vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: nuclear

116 articole
Internațional

Rusia poate lovi nuclear chiar neatacată

Rusia poate lovi nuclear chiar neatacată. Moscova a pomenit din nou ideea utilizării armelor nucleare în războiul cu Ucraina, potrivit The Guardian. Rusia poate lovi nuclear chiar neatacată Dmitri Medvedev, fostul președinte rus care este acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al țării, a declarat că Moscova ar putea ataca astfel un inamic care ar folosi doar arme convenționale. Medvedev a spus că doctrina nucleară a Moscovei nu prevede ca statul inamic să fie cel care folosește mai întâi astfel de arme. Citește și: Medvedev spune că o Rusie slăbită și instabilă va viza nuclear ținte din Europa și SUA Declarațiile de sâmbătă l-au determinat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să avertizeze, în cadrul unei apariții video la Forumul Doha din Qatar, că Moscova reprezintă o amenințare directă pentru lume. Putin a sugerat pericolul nuclear dinainte de invazie "Rusia se laudă în mod deliberat că poate distruge cu arme nucleare, nu doar o anumită țară, ci întreaga planetă", a declarat Zelenski. Putin a introdus în discuție amenințarea nucleară la începutul războiului, avertizând că intervenția occidentală va culege "consecințe pe care nu le-ați văzut niciodată". Oficialii occidentali au apreciat că amenințările ar putea fi doar o încercare de a distrage atenția de la eșecul forțelor lui Putin de a asigura o ocupare rapidă a capitalei ucrainene, Kiev, și de a face progrese în alte zone cheie ale țării.

Rușii spun să sunt imuni la sancțiunile Occidentului (sursa: VKontakte/Dmitri Medvedev)
Războiul va continua mult timp (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin, dilemă nucleară: câștigă sau pierde?

Putin, dilemă nucleară: câștigă sau pierde? Întrebarea revine cu regularitate de la începutul invaziei ruse în Ucraina: îşi poate utiliza Moscova armele nucleare tactice într-o zonă foarte limitată? Precedentul ar fi extrem de periculos şi ar încălca un tabu care rezistă din 1945, relatează AFP. Ipoteza a revenit pe tapet la puţin timp după declanşarea ostilităţilor, atunci când Vladimir Putin a declarat că a ordonat generalilor săi "să plaseze forţele de disuasiune ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă". Putin, dilemă nucleară: câștigă sau pierde? Ea rămâne pe lista nenumăratelor scenarii de război, în special a posibilităţilor de ieşire pe plus pentru armata rusă, care are nevoie de câştiguri pentru a negocia dar care rămâne în dificultate pe teren din cauza rezistenţei tenace a forţelor ucrainene de o lună de zile. O armă nucleară tactică, cu o încărcătură explozivă mai mică decât arma nucleară strategică, este în teorie destinată câmpului de luptă şi transportată de un vector cu o rază de acţiune mai mică de 5.500 km. Citește și: Rușii morți în Ucraina, identificați cu sisteme de recunoaștere facială de autoritățile de la Kiev. Familiile decedaților primesc apeluri automate cu vestea "La nivel vertical, există cu adevărat un risc. Ei au nevoie disperată de a o obţine victorii militare pentru a le transforma într-o pârghie politică", a explicat Mathieu Boulegue, din cadrul centrului de reflecţie britanic Chatham House. "Arma chimică nu ar schimba faţa războiului. O armă tactică nucleară care ar rade de pe faţa pământului un oraş ucrainean, da. Este improbabil, dar nu este imposibil. Iar în acel moment s-ar prăbuşi 70 de ani de teorie privind disuasiunea nucleară", a adăugat el. De la risc la realitate, pasul rămâne imens, scrie France Presse. Moscova ar apăsa prima pe trăgaci Doctrina rusă este subiect de dezbatere. Anumiţi experţi şi responsabili militari, în special la Washington, afirmă că Moscova a renunţat la doctrina sovietică de a nu utiliza arma supremă în primă instanţă. Moscova ar avea acum printre opţiuni teoria "escaladării pentru dezescaladare": utilizarea armei în proporţii limitate pentru a forţa NATO să dea înapoi. Însă recentele declaraţii ruse au pus sub semnul îndoielii această interpretare. Moscova nu va utiliza arma nucleară în Ucraina decât în caz de "ameninţare existenţială" pentru Rusia, a dat asigurări marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe canalul CNN, citând unul dintre punctele doctrinei oficiale ruse. "Nu am văzut nimic care să ne facă să ajungem la concluzia că trebuie să ne schimbăm postura strategică de disuasiune", a reacţionat omologul său de la Pentagon, John Kirby. Rusia deține 2.500 de focoase nucleare Din punct de vedere tehnic, Moscova are dotările necesare. Potrivit publicaţiei foarte respectate Bulletin of the Atomic Scientists, "1.588 de ogive nucleare sunt desfăşurate", dintre care 812 pe rachete instalate la sol, 576 pe submarine şi 200 pe bombardiere. Alte ceva mai puţin de 1.000 de focoase sunt stocate. Din punctul de vedere al lui Pavel Luzin, analist al grupului de reflecţie Riddle cu sediul la Moscova, Rusia ar putea utiliza o armă nucleară tactică "pentru a demoraliza un adversar, pentru a împiedica duşmanul să continue să se lupte". Obiectivul este mai întâi "demonstrativ", a declarat el pentru AFP. "Dar dacă adversarul vrea în continuare să se lupte, ea poate fi utilizată de manieră mai directă", a spus el. "În caz de tergiversare sau de umilire, se poate imagina o escaladare verticală. Asta face parte din cultura strategică rusă de a merge la intimidare şi escaladare pentru a obţine dezescaladare", a reamintit un înalt gradat francez sub acoperirea anonimatului. "Putin nu a intrat în acest război pentru a pierde", a adăugat el. Alţii vor să creadă că acest tabu absolut rămâne. Dacă Vladimir Putin ar decide să distrugă până şi un sat ucrainean pentru a-şi arăta determinarea, zona ar fi potenţial exclusă pentru orice viaţă umană timp de decenii. Nuclear = izolat complet "Costul politic ar fi monstruos. Ar pierde şi puţinul de susţinere care îi rămâne. Indienii ar da înapoi, la fel şi chinezii", dă asigurări William Alberque, din cadrul International Institute for Strategic Studies (IISS). "Nu cred că Putin o va face". În afara dosarului ucrainean, Rusia nu s-ar bucura astăzi de o asemenea statură fără arma nucleară. Ea nu ar constitui o ameninţare de o astfel de amploare numai cu forţele sale convenţionale, care stau mărturie de o lună nu numai pentru o imensă capacitate de distrugere, ci şi pentru reale slăbiciuni tactice, operaţionale şi logistice. În cancelariile occidentale, certitudinile nu mai există. "Nu avem niciun motiv să gândim că Putin nu are intenţia de a merge până la capăt şi că nu va utiliza toate mijloacele pentru a-şi atinge scopul (...), eventual prin utilizarea de arme interzise", estimează un diplomat occidental, evocând armele chimice. "Rubiconul a fost trecut" la momentul invadării Ucrainei, "nu mai există cu adevărat limite", recunoaşte el. Dar speră că "acest tabu care durează din 9 august 1945" şi de la bomba de la Nagasaki va rezista.

Rusia va ținti nuclear Europa, SUA (sursa: impact.ro)
Internațional

Rusia va ținti nuclear Europa, SUA

Rusia va ținti nuclear Europa, SUA. SUA vor să umilească, să divizeze şi într-un final să distrugă Rusia, a declarat miercuri Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, în prezent adjunct al secretarului Consiliului Securităţii Rusiei, promiţând că ţara sa nu va permite niciodată să se întâmple aşa ceva, relatează Reuters. Rusia va ținti nuclear Europa, SUA Dmitri Medvedev - care a ocupat funcţia de preşedinte din 2008 până în 2012 - a spus că un astfel de plan, dacă va fi realizat vreodată, ar putea avea rezultate catastrofale pentru lume. Citește și: BREAKING Kremlinul, prima referire la arme nucleare: Dacă existența țării noastre este amenințată, armele nucleare vor fi folosite "Să ne imaginăm că America a reuşit să-şi realizeze obiectivele în această rundă de confruntare. Strategi mărginiţi de la Casa Albă au provocat o criză politică şi economică în Rusia. Au slăbit şi au dus la scindarea unei ţări imense, unei ţări complicate. Şi iată rezultatul: o putere mare nucleară cu un regim politic instabil, cu o conducere slabă, cu o economie prăbuşită şi cu un număr maxim de focoase nucleare care vizează ţinte în SUA şi Europa. Sau, ca rezultat, cinci sau şase în locul Rusiei, aşa cum au visat peste Ocean în anii 1990, iar fiecare astfel de are propria sa armă strategică", avertizează Medvedev în mesajul său de pe aplicaţia Telegram. Invadarea Ucrainei, "omisă" de Medvedev "Rusia nu va permite sub nicio formă o astfel de evoluţie", afirmă Medvedev. Citește și: Rusia se izolează extrem. Medvedev: Nu mai avem nevoie de relații diplomatice cu Occidentul. E timpul să se pună lacătul pe ambasade Acesta a "uitat" să spună că noile sancţiuni impuse de Occident, în special de SUA, împotriva Rusiei intervin ca urmare a invadării Ucrainei, ţară suverană, a cărei independenţă şi integritate teritorială Rusia s-a obligat să o garanteze prin angajamentele asumate conform Memorandumului de la Budapesta (1994).

Atac rusesc: instalații nucleare în Harkov (sursa: Agerpres)
Internațional

Atac rusesc: instalații nucleare în Harkov

Atac rusesc: instalații nucleare în Harkov. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AEIA) a declarat luni că a primit informaţii conform cărora obuze de artilerie au avariat o instalaţie de cercetare nucleară din Harkov, al doilea oraş al Ucrainei, fără "consecinţe radiologice", informează marţi AFP. Atac rusesc: instalații nucleare în Harkov Potrivit agenţiei ONU cu sediul în Viena, autorităţile ucrainene au informat despre un atac care a avut loc duminică, adăugând că nu a fost raportată nicio creştere a nivelului de radiaţii. Instalaţia afectată face parte din Institutul de Fizică şi Tehnologie din Harkov, un institut de cercetare care produce material radioactiv pentru aplicaţii medicale şi industriale. Citește și: Premierul Israelului, la Moscova cu un avion al Mossad. Efectele vizitei, încă necunoscute. În ecuație intră și pericolul nuclear iranian "Inventarul materialelor radioactive ale sitului este foarte scăzut", a argumentat AIEA, asigurând că "daunele (...) raportate nu ar fi avut nicio consecinţă radiologică". "Am avut deja câteva episoade care compromit securitatea site-urilor nucleare ucrainene", a declarat directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi. Șeful AIEA vrea să meargă la Cernobîl, Rusia se opune În ultimele zile, Harkov a fost ţinta unor bombardamentelor puternice şi a tirurilor de rachete, deoarece Moscova încearcă să crească presiunea asupra Ucrainei pentru a se preda. Armata rusă a ocupat de vineri centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei, unde loviturile de artilerie, potrivit ucrainenilor, au provocat un incendiu, despre care Moscova neagă că l-ar fi provocat. Doar două din cele şase reactoare ale centralei sunt active. Directorul general al AIEA a declarat vineri că este gata să meargă la Cernobîl, locul accidentului nuclear din 1986 şi primul sit ucrainean intrat sub controlul forţelor ruse. Rusia consideră însă că fosta centrală ucraineană de la Cernobîl nu este locul ideal pentru a purta discuţii cu AIEA.

România, în pericol nuclear? Isteria iodului (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

România, în pericol nuclear? Isteria iodului

România, în pericol nuclear? Isteria iodului. Războiul din Ucraina a adus în discuţie folosirea arsenalului nuclear sau posibilitatea unui accident la una dintre centralele atomice din ţara vecină. România, în pericol nuclear? Isteria iodului Accidentul de la Cernobîl este încă în memoria ieşenilor născuţi înainte de anii '80. Administrarea de iod nu se poate face preventiv, ci doar înaintea unei astfel de catastrofe nucleare. Antibiotice Iași este producător de iodură de potasiu, iar acum, producţia este stocată pentru rezerva naţională. Deşi autorităţiile anunţă că sunt rezerve suficiente, toate suplimentele cu iod au dispărut din farmacii şi de pe site-urile de profil. Citește și: Abominabil – ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin: „A făcut multe lucruri bune pentru popor. Acolo poți să omori femeile”. Și Florentin Petre îl laudă pe Kadîrov Ce este mit şi ce este realitate în cazul administrării iodului? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Rușii, control la centrala nucleară Zaporijie (sursa: Agerpres)
Internațional

Rușii, control la centrala nucleară Zaporijie

Rușii, control la centrala nucleară Zaporijie. Forţele militare ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporijie, din sud-estul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile locale, relatează Reuters. Rușii, control la centrala nucleară Zaporijie "Personalul operaţional monitorizează situaţia de la reactoarele centralei", au informat pe social media autorităţile locale. Acestea au adăugat că eforturile depuse au ca obiectiv asigurarea faptului că operaţiunile sunt în conformitate cu cerinţele de securitate (AIEA a confirmat). Ucraina a anunţat că forţele ruse au atacat centrala în zorii zilei de vineri, provocând un incendiu la o clădire de cinci etaje aflată lângă centrală. Ulterior, echipele de intervenţie ucrainene au anunţat că reuşit să stingă incendiul la ora locală 06:20 (04:20 GMT). Citește și: VIDEO Putin, ordin dement: trupele ruse au bombardat centrala nucleară de la Zaporijie, cea mai mare din Europa. Incendiul a fost stins cu greu. Nivelul de radiații, stabil deocamdată

Centrala nucleară Zaporijie, bombardată de Putin (sursa: Agerpres)
Internațional

Centrala nucleară Zaporijie, bombardată de Putin

Centrala nucleară Zaporijie, bombardată de Putin. Echipele de intervenţie ucrainene au anunţat vineri că au stins un incendiu care s-a declanşat într-o clădire a centralei nucleare din Zaporojie. Aceasta a fost lovită în timpul nopţii de bombardamentele ruse, în plină invazie a Moscovei asupra acestei ţări, informează AFP. "La orele 06:20 (04:20 GMT) focul (...) a fost lichidat", a anunţat Serviciul de urgenţă ucrainean pe contul său de Facebook, termen ce înseamnă că focul a fost stins şi de asemenea orice reizbucnire a lui. Atacul nu s-a soldat cu nicio victimă, a adăugat Serviciul de urgenţă. Centrala nucleară Zaporijie, bombardată de Putin Echipele de intervenţie au anunţat înainte că trupele ruse le împiedică să stingă un incendiu declanşat în urma unui bombardament asupra centralei de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, pentru ca mai apoi să anunţe că li s-a permis accesul la locul incendiului. https://www.youtube.com/watch?v=_Sr7U7W2ZDg "Securitatea nucleară este acum garantată", a afirmat pe Facebook Oleksandr Staruh, şeful administraţiei militare a regiunii Zaporojie. Nivelurile de radioactivitate au rămas neschimbate la situl centralei, care numără şase reactoare nucleare şi furnizează o mare parte din energia Ucrainei, a anunţat la rândul său Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA), potrivit căreia niciun echipament "esenţial" nu a fost avariat. Citește și: EXCLUSIV Câciu a „uitat” să retragă România din Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, condusă de finanțistul lui Putin. Banca bagă bani în ALRO a oligarhului Machitski AIEA "îndeamnă la încetarea forţei şi avertizează asupra unui mare pericol dacă reactoarele sunt lovite", a notat pe Twitter organizaţia. Cea mai mare centrală nucleară din Europa, situată în centrul Ucrainei, la Zaporojie, a fost atinsă vineri de lovituri aeriene ale armatei ruse, care au provocat un incendiu. Potrivit Kievului, tiruri de tancuri ruse asupra centralei au declanşat incendiul. EFE relatează că focul a cuprins o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. ISTORIA UNEI NOPȚI DE GROAZĂ UPDATE ORA 05,53 Ucraina: Pompierilor le-a fost permis accesul la locul incendiului declanşat la centrala nucleară Echipele de intervenţie au anunţat că pompierii au putut să aibă acces la locul în care s-a declanşat incendiul de la centrala nucleară din Zaporijie, transmite vineri AFP. UPDATE ORA 05,42 MB: Premierul Boris Johnson îl acuză pe preşedintele Putin că ameninţă securitatea întregii Europe Premierul britanic Boris Johnson a denunţat vineri, într-un comunicat, "acţiunile iresponsabile" ale preşedintelui rus Vladimir Putin care pot "ameninţa direct securitatea întregii Europe" după bombardarea unei centrale nucleare de către forţele ruse care au invadat Ucraina, transmite AFP. UPDATE ORA 05,36 Ucrainenii acuză trupele ruse că nu permit echipelor de intervenţie să stingă incendiul de la centrala nucleară Echipele de intervenţie au anunţat vineri că trupele ruse le împiedică să stingă un incendiu declanşat în urma unui bombardament asupra centralei de la Zaporijie, cea mai mare din Europa, informează AFP. UPDATE ORA 05,05 Preşedintele Biden a făcut apel la Rusia să permită accesul pompierilor la centrala nucleară de la Zaporijie Preşedintele american Joe Biden s-a alăturat omologului ucrainean Volodimir Zelenski pentru a cere Rusiei să înceteze activităţile militare în zona centralei de la Zaporijie şi să permită accesul pompierilor şi echipelor de intervenţie, într-un scurt comunicat de presă dat publicităţii de Casa Albă după discuţia telefonică cu liderul de la Kiev, transmite AFP. UPDATE ORA 04,32 VIDEO Preşedintele Zelenski acuză Moscova că recurge la teroarea nucleară Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Moscova că recurge la "teroarea nucleară" şi că doreşte să repete dezastrul de la Cernobîl, după bombardarea unei centrale nucleare din centrul Ucrainei, în plină invazie rusă, informează AFP. UPDATE ORA 04,24 Oficiali ucraineni afirmă că, în prezent, este asigurată securitatea nucleară Autorităţile ucrainene au informat că au reuşit să trimită pompieri la centrala nucleară Energodar de la Zaporijie, unde bombardamentele forţelor ruse au provocat vineri un incendiu, în prezent securitatea nucleară fiind asigurată, transmite AFP. UPDATE ORA 04,12 Joe Biden a discutat cu Volodimir Zelenski despre situaţia centralei nucleare de la Zaporijie Preşedintele american Joe Biden a discutat la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski despre situaţia de la centrala nucleară Energodar de la Zaporijie, unde vineri a izbucnit un incendiu în urma bombardamentelor forţelor ruse, informează AFP. UPDATE ORA 04,02 Ucraina: AIEA cere încetarea utilizării forţei la cea mai mare centrală nucleară din Europa Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut vineri încetarea utilizării forţei la centrala nucleară Energodar din Zaporijie, cea mai mare din Europa, lovită de bombardamentele forţelor ruse, avertizând că lovirea unui reactor reprezintă un pericol grav, transmite AFP. AIEA "face apel la încetarea utilizării forţei şi avertizează asupra unui pericol grav dacă reactoarele sunt afectate", a scris organizaţia pe Twitter, adăugând că directorul general Rafael Mariano Grossi este în contact cu autorităţile ucrainene şi cu operatorul centralei pentru a evalua situaţia. UPDATE ORA 03,46 Nivelul radiaţiilor rămâne neschimbat la centrala Energodar din Zaporijie Nivelul radiaţiilor de fundal rămân neschimbat la centrala nucleară Energodar din Zaporijie, unde vineri a izbucnit un incendiu în urma unui atac al forţelor ruse, conform informaţiilor furnizate agenţiei de presă RIA, citate de un purtător de cuvânt al uzinei, transmite Reuters. Separat, RIA a citat serviciul de urgenţă al Ucrainei care a informat că incendiul este în afara perimetrului staţiei şi că unul din blocurile sale a fost oprit. ORA 02,56 VIDEO Un atac al trupelor ruse a atins o unitate a centralei nucleare Energodar din Zaporijie Un atac al trupelor ruse a atins vineri o unitate a centralei nucleare Energodar din regiunea Zaporijie, informează AFP şi Reuters, care citează Ria. Trupele ruse trag în pompierii care încearcă să stingă focul, transmite Reuters care citează informaţiile furnizate de ministerul energiei, difuzate de Ria. https://www.youtube.com/watch?v=tv4f6VsALIY&feature=youtu.be "Ameninţare la adresa securităţii mondiale! Ca urmare a bombardării inamice continue a clădirilor şi unităţilor celei mai mari centrale nucleare din Europa, centrala nucleară Zaporijie este în flăcări", a scris el.Garda Naţională a confirmat incendiul din uzină pe canalul său Telegram:"Este un incendiu la baza centralei nucleare Zaporijie. În pofida acestui fapt, inamicul continuă să tragă în direcţia staţiei"."Garda Naţională, care păzeşte uzina, rămâne să o apere", se subliniază în postare, care adaugă că "reprezentanţii centralei afirmă că în prezent există o ameninţare reală de pericol nuclear".Cu câteva ore înainte, primarul din Energodar semnalase lupte grele în zona de intrare în centrala nucleară."Au fost lupte aprige de mai bine de o oră în zona de acces în centrala nucleară din Zaporijie. Gărzile noastre naţionale menţin apărarea", a afirmat el.Primarul a informat că sunt victime, dar că acestea nu pot fi cuantificate deocamdată, date fiind circumstanţele. El a indicat că "o coloană de vehicule inamice" se îndrepta în direcţia centralei nucleare şi că s-au auzit numeroase împuşcături în oraş.Miercuri, sute de angajaţi ai centralei nucleare au încercat să împiedice cu camioane şi cauciucuri o coloană a armatei ruse să pătrundă în centrală. * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Forțele nucleare, alertă sporită de luptă (sursa: mil.ru)
Internațional

Forțele nucleare, alertă sporită de luptă

Forțele nucleare, alertă sporită de luptă. Ministerul Apărării din Rusia a anunţat luni că a plasat forţele de descurajare în alertă sporită de luptă. Măsura este în acord cu un ordin dat duminică de preşedintele rus Vladimir Putin, dar şi în contextul negocierilor de pace de la graniţa Belarusului între delegaţiile ucraineană şi rusă, relatează DPA şi Reuters. Forțele nucleare, alertă sporită de luptă Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin de această decizie, care implică forţele de rachete strategice, Flota Nordică şi Flota din Pacific şi forţele aviatice cu rază lungă de acţiune, conform unui comunicat al ministerului. Citește și: VIDEO Harkov, atacat sălbatic de forțele ruse. Foarte multe victime civile: zeci de morți și sute de răniți. Imagini înfiorătoare Duminică, Putin a avansat perspectiva unei escaladări nucleare cu Occidentul în privinţa Ucrainei, dând ordin ca "armele de descurajare" ale Rusiei, care includ şi arme nucleare, să fie puse în alertă specială. Putin a invocat ceea ce el a numit afirmaţiile agresive ale liderilor din NATO şi sancţiunile economice occidentale împotriva Moscovei. Decizia a fost condamnată de Occident, SUA spunând că este o escaladare.

O întâlnire Iran - SUA în dosarul nuclear este posibilă (sursa: Facebook/US Department of State)
Internațional

întâlnire Iran - SUA în dosarul nuclear

O întâlnire Iran - SUA în dosarul nuclear este posibilă. Statele Unite au reafirmat luni ca sunt "pregătite" pentru negocieri directe cu Iranul pentru a salva acordul nuclear iranian. A fost un răspuns adresat Teheranului, care a evocat pentru prima dată această ipoteză, scrie AFP. O întâlnire Iran - SUA în dosarul nuclear, posibilă "A ne întâlni direct ar permite o comunicare mai eficientă, ceea ce este urgent pentru a ajunge rapid la un acord", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane. "În ritmul actual al progreselor nucleare ale Iranului, aproape că nu mai avem timp să ajungem la o înţelegere", a avertizat el. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu continuă afacerile cu companiile falite de stat Discuţiile s-au deschis în aprilie la Viena şi au fost reluate în toamnă, după o pauză de cinci luni, pentru a salva acordul care trebuia să împiedice Republica Islamică să se doteze cu bomba atomică. Dar acestea au loc între Teheran şi marile puteri încă membre ale acestui acord încheiat în 2015 (Germania, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia). Americanii, care au părăsit acordul în 2018 sub preşedinţia lui Donald Trump, participă la acesta indirect, fără să-i fi întâlnit până acum pe iranieni. Iranul a dat un semnal Ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a afirmat luni că ţara sa ar putea intra în negocieri directe cu Washingtonul. Aceasta, dacă va fi necesar pentru a ajunge la un "acord bun" privind programul nuclear. "Suntem pregătiţi să îi întâlnim direct", a asigurat purtătorul de cuvânt american. Care a amintit că Washingtonul a considerat încă de la început că "ar fi mai productiv". "Ar fi profund regretabil să risipim această oportunitate" de a salva acordul din 2015 "fără să ne întâlnim direct pentru a încerca să depăşim divergenţele noastre", a insistat el. Actualul preşedinte american, Joe Biden, doreşte să revină în acordul privind programul nuclear iranian. Biden este dispus să ridice cel puţin parţial sancţiunile anti-Teheran reintroduse de predecesorul său. Cu condiţia, însă, ca Republica Islamică, la rândul său, să se întoarcă la restricţiile impuse programului său atomic, de care s-a distanţat treptat, potrivit Agerpres.

Germania nu vrea centrale nucleare "verzi", potrivit cabinetului Scholz (sursa: Facebook/Olaf Scholz)
Internațional

Germania nu vrea centrale nucleare "verzi"

Germania nu vrea centrale nucleare "verzi". Guvernul cancelarului Olaf Scholz şi-a exprimat obiecţiile faţă de proiectul Uniunii Europene de a considera sustenabile unele centrale. Este vorba de cele nucleare şi de o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale. Miniştrii economiei şi mediului germani au trimis în acest sens o scrisoare Comisiei Europene. Germania nu vrea centrale nucleare "verzi" "Ca guvern federal, am respins clar încă o dată includerea energiei nucleare. Este riscant şi costisitor", au subliniat într-o declaraţie comună vicecancelarul şi ministrul economiei Robert Habeck şi ministrul mediului Steffi Lemke, ambii fiind membri ai Verzilor. În scrisoarea adresată Bruxelles-ului şi publicată de Ministerul Economiei pe website-ul său, guvernul german atrage atenţia asupra lipsei cerinţelor de siguranţă cu privire la centralele nucleare. Potrivit propunerii Comisiei Europene, investiţiile în centrale nucleare ar urma să fie considerate "verzi. Dacă folosesc cele mai recente standarde tehnologice şi sunt însoţite de un plan concret de eliminare a deşeurilor radioactive. Obiectivul este de a orienta astfel investiţiile private către activităţile care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Propunerea executivului UE prevede că și producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde. Dar numai dacă are caracter de tranziţie către energia curată. Gazele naturale generează emisii cu 50% mai mici faţă de cărbune. Pro și contra "înverzirii" Includerea sectorului nuclear în activităţile ce vor putea beneficia de finanţare este contestată de unele state membre ale UE. Printre acestea, Germania şi Austria, care sunt de părere că pe termen lung riscurile radioactivităţii sunt mai mari decât lipsa emisiilor de CO2 pe termen scurt. Iniţiativa este în schimb susţinută de Franţa şi de numeroase state central şi est-europene. Acestea atrag atenţia că energiile regenerabile (eoliană, solară) au o producţie intermitentă şi nu vor putea satisface singure nevoile de electricitate. După publicarea variantei finale a Comisiei Europene, care trebuie să aibă loc până la 31 ianuarie, Parlamentul European va trebui să se pronunţe. Termenul este de patru luni, cu posibilitatea de a o respinge prin vot cu majoritate simplă.

China General Nuclear Power Group board (source: en.cgnpc.com.cn/)
Investigații

China General Nuclear Power Group

China General Nuclear Power Group (CGN), formerly China Guangdong Nuclear Power Group (established in 1940), is an energy corporation under the State-owned Assets Supervision and Administration Commission of the State Council of China. CGN operates nuclear plants in four locations, with five new nuclear power stations under construction and another two planned. China General Nuclear Power Group's foreign assets The Chinese company's overseas business includes the purchase of three wind farms in the UK from the British energy company EDF Energy, for a fee of £100 million. In 2016, the US charged CGN with stealing nuclear secrets from the United States. The US Justice Department and the FBI had discovered evidence that China General Nuclear Power (CGN) had been spying and stealing US nuclear secrets for almost two decades. Also read: No social-democrats in power, no success for China CGN has been charged with conspiring to help the Chinese government develop nuclear material in a manner that was in breach of US law. The US accusations In 2019, the US Department of Commerce added CGN to its "entity list", barring US companies from selling products to CGN. The US Department of Commerce explained that CGN attempted to acquire advanced US nuclear technology to divert to military uses in China. CGN's first nuclear station used reactors designed and built by the French National Company, Framatome. Then it has developed an improved self-designed reactor called CPR-1000 based on the French type. In 2014, Nuclearelectrica launched an investor selection procedure for the construction of reactors 3 and 4 at the Cernavodă plant. In the same year, China General Nuclear Power Corporation was approved as investor by Romanian authorities in charge of the process. The Romanian nuclear stake Several years of negotiations and signing of agreements followed. In 2019, under the Dăncilă (social-democrat) Cabinet, Nuclearelectrica (the operator of the Cernavodă Nuclear Power Plant, its shares being held by the Ministry of Energy) and the Chinese state giant China General Nuclear Power Corporation (CGN) signed officially the preliminary agreement. For, of course, the continuation of the project for the construction and operation of reactors 3 and 4 at the Cernavodă Nuclear Power Plant. JVCO was supposed to be a joint stock company, established under Law 31/1990 on companies and would have had an initial duration of two years. CGN's participation in the project company would have been of 51% and that of SN Nuclearelectrica SA, of 49%. The investment would have been about $ 8 billion. Dead end At the beginning of 2020, though, Romanian Prime Minister Ludovic Orban said it was "very clear" that the partnership with China General Nuclear Power Corporation, that was supposed to build reactors 3 and 4 at the Cernavodă Nuclear Power Plant, would not be completed. The Government is looking now for another partner for the Cernavodă Nuclear Power Plant. Prime Minister Orban did not offer any explanation for leaving the partnership with the Chinese company, saying only that, from now on, all new projects in Romania's energy industry would depend on the EU's Environmental Agreement, an initiative aimed at reducing CO2 emissions in the EU.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră