vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: eroare

8 articole
Eveniment

Teren cumpărat legal, „naționalizat” de Primărie din cauza unei erori admise, dar necorectate

Teren cumpărat legal, „naționalizat” de Primărie: situația a ieșit la iveală atunci când firmei care cumpărase între timp terenul i-a fost refuzată autorizația de construire. Teren cumpărat legal, „naționalizat” de Primărie Compania a sesizat Primăria cu privire la înscrierea eronată a terenului în Registrul Spațiilor Verzi, însă municipalitatea a refuzat să corecteze greșeala. Citește și: Propunere șocantă a Ministerului Sănătății: pacienții să nu mai poată cere medicamente gratuite/compensate prin instanță (ordonanță președințială) Terenul de 2.972 mp fusese retrocedat fostului proprietar în 2014 și intabulat în 2016. În 2019, Consiliul Local Iași a aprobat un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru cele două parcele, care permitea construirea de locuințe cu maxim două etaje, cu respectarea retragerilor față de stradă și cimitir. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Teren cumpărat legal, „naționalizat” de Primărie (sursa: Google Maps)
Regia Protocolului de Stat neagă că directorul Marius Grăjdan ar avea 4,51 milioane de lei Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Regia Protocolului de Stat neagă că directorul ar avea 4,51 milioane de lei: „O eroare materială”

Regia Protocolului de Stat neagă că directorul ar avea o indemnizație de 4,51 milioane de lei în 2025: această informație, care se află în raportul privind bilanțul contabil pe 2025 ar fi „rezultatul unei erori materiale de redactare care a fost ulterior corectată în documentele interne și adusă la cunoștința Consiliului de Administrație”. Citește și: EXCLUSIV De ce nu a semnat Oana Țoiu declarația în sprijinul Georgiei, deși 17 omologi din UE au făcut-o Însă, la ora redactării acestei știri, bilanțul contabil pe 2024, postat pe site-ul RAAPPS, este la fel ca la momentul la care DeFapt.ro a relatat această situație: „pentru contractul de mandat al directorului general s-a prevăzut suma de 4.519,99 mii lei” - peste 900.000 de euro.  Regia Protocolului de Stat neagă că directorul ar avea 4,51 milioane de lei Separat de această indemnizație, raportul contabil pe 2024 meționează 1,58 milioane lei pentru indemnizațiile membrilor consiliului de administrație al RAAPPS.  RAAPPS susține că această sumă ar conține „totalul cheltuielilor pentru întregul aparat de conducere al instituției”.  „Potrivit bilanțului contabil pentru anul 2024, aprobat de Consiliul de Administrație al R.A-A.P.P.S. în luna mai și întocmit de societatea de audit SOCECC SRL, în documentul financiar figurează suma de 4.519,99 mii lei brut la categoria „Cheltuieli aferente contractelor de mandat și altor organe de conducere și control”. Această sumă nu reprezintă indemnizația individuală a directorului general, ci reflectă totalul cheltuielilor pentru întregul aparat de conducere al instituției, astfel:   • 1.585,56 mii lei au fost prevăzuți pentru indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație (5 membri + 1 secretar); • 2.934,43 mii lei pentru directorul general, directorii coordonatori ai sucursalelor, directorii economici sediul central și sucursale.    Menționarea directorului general în dreptul sumei totale de 4.519,99 mii lei  a fost rezultatul unei erori materiale de redactare care a fost ulterior corectată în documentele interne și adusă la cunoștința Consiliului de Administrație, suma reprezentând totalul indemnizațiilor tuturor membrilor în organele de conducere ale regiei/sucursalelor acesteia ( membrii Consiliului de Administrație și directori).   Nu a existat și nu există nicio intenție de majorare nejustificată sau ilegală a remunerației directorului general, așa cum a fost vehiculat eronat și tendențios în spațiul public.   Informațiile apărute în presă sunt contrazise de proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2025, avizat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii, în care, în Nota de fundamentare a indicatorilor sunt prezentate clar sumele aferente contractelor de mandat.   Remunerația directorului general s-a situat în anul 2024 și va rămâne pe întreaga durată a mandatului la un nivel net lunar de 24.000 lei, la care se poate adăuga o componentă variabilă anuală, limitată la echivalentul unui singur salariu net. Aceasta este singura formă de retribuție acordată în cadrul R.A.-A.P.P.S.   În ceea ce privește membrii Consiliului de Administrație, aceștia beneficiază de o indemnizație fixă, stabilită la 12.000 lei net/lună, cuantum care nu a suferit modificări și se menține pe toată durata mandatului”, a arătat RAAPPS. 

Rusia returnează Ucrainei cadavre de ruși (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Moscova trimite Ucrainei și cadavre de soldați ruși, nu doar ucraineni. Nu e clar dacă e o eroare

Rusia returnează Ucrainei cadavre de ruși. Rusia a predat Ucrainei, în cadrul unui schimb recent de rămășițe ale soldaților căzuți în luptă, cadavre amestecate ale militarilor ucraineni și ruși, potrivit ministrului ucrainean de Interne, Ihor Klimenko.  Cel mai amplu schimb de rămășițe umane Afirmațiile lui Klimenko vin după un nou schimb între cele două țări, în urma negocierilor de pace de la Istanbul. Citește și: Mugur Mihăescu, zis Garcea, spune, zâmbind ironic, că e vina „Puterii” dacă el încasează bani de chirie de la Parlament, deși are palat în Voluntari Potrivit oficialului ucrainean, Kievului i-au fost returnate 6.057 de corpuri, în timp ce Rusia a primit doar 78. Negocierile din 2 iunie au vizat cel mai mare schimb de prizonieri și trupuri ale soldaților uciși, dar nu s-a ajuns la un armistițiu. Rusia returnează Ucrainei cadavre de ruși Ministrul de Interne ucrainean a descris procesul de identificare ca fiind „considerabil complicat” din cauza stării cadavrelor. În unele cazuri, părțile unui singur corp erau împărțite în mai mulți saci și returnate în momente diferite. De asemenea, Klimenko a declarat că Rusia a inclus trupuri ale propriilor soldați în transferul către Ucraina, „intenționat sau accidental”. Ipoteze: manipulare cinică sau neglijență „Este posibil ca rușii să fi făcut acest lucru intenționat pentru a mări numărul corpurilor returnate și pentru a îngreuna munca experților noștri medico-legali. Sau poate este vorba de aceeași neglijență tipică față de propriul popor”, a adăugat ministrul. Rusia acuză, Ucraina dezminte Pe 7 iunie, Rusia a susținut că Ucraina a refuzat un nou transfer de cadavre și a publicat imagini cu trupuri ale soldaților ucraineni stocate în camere frigorifice. Kievul a respins acuzațiile, afirmând că imaginile au fost filmate pe teritoriul rus, nu într-un loc desemnat pentru schimb. Pericolul unei ample campanii de dezinformare Serviciul de Informații Externe al Ucrainei a anunțat că Rusia pregătește o nouă campanie de manipulare mediatică, vizând schimburile de prizonieri programate în jurul datei de 20 iunie. Potrivit autorităților ucrainene, planul include distribuirea de liste false cu ucraineni declarați morți, care în realitate ar fi în viață, pentru a provoca reacții de furie în rândul populației.

Crimă brutală, eroare fatală la 112 (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Crimă brutală, eroare fatală la 112

Crimă brutală, eroare fatală la 112. Un tânăr ieșean a fost ucis cu brutalitate de fiul iubitei sale, care voia să „spele onoarea familiei”. Crimă brutală, eroare fatală la 112 Apelul la 112 al victimei, inițial considerată beată, a întârziat intervenția salvatorilor. Citește și: Ciolacu a uitat că a vizitat, la Roma, expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità”, unde era expus coiful de aur, furat acum din Olanda Ambulanța nu a reușit să localizeze bărbatul, care a fost găsit întâmplător de un șofer, prăbușit la distanță de locul agresiunii. Rechizitoriul procurorilor detaliază cruzimea atacului și ridică întrebări despre posibilele erori care i-ar fi putut salva viața. Continuarea, în Ziarul de Iași

Site-ul ANAF este indisponibil, eroare 404 (sursa: anaf.ro)
Eveniment

Site-ul ANAF este indisponibil, eroare 404

UPDATE În jurul orei 09.45, site-ul ANAF a redevenit disponibil. Instituția a anunțat că este vorba de lucrări de mentenanță timp de câteva zile: "În perioada 08.11.2024 ora 00:00 - 12.11.2024 ora 24:00 sunt planificate lucrări de mentenanță la sistemele informatice implicate în preluarea declarațiilor D406 (SAF-T). Procesul de depunere a declarațiilor D406 prin internet va rămâne disponibil în această perioadă, dar nu vor fi generate răspunsurile tip recipisă, urmând a fi primite după încheierea perioadei de mentenanță. Depunerea și procesarea celorlalte declarații nu vor fi afectate.Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente şi vă mulțumim pentru înțelegere." ________________________ Site-ul ANAF este indisponibil, eroare 404, vineri dimineață, neputând fi accesat nici homepage-ul, nici vreo altă pagină. Site-ul ANAF este indisponibil, eroare 404 Site-ul era indisponibil încă de la primele ore ale dimineții și la ora 09.40 încă nu putea fi accesat. Citește și: VIDEO „Golanii” Nordis: un antreprenor a luat mai multe apartamente dotate impecabil. Ce a găsit la preluarea efectivă Pe prima pagină era afișat un scurt text care semnala că era vorba de eroarea 404. Această eroare se referă la lipsa legăturii dintre site și server. Nu este cunoscut în acest moment din ce motiv serverul/serverele ANAF nu funcționează.

Exploziile de la Crevedia, anchetate greoi (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Investigații

