Atac cu drone rusești la Kiev: trei morți și aproape treizeci de răniți, inclusiv șase copii
Un nou atac cu drone rusești asupra Kievului a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 27, printre care șase copii, a anunțat duminică primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko. Dronele rusești au lovit cartierele Desnianski și Obolonski „Conform primelor informații, trei persoane au murit și 27 au fost rănite în cartierul Desnianski din Kiev”, a scris Kliciko pe Telegram. Citește și: Nici un șofer nu va mai scăpa de radar: cum funcționează sistemul de "viteză medie" cu camere multiple Atacul a provocat pagube materiale semnificative, iar în mai multe apartamente ale unei clădiri rezidențiale au izbucnit incendii care au fost ulterior stinse. În cartierul Obolonski, resturi ale unei drone au căzut peste o clădire cu 16 etaje, potrivit edilului. Ucraina, sub valuri repetate de bombardamente Atacul de duminică are loc la doar o zi după un alt val de bombardamente rusești asupra Ucrainei, soldate cu patru morți și aproximativ 20 de răniți în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Valurile succesive de atacuri confirmă intensificarea ofensivei rusești asupra infrastructurii civile ucrainene. Trump: „Nu îmi voi pierde timpul cu Putin fără un acord de pace” Pe plan diplomatic, președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va organiza o nouă întâlnire cu Vladimir Putin până când nu va exista o perspectivă reală pentru încheierea conflictului din Ucraina. „Nu-mi voi pierde timpul. Am avut întotdeauna o relație excelentă cu Vladimir Putin, dar această situație a fost foarte dezamăgitoare”, a afirmat Trump. Trimis al Kremlinului, în discuții la Washington Între timp, Kirill Dmitriev, trimis al Kremlinului pentru afaceri economice, se află în Statele Unite din 25 octombrie, pentru discuții cu oficiali ai administrației Trump. Potrivit presei americane, Dmitriev s-a întâlnit sâmbătă în Florida cu Steve Witkoff, unul dintre consilierii apropiați ai lui Trump, și urmează să continue negocierile la Washington duminică.