VIDEO Sever Voinescu vorbește, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre singurătatea lui Nicușor Dan: „Hating Nicușor e sport național”
Redactorul-șef al Dilemei Vechi, Sever Voinescu, a vorbit, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre Nicușor Dan: statutul său de independent, singurătatea sa și pierderea autorității sale, după ce „hating Nicușor a devenit sport național”. Citește și: Coșmarul unei autostrăzi începute în 2004 de Bechtel se apropie de final: Suplacu de Barcău-Chiribiș, „probabil” gata în noiembrie Sever Voinescu susține că Nicușor Dan nu vrea nici acum să-și facă partid Voinescu crede că un parteneriat cu Bolojan era de dorit, dar imposibil de realizat fiindcă ambii sunt încăpățânați. „Q: Ce facem cu Nicușor Dan care (...) lupta cu PSD-ul și acuma toată lumea îmi spune: «Bă, Mircea, ăsta s-a dat cu PSD-ul, domnule». Sever Voinescu: E un caz și este un caz unic. Nu seamănă cu nimic de ce s-a întâmplat... Q: Tu îl înțelegi? Voinescu: Cred că într o măsură oarecare. Bun, acuma e și greu să mai stai să te gândești la el într-un mod să spun detașat, lucid, pentru că hating Nicușor e sport național. Dar cum să spun, e deja ceva în care oamenii se alimentează unul pe altul și a ajuns evident să fie, să zic așa, deținătorul tuturor celor negative: că e trădător, că e țepar, că e securist, că... Q: Iohannis nu și a luat-o așa niciodată. Voinescu: Nu prea, nu prea. Și e o mare diferență între ei. Pentru că Iohannis proiecta puterea, știi? Aici îl simți că e slab și atunci oamenii, știi, nu nu mai au niciun fel de... Q: Când te văd jos, toți se duc peste tine. Voinescu: Iohannis proiecta putere. Iohannis știu că arăta el cum arăta, că era musculos. Sigur avea și un partid care îl asculta, ceea ce contează enorm. Nicușor realmente nu are pe nimeni. Deci dacă m-ai întreba astăzi care este trăsătura principală a portretului lui politic - eu nefiind un hater - trebuie să-ți spun că este singurătatea. Omul este singur și nu există nimeni, nimeni care să spună: «Eu îl susțin, eu sunt în în armata lui Nicușor». Nu e nimeni în Parlament, nici măcar un parlamentar să se revendice la Nicușor. În instituțiile statului mi se pare că și acolo e...da, nu, nu, nu, nu prea are autoritate. În electorat, iată, vedem. Deci, mie mi se pare că el e în situația asta și asta sigur că îi diminuează enorm puterea, capacitatea de a influența lucrurile. Q: Și cum a ajuns aici? Voinescu: Bună întrebare. Eu cred că el are o trăsătură umană. Eu nu, nu sunt amic cu el. M-am întâlnit de câteva ori în viață, de două, trei ori, și am vorbit cu el. Deci nu pot să spun că-l știu bine. Am prieteni care îl știu bine. Părerea mea este că el e genul foarte încăpățânat. De altfel lucrul pe care eu i l-aș reproșa politic, strategic vorbind, este că el nu a făcut parteneriat cu Bolojan. Dar după aia mi-am dat seama că privindu-i pe amândoi: era imposibil ca între oamenii ăștia să existe chimie. Pentru că amândoi sunt încăpățânați, amândoi sunt mai degrabă închiși, decât deschiși. Bolojan are o logică de partid foarte riguroasă, ăstălalt are o logică de independent foarte riguroasă. Eu spun ceva. Toată experiența politică a lui Nicușor Dan până acum este o experiență politică în care varianta, rolul de independent a reușit. Și e foarte greu să-i explici lui: domnule, nu poți singur. Îți trebuie partid, îți trebuie grup de oameni, îți trebuie susținători în rețele, în societate, în...Nu poți singur. Toată experiența lui îi dovedește că poate, pentru că el singur a câștigat de două ori Bucureștiul și o dată România, independent, refuzând partide. Lui, de foarte multe ori i-au spus apropiații: Fă-ți partid, îți trebuie partid, hai să facem partid. Ce a spus? Nu, nu, nu, nu, nu, nu vrea. Na, nici acuma nu vrea”.