Exploziile de la Crevedia, anchetate greoi

Exploziile de la Crevedia, anchetate greoi. Prima eroare a Parchetului General în ancheta privind exploziile de la Crevedia, în urma cărora și-au pierdut viața două persoane și alte 56 au fost rănite: Alex Florența, procurorul general al României, a anunțat că firma Flagas, cea care deținea stația GPL din Crevedia, are 25 de puncte de lucru în toată țara. Citește și: EXCLUSIV Fiii primarului Ion Doldurea, baronii gazului lichefiat din sudul României: firme cu zeci de puncte de lucru în multe județe. Tatăl, protejat de Paul Stănescu, secretar general PSD Defapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că firma Flagas, controlată de milionarul Ionuț Daniel Doldurea, are 27 de puncte de lucru declarate, plus sediul social din Caracal și sediul secundar din Botoșani. La adresa sediului social se face comerț cu ridicata al combustibililor, iar la cel secundar, comerț cu amănuntul al carburanților. Două puncte de lucru, rătăcite Procurorul General Alex Florența a organizat o conferință de presă în care a prezentat rezultatele anchetei preliminare în cazul tragediei de la Crevedia. Citește și: Stația GPL ilegală, deținută de firma unei beizadele PSD, se afla lângă o grădiniță din Crevedia. La grădinița acum dezintegrată de explozie urmau să vină, luni, 100 de copii "Societatea la al cărei punct de lucru s-au petrecut evenimentele de aseară e o societate având ca obiect de activitate comercializarea de bunuri dintre care şi aparatură pentru Gaz Lichefiat şi figurează cu 25 de puncte de lucru în întreaga ţară.", a declarat Alex Florența, procurorul general. Aici intervine prima eroare în ancheta preliminară a procurorilor: datele de la Registrul Comerțului arată că firma Flagas are 27 de puncte de lucru, plus sediul social din Caracal și cel secundar din Botoșani. Oficial, doar parcare Ulterior, procurorul general Alex Florența a explicat că, în Crevedia, firma Flagas "a avut amenajat un punct de lucru în curtea căruia se află şi o clădire de birouri pentru angajaţii societăţii. Aceeaşi societate a avut autorizaţie de securitate la incendiu până în data de 30 iulie 2020, dată la care această autorizaţie nu a mai fost prelungită, iar ca urmare societatea a declarat formal închiderea punctului de lucru în localitate. Citește și: Marii arși de după incendiul de la Crevedia, trimiși în grabă la spitale din străinătate. În 2015, după Colectiv, Ponta, Bănicioiu, Arafat au tergiversat transferul, spunând că „au de toate” Această măsură a fost luată la acel moment de constatarea unor nereguli la punctul de lucru al societăţii. După închiderea punctului de lucru, curtea aferentă a fost declarată de către societate ca reprezentând exclusiv o zonă de parcare a autocisternelor societăţii care veneau din cursă pentru a schimba şoferii, precum şi pentru a permite unora dintre şoferi să înnopteze”, a precizat Alex Florenţa. Exploziile de la Crevedia, anchetate greoi Sâmbătă, în ziua exploziilor, la punctul de lucru de la Crevedia erau cazaţi patru angajaţi de origine nepaleză. Procurorul general a spus că există o serie de indicii din care rezultă că în incinta punctului de lucru de la Crevedia se obişnuia, în anumite situaţii, ca angajaţii societăţii să efectueze, şi după închiderea punctului de lucru pentru neregulile constatate anterior, diferite operaţiuni de transfer de GPL dintr-o cisternă în alta sau în alte dispozitive. Administratorul spațiului de la Crevedia, când s-a prezentat la serviciu sâmbătă, a observat în curte două cisterne fără cap de livrare. Ulterior, au sosit alte trei cisterne. Citește și: Primarul PSD din Crevedia a fost notificat de ISU că stația GPL a unei firme pesediste funcționează ilegal, dar n-a făcut nimic. Crevedia, fief PSD unde Daea are afaceri. Primarul, ultrabogat "În jurul orei 18 a apărut o a treia autocisternă, încărcată cu gaz, care a fost parcată în curte, lângă cele două cisterne goale existente acolo. Şoferul i-a explicat angajatului de la punctul de lucru că avea o problemă la maşină, justificând faptul că avea o roată blocată, motiv pentru care ar fi intenţionat să transfere gazul din acea cisternă într-una din cisternele goale aflate în incinta punctului de lucru, sens în care a cerut să discute cu şoferul respectivei autocisterne care se afla în clădirea de birouri. Citește și: Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia: ISU Dâmbovița a dat amenzi peste amenzi, firma pesedistă s-a prefăcut că închide punctul de lucru, dar acesta a continuat să funcționeze Cei doi şoferi se întâlnesc, se cunoşteau, fiind angajaţi ai societăţii şi iniţiază transferul de gaz dintr-o cisternă în cealaltă, montând în acest scop un furtun de livrare. În condiţii care nu sunt încă bine elucidate, pentru că cercetarea la faţa locului nu este încă finalizată, sub cisterna care a alimentat, încărcat gazul, a apărut o sursă de foc", a declarat procurorul general. Lista celor 27 de puncte de lucru În urma declarațiilor făcute de procurorul general Alex Florența, Defapt.ro publică lista cu toate 27 puncte de lucru, astfel încât procurorii să nu piardă vreunul din vedere. 1. Sediul social din: Municipiul Caracal, Str. ANDREI MUREŞAN, Nr. 4. Aici se desfășoară servicii de mutare, transporturi rutiere de mărfuri, comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate și Intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie. 2. Sediul secundar din: Municipiul Botoşani, Strada ION PILLAT, Nr. FN, Judet Botoşani. Aici se vând produse alimentare, tutun și carburanți pentru autovehicule. 3. Punct de lucru: Sat Dealu Mare, Comuna Buciumeni, Punct *Valea Caselor*, Judet Dâmboviţa. Aici se vând de la cosmetice, ziare până la carburanți. 4. Punct de lucru: Municipiul Iaşi, Strada ORNESCU, Nr. 1. Aici se face comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. 5. Punct de lucru: Municipiul Iaşi, Bulevardul POITIERS, DUPĂ STAŢIA RATC. Aici se face comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate 6. Punct de lucru: Loc. Budeşti, Oraş Budeşti, Calea BUCUREŞTI. La acest punct de lucru se comercializează mai multe tipuri de produse alimentare și nealimentare, inclsuiv carburanți. 7. Punct de lucru: Municipiul Urziceni, Strada Mihai Viteazu. Aici se vând aticole de fierărie, produse alimentare și nealimentare, carburant, dar și combustibili solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate. 8. Punct de lucru: Municipiul Caracal, Strada 1 DECEMBRIE 1918. Nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator. 9. Punct de lucru: Sediul secundar din: Municipiul Codlea, Strada BÂRSEI. Aici se vând carburanți cu amănuntul și produse noi. 10. Punct de lucru: Comuna Slobozia, număr cadastral 30176, județul Giurgiu. La acest punct de lucru se comercializează mai multe tipuri de produse alimentare și nealimentare, inclsuiv carburanți. 11. Punct de lucru: Sat Dumbrăveni, Comuna Dumbrăveni, tarlaua 24, parcela 851, Vrancea. Aici se vând produse alimentare, tutun și carburanți pentru autovehicule. 12. Punct de lucru: Municipiul Braşov, Şoseaua CRISTIANULUI. Aici se face comerț cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. 13. Punct de lucru: Loc. Râşnov, Oraş Râşnov, Strada CÂMPULUI. Aici se vând haine și carburanți 14. Punct de lucru: Municipiul Braşov, Strada ZAHARIA STANCU Aici se face comerț cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. 15. Punct de lucru: Sat Purani, Comuna Vităneşti, Strada CENTRALA, Nr. 2, Judet Teleorman. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți 16. Punct de lucru: Municipiul Târgovişte, Bulevardul Eroilor. Aici se vând de la cosmetice, ziare până la carburanți. 17. Punct de lucru: Municipiul Braşov, Strada HĂRMANULUI. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți. 18. Punct de lucru: Comuna Tunari, Strada 1 DECEMBRIE, Nr. 195. Aici se repară mașini și se vând de la produse cosmetice până la carburanți. 19. Punct de lucru: Municipiul Bârlad, Strada TECUCIULUI, Nr. 10, Judet Vaslui. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți. 20. Punct de lucru: Sat Corbeanca, Comuna Corbeanca, Şoseaua UNIRII. Aici se repară mașini și se vând de la produse cosmetice până la carburanți. 21. Punct de lucru: Comuna Piatra, Strada PRINCIPALĂ, Nr. 53, Judet Teleorman. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți. 22. Punct de lucru: Râmnicu Sărat, Strada FOCŞANI, Nr. 19. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți. 23. Punct de lucru: Comuna Cervenia, Strada COMPLEXULUI, Nr. 11, Judet Teleorman. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți. 24. Punct de lucru: Loc. Zimnicea, Oraş Zimnicea, Strada TURNU MĂGURELE. Aici se vând bunuri noi, tutun, băuturi și carburant. 25. Punct de lucru: Loc. Bolintin-Vale, Oraş Bolintin-Vale, TARLA 61/2, PARCELA 2. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți. 26. Punct de lucru: Municipiul Iaşi, Bulevardul NICOLAE IORGA, Nr. 2, STAŢIA CF IAŞI EXTERIOR. Aici se face doar comerț cu amănuntul al carburanților. 27. Punct de lucru: Sat Maxut, Comuna Deleni, NR. CADASTRAL 305, Judet Iaşi. Aici se face doar comerț cu amănuntul al carburanților. 28. Punct de lucru: Sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, Strada DN 28, Nr. 56, Judet Iaşi. Aici se face doar comerț cu amănuntul al carburanților. 29. Punct de lucru: Sat Moara Vlăsiei, Comuna Moara Vlăsiei, Şoseaua EROILOR, Nr. 112 BIS. Aici se vând produse alimentare, nealimentare și carburanți.

Factură de infarct de la Enel (sursa: Digi24)
Economie

Factură de infarct de la Enel

Factură de infarct de la Enel. Romică Păduraru are o pizzerie și o brutărie în Adjud, ambele la aceeași adresă. În mod normal, factura la energie electrică nu depășește 1.000 de lei pe lună. La finalul lunii trecute, însă, factura a depășit și cele mai negre închipuiri. Factură de infarct de la Enel Astfel, Enel România i-a trimis abonatului un consum de plată, pe cinci luni, de peste 376 milioane de lei. „În decembrie, pe 20, mi-au venit facturile alea cu niște sume de am paralizat când le-am văzut, una de 76 milioane de euro. După care, la o săptămână, a venit cu minus... cum ar veni, le-au stornat”, a spus Romică Păduraru pentru Digi24. Într-un răspuns pentru Digi24, compania susține că a fost o situație punctuală, regretă eroarea și asigură clienții că depune eforturi pentru a le oferi servicii în condiții optime. Citește și: Șeful CIA, vizită secretă la Kiev, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a discuta cu Zelenski cum poate fi bătută Rusia – Washington Post "Factura clientului non-rezidențial a fost stornată în cursul lunii decembrie, a doua zi după ce a fost identificată eroarea, iar acestuia i-a fost transmisă factura corectă. Menționăm că a fost o situație punctuală. Regretăm eroarea și asigurăm clienții că depunem toate eforturile pentru a le oferi un serviciu de furnizare de energie electrică în condiții optime", a precizat Enel România pentru sursa citată.

Cîmpeanu spune că a fost o "eroare de transcriere" (sursa: Inquam Photos/Bogdan Danescu)
Eveniment

Cîmpeanu spune că a fost o "eroare de transcriere"

Cîmpeanu spune că a fost o "eroare de transcriere" . Un elev din Bihor care a luat nota 2,80 la Evaluarea Națională a reușit să obțină nota 8,70 după ce a depus contestație. Aceasta este cea mai mare diferență de notare la acest examen. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a justificat diferența de 5,9 puncte printr-o "eroare de transcriere", spunând că greșeala a fost făcută la transcrierea notelor din borderou. Cîmpeanu spune că a fost o "eroare de transcriere" O altă diferență foarte mare - de 3,75 de puncte - a fost în cazul unui elev din Prahova, tot la Limba română. În urma contestațiilor, în total au existat 17 lucrări cu note modificate cu o diferență de peste două puncte - 16 la Limba română și una la matematică. Aceste diferențe au fost în județele Constanța, Dâmbovița, Bacău - cu câte 3 note schimbate, Buzău - 2 note schimbate, Cluj, Călărași, Covasna, Gorj, Suceava și Vâșcea, cu câte o notă schimbată cu o diferență de peste două puncte. Citește și: NATO trimite România în prima linie de apărare împotriva Rusiei, declarată „cea mai semnificativă şi directă ameninţare” pentru Alianță. Noi trupe pe teritoriul românesc Ministrul Educației a susținut că, pentru a nu mai apărea asemenea situații la corectarea lucrărilor, soluția este evaluarea digitalizată, așa cum s-a întâmplat acum în județul Dâmbovița, unde a fost un proiect pilot pentru evaluarea digitalizată. În acest județ,laa proba de Matematică, 98,5% dintre notele contestate au rămas nemodificate sau au suferit modificări cu o diferență de cel mult 0,5 puncte. "Factorul uman generează erori. A fost o eroare de transcriere", a spus Cîmpeanu Întrebat ce riscă acești profesori, ministrul Educației a evitat să dea un răspuns clar: "Abordarea cea mai eficientă este aceea a susținerii digitalizării evalurării, potrivit Hotnews. Mai grave sunt erorile în evaluare, care sunt inadmisibile . Cei care au greșit anul trecut anul acesta nu au mai făcut parte din comisiile de evaluare a lucrărilor. (...) Până la sancțiuni, trebuie să formăm profesorii".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră