Siria, complicele Rusiei: fură grâu ucrainean
Siria, complicele Rusiei: fură grâu ucrainean. Un procuror libanez a ordonat sâmbătă sechestrarea unei nave sub pavilion sirian care a acostat într-un port din nordul Libanului având la bord cereale ucrainene "furate", a indicat Ambasada Kievului la Beirut, potrivit AFP. Siria, complicele Rusiei: fură grâu ucrainean Procurorul Ghassan Oueidat a dispus ca poliţia să efectueze o anchetă în legătură cu nava Laodicea, ancorată în portul Tripoli, şi sechestrarea acesteia până la finalul anchetei, a menţionat sub acoperirea anonimatului un responsabil al justiţiei. Joi, ambasadorul Ucrainei în Liban, Ihor Ostaş, a anunţat că s-a întâlnit cu preşedintele libanez Michel Aoun cu care a discutat despre "intrarea unei nave siriene (...) încărcate cu orz, ilegal, provenind din teritoriile ucrainene ocupate". Vineri, ministrul libanez de Externe, Abdallah Bou Habib, a anunţat pe Twitter că a primit "un număr de proteste şi avertismente din partea mai multor ţări occidentale după sosirea unei nave sub pavilion sirian încărcată cu făină şi orz". Marfa, a unui comerciant sirian Potrivit primelor informaţii, marfa aparţine unui comerciant sirian şi o parte din ea ar fi trebuit să fie descărcată în Liban, iar restul în Siria, a mai adăugat responsabilul justiţiei libaneze citat de AFP. Tot vineri, un responsabil de la vamă a declarat pentru France Presse că, după verificare, "mărfurile au reieşit că sunt în regulă şi nu sunt dovezi că au ajuns în Liban furate". Citește și: EXCLUSIV Administratorul intereselor de afaceri ale oligarhului rus Deripaska, numit șef al aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Deripaska, pe lista de sancțiuni a UE Autorităţile acuză în mod regulat Rusia de furtul recoltelor ucrainene din zonele pe care le ocupă, notează AFP. Incidentul survine într-un context în care Libanul trece printr-o gravă criză economică ce presupune şi o penurie de grâu, libanezii stând la cozi pentru a obţine pâine subvenţionată. 80% din grâul utilizat în Liban este importat din Ucraina.