vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: pasageri

18 articole
Politică

Mihalache românii blocați să se descurce singuri

Ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache, către românii blocați în Cipru după anularea curselor Blue Air: „Să se descurce singuri”. El a făcut această declarație pentru PSNews. Însă argumentul lui Mihalache, că situația lor nu „angajează responsabilitatea statului”, este fals. Statul român ar trebui să aibă doi reprezentanți în Consiliul de Administrație al Blue Air, cu drept de veto, după ce a garantat un împrumut de 300 de milioane de lei către această companie. Împrumutul a fost acordat tot de o bancă de stat, EximBank. Cei doi reprezentanți ai statului în CA-ul Blue Air primesc 80.000 lei pe an pentru a se asigura că Blue Air va fi capabilă să îşi plătească datoria, scrie Ziarul Financiar. În 2015, imaginile cu Dan Mihalache, pe atunci șeful Administrației Prezidențiale, dormind la o reuniune din Serbia, au devenit virale. Mihalache, către românii blocați: „Să se descurce singuri” „E vorba de chestiuni private și nu neapărat de chestiuni care angajează responsabilitatea statului. Responsabilitatea statului este pentru situații de război, pentru crize umanitare, pentru catastrofe, dar nu neapărat pentru întreruperea unor zboruri. Cu alte cuvinte, românii ar trebuie să se descurce singur, nu să apeleze la asistența statului pentru lucruri care țin de chestiuni private. Argumentul „am ajuns în Cipru și nu am bani cu care să mă întorc” cred că e un pic exagerat în raport cu datoria pe care o are statul față de cetățeni. Cred că statul are o datorie față de cetățeni în cazurile de război, de dezastre naturale, de crize umanitare, dar nu și față de fiecare dintre noi atunci când, din păcate, e confruntat cu o situația care ține de un contract privat. Trebuie să se descurce singuri”, a spus Dan Mihalache. El a arătat că în Cipru mai sunt 50 de cetățeni români și a sugerat că ambasada nu-i va sprijini. Citește și: Replica Maiei Sandu către liderii pro-ruși ai Găgăuziei: „În UE nu vreți, dar spital de la UE – vreți” „Nu știm cum vom da curs acestor solicitări, pentru că, până la urmă, aceste zboruri de repatriere au însemnat o soluție la o criză pe care, sigur, nu și-a dorit-o nimeni, dar care nu poate continua la nesfârșit. Deci cred că pe viitor, cu toată considerația pentru cetățenii români, ei trebuie să apeleze la instrumentele comerciale pe care le au la dispoziție”, a afirmat ambasadorul, tot către PSNews.

Dan Mihalache, către românii blocați: „Să se descurce singuri”
Grindeanu râde de clienții Blue Air (sursa: Facebook/Sorin Grindeanu)
Eveniment

Grindeanu râde de clienții Blue Air

Grindeanu râde de clienții Blue Air. Această companie este un operator privat care va trebui să plătească atât despăgubiri către pasagerii pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM, a scris ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. Grindeanu râde de clienții Blue Air "Facem toate eforturile pentru a aduce în ţară cetăţenii români cărora Blue Air le-a anulat cursele. Trebuie însă să ţinem cont şi de faptul că TAROM are de onorat, în primul rând, cursele proprii", a notat joi Grindeanu. Şeful de la Transporturi a mai precizat că transportul cetăţenilor abandonaţi a fost asigurat exclusiv de compania de stat TAROM, care a operat într-un timp record cursele speciale pentru repatrierea pasagerilor. Citește și: Scandalul Blue Air pe înțelesul tuturor: un faliment dirijat, un ajutor de stat suspect și un brânci final de la UDMR, deloc dezinteresat "Condamn modul iresponsabil în care compania Blue Air a înţeles să dezinformeze opinia publică asumându-şi nejustificat eforturile companiei de stat TAROM şi ale autorităţilor române. Compania Blue Air trebuie să îşi schimbe rapid conduita şi să îşi ceară iertare de la miile de cetăţeni români abandonaţi brusc pe aeroporturi. Precizez că transportul cetăţenilor abandonaţi a fost asigurat exclusiv de compania de stat TAROM, care a operat într-un timp record cursele speciale pentru repatrierea pasagerilor. De asemenea, compania Blue Air trebuie să îşi ceară scuze de la contribuabilii români din banii cărora statul a alocat rapid 5 milioane de lei, destinaţi curselor speciale. Totul, în condiţiile în care Blue Air nu şi-a plătit datoriile către bugetul de stat. Întreaga societate a fost nevoită astfel să suporte noi costuri - efecte ale incapacităţii manageriale ale Blue Air", a afirmat acesta, într-o altă postare. TAROM, curse speciale pentru recuperarea pasagerilor Potrivit acestuia, singurul "record" al Blue Air în aceste zile a fost abandonarea bruscă şi fără niciun anunţ prealabil, pe aeroporturile din Europa, a mii de cetăţeni cărora le-au încasat banii pe bilete. "Reamintesc Blue Air că este obligată acum să returneze toate sumele cheltuite din cauza situaţiei create şi să despăgubească toţi pasagerii afectaţi", a reiterat ministrul. Două curse speciale TAROM vor decola, joi seara, spre aeroportul Heraklion (Grecia) şi, respectiv, spre Larnaka (Cipru), pentru a repatria aproape 200 de români, afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air. De asemenea, TAROM a trimis aseară o cursă aviatică specială la Tel Aviv (Israel) pentru a aduce în ţară circa 150 de cetăţeni români. Suspendarea zborurilor până pe 12 septembrie Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice. Executivul a aprobat alocarea sumei de cinci milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. MAE, numere de asistență Call center-ul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit, în total, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat joi Guvernul. Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii. Astfel, românii blocaţi în străinătate din cauza situaţiei amintite pot solicita asistenţă la numărul 004 021 4311869, dar şi la numărul 004 0751084537. De asemenea, au la dispoziţie şi adresa de email [email protected].

Sute de români, abandonaţi de Wizz (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Sute de români, abandonaţi de Wizz

Sute de români, abandonaţi de Wizz. Pasagerii cursei de luni seară pe ruta Milano (Bergamo) – Iaşi au aflat, brusc, la poarta îmbarcării, că zborul lor a fost anulat. Sute de români, abandonaţi de Wizz 200 de persoane au rămas blocate în aerogară, iar în primă fază nu au beneficiat de vreo explicaţie. La câteva ore după anularea zborului, li s-a comunicat că motivul a fost „vremea nefavorabilă”. Citește și: Rusia a închis podul peste strâmtoarea Kerci. Oficial, există riscul atacurilor cu rachete. Neoficial: nomenklatura din Crimeea fuge „E frustrant când te ia de prost”, a comentat un pasager. Celor 200 de ieşeni li s-au alăturat 200 de craioveni, în cazul cărora tot Wizz le-a anulat zborul, în acelaşi timp cu cel spre Iaşi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră