Justiție
Criminalul de 13 ani din Timiș ar răspunde penal dacă ar fi cetățean olandez. Cum e în restul UE
Crima comisă recent într-o localitate din județul Timiș, în care un adolescent de 15 ani a fost ucis de alți minori, a readus în spațiul public o întrebare dificilă și incomodă: de la ce vârstă poate fi tras un copil la răspundere penală?
În timp ce în Olanda un copil de 12 ani poate fi tras la răspundere penală într-un cadru strict controlat, legislația românească exclude complet răspunderea penală sub 14 ani, chiar și în cazuri de violență extremă, precum cel care a șocat recent România.
Pentru a înțelege dacă acest cadru este o excepție sau o regulă, merită privit contextul mai larg al Uniunii Europene, unde pragurile de răspundere penală a minorilor și tipurile de sancțiuni diferă semnificativ de la un stat la altul.
Răspunderera penală a copiilor în UE
În Uniunea Europeană nu există o vârstă unică de la care începe răspunderea penală.
Citește și: Sondaj CURS: majoritatea românilor vrea reunificarea cu Republica Moldova
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) arată că, în statele membre, vârsta minimă a răspunderii penale variază în general între 12 și 16 ani.
În același timp, toate statele au forme de sancțiuni sau măsuri pentru minori, dar accentul oficial rămâne, cel puțin la nivel declarativ, pe reabilitare și protecție, nu pe pedeapsă ca la adulți.
Această diversitate explică de ce un caz de crimă comisă de minori poate produce reacții foarte diferite de la o țară la alta: în unele state minorul ajunge în fața instanței penale de la 12-14 ani, în altele intră într-un sistem separat (protector, educativ), iar în câteva cazuri răspunderea penală propriu-zisă începe abia la 18 ani.
Răspundere penală timpurie, dar cu regim special
În Olanda, răspunderea penală a minorilor începe de la vârsta de 12 ani, însă acest lucru nu înseamnă automat închisoare sau pedepse similare celor aplicate adulților.
Minorii între 12 și 18 ani intră într-un sistem distinct de justiție juvenilă, axat prioritar pe reeducare și reintegrare.
Pentru faptele ușoare, copiii pot fi direcționați către programe alternative, precum HALT, care presupun asumarea responsabilității, muncă în folosul comunității sau repararea prejudiciului, fără deschiderea unui dosar penal.
Însă, în cazurile grave sau de recidivă, instanța poate dispune sancțiuni penale propriu-zise, inclusiv detenție, care e execută exclusiv în instituții speciale pentru minori.
Detenția este considerată o soluție de ultimă instanță, aplicată doar atunci când celelalte măsuri educative au eșuat sau când gravitatea faptei o impune.
În Germania, răspunderea penală începe la 14 ani.
Pentru 14–18 ani se aplică dreptul penal juvenil (Jugendstrafrecht).
În Austria, faptele comise sub 14 ani sunt excluse de la urmărire penală; intervenția poate fi făcută prin instanțe/structuri de protecție a minorului.
Pentru Spania, pragul este 14 ani, stabilit de legea privind răspunderea penală a minorilor; sub 14 ani se aplică măsuri din zona protecției și plasamentului, nu proceduri penale.
În Italia, instanțele pentru minori au jurisdicție pentru fapte comise de copii care au împlinit 14 ani (și sunt sub 18).
Un pas în plus spre „maturitate penală”
Un alt grup important fixează pragul la 15 ani, ceea ce înseamnă că infracțiunile comise sub această vârstă nu se judecă penal, ci sunt preluate de servicii sociale și mecanisme administrative.
În Suedia, sub 15 ani copiii nu pot fi urmăriți penal; ajung în grija serviciilor sociale.
Între 15 și 18 ani pot fi judecați în instanțe obișnuite, cu reguli și protecții specifice.
În Grecia: vârsta minimă a răspunderii penale este 15 ani.
În Cehia, pagina europeană dedicată procedurilor pentru minori indică un prag de 15 ani și condiționări legate de maturitatea intelectuală și morală.
Modele „protectoare”: răspundere penală de la 18 ani
Există și sisteme care, cel puțin în prezentarea oficială, tratează faptele comise de sub 18 ani ca „acte calificate ca infracțiuni”, gestionate de instanțe și măsuri de protecție/educație, nu de dreptul penal clasic.
În Belgia, răspunderea penală începe la 18 ani, iar pentru minori se aplică, prin tribunalul pentru tineret, măsuri de protecție, îngrijire, educație și justiție restaurativă.
Pentru fapte foarte grave poate exista transfer excepțional (de exemplu, de la 16 ani) către un regim mai sever.
În Luxemburg, pragul este 18 ani; sub această vârstă minorul nu comite „crime” în sens strict, iar instanța pentru minori aplică măsuri de custodie, protecție și educație.
Franța: un caz special între „discernământ” și praguri de sancțiune
Franța e deseori citată ca exemplu complicat, pentru că sistemul combină ideea de discernământ cu praguri diferite pentru tipurile de măsuri.
În documentele europene de sinteză despre Franța apare ideea că nu există un prag unic care să împiedice complet urmărirea, dacă minorul este considerat suficient de matur (discernământ).
Totuși, se precizează că sancțiuni penale în sens strict pot fi aplicate doar de la 13 ani, iar pentru 10–13 ani se folosesc măsuri de protecție, asistență, supraveghere și educație.
Alternativele punitive din sistemele juvenile
În majoritatea statelor UE, chiar și atunci când minorul răspunde penal, răspunsul sistemului este construit pe un alt vocabular decât cel aplicat adulților.
Pe scurt, „pedeapsa” este adesea înlocuită de „măsură”.
Cele mai frecvente alternative, în combinații diferite de la o țară la alta, sunt:
Măsuri educative și de supraveghere
Obligația de a urma școala, programe de reintegrare, consiliere psihologică, monitorizare de către servicii specializate, reguli stricte de conduită, interdicții de frecventare a unor locuri sau persoane (Franța menționează explicit astfel de interdicții pentru minori).
Intervenția serviciilor sociale
În state precum Suedia, sub pragul de răspundere penală, copilul nu ajunge în fața instanței penale, dar poate ajunge într-o procedură de protecție administrativă, gestionată de servicii sociale, cu decizii care pot include plasament sau măsuri de îngrijire.
Justiție restaurativă
Mediere, conferințe restaurative, întâlniri facilitate cu victima (acolo unde este posibil și sigur), reparație morală sau materială.
Belgia, de exemplu, își descrie sistemul juvenil în termeni care includ explicit restaurativul în pachetul de răspunsuri al tribunalului pentru tineret.
