joi 19 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: petrol

76 articole
Internațional

Încă o încercare de blocadă a petrolului rusesc

Încă o încercare de blocadă a petrolului rusesc. Liderii statelor Uniunii Europene se reunesc luni după-amiază la Bruxelles pentru a analiza situaţia securităţii şi consecinţele generate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, în contextul în care încercările de a negocia un compromis pentru ca Ungaria să sprijine impunerea unui embargou asupra petrolului rusesc nu au înregistrat niciun progres, notează euractiv.com. Ambasadorii statelor membre au examinat duminică şansele unui eventual compromis, însă perspectivele deloc optimiste l-au determinat pe ministrul economiei german Robert Habeck să avertizeze că unitatea UE "începe să se destrame". Încă o încercare de blocadă a petrolului rusesc O propunere, prezentată de preşedinţia franceză a Consiliului UE, constă în excluderea conductei Drujba "pentru moment" dintr-un embargou petrolier şi în impunerea de sancţiuni doar asupra ţiţeiului transportat cu tancurile petroliere către UE, au declarat diplomaţi europeni. Citește și: Uniunea Europeană, incapabilă să se pună de acord în legătură cu un embargo asupra petrolului rusesc. Orban Viktor, calul troian al lui Putin în blocul comunitar Conducta Drujba transportă o treime din livrările totale de petrol rusesc către UE. Slovacia şi Republica Cehă au acceptat excepţii pentru următorii doi ani şi jumătate, au menţionat surse diplomatice de la Bruxelles, potrivit Agerpres. Propunerea prevede, de asemenea, impunerea de sancţiuni suplimentare asupra băncilor ruseşti şi extinderea listei cu oficialii ruşi vizaţi de sancţiuni. Pe de altă parte, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a apreciat luni dimineaţă că "în final va exista un acord" cu privire la viitorul pachet de sancţiuni contra Rusiei. "Trebuie să decidem în unanimitate. Au existat discuţii ieri după-amiază şi vor exista şi în această dimineaţă şi pe parcursul după-amiezii. Cred că în această după-amiază vom fi capabili să oferim şefilor de stat un acord", a spus Borrell. Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, Moscova susţinând că este vorba despre o "operaţiune militară specială de denazificare" a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Încă o încercare de blocadă a petrolului rusesc (sursa: Pixabay)
Ungaria se opune din nou (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Orban ține deschisă conducta lui Putin

Orban ține deschisă conducta lui Putin. Uniunea Europeană nu a reuşit să ajungă duminică la o înţelegere în privinţa unui embargou asupra petrolului rusesc, dar negocierile continuă luni. Orban ține deschisă conducta lui Putin Context: diplomaţii încearcă să facă progrese înaintea summit-ului UE de luni şi marţi în legătură cu o excepţie pentru livrările printr-o conductă către ţările din Europa Centrală, potrivit unor oficiali europeni, relatează Reuters. Cu toate acestea, un diplomat european de rang înalt a spus că "sunt prea multe detalii de pus la punct" pentru a se spera la un acord înainte de începerea reuniunii liderilor din UE luni după-amiază, la Bruxelles. Propunerea de embargou asupra importurilor de petrol face parte din al şaselea pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei din cauza invaziei acesteia din Ucraina. Ungaria, cel mai vocal critic Pachetul include eliminarea celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, din reţeaua SWIFT, interzicerea televiziunilor ruseşti în UE şi adăugarea de noi nume pe lista persoanelor ale căror active sunt îngheţate sau care nu mai pot intra în UE. Citește și: Serbia s-a predat total lui Putin: acord pe trei ani de furnizare de gaz cu preț redus Întregul pachet este blocat de Ungaria, care susţine că un embargou asupra petrolului ar da o lovitură puternică economiei sale deoarece nu poate obţine petrol din altă parte. Cehia şi Slovacia au exprimat îngrijorări similare. Ungurii, slovacii și cehii dau la "Drujbă" Negocierile privind embargoul asupra petrolului rusesc sunt în derulare de o lună, dar fără progrese, iar liderii europeni încearcă să ajungă la un acord pentru summitul lor pentru a evita să arate că nu sunt uniţi în răspunsul pe care îl dau Moscovei. Pentru a sparge blocajul, Comisia Europeană a propus ca interdicţia să se aplice numai petrolului rusesc adus în UE prin petroliere, permiţând în continuare Ungariei, Slovaciei şi Cehiei să primească petrol rusesc prin conducta "Drujba" (Prietenie) o perioadă, până când pot fi puse la punct surse de furnizare alternative.

Rusia seamănă haos pe piața europeană de energie (sursa: Facebook/Robert Habeck)
Internațional

Germania pune piciorul în prag

Germania pune piciorul în prag. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, şi-a exprimat dezamăgirea că Uniunea Europeană nu a ajuns încă la un acord privind interzicerea importurilor de petrol din Rusia, adăugând că Berlinul este dispus să renunţe la participarea Ungariei pentru a accelera propusa interdicţie, transmite Reuters. Germania pune piciorul în prag "Dacă preşedintele Comisiei Europene spune că facem asta 26 de ţări, fără Ungaria, atunci este o cale pe care o vom sprijini întotdeauna", a declarat oficialul la postul de radio Deutschlandfunk. Citește și: Ucraina, folosită de Macron pentru a-și promova propriul proiect, „comunitatea politică europeană”. Aderarea Ucrainei la UE ar dura „indubitabil” 15-20 de ani, spune Parisul "Dar nu am auzit încă asta de la UE", a adăugat Habeck. În rândul celor 27 de state membre UE, Ungaria este cel mai vocal critic al planificatei interziceri a importurilor de petrol din Rusia, potrivit Agerpres. SUA şi Marea Britanie s-au angajat să interzică importurile de petrol din Rusia, în timp ce UE discută măsuri similare.

Prețul gazelor importate s-a majorat de patru ori într-un an Foto: Gazprom
Politică

Prețul gazelor importate majorat patru ori

Prețul gazelor importate de România s-a majorat de aproape patru ori, într-un an, arată datele colectate de Ziarul Financiar de la ANRE. În plus, în 2021, România a importat cu 70% mai multe gaze decât în 2020. Gazele din Rusia au reprezentat 80% din importuri. Prețul gazelor importate s-a majorat de patru ori într-un an „Datele din rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că gazul importat din Rusia a intrat în ianuarie în ţară la un preţ de 730 de dolari pe mia de metri cubi, în februarie media a fost de 718 dolari pe mia de metri cubi, pentru ca în martie importurile să ajungă la 797 de dolari pe mia de metri cubi”, scrie Ziarul Financiar. Acest preț reprezintă un maxim istoric. Pentru comparație, în martie 2021, gazele erau importate cu 204 USD/ 1.000 mc. Circa 30% din consumul intern al României este asigurat de gazele rusești. „În 2021, importurile de gaz ale României, în proporţie de peste 80% din Rusia, au fost de 3,7 miliarde de metri cubi, o creştere în volum de aproape 70%, după cum arată calculele ZF făcute pe baza datelor ANRE”, mai arată datele ZF. Tot azi, Profit arată că vânzările filialei Gazprom din România, Nis Petrol România SRL, s-au majorat în primul trimestru al acestui an de 2,5 ori comparativ cu perioada similară a anului trecut. „Vânzările grupului Nis Petrol în România s-au majorat în primele trei luni ale acestui an de la 2,2 miliarde dinari (18,7 milioane euro) la 5,36 miliarde dinari (45,7 milioane euro). Vânzările de 45,7 milioane de euro din primul trimestru sunt echivalente cu aproximativ 70% din cifra de afaceri înregistrată de NIS Petrol România SRL în întreg anul 2020”, scrie Profit. Tot Profit scria, la 12 mai, că WIEE România, subsidiara locală a gigantului rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, al doilea importator și revânzător de gaze rusești din România ca volum și încasări în 2021, și-a majorat anul trecut de 5 ori profitul net comparativ cu 2020, de la 9,28 milioane lei la 46,19 milioane lei.

Germania rupe prietenia cu Rusia (sursa: Pexels)
Internațional

Germania "rupe" prietenia cu Rusia

Germania "rupe" prietenia cu Rusia. Germania intenţionează să înceteze să mai importe petrol din Rusia de la finele acestui an, chiar dacă Uniunea Europeană (UE) nu va reuşi să ajungă la un acord cu privire la un embargo la nivelul UE cu privire la ţiţeiul rusesc, au declarat oficialii guvernamentali citaţi de Bloomberg. Eforturile Berlinului destinate încheierii de contracte cu furnizorii alternativi înregistrează progrese, iar guvernul german este încrezător că poate rezolva problemele de logistică rămase în decurs de şase-şapte luni, susţin oficialii care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Germania "rupe" prietenia cu Rusia În condiţiile în care miniştrii de Externe din UE se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta o nouă rundă de sancţiuni impuse Rusiei, diplomaţii au lansat ideea unei amânări a embargoului după ce Ungaria s-a opus la propunerea iniţială a Comisiei Europene, pe motiv că încetarea importurilor de petrol din Rusia ar crea probleme pentru economia sa. Citește și: România, marele atu al Ucrainei în criza cerealelor? Țara invadată de Rusia nu poate exporta grânele. Germania e sceptică, din cauza diferențelor de ecartament. Aurescu, optimist În schimb, oficialii citaţi de Bloomberg susţin că guvernul condus de cancelarul german Olaf Scholz este hotărât să continue cu planul său naţional de încetare a importurilor de petrol din Rusia, ca parte a sancţiunilor europene impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, potrivit Agerpres. Potrivit cifrelor oficiale, ponderea ocupată de ţiţeiul rusesc în consumul de petrol al Germaniei a scăzut deja până la 12%, de la un nivel de 35% înaintea războiului din Ucraina. Provocările care au mai rămas de rezolvat de autorităţile de la Berlin includ obţinerea de petrol dintr-o sursă alternativă pentru o importantă rafinărie din estul Germaniei, care se bazează pe ţiţeiul rusesc livrat prin conducta Drujba şi care este operată de producătorul rus Rosneft PJSC. Germania are surse alternative de petrol Autorităţile germane au decis că poate fi utilizată o veche conductă petrolieră care face legătura între portul Rostock de la marea Baltică şi rafinăria de la Schwedt, însă din cauza capacităţii sale reduse poate acoperi doar 60% din necesarul rafinăriei. În consecinţă, autorităţile lucrează acum la creşterea presiunii de pompare în această conductă şi la modernizarea infrastructurii astfel încât mai mult petrol să ajungă la rafinăria de la Schwedt. Această rafinărie asigură aprovizionarea cu combustibil a aeroportului internaţional din Berlin şi a majorităţii benzinăriilor din capitala Germania şi a landului Brandenburg. De asemenea, este analizată varianta ca necesarul de combustibil al aeroportului internaţional din Berlin să vină de la o altă rafinărie, posibil din Bavaria. Iniţial, petrolul non-rusesc pentru rafinăria de la Schwedt ar urma să vină de la rezerva naţională amplasată în apropiere de portul Wilhelmshaven, de unde va fi transportat prin canalul Kiel până la Rostock şi de acolo prin vechiul oleoduct până la rafinăria de la Schwedt. Însă în condiţiile în care grupul petrolier rus Rosneft nu este interesat să schimbe furnizorul de petrol pentru rafinăria de la Schwedt, Germania pregăteşte un act legislativ care va permite preluarea controlului la rafinărie de la compania rusă, începând chiar cu data de 1 iunie. Comisia Europeană a propus un embargo pentru importurile de ţiţei brut rusesc în decurs de şase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate ar urma să înceteze la finele lui 2022. Însă premierul ungar Viktor Orban a sugerat că un embargo petrolier ar trebui să fie discutat la un summit al liderilor UE, următorul astfel de summit fiind programat pentru finele lunii mai.

Veniturile Rusiei din vânzarea de petrol au crescut cu 50% Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Veniturile Rusiei vânzarea petrol crescut 50

Veniturile Rusiei din vânzarea de petrol au crescut cu 50% în acest an, în pofida boicotului din unele state, arată datele prezentate azi de către Agenția Internațională pentru Energie (AIE). Moscova a făcut circa 20 de miliarde de dolari pe lună din vânzarea petrolului brut și a produselor sale secundare, a arătat un raport al agenției. Russia will gain more than $180 billion this year due to spike in oil prices…”45 percent higher than in 2021.” https://t.co/nbCxJLB6IF— Lucas Tomlinson (@LucasFoxNews) May 12, 2022 Veniturile Rusiei din vânzarea de petrol au crescut cu 50% Unele companii, precum Shell și TotalEnergies au renunțat să mai cumpere petrol rusesc, dar producția respinsă de țările europene a fost preluată de China și India. Uniunea Europeană a cumpărat 43% din petrolul exportat de Rusia. Totuși, există semne că reziliența economiei ruse începe să se destrame, apreciază Bloomberg. Tightening sanctions on Russia’s oil exports, including a planned European Union embargo, could set the nation’s crude output back by nearly two decades, the International Energy Agency said https://t.co/ATm3gGmnhy— The Wall Street Journal (@WSJ) May 12, 2022 Aprovizionarea a scăzut cu un milion de barili pe zi luna trecută, iar aceste pierderi s-ar putea tripla în a doua jumătate a anului, estimează agenția. Sancțiunile UE împotriva întreprinderilor rusești de stat, cum ar fi gigantul Rosneft, vor intra în vigoare pe 15 mai, iar Uniunea se îndreaptă către interzicerea completă a livrărilor din Rusia. „Dacă vor fi convenite, noile interdicții ar accelera reorientarea fluxurilor comerciale (...) și vor forța companiile petroliere ruse să închidă mai multe puțuri”, a arătat AIE, citată de Bloomberg. New data! #Russia's oil and gas revenues hit another record high in April. 1.8 trillion rubles in a single month, after 1.2 trillion in March. After only 4 months, Russia's federal #budget has now already received 50% of the planned oil and gas revenue for 2022 (9.5 trillion). pic.twitter.com/DKUGClchWG— Janis Kluge (@jakluge) May 6, 2022 Ungaria acceptă un embargou, dar pentru alții Guvernul ungar doreşte ca livrările de petrol prin conducte să fie exceptate de la aplicarea embargoului petrolier împotriva Rusiei propus de Comisia Europeană, întrucât aceasta din urmă nu a venit cu nicio soluţie menită să atenueze efectele negative ale unui asemenea embargo asupra economiei ungare, a declarat miercuri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, relatează agenţia MTI şi postul CNN. Ungaria importă în prezent din Rusia 65% din petrolul şi 85% din gazele naturale pe care le consumă. România a adus anul trecut gaze ruseşti în valoare de un miliard de dolari (3,7 mld. metri cubi), care au acoperit circa 30% din consum, şi pe­trol rusesc de încă un miliard de dolari (circa 2,2 milioane de tone), care acoperă circa 20% din consum, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor existente în piaţă. Citește și: Povestea dezastrului rusesc la traversarea râului Siverskîi, relatată de inginerul militar care coordonat atacul

Viktor Orban provoacă un nou scandal Foto: Facebook Viktor Orban
Internațional

Viktor Orban provoacă un nou scandal

Premierul Ungariei, Viktor Orban, provoacă un nou scandal: croații, supărați după ce acesta a spus că Ungariei i-au fost „luate” porturile la Adriatica. Orban încerca să explice astfel motivul pentru care țara sa se opune stopării importurilor de petrol din Rusia. „Cei care au mare și porturi sunt capabili să aducă petrol pe petroliere (...) Dacă nu ni le-ar fi luat, am avea și noi un port”, a spus premierul Ungariei. Viktor Orban provoacă un nou scandal „Spectrul iredentismului maghiar vine într-un moment în care fostul aliat al lui Orban, președintele rus Vladimir Putin, a ordonat o invazie a Ucrainei și încearcă să ocupe teritorii în est și sud. Orban s-a ciocnit de partenerii săi din UE în legătură cu livrarea de arme către Kiev și interzicerea achizițiilor de petrol rusești. El l-a etichetat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept adversar”, comentează Bloomberg. #Hungary's PM Orbán complained about #Croatia who allegedly "took Hungary its access to the sea". Orbán proves again to be a dangerous nationalist who destabilizes the Western Balkans.— Nedad Memić ?? (@NedadMemic) May 10, 2022 Croația a condamnat remarcile lui Orban. „Condamnăm orice aspirație teritorială împotriva altor țări suverane”, a afirmat ministerul de Externe al Croației. Guvernul l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Zagreb în legătură cu aceste comentarii. Ulterior, un secretar de stat din ministerul de Externe de la Budapesta a scris, pe Facebook, că guvernul croat a înțeles greșit afirmațiile lui Orban. El a recomandat Zagrebului să nu cadă în isteria din presă. Citește și: Scene orwelliene în China comunistă: suspecții de coronavirus, fără drept să primească mâncare, spitale închise, filmări cu nașteri pe stradă

Prețul barilului de petrol în continuă creștere(sursa: Pixabay)
Eveniment

Țările G7, gata să renunțe la petrolul rusesc

Țările G7, gata să renunțe la petrolul rusesc. Ţările G7, care l-au acuzat duminică pe Vladimir Putin că a acoperit "de ruşine" Rusia cu acţiunile sale în Ucraina, s-au angajat să renunţe la petrolul rusesc, dar fără a oferi un calendar precis, comentează AFP. "G7 în întregime s-a angajat astăzi să interzică sau să elimine treptat importurile de petrol rusesc", a anunţat Casa Albă duminică într-un comunicat. Țările G7, gata să renunțe la petrolul rusesc Această decizie "va da o lovitură arterei principale care irigă economia lui (Vladimir) Putin şi îl va priva de veniturile de care are nevoie pentru a-şi finanţa războiul" împotriva Ucrainei, a afirmat executivul american. Această renunţare se va face "într-o manieră adecvată şi raţională", au scris şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din G7 în comunicatul lor final care nu precizează, însă, ce angajamente şi-a asumat exact fiecare dintre ei, respectiv Germania (care deţine preşedinţia în acest an), Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit. Citește și: Operațiunea „Parada de 9 mai”: Ucraina avertizează că Rusia pregătește „intrarea iminentă în luptă” a trupelor din Transnistria. „Avionul Apocalipsei” va zbura peste Moscova G7 a ţinut duminică, prin videoconferinţă, a treia reuniune din acest an, cu participarea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. A durat puţin peste o oră, potrivit americanilor, potrivit Agerpres. În timp ce Vladimir Putin se pregăteşte să sărbătorească luni cu mare fast victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, acţiunile sale din Ucraina "acoperă de ruşine Rusia şi sacrificiile istorice ale poporului său", au subliniat ţările din G7 în comunicatul lor. Şefii de stat şi de guvern i-au reafirmat preşedintelui Ucrainei "angajamentul lor de a lua noi măsuri pentru a ajuta Ucraina să-şi asigure un viitor liber şi democratic", precum şi pentru "a se apăra şi a respinge viitoare acte de agresiune". Occidentalii au dat dovadă până în prezent de o coordonare foarte strânsă în anunţurile lor privind sancţiunile împotriva Rusiei, dar nu se mişcă în acelaşi ritm când este vorba de petrolul şi gazele ruseşti. SUA a interzis importul de petrol din cărbune din Rusia Statele Unite, care nu erau un mare consumator al acestora, au interzis deja importul de hidrocarburi ruseşti. Statele membre ale Uniunii Europene, aflate sub presiunea de a se alătura mişcării, dar mult mai dependente de Rusia, au continuat duminică să poarte negocieri dificile pentru a introduce un embargo asupra petrolului rusesc. Proiectul este frânat de mai multe state membre, în special de Ungaria. La rândul său, Washingtonul a anunţat duminică, într-un comunicat al Casei Albe, o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, în jurul a două axe majore: media şi accesul companiilor şi marilor averi ruseşti la servicii de consultanţă şi de contabilitate, pentru care americanii şi britanicii sunt cei mai mari specialişti ai lumii. Statele Unite vor sancţiona canalele de televiziune Pervîi Kanal, Russia-1 şi NTV. Companiilor americane li se va interzice să le finanţeze prin publicitate sau să le vândă echipamente. "Nicio companie americană nu trebuie să participe la finanţarea propagandei ruseşti", a spus un înalt responsabil al Casei Albe, sub protecţia anonimatului, subliniind că aceste media sunt controlate direct sau indirect de Kremlin. O altă linie de atac a Washingtonului: interzicerea prestării de "servicii de audit, management, consultanţă, marketing, a tuturor serviciilor folosite pentru a face să funcţioneze companiile multinaţionale, dar şi potenţial pentru a eluda sancţiunile sau a disimula averi obţinute incorect", a spus aceeaşi sursă. Aceasta a subliniat că, în timp ce europenii au avut cele mai strânse legături industriale cu Rusia, SUA şi Regatul Unit, pe de altă parte, au dominat universul serviciilor, în special prin "Big Four", cei patru giganţi mondiali ai auditului şi consultanţei: Deloitte, EY, KPMG şi PwC. În comunicatul său, G7 s-a declarat în întregime hotărât "să interzică sau să prevină furnizarea de servicii cheie" Rusiei, pentru a-i consolida "izolarea". De asemenea, occidentalii au promis că vor "continua să acţioneze împotriva băncilor ruse conectate la economia mondială", "continua să lupte împotriva încercărilor regimului rus de a-şi răspândi propaganda" şi vor îşi înăspri "campania împotriva elitelor (ruse) şi familiilor acestora".

Ungaria continuă să blocheze sancțiunile UE Foto: Facebook Viktor Orban
Eveniment

Ungaria continuă să blocheze sancțiunile UE

Ungaria continuă să blocheze sancțiunile UE privind importul de petrol rusesc, deși i s-a oferit o perioadă de tranziție până la finalul anului 2024, arată surse diplomatice citate de agenția Bloomberg. Potrivit agenției, discuții „private” între ambasadorii la UE au avut loc și azi. Still no final resolution to EU 6th sanctions package. Hungary is biggest holdout. But progress made over the weekend apparently. Resuming tomorrow.— Shona Murray (@ShonaMurray_) May 8, 2022 Ungaria continuă să blocheze sancțiunile UE Ungariei și Slovaciei li s-a oferit o perioadă de tranziție până la finalul anului 2024, iar Cehiei până în iunie 2024. Uniunea Europeană ar dori ca, din ianuarie 2023, să interziză achiziționarea de petrol din Rusia. UE ar dori să anunțe această măsură înainte de 9 mai, când Putin organizează, la Moscova, Ziua Victoriei. Amânările din UE vor avea efect și asupra măsurilor pe care dorea să le stabilească, azi, grupul celor șapte state industrializate. As Hungarian Prime Minister Viktor Orban presses for flexibility on oil sanctions for Russia, the European Union should not abandon conditionality of future subsidies to him on an end to his attacks on democracy and the rule of law. https://t.co/oFEmMk0hlB— Kenneth Roth (@KenRoth) May 8, 2022 Conform planului UE transmis statelor membre săptămâna trecută, companiilor europene și persoanelor fizice li s-ar interzice, de asemenea, să furnizeze nave și servicii, cum ar fi asigurări, necesare pentru transportul petrolului în țări terțe. Măsurile vor intra în vigoare în termen de trei luni. Alte măsuri propuse de UE sunt: Alte trei bănci rusești, inclusiv cea mai mare bancă rusească, Sberbank, eliminate din SWIFTPersoanele fizice și juridice rusești nu mai pot cumpăra proprietăți în UESancționarea Alinei Kabaeva și a patriarhului ChirilSancționarea a zeci de militari și a firmelor care echipamente, provizii și servicii armatei rusești Citește și: Șoc la televizunea rusă: un respectat analist militar desființează planul mobilizării generale și starea armatei ruse

Orban îl protejează pe patriarhul Chiril Foto: Facebook
Politică

Orban îl protejează pe patriarhul Chiril

Viktor Orban îl protejează și pe patriarhul Chiril: premierul Ungariei se opune sancționării capilor bisericii ortodoxe ruse. Tot Orban este cel care blochează instituirea unui embargou asupra petrolului rusesc. Orban îl protejează pe patriarhul Chiril Orban a declarat, într-un interviu difuzat azi și relatat de agenția hirado.hu, că nu va susține o listă neagră pe care se află lideri religioși, deoarece asta ar afecta „libertatea religioasă”, care ar fi „sacră și inviolabilă”. Le Premier ministre Viktor Orban a déclaré que son pays ne soutiendrait pas l'embargo pétrolier et l'inscription du patriarche Kirill sur la liste des sanctions de l'UE.Lesdites sanctions qu'il considère comme une "bombe atomique" à ne pas suivre. ? - HUFFPOST pic.twitter.com/CMNRdjN7Zb— Christ_essis (@Christ_essis) May 6, 2022 Ungaria se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Ungaria nu poate sprijini noul pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei în forma sa actuală, inclusiv un embargou asupra importurilor de ţiţei rusesc, a declarat prim-ministrul Viktor Orban vineri la radioul de stat, citat de Reuters. Orban a spus că propunerea actuală a Comisiei Europene ar echivala cu o „bombă atomică” aruncată asupra economiei ungare, adăugând că Budapesta este pregătită să negocieze dacă observă o nouă propunere care să răspundă intereselor Ungariei. “Hungary would not support the blacklisting of the head of the Kremlin-allied ??Orthodox Church, Patriarch Kirill, as this was an "issue of religious freedom."”FSB money laundering=religious freedomRaiding ??’s Methodist church run by an Orbán critic=legitimate investigation https://t.co/M0aEa2JBwD— Szabolcs Panyi (@panyiszabolcs) May 6, 2022 Chiril, propagandistul fidel al lui Putin Patriarhul Chiril al Moscovei a afirmat, luni, că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni, ci doar și-a apărat granițele. „Nu vrem să luptăm cu nimeni, Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni. Este uimitor când o țară mare și puternică nu a atacat pe nimeni, ci și-a apărat doar granițele”, a spus patriarhul, citat de newsmaker.md. El a mai adăugat că biserica le cere azi sfinților să se roage ca „granițele sacre” ale Rusiei să fie neatinse, iar rușii să aibă suficientă „înțelepciune, putere și onoare în caz de necesitate să-și apere granițele sacre ale patriei”.

Ungaria, cal troian rusesc în UE (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Ungaria, cal troian rusesc în UE

Ungaria, cal troian rusesc în UE. Reprezentanţii statelor UE nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la un embargo asupra petrolului şi produselor petroliere importate din Rusia, o nouă întâlnire urmând să se desfăşoare joi, potrivit unor surse citate de Reuters. Ungaria, cal troian rusesc în UE Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia se numără printre ţările care au manifestat obiecţii. Conform unui document al Comisiei Europene consultat de agenţia EFE, Comisia Europeană a propus excepţii pentru Ungaria şi Slovacia, astfel încât acestea să aplice embargoul cu un an întârziere faţă de celelalte state membre. Citește și: Circa 600 de oameni au murit în bombardamentul asupra teatrului din Mariupol, susține Associated Press Slovacia a cerut, însă, o perioadă de exceptare de trei ani, în timp ce Ungaria a anunţat că nu sprijină propunerea Comisiei Europene în forma actuală, întrucât aceasta i-ar afecta grav securitatea energetică. Ungaria ar putea susţine măsurile propuse numai dacă petrolul importat din Rusia prin conducte va fi exceptat de la sancţiuni, a precizat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. Bulgaria se sperie de costuri foarte mari Bulgaria a anunţat la rândul ei că va cere Comisiei Europene excepţii în aplicarea embargoului asupra petrolului rusesc. Vicepremierul bulgar Assen Vassilev a declarat că, din punct de vedere tehnologic, Bulgaria s-ar putea descurca fără petrolul rusesc, dar un asemenea embargo va avea ca efect creşterea semnificativă a preţurilor combustibililor. Republica Cehă a transmis că, la fel ca Slovacia, va cere o perioadă de exceptare, de 2-3 ani, pentru ca în acest timp să-şi poată creşte capacitatea de transport a conductelor petroliere. Germania e de acord, dar atrage atenția asupra prețului În noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, Comisia Europeană a propus miercuri un embargo asupra petrolului rusesc care să intre în vigoare după şase luni şi un embargo asupra produselor petroliere care să intre în vigoare de pe 31 decembrie 2022. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că ţara sa este de acord cu aceste propuneri, atenţionând totuşi că un asemenea embargo ar putea antrena dificultăţi de aprovizionare cu combustibili şi creşterea preţurilor acestora.

Prețul barilului de petrol în creștere (sursa: Unsplash)
Internațional

Prețul barilului de petrol, în creștere

Prețul barilului de petrol, în creștere. Uniunea Europeană a confirmat miercuri că intenţionează să pună capăt tuturor importurilor de ţiţei şi produse petroliere rafinate din Rusia, până la finele acestui an, cea mai extremă măsură anunţată până acum de blocul comunitar în ideea de a pune presiune economică pe Rusia ca să înceteze războiul din Ucraina, informează Reuters. Prețul barilului de petrol, în creștere Cotaţia ţiţeiului a crescut imediat după acest anunţ, pe fondul estimărilor că va avea loc o creştere a competiţiei pentru livrările de petrol din altă parte. În jurul orei 7:45 GMT, cotaţia futures la barilul de ţiţei WTI (West Texas Intermediate n.r.) era în creştere cu 2,8%, până la 105,31 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în creştere cu 2,7% până la 107,84 dolari per baril. În cadrul celui de al şaselea pachet de sancţiuni, blocul comunitar a anunţat miercuri că va exclude de asemenea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, alături de alte două bănci ruseşti, din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, ceea ce va creşte şi mai mult izolarea Rusiei faţă de sistemul financiar internaţional. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Embargoul anunţat miercuri de executivul comunitar era în mare parte aşteptat de analişti, după ce săptămâna trecută Germania, prima economie europeană, a renunţat la opoziţia sa anterioară faţă de ideea interzicerii importurilor de petrol rusesc, potrivit Agerpres. Conform măsurilor dezvăluite miercuri, UE va pune capăt importurilor de ţiţei brut rusesc în decurs de şase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate vor înceta până la finele lui 2022. Răgazul mai mare decis în cazul produselor rafinate are legătură cu dependenţa mai mare a UE faţă de motorina importată din Rusia. Într-un discurs ţinut în Parlamentul European, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit indicii cu privire la o posibilă exceptarea de la noua reglementare, în pofida apariţiei în presă a unor zvonuri privind posibilitatea de a importa în continuare petrol rusesc de către Ungaria şi Slovacia, ţări ale căror sisteme energetice au fost construite în perioada comunistă şi sunt complet dependente de conductele sovietice de petrol.

Ungaria pe o pantă "alunecoasă" (sursa: Twitter/Ursula von der Leyen)
Internațional

Petrolul rusesc va fi interzis în Europa

Petrolul rusesc va fi interzis în Europa. Țările Uniunii Europene vor înceta să mai importe petrol și produse rafinate rusești, a declarat miercuri șefa Comisiei Europene, care propune o a șasea rundă de sancțiuni împotriva Moscovei pentru războiul purtat în Ucraina. Petrolul rusesc va fi interzis în Europa "Vom elimina treptat aprovizionarea cu țiței rusesc în termen de șase luni și cu produse rafinate până la sfârșitul anului", a declarat Ursula von der Leyen în Parlamentul European, provocând aplauze din partea legislatorilor. "Aceasta va fi o interdicție completă de import pentru tot petrolul rusesc, maritim și prin conducte, brut și rafinat", potrivit Reuters. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională "Nu va fi ușor. Unele state membre sunt puternic dependente de petrolul rusesc. Dar pur și simplu trebuie să lucrăm la ea", a spus von der Leyen despre această propunere, care are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre ale UE pentru a intra în vigoare.

Ungaria "dependentă" de Rusia (sursa: Facebook/Szijjártó Péter)
Internațional

Ungaria, "dependentă" de Rusia

Ungaria, "dependentă" de Rusia. Guvernul ungar nu va aproba niciun fel de sancţiuni care ar face imposibile livrările de petrol şi gaze ruseşti către Ungaria, deoarece acestea ar compromite securitatea energetică a ţării având în vedere că economia ungară nu poate funcţiona fără petrol rusesc, a declarat marţi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI. Ungaria, "dependentă" de Rusia Cu prilejul unei vizite în Kazahstan, Peter Szijjarto a spus că cele aproximativ 20.000 de tone de petrol rusesc care ajung zilnic în Ungaria prin conducta Druzhba sunt responsabile pentru aproximativ 65% din necesarul de petrol al Ungariei şi nu există rute alternative de aprovizionare care să înlocuiască aceste livrări. "Nu ne interesează ce cred oamenii din Est sau Vest. Aceasta este o problemă reală care ţine de securitatea energetică deoarece în prezent este fizic imposibil ca economia să funcţioneze fără petrol rusesc", a spus Peter Szijjarto, potrivit Agerpres. Citește și: EXCLUSIV De ce au căzut ca muștele site-urile aeroporturilor românești sub atacurile Killnet? Șeful Aviației Civile din România a desființat, ilegal, structura de cybersecurity Szijjarto a adăugat că Ungaria susţine diversificarea surselor de aprovizionare cu energie a Europei şi a făcut progrese în acest sens prin creşterea importurilor de petrol din Kazahstan, care în prezent acoperă 16% din consumul său total. Comisia Europeană ar urma să finalizeze marţi pregătirile pentru cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei. Noul pachet de sancţiuni ar urma să includă şi o interdicţie cu privire la achiziţionarea de petrol rusesc, motivul fiind acela că exporturile petroliere reprezintă o sursă importantă de venituri în valută pentru Moscova. Doi oficiali europeni au declarat luni pentru Reuters că executivul comunitar ar putea acorda Ungariei şi Slovaciei o excepţie de la embargoul privind achiziţiile de petrol din Rusia, având în vedere dependenţa crescută a celor două state membre de ţiţeiul rusesc. Noul pachet de sancţiuni urmează să fie prezentat miercuri ambasadorilor statelor membre la Bruxelles.

Prețul barilului de petrol în continuă creștere(sursa: Pixabay)
Internațional

Germania este capabilă să suporte un embargo petrolier

Germania este capabilă să suporte un embargo petrolier. Germania ar fi capabilă să facă față unui embargou al UE asupra importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul acestui an, chiar dacă o oprire ar putea duce la penurie, a declarat luni ministrul german al Economiei, Robert Habeck, părând să se pronunțe în favoarea unei interdicții. Doi diplomați ai Uniunii Europene au declarat anterior că blocul comunitar înclină spre o interdicție a importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul anului, ca parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina. Miniștrii energiei din UE vor discuta propunerea de interzicere a petrolului în cursul zilei de luni la Bruxelles. Germania este capabilă să suporte un embargo petrolier "Am reușit să ajungem la o situație în care Germania este capabilă să suporte un embargo petrolier", a declarat Habeck într-o conferință de presă. "Acest lucru înseamnă că nu va fi fără consecințe". Luna trecută, Germania a redus cota de petrol rusesc la 25% din totalul importurilor, de la 35% înainte de invazie, potrivit Reuters. Citește și: Ucraina crește presiunea: cere un embargo al Uniunii Europene pe petrolul rusesc și acuză Germania că e „ezitantă” în relația cu Rusia, care are „un nebun la cârmă” Habeck a declarat că principala provocare pentru Germania este de a găsi livrări alternative de petrol către o rafinărie din Schwedt, operată de compania de stat rusă Rosneft, care aprovizionează regiunile din estul Germaniei, precum și zona metropolitană a Berlinului. Aceste zone s-ar putea confrunta cu o penurie de aprovizionare în cazul unui embargo al UE, dacă Germania nu poate asigura importuri alternative de petrol până la sfârșitul anului, a declarat Habeck. "Încă nu avem o soluție pentru rafinăria din Schwedt", a declarat Habeck. "Nu putem garanta că aprovizionarea va fi continuă. Cu siguranță vor exista creșteri de prețuri și vor fi unele întreruperi. Dar asta nu înseamnă că vom aluneca într-o criză a petrolului". Un consilier al cancelarului Olaf Scholz a declarat pentru Financial Times, în comentarii publicate duminică, că Germania a susținut embargoul planificat de UE asupra petrolului rusesc, dar a dorit câteva luni în plus pentru a asigura alternative.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră