizat de ATES Research & Consulting, PAS ar obține 39% din voturile alegătorilor deciși, ceea ce i-ar asigura aproximativ 50 de mandate în viitorul legislativ. Alegerile parlamentare din Republica Moldova, sondaj PAS este urmat în sondaje de Partidul Socialiștilor, cu 14,9%, Blocul Alternativa – 9,4%, Blocul Victorie – 8,9% și Partidul Nostru – 7,7%, toate formațiuni cu orientare prorusă. Citește și: Ce proiecte majore au fost eliminate din PNRR ca urmare a gafelor oamenilor lui Grindeanu: printr ele, toată autostrada Buzău-Focșani, construită de Umbrărescu În urma redistribuirii voturilor, socialiștii ar obține 19 mandate, Blocul Alternativa – 12, Blocul Victorie – 11, iar Partidul Nostru – 10. Aproape o treime dintre alegători sunt indeciși Sondajul relevă că aproximativ 30% dintre respondenți nu și-au exprimat clar opțiunea de vot: 20% sunt indeciși, 6% au spus că nu vor vota, iar 4% nu au răspuns. Potrivit directoarei companiei, Veronica Ateș, această rezervă electorală este una semnificativă și va fi țintită intens în perioada de campanie. Sprijin crescut pentru UE, dar nu și pentru NATO Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar fi susținut de peste 54% dintre participanții la sondaj. În schimb, doar o treime dintre respondenți ar vota pentru aderarea la NATO. Relațiile cu România și UE sunt percepute ca fiind bune sau foarte bune de aproximativ 74% dintre moldoveni, în timp ce peste 62% consideră relațiile cu Federația Rusă ca fiind proaste sau foarte proaste. Ancheta a fost realizată în perioada 28 iunie – 7 iulie, pe un eșantion reprezentativ de 1.032 de persoane, iar marja de eroare este de ±3%, potrivit companiei ATES Research & Consulting.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră