duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: motoare termice

2 articole
Mediu

Sfârşitul motoarelor termice în UE, în 2035

Sfârşitul motoarelor termice în UE, în 2035, adoptat definitiv: statele membre UE au validat prevederea care obligă automobilele noi să nu mai emită absolut deloc disoxid de carbon (CO2) începând de la jumătatea viitorului deceniu şi care interzice de facto orice vehicule pe benzină, motorină şi hibride, în favoarea maşinilor electrice. Numai Polonia a votat ”împotrivă”. Italia, România şi Bulgaria s-au abţinut la acest vot al Miniştrilor Energiei din UE, reuniţi la Bruxelles, arată news.ro. Ambasadorii Celor 27 s-au pus de acord luni să procedeze la această adoptare oficială marţi - ultima etapă a unui îndelungat proces legislativ. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Sfârşitul motoarelor termice în UE, în 2035 Acest text se înscrie în obiectivul european al neutralităţii carbonului în 2050. Germania şi-a stupefiat partenerii, la începutul lui martie, când a blocat regulamentul, după ce acesta a fost aprobat la jumătatea lui februarie de către Parlamentul European (PE), în sesiune plenară, în urma unei unde verzi a statelor membre UE, inclusiv a Berlinului. Pentru a-şi justificat această răzgândire extrem de rară în acest stadiu al procedurii, Berlinul a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere care să deschidă calea vehicuelor care funcţionează cu carburanţi de sinteză. Această tehnologie, controversată şi încă nedezvoltată, constă în producerea de carburant pe bază de CO2 provenind din activităţi industriale. Apărată de constructori de lux din Germania şi Italia, această tehnologie permite prelungirea folosirii motoarelor termice după 2035. CE şi Germania au anunţat sâmbătă că au ajuns la un acord în vederea deblocării textului, care rămâne neschimbat. Bruxellesul s-a angajat doar să deschidă mai clar calea carburanţilor de sinteză, în cadrul unei propuneri separate, care urmează să fie validată până în toamna lui 2024. Vehiculele echipate cu un motor cu combustie vor putea să fie înmatriculate după 2035, dacă folosesc exclusiv carburanţi neutri în emiterea de CO2, şi-a exprimat satisfacţia ministrul german al Transporturilor Volker Wissing. Însă, numeroşi experţi consideră că tehnologia carburanţilor de sinteză are puţine şanse să se impună pe piaţă şi va privi în cel mai bun caz doar o minoritate de maşini de lux. Această tehnologie este contestată de ONG-uri de mediu, care o denunţă drept costisitoare, energivoră şi poluantă.

Sfârşitul motoarelor termice în UE, în 2035 Foto: News.ro
Italia, împotriva planului de a interzice vânzarea de automobile cu motoare termice Foto: Facebook Alfa Romeo
Mediu

Italia, împotriva planului interzice automobile cu motoare termice

Italia va vota împotriva planului UE de a interzice vânzarea de automobile noi echipate cu motoare termice, a anunţat ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Parlamentul European a aprobat, luna aceasta, printr-un vot final, un proiect de regulament care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035, ca parte a pachetului "Pregătiţi pentru 55". Italia, împotriva planului de a interzice vânzarea de automobile cu motoare termice Noua legislaţie stabileşte calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii ce presupune reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 produse de autoturismele şi camionetele noi, comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme şi 50% pentru camionete. Citește și: Franţa se aliază cu zece state membre UE, inclusiv România, în apărarea energiei nucleare "La reuniunea de la Bruxelles a ambasadorilor statelor membre UE, Italia îşi va exprima poziţia împotriva reglementării propuse de UE de a interzice producţia şi vânzarea de maşini şi camionete cu motoare cu combustie internă, până în 2035", a declarat ministrul Energiei. Săptămâna trecută, Guvernul de la Roma anunţa că vrea să se alieze cu Franţa şi Germania pentru a influenţa şi a încetini ritmul implementării legislaţiei UE în privinţa emisiilor vehiculelor şi camioanelor. "Italia crede că alegerea maşinilor electrice nu ar trebui să fie singurul mod pentru a ajunge la emisii zero în faza de tranziţie", a adăugat Pichetto Fratin.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră