marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: negocieri

101 articole
Internațional

Putin și Zelenski, nici un contact

Putin și Zelenski, nici un contact. Kremlinul a declarat luni că nu există nicio bază pentru o întâlnire în acest moment între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Putin și Zelenski, nici un contact Întrebat despre propunerea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a intermedia discuţii de pace între cele două părţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni jurnaliştilor acreditaţi la preşedinţia rusă că Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski s-ar putea întâlni numai după ce negociatorii de ambele părţi îşi "vor fi făcut temele". Negocierile dintre Moscova şi Kiev sunt blocate de mai multe luni, fiecare parte dând vina pe cealaltă pentru lipsa unui progres. Citește și: DOCUMENT Romarm, companie a Ministerului Economiei, a cumpărat rachete ruginite din Belarus, printr-o companie din Bulgaria, și le-a trimis în Ucraina. Kievul le-a returnat României "Delegaţia ucraineană a dispărut de pe radar, nu există un proces de negociere acum", a spus Peskov luni. "În ceea ce priveşte o întâlnire între preşedinţii Putin şi Zelenski, aceasta va fi posibilă doar după ce delegaţiile îşi vor fi făcut toate temele. Aceasta lipseşte, aşa că nu există premisele necesare pentru o întâlnire", a adăugat el. Referendumurile locale, ultimul cui în coșciug Duminică, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că nu vor putea exista negocieri cu Ucraina sau cu aliaţii săi internaţionali dacă Moscova va proceda la organizarea de referendumuri privind aderarea la Rusia în zonele ocupate, informează Reuters. "Problema este că acestea sunt planurile locuitorilor din regiune. Nu noi organizăm aceste referendumuri. Aici, evident, este necesar să înţelegem cui îi adresează Zelenski această declaraţie: cetăţenilor Ucrainei din regiunile menţionate sau cetăţenilor Rusiei?", a reacţionat luni Peskov, citat de Unian. Rușii lui Putin, trimiși în Ucraina Şeful administraţiei regionale din Zaporojie (în sudul Ucrainei), Evgheni Baliţki, numit de forţele ruse a semnat luni un decret care prevede organizarea unui referendum pentru aderarea la Rusia, a informat agenţia de presă RIA Novosti. Evgheni Baliţki a semnat documentul în cadrul forumului mişcării sociale din regiunea Zaporojie "Suntem împreună cu Rusia", care are loc în Melitopolul ocupat. Anterior, Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) a indicat că membri ai partidului de guvernământ Rusia Unită al lui Putin au fost trimişi în teritoriile ocupate ale Ucrainei pentru a pregăti aşa-numitele "referendumuri" de anexare, notează Rbc.ua. Fără negocieri din martie Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese. Înaintea oricăror negocieri, armata rusă trebuie alungată din toate teritoriile ucrainene pe care le ocupă, consideră consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak. Dacă nu se va face acest lucru, Moscova îşi va continua provocările în Transnistria, în Georgia şi în nordul Kazahstanului, consideră el, apreciind că la ora actuală Kremlinul nici nu-şi doreşte cu adevărat negocieri, căci este interesat în primul rând să-şi securizeze teritoriile ocupate în regiunile Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk, potrivit publicaţiei Focus.

Putin și Zelenski, nici un contact (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Rușii, cu generali GRU la negocieri (sursa: kyivindependent.com)
Internațional

Rușii, cu generali GRU la negocieri

Rușii, cu generali GRU la negocieri. Directorul executiv al site-ului de investigaţii Bellingcat, Christo Grozev, a declarat marţi că cel puţin doi din cei cinci membri ai delegaţiei ruse la negocierile de săptămâna trecută de la Istanbul privind deschiderea unor coridoare pentru reluarea exporturilor de cereale ucrainene blocate de Rusia în porturile Ucrainei de la Marea Neagră erau înalţi ofiţeri ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), relatează agenţia de presă Ukrinform. Rușii, cu generali GRU la negocieri Jurnaliştii Bellingcat l-au identificat pe unul dintre ei ca fiind generalul GRU, Vladimir Alekseev, care supervizează companiile militare private, a indicat Grozev într-o postare pe Twitter. "Este generalul GRU, Vladimir Alekseev, cu numele de cod . El figurează pe lista cu sancţiuni (americane) pentru atacurile cibernetice asupra serverelor DNC (Comitetul Naţional al Partidului Democrat); în prezent supervizează activitatea companiilor militare private care ucid mii de oameni în Ucraina. În iulie 2014, el supraveghea coloane ale unei astfel de companii care escortau lansatoare Buk transferate ilegal din Rusia în Ucraina", menţionează Grozev. De altfel, cu un astfel de lansator a fost doborât avionul MH17 al Malaysian Airlines deasupra estului Ucrainei în 2014, iar Bellingcat i-a identificat pe soldaţii ruşi care s-au aflat în spatele acestei tragedii soldate cu 298 de morţi. Alekseev, implicat în atacurile cu Noviciok Generalul Alekseev a fost văzut cu câteva zile în urmă la Istanbul ca reprezentant al Rusiei la negocierile mediate de Turcia privind deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, indică directorul Bellingcat, potrivit căruia din delegaţia rusă făceau parte cel puţin doi ofiţeri GRU dintr-un total de cinci responsabili. Citește și: Putin a ieșit din bârlog pentru prima oară de la declanșarea invaziei asupra Ucrainei. Vizită extrem de importantă la Teheran Conform tabloidului britanic The Sun, general-locotenentul rus de origine ucraineană Vladimir Alekseev i-ar fi supervizat pe ofiţerii GRU suspectaţi de Londra de otrăvirea cu agent neurotoxic de tip Noviciok a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în Anglia în 2018. Negocierile de la Istanbul La 13 iulie, la Istanbul, a avut loc o reuniune a delegaţiilor militare ale ministerelor apărării din Turcia, Ucraina şi Rusia, la care au participat şi responsabili ONU, în cursul căreia s-a convenit asupra înfiinţării unui centru pentru exportul de cereale ucrainene, notează Ukrinform. Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat luni că o nouă întâlnire ar putea avea loc în această săptămână, potrivit agenţiei de presă citate. Bellingcat - platformă de investigaţii jurnalistice îndeosebi privind zonele de conflict, infracţiunile (în special politice) şi încălcările drepturilor omului în diverse părţi ale lumii - a fost interzisă vineri în Rusia, care a calificat-o drept o ameninţare pentru securitatea sa.

Exporturile maritime de cereala ucrainene, posibile (sursa: Facebook/UN)
Internațional

Exporturile maritime de cereala ucrainene, posibile

Exporturile maritime de cereala ucrainene, posibile. Negocierile desfăşurate la Istanbul între Ucraina şi Rusia pentru deblocarea cerealelor blocate pe pământ ucrainean şi pentru facilitarea exporturilor de cereale şi de fertilizatori ruseşti sunt "o rază de speranţă", a afirmat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Exporturile maritime de cereala ucrainene, posibile În cadrul unei declaraţii către media, şeful ONU şi-a exprimat speranţă că "un acord oficial" va putea fi atins pe viitor. "Nu suntem încă acolo", a adăugat el, evocând, fără a intra în detaliu, necesitatea de a efectua "muncă tehnică" suplimentară. Acordul negociat de Antonio Guterres şi de doi dintre adjuncţii săi de peste două luni vizează scoaterea prin Marea Neagră a circa 20 de milioane de tone de cereale depozitate în silozurile ucrainene în special la Odesa (sud) şi facilitarea în cazul Rusiei a exporturilor de cereale şi de fertilizatori. Declaraţiile şefului ONU au loc după o reuniune, la Istanbul, între delegaţii din Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU. A fost prima întâlnire în persoană dintre ucraineni şi ruşi de la sfârşitul lui martie. Noi discuţii, "săptămâna viitoare" Potrivit unor diplomaţi, evacuarea cerealelor ucrainene prin Marea Neagră se va face prin culoare securizate. Va trebui respectat un armistiţiu pentru zonele utilizate, în timp ce navele comerciale vor fi inspectate de Turcia cu concursul ONU, pentru a asigura faptul că Rusia nu transportă arme. Turcia a anunţat la rândul său că Rusia şi Ucraina au făcut suficiente progrese pentru soluţionarea diferendului lor încât vor avea noi discuţii "săptămâna viitoare". "S-a convenit ca delegaţiile din Rusia şi Ucraina să se întâlnească din nou în Turcia săptămâna viitoare", a declarat într-un comunicat ministrul turc al apărării Hulusi Akar după prima sesiune de negocieri. 20-25 de milioane de tone de cereale Akar a subliniat că delegaţiile formate din experţi în apărare ai celor două ţări beligerante s-au înţeles asupra unor "controale comune" în porturi şi asupra mijloacelor "de a garanta securitatea căilor de transfer" al mărfurilor în Marea Neagră. Citește și: Ultimul opozant al lui Putin încă liber și aflat în Rusia, Ilia Iașin, anchetat penal pentru „difuzare de informaţii false” despre armata rusă Potrivit ministrului, un acord final privind deblocarea a circa 20 până la 25 de milioane de cereale în prezent imobilizate în porturile ucrainene ar putea fi anunţat săptămâna viitoare. "În cursul acestei reuniuni, pe care o vom avea săptămâna viitoare, toate detaliile vor fi revizuite o dată în plus şi un document privind munca pe care am făcut-o va fi semnat", a spus Hulusi Akar.

Negocieri la Paris pentru contractul corvetelor (sursa: naval-group.com)
Investigații

Negocieri la Paris pentru contractul corvetelor

Negocieri la Paris pentru contractul corvetelor. Ministerul Apărării Naționale, condus de Vasile Dîncu, a trimis în Franța o delegație condusă de generalul – maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, pentru a se întâlni cu omologii francezi în cadrul unui comitet care are ca obiectiv rezolvarea dosarului privind construcția celor patru corvete pentru Forțele Navale Române. Primul obstacol: contestațiile Damen Ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, a anunțat recent înființarea acestui comitet care și-a mai propus și reconstruirea unei relații bilaterale în jurul industriei navale. Defapt.ro a dezvăluit în urmă cu trei luni că afaceristul Gheorghe Bosâceanu, partenerul francezilor de la Naval Group, a blocat în ultima perioadă semnarea contractului de 1,2 miliarde de euro pentru construcția celor patru corvete militare la Șantierul Naval Contanța. Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată de afaceristul Bosânceanu. Franța nu renunță la contractul de 1,2 miliarde euro Ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, anunța la finalul anului trecut, mai exact pe 16 decembrie, că contractul privind achiziția corvetelor este aproape finalizat, iar guvernele celor două țări „speră la semnarea cât mai rapidă”. Până atunci, semnarea contractului de 1,2 miliarde de euro fusese tergiversată de compania olandeză Damen, care contestase procedura de licitație. După ce a pierdut toate procesele, semnarea contractului a fost tergiversată de Ministerul Apărării Naționale. Bosânceanu nu mai vorbește cu francezii Surpriza a venit, însă, la finalul anului trecut, atunci când ministrul Apărării a fost nevoit să îi cheme pe reprezentanții asocierii dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța, controlat de Gheorghe Bosânceanu, să semneze contractul. Din partea Șantierului Naval Constanța s-a prezentat directorul Radu Rusen, care a refuzat semnarea contractului. El a motivat că nu are un mandat în acest sens din partea lui Gheorghe Bosânceanu. Puși în fața faptului împlinit, francezii de la Naval Group au renegociat contractul de asociere cu Bosânceanu. Deși, în urma negocierilor, a obținut o creștere substanțială a profitului, Bosânceanu a refuzat din nou să semneze contractul. Ulterior și-a mărit din nou pretențiile, ba chiar a blocat orice cale de comunicare cu francezii, susțin surse apropiate de această afacere, sub protecția anonimatului. Un comitet, ultima speranță De atunci, au trecut aproape șapte luni, timp în care Marea Neagră s-a tranformat într-un teatru de război în apropierea granițelor României. Rusia și Ucraina s-au confruntat de câteva ori în zona Insulei Șerpilor, aflată la 45 de kilometri de țara noastră. Cu toate acestea, afaceristul Gheorghe Bosânceanu nu vrea să înceapă construcția corvetelor militare în șantierul naval cumpărat de la statul român. În urmă cu o săptămână, ambasadoarea Laurence Auer a declarat pentru Agerpres că s-a înființat „un comitet” franco-român care și-a propus „reconstruirea” dosarului corvetelor. „Vorbim de actori din industrie care sunt implicaţi în consolidarea componentei franco-române legat de cooperarea din industria navală. Ideea este să reconstruim dosarul corvetelor, care este în discuţie, dar şi să reconstruim o relaţie bilaterală pe tema acestei industrii de armament”, a declarat ambasadoarea Laurence Auer. Negocieri la Paris pentru contractul corvetelor Defapt.ro a aflat că o primă întâlnire oficală al acestui comitet se va desfășura la Paris, în cursul începând cu 12 iulie 2022. Din partea Ministerului Apărării Naționale va participa o echipă condusă de generalul – maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, aflat în prag de pensionare. Ambasadoarea Laurence Auer a mai declarat că nu știe când se vor finaliza negocierile dintre cele două părți, dar a dat de înțeles că se va pune în discuție chiar și valoarea contractului. „Nu vorbim de un dosar simplu, vorbim de o ofertă din 2016, cu preţ fix. Preţul oţelului a crescut enorm de atunci. Spune ministrul Apărării însuşi - condiţiile de producţie pentru diverse piese au evoluat enorm. Discuţiile sunt în curs de desfăşurare”, a mai precizat Laurence Auer. Istoria contractului de 1,2 miliarde de euro pentru corvete Istoria contractului privind construcția celor patru corvete și modernizarea celor două fregate românești a început în anul 2016. Guvernul Cioloș a emis atunci o Hotărâre de Guvern prin care contractul, evaluat atunci la 1,6 miliarde de euro, a fost atribuit direct firmei olandeze Damen. Hotărârea de Guvern a fost anulată ulterior de guvernul PSD pentru că nu se obținuse acordul Parlamentului pentru această achiziție. Motiv pentru care Ministerul Apărării Naționale a fost obligat să organizeze o licitație internațională. La procedura de achiziție au participat mai multe firme internaționale, dar la final au rămas doar trei competitori. Francezii de la Naval Group, olandezii de la Damen și italienii de la Fincantieri. Cea mai bună ofertă a fost depusă de Naval Group, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, controlat de afaceristul Gheorghe Bosânceanu. Astfel, conform ofertelor depuse la finalul anului 2018, francezii și-au adjudecat contractul pentru suma de 1,2 miliarde de euro. Pe locul secund s-a clasat compania Damen, urmată de italieni.

Putin vrea Crimeea, Lugansk și Donețk (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin vrea Crimeea, Lugansk și Donețk

Putin vrea Crimeea, Lugansk și Donețk. Moscova a acuzat naţiunile occidentale că blochează negocierile de pace cu Ucraina, prelungind astfel războiul, informează duminică dpa. Putin vrea Crimeea, Lugansk și Donețk "Acum este momentul când ţările occidentale pariază totul pe continuarea războiului", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea rusă. Potrivit lui Peskov, sub conducerea SUA, Occidentul nu le permite ucrainenilor "să se gândească la pace, nici să vorbească sau să discute despre aceasta". Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit la afirmaţii ale unor politicieni occidentali care au spus că nu vor să facă presiuni asupra Ucrainei pentru negocieri. Însă momentul pentru negocieri va veni, şi-a exprimat convingerea Peskov. Pentru pace, Ucraina trebuie să accepte cererile Rusiei, care includ recunoaşterea Peninsulei Crimeea de la Marea Neagră drept teritoriu rus şi cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk, a subliniat Peskov. Fără negocieri față în față de peste trei luni Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situaţie confirmată de ambele părţi. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese. Citește și: Ce știe Zelenski? Președintele ucrainean prezintă la Lugano planul de reconstrucție a Ucrainei după război Rusia a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi presupune că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului. Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o "operaţiune militară specială de denazificare" a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Luptătorii din Azovstal cel ajutorul "zeului" SpaceX Twitter Foto: SpaceX Facebook
Internațional

Musk, negocieri avansate pentru achiziționarea Twitter

Elon Musk este în negocieri avansate pentru achiziționarea Twitter, scrie Wall Street Journal. Conducerea Twitter este pe cale să accepte oferta sa de 43 de miliarde de dolari pentru tot pachetul de acțiuni. Wall Street Journal apreciază că aceasta este o evoluție „dramatică”, după ce, inițial, conducerea Twitter părea că respinge propunerea patronului Tesla. Musk, negocieri avansate pentru achiziționarea Twitter „Consiliul de administrație al companiei Twitter și-a semnalat inițial opoziția față de Musk (...) Dar se pare că s-a răzgândit după ce Musk a depus joi detalii despre finanțarea ofertei sale, care ar fi fost urmată de întâlniri între directorul executiv al Tesla și acționarii Twitter. Twitter se apropie de un acord cu Musk, cel mai bogat om din lume, iar discuțiile includ calendarul unei tranzacții și mărimea oricăror taxe plătite în cazul în care procesul de vânzare se destramă, potrivit New York Times. O înțelegere ar putea fi finalizată săptămâna aceasta, iar în ultimele zile Musk i-a spus președintelui Twitter, Bret Taylor, că nu va modifica oferta de 54,20 dolari pe acțiune, evaluând astfel întreaga afacere la 43 de miliarde de dolari, potrivit Wall Street Journal”, scrie The Guardian. Musk este un utilizator prolific al platformei de socializare, având peste 83 de milioane de urmăritori. El ar dori să existe posibilitatea editării mesajelor și eliminarea reclamelor de pe serviciul premium, Bliue, accesibil doar în SUA și Australia, deocamdată. Given that Twitter serves as the de facto public town square, failing to adhere to free speech principles fundamentally undermines democracy. What should be done? https://t.co/aPS9ycji37— Elon Musk (@elonmusk) March 26, 2022 „Libertatea de exprimare este esențială pentru o democrație funcțională. Credeți că Twitter aderă riguros la acest principiu?”, a întrebat Musk pe contul său. „Având în vedere că Twitter funcționează ca o piață publică de facto, eșecul de a adera la principiile libertății de exprimare slăbește fundamental democrația. Ce ar trebui făcut?”, a continuat Musk. „Este o nouă platformă necesară?”, încheie miliardarul. Donald Trump a fost interzis pe Twitter permanent, fiind acuzat că ar fi susținut violența. Citește și: Europa răsuflă ușurată, după ce i-a trecut glonțul putinist pe la ureche: Marine Le Pen își recunoaște înfrângerea în fața lui Emmanuel Macron, deși clamează o „victorie remarcabilă”

Putin se agață de războiul ucrainean (sursa: RIA Novosti)
Internațional

Putin se agață de războiul ucrainean

Putin se agață de războiul ucrainean. Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat marţi că negocierile de pace cu Ucraina au ajuns într-un punct mort, transmiţând astfel un semnal că războiul pe care l-a declanşat prin invazia asupra acestei ţări ar putea fi de durată. Putin se agață de războiul ucrainean Liderul de la Kremlin a acuzat Kievul că zădărniceşte negocierile de pace prin solicitarea unor garanţii de securitate care să acopere toată Ucraina - inclusiv Crimeea şi Donbasul -, şi prin ceea ce preşedintele rus susţine a fi înscenări privind crime de război comise de trupele ruse, relatează Reuters şi CNN. "Acum, garanţiile de securitate sunt un lucru, iar chestiunile privind reglementarea relaţiilor asupra Crimeii, Sevastopolului şi Donbasului sunt scoase (de Ucraina) din sfera de aplicare a acestor acorduri. Aşadar, am revenit într-un punct mort", a spus Putin la o conferinţă de presă. Prin urmare, el a promis că Rusia "nu va opri operaţiunile militare" în Ucraina până când acestea nu vor reuşi, susţinând că aceste operaţiuni nu se desfăşoară într-un ritm mai intens pentru a reduce astfel cât mai mult numărul victimelor. Blitzkrieg economic Putin a mai insistat că Rusia nu are de ales şi trebuie să lupte pentru a-i apăra pe rusofonii din estul Ucrainei şi a împiedica transformarea acestei ţări într-o platformă anti-rusească a Occidentului, pe care l-a acuzat că prin sancţiunile impuse după invazie a pornit "un război (economic) fulger" împotriva Rusiei. "Războiul fulger pe care au mizat adversarii noştri nu a funcţionat", a susţinut preşedintele rus despre sancţiunile ce au provocat Rusiei cea mai mare contracţie economică după destrămarea URSS. Citește și: ȘOCANT Soția unui militar rus îi permite soțului să violeze ucrainence, dar să se protejeze Într-o reacţie după aceste declaraţii, negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, care este şi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, a spus că negocierile cu Rusia continuă, dar sunt foarte dificile. "Negocierile sunt extrem de dificile şi contextul emoţional în aceste zile este foarte complex", a explicat Podoliak, într-o declaraţie acordată portalului Ukrainska Pravda, preluată de agenţia EFE. Acuzații reciproce de sabotare a negocierilor Negocierile continuă în grupuri de lucru, a adăugat oficialul ucrainean, care a acuzat "tactici tradiţionale ruseşti" de a face presiune asupra procesului de negociere prin "anumite declaraţii publice". Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat săptămâna trecută Ucraina că a prezentat un nou proiect de acord prin care a revenit asupra unor propuneri făcute în timpul rundei de negocieri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute la Istanbul, ceea ce, potrivit Moscovei, ar fi un indiciu că preşedintele Volodimir Zelenski este "controlat" de Washington şi de aliaţii săi. "În acest document (de la Istanbul) ucrainenii au formulat clar că viitoarele garanţii de securitate pentru Ucraina nu se vor extinde asupra Crimeii şi Sevastopolului. În proiectul de ieri, această afirmaţie clară lipseşte", a exemplificat ministrul rus. În replică, Mihailo Podoliak a declarat că, "dacă Moscova doreşte să arate că este pregătită pentru dialog, atunci trebuie să-şi reducă gradul de ostilitate". Rusia nu renunță la Crimeea, Donețk, Lugansk La negocierile desfăşurate la Istanbul pe 29 martie, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, precum SUA, Regatul Unit, Franţa, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel sau Turcia. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea, anexată de Rusia. Dar Ucraina a cerut Rusiei ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un eventual acord, care, în plus, mai trebuie validat şi printr-un referendum, în timp ce Moscova a insistat pentru recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi a dreptului la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Negocieri cu nod în gât (sursa: president.gov.ua)
Internațional

Negocieri cu nod în gât

Negocieri cu nod în gât. Ucraina și Rusia poartă "constant" discuții de pace online, dar starea de spirit a fost afectată de evenimente, inclusiv de moartea civililor în orașul Bucha, a declarat negociatorul ucrainean Mikhailo Podoliak în comentariile televizate de vineri, potrivit Reuters. Negocieri cu nod în gât Oficialii ucraineni acuză trupele rusești că au efectuat omoruri extrajudiciare în Bucha, în afara Kievului. Moscova neagă că ar viza civili în Ucraina și a declarat că morțile de la Bucha au fost un "fals monstruos" pus în scenă de Occident pentru a o discredita. Citește și: Dîncu susține că România nu sprijină Ucraina cu armament și nu este spațiu de tranzit, dar e îngrijorat că rușii au ocupat Insula Șerpilor: Interesele noastre de securitate sunt afectate Președintele gigantului rus al aluminiului Rusal a cerut joi o anchetă imparțială privind uciderea civililor din orașul ucrainean Buca, pe care a descris-o drept o crimă, și a îndemnat la încetarea conflictului "fratricid". Deși declarația președintelui Bernard Zonneveld, cetățean olandez, nu s-a referit la cine este de vină pentru moartea civililor din oraș, este neobișnuit ca o mare companie rusă să comenteze public conflictul. Ucraina și mai multe guverne occidentale au acuzat Moscova de crime de război după ce în orașul Bucha au fost găsite cadavrele unor civili împușcați de la mică distanță, în urma unei retrageri rusești.

Rusia a acceptat "verbal" propunerile Ucrainei, spune David Arahamia (stânga) (sursa: Facebook/David Braun)
Internațional

Rusia a acceptat "verbal" propunerile Ucrainei

Rusia a acceptat "verbal" propunerile Ucrainei. Negociatorul-şef ucrainean în discuţiile de pace cu Rusia, David Arahamia, a afirmat sâmbătă că Moscova a acceptat "verbal" principalele propuneri ucrainene, adăugând că Kievul aşteaptă în prezent o confirmare scrisă, notează AFP. Rusia a acceptat "verbal" propunerile Ucrainei Vorbind în cursul unei emisiuni la televiziune, David Arahamia a dat de înţeles că discuţiile menite să pună capăt ostilităţilor au făcut progrese semnificative. "Federaţia Rusă a dat un răspuns oficial tuturor poziţiilor (ucrainene), şi anume că le acceptă, cu excepţia chestiunii Peninsulei Crimeea", anexată de Moscova în 2014, a afirmat el. Negociatorul ucrainean a adăugat că nu a există "o confirmare oficială în scris", partea rusă dându-şi acceptul "verbal". Citește și: Lecția Lituaniei pentru UE: cum să scapi de dependența gazului rusesc utilizând instrumentele comunitare. Germania a făcut invers: a încurajat Gazprom David Arahamia a mai spus că, dacă în cele din urmă, va avea loc o întâlnire între preşedinţii ucrainean, Volodimir Zelenski, şi rus, Vladimir Putin, "cel mai probabil" s-ar desfăşura în Turcia. Şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, care săptămâna aceasta a găzduit delegaţiile rusă şi ucraineană în ţara sa, "ne-a sunat pe noi şi pe Vladimir Putin" vineri, spunând că va găzdui o astfel de întâlnire, a dezvăluit el. Miza: neutralitatea Ucrainei "Nici data, nici locul nu sunt cunoscute, dar credem că cel mai probabil ar putea fi Istanbul sau Ankara", a adăugat negociatorul ucrainean. De la începutul invaziei Ucrainei la 24 ianuarie, Volodimir Zelenski a cerut în mod repetat convorbiri între patru ochi cu Vladimir Putin. Negociatorul ucrainean a subliniat că Moscova a convenit în timpul discuţiilor că un referendum privind neutralitatea Ucrainei va fi "singura cale de ieşire din această situaţie". Dacă ucrainenii nu sunt de acord cu un astfel de statut, "fie vom reveni la starea de război, poate, fie la noi negocieri". Kremlinul a insistat ca Ucraina să renunţe la aderarea la NATO şi să opteze pentru neutralitate, reaminteşte AFP.

Kremlinul nu vede niciun progres (sursa: theindependent)
Internațional

Kremlinul nu vede niciun progres

Kremlinul nu vede niciun progres. Dmitri Peskov a salutat miercuri faptul că Kievul și-a prezentat în scris cererile pentru încheierea conflictului din Ucraina, dar a declarat că nu există încă niciun semn de progres, transmite Reuters. Kremlinul nu vede niciun progres Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a observat nimic cu adevărat promițător sau care să semene cu un progres și a spus că urmează o perioadă lungă de muncă. Ucraina și-a prezentat solicitările atunci când negociatorii celor două părți s-au întâlnit marți în Turcia, înainte de a se retrage pentru a se consulta cu capitalele lor. Citește și: Pentagon: Forțele ruse din jurul Kievului se repoziționează, nu se retrag, ba chiar pot pregăti o ofensivă majoră în alte zone. Să fim lucizi. Nimeni să nu creadă minciunile Rusiei Rusia a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina pe 24 februarie în ceea ce a numit o operațiune specială pentru a degrada capacitățile militare ale vecinului său sudic și pentru a elimina persoanele despre care spune că sunt naționaliști periculoși. Forțele ucrainene au opus o rezistență dură și au împiedicat până acum Rusia să pună mâna pe vreun oraș important. Ucraina vrea să adopte statutul de neutralitate în schimbul unor garanții de securitate Negociatorii ucraineni au declarat la Istanbul că au propus ca Ucraina să adopte statutul de neutralitate în schimbul unor garanții de securitate, ceea ce înseamnă că nu va adera la alianțe militare sau nu va găzdui baze militare pentru alte țări. Propunerile, care ar urma să intre în vigoare doar în cazul unei încetări complete a focului, au inclus, de asemenea, o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul peninsulei Crimeea, pe care Moscova a luat-o de la Ucraina și a anexat-o în 2014. Peskov a declarat că negociatorul-șef al Rusiei în cadrul negocierilor de pace va oferi o actualizare mai târziu miercuri - dar că Crimeea face parte din Rusia, iar constituția rusă exclude discutarea soartei oricărei regiuni rusești cu oricine altcineva. De asemenea, el a spus că Rusia a dorit ca substanța a ceea ce se discută în cadrul negocierilor să rămână privată. Rusia a declarat la Istanbul că va reduce drastic activitatea militară în jurul Kievului și al orașului ucrainean Cernihiv din nordul țării, ca semn de bunăvoință.

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe (sursa: Agerpres)
Eveniment

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe. Rusia îşi va reduce radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov în Ucraina, după convorbiri ruso-ucrainene "substanţiale" la Istanbul, au declarat marţi negociatorii ruşi. Omologii lor ucraineni au afirmat că au cerut un "acord internaţional" pentru a garanta securitatea ţării, semnat de mai multe state garante, relatează AFP şi Reuters. Rușii, negocieri false: ar retrage forțe "Negocierile privind un acord asupra neutralităţii şi a statutului non-nuclear al Ucrainei intră într-o dimensiune practică (...), s-a decis, pentru a creşte încrederea, să se reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov", a declarat la Istanbul adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Fomin. Statul major va prezenta în detaliu ce implică aceste decizii după ce delegaţia rusă se va întoarce la Moscova, a mai precizat Fomin. Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a vorbit despre "discuţii substanţiale" între cele două părţi şi a spus că propunerile "clare" ale Ucrainei în vederea unui acord vor fi "studiate foarte curând şi înaintate preşedintelui" Vladimir Putin. Întâlnire între Zelenski, Putin și șefi de state garante Potrivit lui, o întâlnire între cei doi preşedinţi, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, solicitată şi de partea ucraineană, şi reprezentanţii statelor garante, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor. "În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (...) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante", a spus el. Citește și: Marina Ovsiannikova, suspectată că a protestat împotriva invaziei Ucrainei cu voie de la regimul Putin. Acum, ea critică sancțiunile impuse Rusiei "După discuţia substanţială de astăzi ne-am înţeles şi propunem ca întâlnirea să se facă pentru a parafa acordul", a spus negociatorul rus. "Cu condiţia să se efectueze o muncă rapidă asupra acordului şi să ajungem la compromisurile necesare, posibilitatea de a obţine se va apropia", a spus Medinski. Ce ar însemna neutralitatea Ucrainei Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate în schimbul unor garanţii de securitate la ultima rundă de discuţii cu Rusia, ceea ce înseamnă că nu se va alătura unor alianţe militare şi nu va găzdui baze militare pe teritoriul său, au declarat marţi negociatorii ucraineni pentru jurnaliştii de la Istanbul. Propunerea va include şi o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate şi va intra în vigoare numai în eventualitatea unei încetări complete a focului. Propunerile sunt cele mai detaliate şi mai concrete pe care Ucraina le-a făcut publice până acum, potrivit Reuters. De asemenea, partea ucraineană îşi doreşte garanţii de securitate de tipul Articolului 5 din tratatul NATO, respectiv clauza sa de apărare colectivă. Printre cei care garantează securitatea Ucrainei s-ar putea afla Polonia, Israel, Turcia şi Canada. Negocieri fără succes până acum "Dacă reuşim să consolidăm aceste prevederi cheie, iar pentru noi este cel mai important, atunci Ucraina va fi în poziţia de a remedia statutul său actual de stat neafiliat şi fără arme nucleare sub forma unei neutralităţi permanente", a declarat negociatorul Oleksandr Şali. "Nu vom găzdui baze militare pe teritoriul nostru, nu vom desfăşura contingente militare pe teritoriul nostru şi nu vom intra în alianţe militar-politice", a spus el, potrivit televiziunii naţionale ucrainene. "Exerciţiile militare pe teritoriul nostru vor avea loc cu consimţământul ţărilor garante", a adăugat el. Există suficient material în actualele propuneri ucrainene pentru a merita o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cel rus Vladimir Putin, au spus negociatorii ucraineni, adăugând că aşteaptă un răspuns din partea Rusiei. Negociatorii ucraineni şi ruşi s-au întâlnit în Turcia marţi pentru prima dată în aproape trei săptămâni, Ucraina încercând că obţină o încetare a focului fără a face compromisuri asupra teritoriului sau a suveranităţii sale, în condiţiile în care a reuşit să-i facă pe ruşi să dea înapoi în regiunea Kiev, notează Reuters.

O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene (sursa: cnn.com)
Internațional

O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene

O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a transmis celor două delegaţii ruso-ucrainene că progresele în discuţiile dintre negociatorii din Ucraina şi Rusia, care încep marţi la Istanbul, ar deschide calea către o întâlnire între liderii celor două ţări, scrie Agerpres. O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene Într-o intervenţie difuzată în direct de posturile de televiziune turce, Erdogan a spus că este timpul ca discuţiile să ducă la rezultate concrete şi a cerut o încetare a focului imediată în Ucraina. Citește și: EXCLUSIV România ia în calcul un acord guvernamental cu Franța pentru corvetele MApN. Contractul câștigat de Naval Group, sabotat de Bosânceanu "Cele două părţi au îngrijorări legitime, este posibil să se ajungă la o soluţie acceptabilă pentru comunitatea internaţională. Depinde de cele două părţi să se pună capăt acestei tragedii", a subliniat şeful statului turc. El a apreciat că "prelungirea conflictului nu este în interesul nimănui". Turcia a găzduit pe 10 martie, la Antalya (sud), prima întâlnire între miniştrii de externe ucrainean şi rus după începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în 24 februarie.

Rușii refuză negocierile de pace (sursa: reuters.com)
Internațional

Rușii refuză negocierile de pace

Rușii refuză negocierile de pace. Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a declarat că guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, potrivit Agerpres. Rușii refuză negocierile de pace Guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, potrivit Reuters. "În acest moment, Rusia nu vrea să negocieze nimic. Îşi doreşte doar să ocupe teritoriu", a afirmat Borrell într-un interviu pentru postul spaniol de televiziune TVE. "Vrea să încercuiască litoralul de la graniţa cu Republica Moldova şi să izoleze Ucraina de mare. Vrea să negocieze cu adevărat doar atunci când îşi asigură o poziţie de forţă", a adăugat Borrell. "Totul se va decide în următoarele 15 zile" Uniunea Europeană şi aliaţii săi vor continua să livreze ajutor militar armatei ucrainene, a spus Borrell. "Este important, deoarece totul se va decide în următoarele 15 zile. Ce va face istorie va fi capacitatea ucrainenilor de a rezista", a adăugat el. Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în ceea ce el numeşte "o operaţiune militară specială" de dezarmare şi "denazificare" a Ucrainei.

Zelenski, pregătit de negocieri cu Putin (sursa: republicworld.com)
Internațional

zelenski pregătit de negocieri cu Putin

Zelenski, pregătit de negocieri cu Putin. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că este pregătit să negocieze cu președintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă orice încercare de negociere va eșua, ar putea însemna că lupta dintre cele două țări va duce la „un al treilea război mondial”. Zelenski, pregătit de negocieri cu Putin „Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Și cred că, fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski pentru CNN. Citește și: Biden vine în Europa pentru întâlniri cu NATO, UE și G7, dar nu merge în Ucraina „Dacă există doar 1% șansă pentru noi de a opri acest război, cred că trebuie să profităm de această șansă. Trebuie să facem acest lucru. Pot să vă spun despre rezultatul acestor negocieri - în orice caz, pierdem oameni zilnic, oameni nevinovați pe teren”, a spus el. El a continuat: „Forțele rusești au venit să ne extermine, să ne ucidă. Iar noi putem demonstra că demnitatea poporului nostru și a armatei noastre că suntem capabili să dăm o lovitură puternică, suntem capabili să ripostăm. Dar, din păcate, demnitatea noastră nu va păstra viețile. Așadar, cred că trebuie să folosim orice format, orice șansă pentru a avea posibilitatea de a negocia, posibilitatea de a discuta cu Putin. Dar dacă aceste încercări eșuează, asta ar însemna că acesta este un al treilea război mondial”.

Putin refuză întâlnirea directă cu Zelenski (sursa: the times.co.uk)
Internațional

Putin refuză întâlnirea directă cu Zelenski

Putin refuză întâlnirea directă cu Zelenski. Ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, afirmă, într-un interviu publicat duminică, că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte "critice". Çavuşoğlu și-a exprimat speranţa într-o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute până acum, informează Reuters. Ministrul turc de Externe este optimist Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi cel ucrainean Dmitro Kuleba s-au întâlnit în această lună în Antalia (Turcia), pentru o discuţie la care a fost prezent şi Mevlüt Çavuşoğlu, dar care nu a produs rezultate concrete. Însă Çavuşoğlu, care s-a deplasat de asemenea în Rusia şi Ucraina săptămâna trecută pentru a se întâlni separat cu Lavrov şi Kuleba, afirmă, într-un interviu pentru cotidianul turc Hurriyet, că a existat "o apropiere a poziţiilor ambelor părţi pe subiecte importante, subiecte critice". Citește și: Noi atacuri cu rachete rusești. Depozite de carburant și un centru de antrenament, lovite cu Kalibr de croazieră și hipersonice Kinjal "Putem spune că avem speranţe pentru o încetare a focului dacă părţile nu fac un pas înapoi de la poziţiile actuale", a spus ministrul turc, fără a da alte explicaţii. La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, vorbind la televiziunea Al Jazeera, a afirmat că cele două părţi îşi apropie poziţiile în patru probleme cheie: cererea Rusiei ca Ucraina să renunţe la aspiraţia de aderare la NATO, demilitarizarea Ucrainei, "denazificarea" la care se referă Rusia şi protejarea limbii ruse în Ucraina. Putin refuză întâlnirea directă cu Zelenski Kievul şi Moscova au vorbit despre unele progrese la negocierile de săptămâna trecută spre o formulă politică ce ar garanta securitatea Ucrainei, în condiţiile în care ţara ar rămâne în afara NATO, deşi părţile s-au acuzat reciproc de tărăgănarea discuţiilor. Potrivit lui Kalin, o încetare permanentă a focului nu poate veni decât în urma unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Kalin a spus însă că Putin simte că poziţiile în privinţa "subiectelor strategice" Donbas şi Crimeea nu sunt suficient de apropiate pentru a avea loc o astfel de întâlnire.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră