luni 20 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: kelemen hunor

56 articole
Politică

UDMR îl susține pe Nicușor Dan și în legătură cu TVA, și cu felul în care a condus negocierile

UDMR îl susține pe Nicușor Dan și în legătură cu TVA, și cum a patronat negocierile, a arătat azi președintele Uniunii, Kelemen Hunor. Citește și: EXCLUSIV Cine sunt medicii percheziționați de DNA la Spitalul Militar din București, unde au loc descinderi UDMR îl susține pe Nicușor Dan  „Datoria trebuie dată înapoi, deficitul creşte şi aşa mai departe. Deci de acest punct de vedere avem de făcut o corecţie. Nu pentru Comisie, pentru sănătatea economiei şi pentru sănătatea bugetului României. Dar asta nu înseamnă că trebuie să creşti TVA-ul în primul pas. Nu trebuie să spui că niciodată nu se va ajunge la o creştere a TVA-ului, dar nu trebuie să fie primul pas, să creşti veniturile, fiindcă se poate o colectare mai bună, poţi să umbli la accize, poţi să umbli la alte taxe şi impozite”, a declarat Kelemen Hunor, despre majorarea TVA.  Însă el a arătat că România poate ajunge în situația în care promisiunile de campanie sunt respectate.  „Cel puţin la început, că după aceea schimbă conjunctura. S-ar putea să avem probleme. S-ar putea să ne afecteze conflictul din Orientul Mijlociu. Mă refer la preţul petrolului. Şi atunci, sigur că ceea ce ai promis în 2024 s-ar putea să nu se potrivească în 2026 cu promisiunile. Asta înţelege orice om. Dar când pleci la drum, ar trebui să ajungem şi noi acolo să respectăm promisiunea şi, din acest punct de vedere, eu îl susţin pe preşedintele Dan când spune că vrea să respecte această promisiune, fiindcă aşa e corect”, a arătat Kelemen Hunor. El l-a apărat pe Nicușor Dan și în ceea ce privește modul de negociere. „Dacă ar fi desemnat un premier în prima zi după depunerea jurământului, în 10 zile n-ar fi închis acel premier discuţiile, că n-am reuşit să închidem toate amănuntele nici în două săptămâni şi jumătate. Deci nu. A procedat corect”, a apreciat liderul UDMR. 

UDMR îl susține pe Nicușor Dan  Foto: presidency.ro
Rotativa premierilor, o greșeală, susține Hunor (sursa: RFI)
Politică

Kelemen Hunor, critic cu cererile PSD: Rotativa premierilor, "o greşeală fundamentală"

Rotativa premierilor, o greșeală, susține Hunor. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, critică mecanismul rotativei la conducerea Guvernului, considerându-l o greșeală fundamentală care a slăbit autoritatea executivului și a generat instabilitate politică. Rotativa premierilor, o greșeală, susține Hunor „Rotativa a falimentat România din 2022 încoace”, a declarat liderul UDMR la RFI. Citește și: Funcționari pensionați iau și salariu de la stat. Ilegal, potrivit DNA, care a descins în forță la o instituție publică Kelemen susține că schimbarea premierului în timpul mandatului transmite un semnal negativ societății și afectează coerența guvernării, în special când se apropie finalul rotativei. „Un singur premier, cu o singură formulă, poate nici nu va ajunge până în 2028. Dar cu rotativă de la început, ai greșit strategic”, a afirmat acesta. UDMR nu exclude ieșirea din viitorul guvern Prezența UDMR în viitorul executiv nu este garantată și va fi stabilită în urma negocierilor. Kelemen atrage atenția că participarea fără influență reală este inutilă. „Dacă nu avem instrumente guvernamentale, rămânem doar un decor politic. Și decorul tot decontează”, a spus liderul UDMR. Formulă politică clară, cu influență reală Kelemen afirmă că un guvern politic, cu premier politic, trebuie să asigure un echilibru între parteneri, iar fiecare formațiune trebuie să aibă un cuvânt de spus în luarea deciziilor majore. „Dacă vii doar pentru decor, nu ai cum să influențezi nimic”, a subliniat el. Reforma fiscală, încă fără contur Negocierile pe programul de guvernare sunt în curs, însă problemele legate de fiscalitate rămân nerezolvate. Kelemen Hunor avertizează că deficitul mare și presiunea economică necesită soluții reale, nu improvizații. „Întrebarea e dacă pui statul la o cură de slăbire sau doar te prefaci și acoperi cu taxe”, a explicat acesta. PSD și PNL vor controla ministerele-cheie Kelemen nu are dubii că PSD și PNL vor forma nucleul dur al noului guvern, controlând ministerele avizatoare și „de forță”. USR, spune el, „s-a securizat” deja cu patru ministere. „Noi am lua Dezvoltarea și Cultura, dar fără influență în deciziile majore, nu are sens să rămâi”, a afirmat liderul UDMR. Ministerul Dezvoltării, limitat în influență fiscală Deși Ministerul Dezvoltării este esențial pentru investițiile cu fonduri europene, Kelemen admite că rolul său asupra politicilor fiscale este redus. „Dacă trebuie să tai de la investiții, nu o poți face din fondurile europene. Tai din bugetul național”, a explicat acesta. Ministerul Finanțelor va reveni PNL Potrivit Kelemen Hunor, Ministerul Finanțelor va fi condus de un liberal, așa cum a solicitat viitorul premier desemnat, Ilie Bolojan. Acesta va avea un rol-cheie în gestionarea măsurilor fiscale din următorii ani. „E un portofoliu esențial, iar Bolojan a cerut clar acest minister”, a precizat președintele UDMR.

Kelemen Hunor acuză neglijență la Praid (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Eveniment

Kelemen Hunor, atac frontal la PSD: La Praid a fost neglijență, castorii n-au legătură cu dezastrul

Kelemen Hunor acuză neglijență la Praid. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, critică dur conducerea SALROM, considerând că problemele de la Salina Praid au fost cauzate de neglijență gravă și lipsă de intervenție rapidă. Potrivit acestuia, directorul general al companiei ar trebui să își asume responsabilitatea și să demisioneze. Kelemen Hunor acuză neglijență la Praid „SALROM a pierdut un patrimoniu uriaș. Când pierzi aproape jumătate din patrimoniu, pleci. Asta-i viața”, a declarat liderul UDMR, miercuri, într-un interviu pentru RFI. Citește și: Funcționari pensionați iau și salariu de la stat. Ilegal, potrivit DNA, care a descins în forță la o instituție publică Kelemen Hunor a amintit că problemele erau cunoscute încă din aprilie 2023, când mina a fost închisă timp de trei-patru săptămâni. El acuză autoritățile că nu au făcut aproape nimic pentru a preveni dezastrul, deși exista o situație clară de urgență. „Au pierdut un an. Și nu au făcut absolut nimic, aproape nimic. A fost neglijență, nu castorii sunt de vină”, a comentat ironic liderul UDMR. Intervenție urgentă pentru salvarea zonei Kelemen subliniază că intervenția în mină trebuie să fie imediată, pentru a se putea salva ce mai este posibil, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic și de mediu. „Vor fi necesare lucrări de urgență și trebuie evitate orice posibile victime umane”, a avertizat acesta. Praid poate fi reconstruit ca destinație turistică În opinia liderului UDMR, zona Praid trebuie reconstruită cu o investiție modestă, de câteva milioane de euro, care să valorifice potențialul turistic și să asigure un viitor economic pentru comunitatea locală. „Acolo sunt 2.000 de locuri de cazare. Există idei și soluții prin care Praid, Sovata, Odorheiul Secuiesc pot rămâne puncte de atracție turistică. Nu vorbim de sute de milioane, ci de investiții realiste”, a declarat Hunor. SALROM, în centrul unui scandal de incompetență Compania SALROM se confruntă cu pierderi masive de patrimoniu, iar lipsa de reacție promptă în fața problemelor cunoscute ridică semne de întrebare privind managementul și responsabilitatea conducerii. Kelemen Hunor consideră că demisia directorului general este o reacție firească într-o astfel de situație.

Kelemen anunță că UDMR ar putea să nu fie la guvernare Foto: Facebook
Politică

Kelemen anunță că UDMR ar putea să nu fie la guvernare, după ce i s-au oferit Cultura și Dezvoltarea

Kelemen Hunor anunță că UDMR ar putea să nu fie la guvernare, după ce i s-au oferit Cultura și Dezvoltarea: „Nu putem fi doar decor”, a spus el, la RFI. Liderul UDMR a arătat că Ilie Bolojan a cerut ca un om desemnat de el să fie ministru de Finanțe, dar a spus că înțelege solicitarea președintelui PNL. Citește și: Suma uriașă cu care a fost premiat bufetierul de la Transelectrica și nimeni nu știe de ce. Inginerii energeticieni au luat mult mai puțin Kelemen anunță că UDMR ar putea să nu fie la guvernare „PNL și PSD au ministerele cele mai importante, de forță, avizatoare. USR și-a negociat de asemenea. Noi am lua Dezvoltarea si Cultura. Să vedem dacă ne vom înțelege pe programul fiscal si de reformă. Noi nu am avea nicio influență asupra deciziilor majore. Nu putem fi doar decor. Vom decide dacă intrăm la guvernare, după ce închidem negocierile. Vom vedea. Se poate și fără noi. Nu e altruism, e artimetică și guvern politic ar însemna că găsești un echilibru si solutia ca fiecare să aibă ceva de spus. Dacă ești decor nu ai ministere avizatoare, ești de formă și ești acolo doar ca să fii. Așa a fost si in 2023”, a spus președintele UDMR. El a arătat că „ministerul Deazvoltării, dacă taiem investițiile, nu mai este așa de important în perspectiva măsurilor fiscale”. Kelemen Hunor a relatat și că Bolojan dorește controlul Finanțelor: „Ieri, când am discutat, el a zis că acestea sunt criteriile lui — corecte, absolute — și a zis că dorește un om la Finanțe. I-am zis «OK», pentru că premierul lucrează cu ministrul de Finanțe. Nu reproșează nimic lui Tánczos, dar dorește un om adus de el”. Însă el a arătat că UDMR ar consolida guvernarea. „Dacă venim și noi, e și mai confortabilă (majoritatea – n.r.), în sensul că noi suntem disciplinați și venim la lucru”, a apreciat Kelemen Hunor. 

Programul de guvernare blocat, fără premier (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Politică

Kelemen Hunor: Planul de guvernare, aproape finalizat, dar nu putem continua fără premier desemnat

Programul de guvernare blocat, fără premier. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni la Digi 24, că, deși programul de guvernare este aproape finalizat, formarea noului Executiv este blocată de lipsa unui candidat la funcția de prim-ministru. Programul de guvernare blocat, fără premier Până când coaliția nu va stabili o nominalizare clară, nici măsurile fiscale și nici programul de guvernare nu pot avansa, a susținut Hunor. Citește și: Mugur Mihăescu, zis Garcea, spune, zâmbind ironic, că e vina „Puterii” dacă el încasează bani de chirie de la Parlament, deși are palat în Voluntari Potrivit liderului UDMR, negocierile dintre PSD, PNL, UDMR și USR s-au concentrat până acum pe reforma fiscală și pe modul în care ar trebui să funcționeze viitoarea coaliție. Totuși, nu s-a ajuns la un acord privind persoana care va prelua responsabilitatea funcției de premier. „Dacă spui că n-ai nicio propunere, înseamnă că nimeni nu dorește să-și asume această funcție în actualul context”, a subliniat Kelemen Hunor. Rotativă, tehnocrat sau lider politic? Negocierile au atins toate scenariile posibile – guvern cu rotație, fără rotație, conducere tehnocrată sau politică. Kelemen Hunor a declarat că toate opțiunile au fost discutate, dar fără rezultat. El este optimist că în câteva zile se va ajunge la o propunere clară care să poată fi prezentată președintelui Nicușor Dan pentru consultările de la Cotroceni. Programul de guvernare este aproape gata Liderul UDMR a confirmat că majoritatea capitolelor din programul de guvernare sunt deja finalizate, rămânând doar câteva nuanțe de discutat politic. Principala piedică rămâne capitolul legat de măsurile fiscale, considerate esențiale pentru stabilitatea pe termen lung. „Nu putem merge mai departe fără o decizie clară privind premierul”, a afirmat Kelemen. Fără tehnocrați: mesajul trebuie să fie politic Kelemen Hunor a insistat asupra ideii că premierul desemnat trebuie să fie un lider politic, nu un tehnocrat. Alegerea unui tehnocrat ar transmite un semnal negativ despre lipsa de asumare a clasei politice. „Nu ai cerut votul oamenilor ca să fugi de guvernare”, a spus acesta, referindu-se la responsabilitatea pe care partidele trebuie să și-o asume în fața electoratului.

Kelemen Hunor spune că mai întâi trebuie tăiate cheltuielile Foto: Facebook
Economie

Kelemen Hunor spune că mai întâi trebuie tăiate cheltuielile și apoi crescute taxele

Kelemen Hunor spune că mai întâi trebuie tăiate cheltuielile și apoi crescute taxele: „Nu poţi să pui povara pe cetăţeni şi pe economie. Până la urmă, nu ei au făcut acest buget şi această gaură în buget anul trecut (...) Dacă vorbim de creştere de taxe versus tăieri, trebuie să fim conştienţi că nu se poate rezolva problema doar într-o singură zonă, într-un singură parte”, a spus el la Antena 3. Citește și: „Investițiile” statului: stadioane de aproape un miliard de euro în fiefurile baronilor El a vorbit despre investiții, precum cele în stadioane, care trebui amânate. În interviu, Kelemen Hunor a mai spus: „Președintele are o răbdare uriașă, ascultă pe fiecare, dorește să înțeleagă problema și soluția trebuie să vină de la partide, nu de la președinte, de la majoritate. Până când majoritatea nu propune un premier, președintele nu are ce să facă pentru că acel premier trebuie să aibă majoritate și trebuie să treacă prin Parlament”.  Kelemen Hunor spune că mai întâi trebuie tăiate cheltuielile „Această cură de slăbire trebuie făcută. Trebuie să vedem ce putem tăia din cheltuieli – inclusiv din acele investiții unde nici anul acesta, nici anul viitor nu e nimic vital. Stadioane, case de cultură, o parte din investițiile de la CNI pot fi amânate. Sunt zone care nu omoară pe nimeni dacă se întârzie 1-2 ani”, a afirmat liderul UDMR. Vorbind despre aparatul bugetar supradimensionat el a dat exemplul Salrom. „La Salrom, în București, sunt 600 de angajați, deși minele nu sunt acolo. La Paroșeni erau 50-70 de mineri și câțiva pe turism. Ce fac acești 600? Această cură trebuie începută! Trebuie modificate legi, hotărâri de guvern, contracte colective de muncă.” Totodată, el a preopus o reorganizare administrativă: „Nu e normal ca fiecare primărie să aibă secretar și serviciu propriu de achiziții. Acolo se pot face economii în 2-3 luni.”

Imagini virale cu Nicușor Dan pe paginile liderilor UDMR Foto: Facebook Tamas Sandor
Politică

Imagini virale cu Nicușor Dan pe paginile liderilor UDMR, care îl laudă pe noul președinte

Imagini virale cu Nicușor Dan în Harghita pe paginile liderilor UDMR, care îl laudă pe noul președinte: „Rădăcinile transilvănene ale președintelui Nicușor Dan oferă un fundament solid pentru dialog”, a scris, pe Facebook, Tamas Sandor, președintele Consiliului Județean. Citește și: Salina Praid, pe mâna unui sinecurist cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază și ordine. A fost președinte PSD în Berca, Buzău Imagini virale cu Nicușor Dan pe paginile liderilor UDMR „Rădăcinile transilvănene ale președintelui Nicușor Dan oferă un fundament solid pentru dialog, iar deschiderea de care a dat dovadă în această perioadă ne dă speranță pentru o colaborare reală și eficientă în viitor. La invitația președintelui UDMR, Kelemen Hunor, sâmbătă a vizitat Ținutul Secuiesc. În județul nostru am început cu o deplasare pe teren la Băcel, iar apoi am continuat cu o rundă de discuții constructive la sediul Consiliului Județean.   A fost un pas important spre o relație bazată pe încredere și respect reciproc”, a arătat Tamas Sandor.    Acesta are nu mai puțin de șapte postări despre vizita lui președintelui României în acest județ. Nicușor Dan nu a fost doar la Praid, el a vizitat și localitatea Băcel, afectată de inundații, precum și Sfântu Gheorghe, unde a stat pe o terasă cu liderii UDMR și a făcut fotografii cu localnicii.   „Am venit la Háromszék cu președintele statului Nicușor Dan pentru a-i ajuta pe cei aflați în necaz. Tamás Sándor si echipa sa coordoneaza bine lucrarea, de aceea stim care este urmatorul pas: compensarea terenurilor inundate, pomparea apei din case, dezinsectie, asigurarea cazarilor temporare. Ne putem pune pe picioare doar dacă ne unim local și în București!”, a scris, pe Facebook, Kelemen Hunor, care a insistat în alte postări că el l-a invitat pe noul șef al statului.    Și pe pagina de Facebook a UDMR au fost distribuite mai multe postări și fotografii de la această vizită. 

Kelemen Hunor îl face praf pe emisarul lui Ciolacu în SUA Foto: Facebook
Politică

Kelemen Hunor îl face praf pe emisarul lui Ciolacu în SUA

Kelemen Hunor îl face praf pe emisarul lui Ciolacu în SUA: „Sprînceană nu e pregătit să discute politică mai mult decât la cârciumă”, a spus liderul UDMR la RFI. Citește și: Doi cocalari, Sprînceană și Ciolacu, fac politica externă a României. Nici comuniștii n-au coborât așa de jos Kelemen Hunor îl face praf pe emisarul lui Ciolacu în SUA Totuși, el a preluat teoria lui Ciolacu care, după declarațiile controversate ale lui Dragoș Sprînceană, a susținut că „nu există niciun «emisar al lui Ciolacu»”. „E părerea personală a unui domn, a unui personaj, pe care eu nu-l cunosc și nu pot cataloga altfel decât o părere personală. Nu e emisar, nu e comisar, nu e însărcinat, nu există nicăieri nici o hârtie care face din acest domn emisar special”, a afirmat Kelemen Hunor. Deși chiar premierul Ciolacu a declarat că Sprînceană are mandat și a anunțat că a „trimis pe cineva în SUA care locuiește acolo, are calitatea de trimis special al primului ministru”, liderul UDMR a insistat pe faptul că Sprânceană nu a avut nici un document legal care să-i susțină demersurile. „Nu există așa ceva, astea-s cuvinte, dar unde-i hârtia, care-i mandatul?”, a afirmat Kelemen Hunor. Dar la 4 aprilie, Ciolacu arăta că a dat chiar un „mandat” acestor trimiși speciali: „Mandatul, şi din discuţia mea şi cu domnul Dragoş Sprînceană, a fost de a spune adevărul despre România”. Kelemen Hunor a completat, afirmând despre Sprînceană că „acest domn nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”. 

Kelemen Hunor, despre alegerile prezidenţiale: Dacă pierdem, pierde ţara Foto: Facebook
Politică

Kelemen Hunor, despre alegerile prezidenţiale: Dacă pierdem, pierde ţara

„Dacă pierdem, pierde ţara. Dacă nu vom reuşi să câştigăm alegerile, asta înseamnă că vom intra într-o perioadă cu tulburări imprevizibile”, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, la o reuniune a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România la care au participat toți liderii coaliției majoritare, plus candidatul lor, Crin Antonescu.  Citește și: Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe de urgență emisă acum opt zile Kelemen Hunor, despre prezidenţiale: Dacă pierdem, pierde ţara „Noi în această perioadă ce putem face? Să explicăm de ce este alegerea bună, cea mai bună în 2025, Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte a României şi această coaliţie pentru anii care urmează. Dacă pierdem, pierde ţara. Dacă nu vom reuşi să câştigăm alegerile, asta înseamnă că vom intra într-o perioadă cu tulburări imprevizibile.Şi acest lucru trebuie spus. Eu, cu experienţa mea politică, ţin foarte mult la stabilitate, ţin foarte mult la echilibru, la dialog, la predictibilitate şi ţin foarte mult ca orice om din această ţară, orice familie, orice comunitate să se simtă în siguranţă şi pentru acest lucru vom munci”, a declarat Kelemen Hunor, citat de news.ro. „Să explicăm tuturor comunităţilor din România că dacă vrem să ne menţinem pe direcţia bună, dacă vrem să rămânem pe partea bună a istoriei, atunci avem un singur lucru de făcut: să câştigăm alegerile prezidenţiale cu Crin Antonescu, cu Crin Antonescu preşedinte, fiindcă fiecare om doreşte securitate, siguranţă, fiecare om doreşte predictibilitate, fiecare cetăţean, fiecare familie, fiecare comunitate”, a mai spus liderul UDMR.  Citește și: Fost maistru instructor la Clubul copiilor, pus de PSD secretar de stat la ministerul Economiei. Acesta a terminat o facultate la 34 de ani

Dacă Antonescu pierde, coaliția PSD-PNL-UDMR dispare (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Kelemen Hunor: "Dacă nu câştigă Antonescu, această coaliţie n-are cum să meargă mai departe"

Dacă Antonescu pierde, coaliția PSD-PNL-UDMR dispare. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Digi 24 că actuala coaliție de guvernare poate continua doar dacă Crin Antonescu, candidatul Alianței România Înainte, câștigă alegerile prezidențiale. Dacă Antonescu pierde, coaliția PSD-PNL-UDMR dispare „Dacă nu câștigă Antonescu, această coaliție n-are cum să meargă mai departe”, a subliniat liderul UDMR, adăugând că, în cazul unei înfrângeri, noul președinte va încerca să formeze o altă majoritate parlamentară. Citește și: EXCLUSIV Toți sinecuriștii ministrului Burduja: consilieri și colegi din PNL, plasați în funcții foarte bănoase la companii din Energie Kelemen Hunor a amintit că orice președinte are nevoie de sprijin parlamentar pentru a-și pune în aplicare viziunea politică, așa cum au făcut în trecut Traian Băsescu și Klaus Iohannis. „Antonescu, dacă câștigă, are această majoritate în spatele lui. Dacă nu câștigă, această majoritate nu va mai fi funcțională până în toamnă”, a avertizat liderul UDMR. România trebuie să rămână pe drumul european Liderul UDMR a atras atenția că România trebuie să rămână ferm ancorată în valorile occidentale și să nu cadă sub influența Rusiei. „România trebuie să fie pe partea asta a istoriei, și nu sub influența Rusiei”, a declarat Kelemen Hunor, subliniind că, în opinia sa, Antonescu este garanția menținerii acestui parcurs. Nicușor Dan, un adversar redutabil pentru Antonescu Întrebat despre competiția electorală, Kelemen Hunor a recunoscut că Nicușor Dan este un adversar important pentru Crin Antonescu, alături de alți candidați precum Elena Lasconi și Daniel Funeriu. „Sunt vreo patru-cinci care au astăzi aproape șansa egală să intre în turul doi”, a precizat el. Hunor a criticat și poziția lui Victor Ponta, afirmând că acesta „vrea să pară antisistem, dar nu poate fi antisistem”.

Kelemen Hunor invocă demisia lui Iohannis (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Politică

Kelemen Hunor invocă demisia lui Iohannis

Kelemen Hunor invocă demisia lui Iohannis. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar fi fost o decizie corectă. Acesta a declarat că susține în continuare această idee și că, dacă ar avea ocazia, i-ar transmite acest mesaj direct șefului statului. Kelemen Hunor invocă demisia lui Iohannis Într-un interviu acordat la Prima TV, liderul UDMR a explicat că nu este vorba despre „curajul” de a cere demisia președintelui, ci despre o poziție pe care a susținut-o în mod constant. Citește și: EXCLUSIV Călin Georgescu are acces, prin intermediul unui ofițer, la documente secrete ale Internelor (părți din planurile de operaționalizare, înzestrare și cercetare-dezvoltare) „Eu am spus public de câteva ori. Nu e vorba de a avea sau de a nu avea curaj. Am spus ori de câte ori am fost întrebat, am spus că da, ar fi fost corect, ar fi fost ideal, ar fi fost bine să se retragă după ce președintele Senatului a fost ales.” Deși nu s-a mai întâlnit personal cu Klaus Iohannis în acest an, Kelemen Hunor subliniază că și-ar menține poziția dacă ar avea ocazia să discute cu el: „Dar față în față noi nu ne-am văzut, nu ne-am întâlnit, nu aveam cum să spun, fiindcă nu am avut ocazia. Dar dacă ne-am întâlni să discutăm, asta aș spune în continuare, fără nicio supărare. (...) Din punct de vedere politic, asta ar fi varianta bună, corectă în acest moment, ne-ar ajuta pe toți.” „Va exista permanent această tensiune până la alegeri” Liderul UDMR a evidențiat că anularea alegerilor prezidențiale anticipate a generat confuzie și nemulțumire în rândul populației, iar acest climat de incertitudine va persista: „Oamenii, pe de o parte, înțeleg greu de ce au fost anulate alegerile, fiindcă au fost puține explicații. (...) Dar ei spun: ‘A rămas după alegeri acolo, nu era obligatoriu’, fiindcă Constituția spune foarte clar: dacă funcția se vacantează, vine președintele Senatului.” De asemenea, Kelemen Hunor consideră că ar fi existat o soluție politică și constituțională pentru această situație: „Curtea Constituțională a dat o decizie cu acest alineat. Dar asta nu înseamnă că nu există și altă soluție, o soluție politică corectă, constituțională, nu ai fi creat nicio instabilitate, nu ai fi creat nicio problemă pentru România, pentru instituțiile statului, fiindcă președintele Senatului, ocupând interimar această funcție, poate să conducă statul român 90 de zile, exact așa cum conduce președintele României.” „În coaliție lucrăm bine” Întrebat dacă relațiile dintre el și președintele Senatului, Ilie Bolojan, s-au mai îmbunătățit, Kelemen Hunor a subliniat că nu au existat conflicte la nivel național: „N-am avut conflicte, n-am avut dispute inutile, da. În coaliție lucrăm bine. (...) Noi am avut conflicte legate de Bihor și de Oradea și la nivel național noi depășim conflictele locale, nu aducem, nu le ridicăm la nivel național.” În ceea ce privește poziția lui Ilie Bolojan în politică, liderul UDMR consideră că acesta este într-o perioadă de acomodare: „El în acest moment, într-adevăr, este într-un proces de acomodare cu politica națională, fiindcă ultima dată a fost în Guvern în perioada lui Tăriceanu, a fost secretar general. (...) Și de aceea, da, el în această perioadă se acomodează și se acomodează repede.”

Hunor pune frână planului lui Bolojan (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Hunor pune frână planului lui Bolojan

Hunor pune frână planului lui Bolojan. Abordând subiectul reducerii personalului în Senat, într-un interviu acordat Europa FM președintele UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat necesitatea unei abordări calculate și principiale pentru reducerea personalului bugetar. Hunor pune frână planului lui Bolojan Kelemen Hunor a abordat dezbaterea legată de numărul mare de bugetari din România, estimat la 1,3 milioane. Citește și: Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună „Dacă ne uităm la modul general, cu Sănătate, cu Educație, nu sunt mulți 1.300.000. Dar, la anumite instituții, da, sunt supradimensionate – Senat, Cameră, consilii județene, ministere și agenții. Reducerea trebuie făcută discutând cu oamenii și venind cu criterii și principii”, a declarat liderul UDMR. Exemple de dezechilibre în instituțiile publice Liderul UDMR a oferit exemple de discrepanțe semnificative între numărul de angajați din diverse instituții și ministere. „Sunt consilii județene care lucrează cu 60-65 de oameni, iar altele cu peste 100. Există direcții în ministere similare unde, într-un minister, sunt 50-40 de oameni, iar în altul doar 10-12. Trebuie o analiză. Acest lucru nu se poate face de pe o zi pe alta”, a explicat Hunor. Reforma structurală, esențială pentru schimbare Kelemen Hunor a pledat pentru o reformă structurală profundă, considerând că aceasta este singura soluție sustenabilă. „Fără o reformă structurală, nu ai cum să schimbi lumea. Poți să crești TVA, dar trebuie să reduci impozitul pe muncă. Oamenii au un simț al dreptății foarte dezvoltat”, a declarat el. Totodată, liderul UDMR a criticat practicile actuale legate de pensionarea timpurie: „Societatea nu acceptă ca magistrații, polițiștii, militarii să iasă la pensie la 48-50 de ani și să cumuleze pensia cu funcții de conducere la stat. Trebuie să spargem aceste bariere și să mergem la vârsta de pensionare de 65 de ani.” Impozitarea muncii În privința schimbărilor legate de impozitarea muncii, Kelemen Hunor a precizat că nu vor exista modificări în 2025. Reformele vor fi introduse cel mai devreme în 2026, după analize și dezbateri publice. „Trebuie să discutăm cu toată societatea – patronat, sindicate, cetățeni. Este nevoie de studii de impact și o dezbatere publică de minimum șase luni, conform legii.” Impozitul progresiv, o opțiune pentru România? Kelemen Hunor a exclus posibilitatea introducerii impozitului progresiv, invocând două motive principale. „Pierdem din competitivitate într-o economie în dezvoltare. În plus, sistemul fiscal din România nu este pregătit să calculeze venitul global al fiecărei persoane pentru aplicarea unui impozit progresiv.”

Contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Economie

Contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei

În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului, a arătat liderul UDMR Kelemen Hunor la TVR Info. În 2026 trebuie achitate dobânzi de 60 de miliarde de lei. Citește și: Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună „Kelemen Hunor prezintă jaful guvernării socialiste în 2025 și 2026: «51 de miliarde de lei în 2025 doar dobânzi. În 2026 vor fi 60 de miliarde de lei dobânzi». Asta înseamnă că 2,5% din PIB în 2025 și 3% din PIB în 2026 din taxele românilor se duc DOAR pe dobânzi. Ca termen de comparație. În 2021 (după 2 ani de pandemie) cheltuielile cu dobânzile erau de 1,4% din PIB la fel ca în 2019 sau 2018 (înainte de pandemie). Se poate când nu furi și respecți banii din taxe ai cetățenilor!”, a comentat, pe Facebook, fostul premier PNL Florin Cîțu. Citește și: Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului Contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei „Salariile şi pensiile sunt pe primul loc, dar în fiecare săptămână plătim un miliard de lei doar dobânzi, 51 de miliarde de lei în 2025 doar dobânzi. În 2026 vor fi 60 de miliarde de lei doar dobânzi. Suntem într-o situaţie foarte dificilă, trebuie să găsim o reformă structurală că altfel nu o să meargă şi trebuie să punem lucrurile în ordine în această ţară. Ministerul de Finanţe are o responsabilitate în plus, dar deciziile sunt luate în Coaliţie, nu decide singur Tanczos, cum nu a decis singur Boloş”, a spus Kelemen Hunor. Liderul UDMR a susținut că taxele nu vor fi majorate în acest an și că „reforma fiscală nu se face în 2025, că nu ai cum, ci trebuie pregătită astfel încât în 2026 lumea să ştie ce urmează”.

Kelemen Hunor atacă dur ministerul Energiei Foto: Facebook
Eveniment

Kelemen Hunor atacă dur ministerul Energiei

Kelemen Hunor atacă dur ministerul Energiei fiindcă se opune cumpărării E.ON furnizare de către o companie maghiară cu legături cu Gazprom. Ieri, ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care MVM Zrt. (Magyar Villamos Művek Zártkörűen Működő Részvénytársaság) (MVM Group), companie de stat ungară, intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România. Citește și: Ministerul Apărării arată că Georgescu reia temele dezinformării rusești: „Interpretări şi scenarii manipulatorii, neconforme cu realitatea” MVM aparține statului maghiar, iar politic este controlată de Viktor Orban. Kelemen Hunor atacă dur ministerul Energiei „Eu un comunicat mai penibil decât comunicatul (Ministerului Energiei) rar am văzut. E o chestiune comercială între o firmă nemţească şi o firmă ungurească. Sigur, statul român are capacitatea de a verifica dacă e ceva de verificat, dar nu prin comunicate publice se rezolvă aşa ceva. Pe de altă parte, domnul Burduja aşteptăm să vină cu soluţii pentru consumatorul vulnerabil că în aprilie plafonarea preţului la energie se termină şi trebuie să vină cu o propunere, fiindcă cu toţii vrem cel puţin segmentul vulnerabil să fie protejat. (...) Dependenţa anumitor state, Austria, Slovacia, Ungaria, Cehia, într-o oarecare măsură, de gazul rusesc, e ştiută de 100 de ani. Nu a descoperit Burduja. Că ei nu au rezerve şi ei nu au nici măcar posibilitatea de a aduce în porturile lor, că nu au porturi maritime, gaz din altă parte. Deci, să descoperi acum gaura în kurtos kolacs nu e o mare descoperire. Pentru asta nimeni nu o să-ţi dea Premiul Nobel", a susţinut Kelemen Hunor, la Digi 24, citat de Agerpres. „Acel comunicat, aşa cum este formulat, nu e ok. Nu dai tu, ministrul Energiei, un astfel de comunicat. Ori dai o grămadă de informaţii în plus, ori nu laşi suspiciunea, ori te duci acolo în acea comisie fără să dai comunicat, fiindcă nu aşa se lucrează. Aici nu e vorba de interesele unora sau altora. România, din păcate, a vândut această afacere acum foarte mulţi ani nemţilor”, a mai spus el. Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România Un fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, explică de ce vrea compania lui Viktor Orban, MVM Ungaria, să cumpere E.ON România, partea de furnizare: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge. „Gazprom este praf din cauza războiului. Povestea cu piața din China este o glumă. Chinezii plătesc la jumătate din cât sunt dispuși să plătească ungurii/europenii. Așadar, este nevoie de piață pentru desfacerea gazului rusesc în Europa”, arată Nicolescu. „Așadar, este nevoie de piață pentru desfacerea gazului rusesc în Europa. Din acest motiv MVM este dispus să plătească pentru EOn Furnizare un preț premiu. Vor să controleze direct consumatorii. La ce preț vor livra? La prețul la care vor livra și companiile românești Romgaz și Petrom care au rezerve de gaz pe o perioada mult mai mică decât Gazprom. Dacă vor obține aprobarea pentru preluarea EOn Furnizare, cei de la MVM vor cumpără toată cantitatea de energie electrică produsă de minunații irakieni de la Mintia care cred că au primit și ceva subvenții de la stat pentru proiectul lor. Ungurii nu vor plăti cu bani, ci cu gaz rusesc energia electrică produsă la Mintia. Rețineți asta! Să nu va prefaceti că nu ați știut!”, a scris fostul ministru.

Kelemen Hunor își ironizează aliații Foto: Facebook
Politică

Kelemen Hunor își ironizează aliații

Liderul UDMR Kelemen Hunor își ironizează aliații: PSD - PNL au făcut aşa de multe greşeli tactice şi strategice că este a opta minune a lumii că sunt la guvernare, a spus el. Președintele uniunii maghiarilor nu i-a iertat nici pe Marcel, Ciolacu, nici pe Klaus Iohannis. Citește și: Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu, director la aeroportul Craiova, deși e specializat în management sportiv Kelemen Hunor își ironizează aliații „În 2024 şi în 2023 coaliţia de atunci PSD - PNL a făcut aşa de multe greşeli tactice şi strategice că este a opta minune a lumii că ei sunt la guvernare în acest moment. Aşa de multe greşeli tactice şi strategice...Să comasezi tu europarlamentarele cu localele, dacă ai vrut să comasezi ceva de ce nu ai comasat primul tur al alegerilor prezidenţiale cu localele? Eu nu înţeleg care a fost strategia lor, ce a fost în capul lor, cum au pus în aplicare deciziile”, a declarat Kelemen Hunor la postul B1 TV. „Marcel Ciolacu trebuie să se ocupe de guvernare în primul rând și rezultatele trebuie să vină în urma guvernării, nu în urma declarațiilor pe TikTok sau pe Facebook, dar, sigur, fiecare are libertatea de a fi prezent pe rețelele sociale și, din acest punct de vedere, îl înțeleg, e OK”, l-a ironizat el pe șeful Guvernului. „Am spus asta de foarte multe ori şi nu mi-am schimbat punctul de vedere - Klaus Iohannis şi-a terminat mandatul, este în prelungire, Ilie Bolojan este preşedintele Senatului. Pe Constituţie, nu ar fi fost o problemă să fie înlocuit de preşedintele Senatului, mai scuteam din tensiune şi e important să nu existe tensiune sau supra-tensionarea societăţii nu ne ajută absolut cu nimic, dar asta a fost decizia preşedintelui, decizia CCR, dar din punctul meu de vedere ar fi fost mai corect, ar fi fost mai ok şi nu s-ar fi întâmplat nimic. Ţara ar fi funcţionat perfect şi cu un preşedinte interimar”, a mai apreciat Kelemen Hunor, la Digi 24.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră