A sărbătorit Unirea mai devreme, să poată pleca vacanță
PSD îl acuză pe prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, susținut de PNL, că a sărbătorit Unirea Principatelor cu șase zile mai devreme, ca să poată pleca în vacanță. Potrivit unei postări pe Facebook a PSD Sibiu, prefectura acestui județ a marcat Unirea Principatelor la 18 ianuarie. A sărbătorit Unirea mai devreme, ca să poată pleca în vacanță „Sperăm ca Partidul Național Liberal Sibiu să înceapă să respecte istoria și eroii neamului românesc. Să sărbătorești anticipat Ziua Micii Uniri în 18 ianuarie, cu șase zile înainte de data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor, să dansezi Hora Unirii și să mergi la spectacole aniversare în altă zi pe motiv că mai-marii orașului sunt plecați în minivacanța este o rușine! Din acest motiv, PSD nu a răspuns la invitația prefectului și nu a participat, în 18 ianuarie, la acest simulacru de sărbătoare. Ne exprimăm speranța că domnul prefect n-o să mai facă astfel de gafe, care aduc atingere demnității românilor”, a susținut PSD. Agerpres arată că, într-adevăr, pe 18 ianuarie, în centrul municipiului Sibiu, în faţa sediului Primăriei, prefectul Mircea Creţu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Marcel Luca, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, profesorul de istorie Sorin Radu, dar şi studenţi din Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" au sărbătorit Mica Unire şi au încins o horă. Conform imaginilor publicate de către Prefectura Sibiu, la evenimentul din 18 ianuarie dedicat Unirii Principatelor au mai participat şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, dar şi liderul USR Sibiu, consilierul judeţean Ruxandra Cibu Deaconu. Citește și: Zelenski face curățenie: procurorul general adjunct al Ucrainei, care petrecea în vacanțe de lux în timpul războiului, demis. Deplasările în străinătate ale oficialilor, limitate La solicitarea Agerpres în legătură cu poziţia PSD Sibiu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Gabriela-Elena Luca, a precizat: "Fiind zi de sărbătoare, nu intrăm în polemică cu nimeni".
