vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: cereale

49 articole
Eveniment

Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria

Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria. Cele două țări au decis să interzică importurile de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local, au declarat sâmbătă cele două guverne, după ce o avalanşă a ofertei a redus preţurile în întreaga regiune. Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de decizia poloneză, spunând că "rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online După ce invazia Rusiei a blocat unele porturi de la Marea Neagră, cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să staţioneze în statele din Europa Centrală din cauza blocajelor logistice, preţurilor şi a vânzărilor pentru fermierii locali. Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene luna trecută, prim-miniştrii din cinci ţări est-europene au informat despre o creştere fără precedent a produselor precum cereale, seminţe oleaginoase, ouă, carne de pasăre şi zahăr şi au spus că ar trebui luate în considerare tarife la importurile agricole ucrainene. Prea multe grâne ucrainene Impactul ofertei excesive a creat o problemă politică pentru Partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, aflat la guvernare, într-un an electoral şi cu o economie împotmolită în stagflaţie. "Astăzi, guvernul a decis asupra unui regulament care interzice intrarea, importul de cereale în Polonia, dar şi zeci de alte tipuri de alimente (din Ucraina)", a declarat liderul Jaroslaw Kaczynski în cadrul unei reuniuni a partidului. Lista acestor mărfuri, care va varia "de la cereale la produse din miere şi foarte, foarte multe alte lucruri", va fi inclusă în regulamentul guvernamental, a adăugat el. Kaczynski a declarat: "Suntem şi rămânem prieteni şi aliaţi neschimbaţi ai Ucrainei. O vom sprijini şi o susţinem. Dar este datoria fiecărui stat, a fiecărei autorităţi, a unei autorităţi competente în orice caz, să protejeze interesele cetăţenilor săi". Kaczynski a mai spus că Polonia este pregătită să înceapă discuţiile cu Ucraina pentru a soluţiona problema cerealelor. Pentru Ungaria, decizia a fost simplă Ministerul Politicii Agrare şi Alimentaţiei din Ucraina a declarat că interdicţia poloneză contrazice acordurile bilaterale existente privind exporturile şi a cerut discuţii pentru a rezolva problema."Înţelegem că fermierii polonezi se află într-o situaţie dificilă, dar subliniem că fermierii ucraineni se află în cea mai dificilă situaţie în acest moment", se arată într-un comunicat. Mai târziu în cursul zilei de sâmbătă, guvernul premierului naţionalist ungar Viktor Orban s-a alăturat interdicţiei, spunând că statu-quoul va cauza daune grave fermierilor locali. Citește și: Analiză Bloomberg: aliații europeni ai Kievului se tem că Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front abia în 2024 Ungaria nu a oferit detalii despre momentul în care interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente va intra în vigoare, dar a spus că va expira la sfârşitul lunii iunie. Guvernul de la Budapesta a spus că speră la schimbări în reglementări la nivelul UE, inclusiv privind o regândire a eliminării taxelor de import pentru produsele ucrainene.

Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria (sursa: pexels.com/LilacDragonfly)
Cererea pentru ouă bio va creşte într-un ritm constant Foto: Mother Earth news
Mediu

Cererea pentru ouă bio va creşte într-un ritm constant

Cererea pentru ouă bio va creşte într-un ritm constant în următorii 5 ani, nu doar la nivelul României, ci şi al Europei, oul fiind una dintre proteinele cele mai ieftine pe care le putem produce, a declarat, miercuri, directorul executiv al companiei Carmistin, Andrei Brumaru. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cererea pentru ouă bio va creşte într-un ritm constant „Cererea pentru ouă va fi din ce în ce mai mare. Este una dintre proteinele cele mai ieftine pe care le putem produce şi, cu siguranţă, în următorii 5 ani cererea pentru ouă va creşte în ritm destul de accelerat, la fel cum va creşte şi pentru canea de pui bio. Noi atacăm zona de ouă bio în momentul ăsta, iar de un an şi ceva am autorizat şi abatoarele de producţie carne pentru a putea sacrifica şi a produce carne bio, pentru că noi credem foarte mult în producţia de alimente sănătoase şi atunci strategia noastră de dezvoltare este în direcţia aceasta. Vrem să producem hrană cât mai sănătoasă şi cât mai sustenabilă", a afirmat el. Potrivit acestuia, creşterea de cheltuieli pentru ouă şi carne bio este estimată undeva între 35% şi 40%. „Toate păsările trebuie să crească şi să aibă acces în exterior” "Dar nu totul pleacă de la cheltuieli. Fluxul şi tehnologia de a produce bio este cu totul şi cu totul altceva. În primul rând, ai nevoie între 2 şi 3 ani ca să certifici că terenul pe care urmează să produci cereale bio şi, respectiv, să faci ferme bio trebuie să treacă printr-o perioadă de reconversie, perioadă care durează 2-3 ani, în funcţie de tipul de cultură - perenă sau sezonieră, după care îţi construieşti ferma şi respecţi regulamentele europene care te certifică producător bio. De la suprafaţa exterioară - deci toate păsările trebuie să crească şi să aibă acces în exterior şi discutăm de 4 metri pătraţi pe cap de pasăre - şi pentru ouă şi pentru carne, apoi sunt condiţiile legate de furaj. Toate furajele pe care le mănâncă animalele respective sunt din producţie certificată bio. Este necesară o unitate specială care să producă furajul ăsta, care să fie la rândul ei certificată ca unitate producătoare de furaje bio. Apoi este ciclul de producţie: la carne de pasăre discutăm de un ciclu de 82 de zile în care puiul trebuie să stea în adăpost, versus un pui convenţional sau industrial care are o perioadă de creştere în medie de 41-42 de zile. Deci, toată tehnologia de a produce bio este diferită şi astăzi nu este o piaţă foarte dezvoltată din cauza preţurilor, care sunt ceva mai mari, dar cu siguranţă trendul şi direcţia în care se va merge asta va fi, iar pe noi ne interesează să mergem în direcţia asta", a explicat Brumaru, cu prilejul lansării noului produs - ouăle bio din gama La Provincia. El a subliniat că prin aceste investiţii nu se urmăreşte câştigul, ci "mai degrabă vrem să fim primii care pun piciorul în zona asta, să educăm piaţa cu privire la alimentaţia sănătoasă şi să ne facem o imagine de companie car care are un portofoliu diversificat şi produce hrană sănătoasă". „Vrem să educăm piaţa vizavi de produsele bio” "Nu vrem să ajungem la nişte volume uriaşe, nu ăsta este scopul nostru. De altfel, noi nu putem produce cât putem vinde. Capacitatea noastră de producţie este mică şi vrem să educăm piaţa vizavi de produsele bio. Capacitatea de producţie astăzi este undeva la 35.000 de ouă bio pe zi. Comparativ cu producţia de ouă, este undeva la 70%, adică 70% bio şi 30% ouă convenţionale. Nu ne interesează să intrăm pe piaţa de ouă, ci ne interesează să intrăm în piaţa de hrană sănătoasă", a afirmat directorul executiv al companiei. Andrei Brumaru a adăugat că deocamdată ouăle bio nu vor ajunge la export, ci se vor vinde în retail şi în magazinele companiei, tip băcănie. De săptămâna viitoare, ouăle bio La Provincia vor putea fi găsite şi în magazine. În ceea ce priveşte situaţia cu cerealele din Ucraina, Brumaru spune că aceasta a afectat direct şi compania, întrucât cerealele nu sunt de cea mai bună calitate. Citește și: Bolojan către conducerea PNL: „Nu mă mai faceți pesedist”. Critici dure către conducerea liberală într-o ședință cu ușile închise – surse politice „Cerealele din Ucraina nu au calitatea pe care o au cerealele româneşti” "Noi suntem şi producători de cereale, suntem şi mari consumatori de cereale. Cu siguranţă, situaţia de astăzi nu este una favorabilă nici pentru producători, nici pentru consumatorii de cereale, pentru că nu este predictibilitate. Atâta vreme cât noi nu ştim dacă preţul este unul corect, dacă va creşte, dacă va scădea, suntem, să spunem, într-o piaţă instabilă, care nu poate să aducă nimic bun. Problema cu cerealele din Ucraina ne-a afectat şi a afectat întreaga industrie, pentru că cerealele din Ucraina nu au calitatea pe care o au cerealele româneşti, dar cu toate astea au dus la o scădere a preţului în ultimele trei luni, care nu e justificată, deoarece costurile de producţie în vară au fost cu totul şi cu totul altele. În momentul ăsta fermierii sunt în situaţia în care nu-şi pot valorifica recoltele, stau cu ele stocate pentru că preţul e mult prea jos şi ar marca nişte pierderi uriaşe", a arătat acesta. Carmistin îşi acoperă sub 20% necesarul de cereale din producţia proprie, iar restul cumpără de la fermierii români. "Nu ne acoperim necesarul din producţia proprie. Avem undeva sub 20%. Dar tot ce consumăm ca cereale luăm din România. Nu ne uităm pe achiziţia de cereale din Ucraina. România este o ţară cu potenţial uriaş agricol şi este păcat să nu valorificăm potenţialul ăsta, să exportăm cereale şi să importăm carne de pui sau, dacă discutăm de porc, este şi mai complicat”, a adăugat Brumaru.

Vecinii Ucrainei, frustrați de grânele Kievului (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Economie

Vecinii Ucrainei, frustrați de grânele Kievului

Vecinii Ucrainei, frustrați de grânele Kievului. Puncte de trecere a frontierei blocate, un ministru atacat cu ouă şi silozuri de cereale care dau pe dinafară, nemulţumirile cresc în rândul fermierilor din Europa de Est care văd cum afluxul de cereale din Ucraina le afectează afacerile şi asta erodează bunăvoinţa politică de care Ucraina are mare nevoie, potrivit unei analize Bloomberg. Polonia și România, principalele afectate Polonia şi alte state din Europa de Est, inclusiv România, au convenit să ajute la scoaterea cerealelor din Ucraina pentru ca acestea să ajungă pe pieţele mondiale, după ce invazia rusească a blocat exporturile maritime ale Ucrainei. O parte din aceste cereale au ajuns acum să se adune în Europa de Est şi asta ameninţă veniturile fermierilor locali. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Surplusul de cereale este rezultatul unor blocaje de infrastructură dar şi a deciziei fermierilor de a amâna vânzarea recoltelor de anul trecut. Între timp, supraabundenţa de cereale a devenit o problemă politică pe măsură ce protestatarii încep să iasă pe străzi. În vara anului trecut, fermierii est europeni au decis să mai aştepte înainte de a-şi vinde recoltele de cereale în aşteptarea unor preţuri mai mari după izbuncnirea războiului din Ucraina. În schimb, o criză globală a împins preţurile în jos astfel că fermierii din Polonia, România, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria se confruntă acum cu venituri mai mici şi au probleme în a-şi goli silozurile înainte de noua recolta din această vară. Scrisoare celor cinci premieri Liderii politici, care iniţial s-au grăbit să sprijine Ucraina, încep să se plângă. "Trebuie să ajutăm Ucraina cu transportul şi vânzarea de cereale în ţările din afara UE", scria în urmă cu patru luni premierul polonez Mateusz Morawieck, când a oferit 20 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să îşi exporte cerealele spre Africa. Vineri, acelaşi Mateusz Morawieck a anunţat că Uniunea Europeană ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestor produse, ce împinge în jos preţurile pe pieţele UE, nu poate fi oprit prin alte mijloace. În scrisoarea transmisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au propus mai multe măsuri pentru limitarea distorsiunilor pe piaţă provocate de importurile ucrainene, adăugând că, dacă acestea nu vor da rezultate, ar trebui reintroduse tarife şi cote. Vecinii Ucrainei, frustrați de grânele Kievului Nemulţumirile fermierilor ar putea avea consecinţe politice. În Polonia şi Slovacia vor avea loc alegeri parlamentare la finele acestui an iar fermierii constituie o categorie importantă de alegători. Bulgaria este într-o situaţie similară, în condiţiile în care duminică au loc alegeri parlamentare. Fermierii români s-au deplasat miercuri la Bruxelles pentru a protesta în faţa Comisiei Europene, afişând bannere pe care se putea citi "Fermierii români merită respect". România, unul din cei mai mari producători de grâu şi porumb in UE, a facilitat mai mult de jumătate din exporturile de cereale ale Ucrainei de la începutul războiului. Potrivit lui Răzvan Filipescu, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Dobrogea, importurile de cereale din Ucraina au crescut până la 570.000 de tone anul trecut, de la un nivel apropiat de zero în 2021. Producția Ucrainei, afectată de invazie Preşedintele Klaus Iohannis a spus că fondurile de criză, în valoare de 56 de milioane de euro, puse la dispoziţie de blocul comunitar pentru fermieri sunt insuficiente şi de asemenea a criticat faptul că nu au fost luate în calcul "sacrificiile uriaşe" făcute de România. Slovacia vrea ca Uniunea Europeană să colaboreze cu Programul Alimentar Mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a se asigura că cerealele din Ucraina sunt transportate în afara statelor membre, potrivit unei surse din apropierea discuţiilor, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Citește și: Pentru a nu cădea în mâinile rusofililor, Sofia trebuie să accepte o alianță între reformatori și coruptul Borisov. Alegeri esențiale în Bulgaria Totuşi, cerealele din Ucraina ar putea să aibă un rol în acoperirea unor eventuale deficite în Europa. Seceta care a lovit mari părţi din UE în vara anului trecut a afectat culturile de porumb, fiind nevoie de noi importuri pentru a acoperi deficitul. În plus, este posibil ca livrările Ucrainei să se reducă în lunile următoare pe măsură ce războiul va afecta recoltele. "Exporturile totale din Ucraina vor scădea, inclusiv cele spre UE, asta este clar", spune Alex Lissitsa, director general la firma ucraineană de agribusiness IMC.

Ucraina adânceşte Bâstroe pentru a-şi majora exporturile Foto: Twitter
Eveniment

Ucraina adânceşte Bâstroe pentru majora exporturile

Ucraina adânceşte canalul Bâstroe pentru a-şi majora exporturile de cereale, a anunţat miercuri ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov, transmite Reuters. Însă demnitarul de la Kiev a spus că Ucraina este pregătită să-i arate României activitatea desfăşurată, menționând că Bucureștiul a fost informat încă din august 2022, dar nu a transmis obiecții. Ucraina adânceşte Bâstroe pentru a-şi majora exporturile „Am notificat oficial partea română în august 2022 că vom efectua operaţiuni de dragare, cum ar fi eliminarea sedimentelor, şi nu am primit comentarii", a afirmat Vaskov, într-un interviu acordat Reuters. La mijlocul anilor '90 canalul avea o adâncime de 6,5 metri, dar în ultimii ani Ucraina nu a efectuat operaţiuni de dragare, ceea ce a avut ca rezultat acumularea de aluviuni. "Nu vedem nicio problemă - nu este o nouă construcţie, ci o adâncire operaţională", a declarat Vaskov, adăugând că operaţiunile de dragare sunt menite să menţină canalul suficient de adânc pentru a permite nave cu un pescaj de până la 6,5 metri. Ucraina transportă cereale pe canalul Bâstroe, deoarece dezvoltă rute alternative pentru exporturile sale, în timp ce accesul la porturile sale de la Marea Neagră a fost limitat de la invazia Rusiei. "Anterior, nu a fost necesară creşterea adâncimii (canalului). Acum există o astfel de necesitate", a explicat oficialul ucrainean. Plus de 500.000 tone la export El a spus că aglomeraţia ridicată de la porturile de la Dunăre şi cozile lungi de la canalul românesc Sulina sunt principalele motive ale deciziei. Ucraina, care şi-a majorat semnificativ exporturile prin porturile sale de la Dunăre, de 1,5 milioane de tone pe lună de la invazia Rusiei, speră că un canal mai adânc va permite să fie exporte lunar încă 500.000 tone. Anterior, Ucraina a dezvoltat un plan de adâncire a canalului la 8,2 - 8,3 metri, care ar putea fi implementat în viitor. Citește și: ANALIZĂ Trei atacuri propagandistice împotriva Ucrainei dirijate de Antena 3 „CNN” și preluate de PSD, AUR și Șoșoacă "Există de mulţi ani un astfel de proiect, dar în acest moment nu este implementat. Aici nu a fost de acord România cu implementarea proiectului", a explicat Vaskov. Hartă Digi 24 "Este în interesul economic al Ucrainei şi este necesar pe termen mediu, dar discuţiile încă sunt în derulare". Orice acţiune ar putea fi efectuată când va exista un acord cu România, a adăugat oficialul ucrainean.

Fermierii români ar falimenta din cauza cerealelor din Ucraina Foto: Captură video
Politică

Fermierii români ar falimenta cauza cerealelor Ucraina

Încă o emisiune anti-Ucraina la Antena 3: fermierii români ar falimenta „din cauza cerealelor fără taxe din Ucraina”, a susținut avocatul Gheorghe Piperea. Emisiunea a fost realizată de Oana Zamfir - soția deputatului PSD Daniel Zamfir, un apropiat al familiei Firea-Pandele, și de Adrian Ursu. Fragmente din emisiune au fost prezentate pe site-ul Antenei 3. La mijlocul lunii ianuarie, Antena 3 și Mihai Gâdea au mai avut un episod de propagandă anti-Ucraina: un mitropolit subordonat Bisericii Ortodoxe Ruse, Mihail Jar, a fost chemat să se vaite că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prigonește clericii care răspund în fața lui patriarhului Kiril. Patriarhia de la București s-a distanțat de atacurile lui Jar împotriva Ucrainei. Fermierii români ar falimenta din cauza cerealelor din Ucraina Vineri seara, Antena 3 l-a invitat pe avocatul Gheorghe Piperea, cunoscut deja pentru teoriile sale în care sugerează că Ucraina nu mai trebuie susținută. „Fermierii românii sunt în pragul falimentului. Mai exact, unii au fost «îngropați» de munții de cereale fără taxe, care au venit din Ucraina”, scrie site-ul Antenei 3, după care îl citează pe Piperea: „Pe vremuri, adică în urmă cu un an de zile dacă o țară ca Ucraina, care nu este membru al Uniunii Europene, ar fi invadat piața agricolă europeană cu câte un milion de tone pe fiecare tip de cereală în parte, pe fiecare țară în parte cu aceste prețuri, atunci atât Comisia Europeană, cât și Consiliul Concurenței ar fi considerat că este o practică de dumping, așa se numește și ar fi sancționat inclusiv cu interzicerea acestui tip de import. (...) Este clar însă că Ucraina nu este supusă ca noi, reglementărilor europene în privința cantității de pesticide și chiar erbicide cancerigene, ca la Monsanto, spre exemplu, și mai mult decât atât și mult mai grav decât atât, nu există pentru Ucraina interdicția de a cultiva și a recolta plante modificate genetic”. Citește și: Patriarhia română, reacție după ce Antena 3 CNN a vrut să-i manipuleze pe credincioșii din Ucraina împotriva lui Zelenski: românii au datoria să se adapteze la realitatea tragică a Ucrainei invadate Pe site-ul Antenei 3 se mai arată că: „Avocatul Gheorghe Piperea a comentat situaţia fermierilor care au ajuns în pragul falimentului din cauza cerealelor fără taxe care au venit din Ucraina, dar şi a creditelor pe care le-au făcut pentru a salva de la lichidare şi demolare fabrica de zahar de la Luduș”.

Rusia a recoltat cereale din teritoriul ocupat în Ucraina Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Rusia a recoltat cereale din teritoriul ocupat în Ucraina

Rusia a recoltat cereale de peste un miliard de dolari din teritoriul ocupat în Ucraina , arată o analiză a NASA, publicată azi. Analiza arată că recolta ucraineană de cereale a fost neașteptat de mare și a putut fi strânsă în foarte mare măsură, mai puțin din teritoriile din zona frontului. Rusia a recoltat cereale din teritoriul ocupat în Ucraina „Datele culese de noi prin satelit referitoare la recolta de grâu de iarnă din 2022 în Ucraina arată clar că fermierii au avut o recoltă în mare măsură reușită”, a spus Inbal Becker-Reshef, directorul programului NASA Harvest. Echipa NASA Harvest a calculat că fermierii au recoltat 26,6 milioane de tone de grâu în 2022, cu câteva milioane de tone mai mult decât estimau cele mai optimiste prognoze. „Este în scădere față de recolta record din anul precedent, de 33 de milioane de tone, dar este aproape de media pe cinci ani, de 27,9 milioane de tone”, a adăugat Becker-Reshef. Cu toate acestea, Ucraina nu are acces la 22% din acel grâu, în partea de est a țării, din cauza războiului. Harta NASA arată câmpurile de pe care nu s-a reușit recoltarea La începutul invaziei Rusiei, unii analiști au avertizat că 20 până la 30% din recoltele de iarnă ale Ucrainei ar putea să nu fie recoltate la sfârșitul verii. Cu toate acestea, analiza NASA Harvest indică faptul că 94% din recolta de iarnă a fost recoltată, inclusiv 88% din culturile de iarnă din zonele care nu sunt controlate de Ucraina, potrivit lui Abdolreza Abbassian, partener NASA Harvest și fost secretar al Sistemului de Informații privind Piața Agricolă G-20. (AMIS). Cu toate acestea, probabil că Rusia va culege beneficiile unei părți semnificative din recolta de grâu de aproape 27 de milioane de tone a Ucrainei, a spus Sergii Skakun, un om de știință NASA, care a petrecut mai mulți ani la Institutul de Cercetare Spațială din Ucraina. „Analiza a arătat că 5,8 milioane de tone de grâu au fost recoltate din zone care nu erau sub controlul Ucrainei. Aceasta reprezintă o pierdere de cel puțin 1 miliard de dolari, a remarcat Abbassian”, explică NASA Earth Observatory. Excellent work by ⁦@WSJ⁩ exposing how Russia steals Ukrainian grain. While Ukraine and partners work hard to ensure food security through ⁦@ZelenskyyUa⁩’s #GrainFromUkraine program, this is what Russia does. Those involved must be sanctioned. https://t.co/bnW62dwGBx— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) December 2, 2022 Recolta furată, exportată de Rusia spre Libia și Iran „Cercetarea ridică întrebarea ce se întâmplă cu cerealele furate. Navele rusești au exportat cereale, luate probabil din zonele ocupate, în țări precum Libia și Iran, dar este dificil de estimat volumele implicate, deoarece expeditorii ascund originea încărcăturilor. Rusia a negat că a furat cereale”, comentează Bloomberg datele furnizate de NASA. Foto: Kremlin.ru Un producătorul important din Ucraina, HarvEast, a spus că toate culturile de iarnă pe care le-a cultivat pe terenurile sale din regiunea Donețk au fost recoltate de forțele de ocupație, în această vară. Citește și: George Simion cere imperativ: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău”. El solicită și tăierea finanțării pentru refugiații ucraineni „Anul acesta, grâul de toamnă a oferit un randament foarte mare pentru această regiune datorită condițiilor meteorologice favorabile. Tot ceea ce a fost recoltat pe câmpurile noastre a fost furat și exportat din Ucraina”, a spus directorul executiv Dmitri Skornyakov.

7,1 milioane tone cereale din Ucraina, exportate prin România Foto: Inquam/ Daniel Stoenciu
Eveniment

7,1 milioane tone cereale Ucraina, exportate România

Aproximativ 7,1 milioane tone de cereale din Ucraina au fost exportate prin România, anunță ministrul de Externe Bogdan Aurescu într-un interviu pentru Adevărul. La acestea se mai adaugă și alte produse agricole din Ucraina, circa 1,3 milioane tone, tranzitul total de produse agricole ajungând la 8,4 milioane de tone. Pentru comparație, Bogdan Aurescu a arătat că tot ceea ce s-a transportat prin “Coridoarele de solidaritate” create de Uniunea Europeană a fost de aproximativ 16 milioane de tone. În consecință, jumătate din produsele agricole exportate prin aceste coridoare au trecut prin România. 7,1 milioane tone cereale din Ucraina, exportate prin România „Noi am reușit prin România, de la începutul războiului și până în prezent, să facilităm tranzitarea a 7.1 milioane de tone de cereale, la care se mai adaugă și alte produse agricole din Ucraina, în total 8.4 milioane de tone de produse agricole, în principal cereale, din Ucraina. Pentru asta, noi ne-am îmbunătățit infrastructura, și feroviară și în porturi, atât prin eforturile noastre, cât și prin cooperarea altor state, cum ar fi Franța, Statele Unite. Această dezvoltare logistică, dacă vreți, poate să fie utilă și pentru procesul de reconstrucție a Ucrainei, pentru că această rețea de transport poate să funcționeze și în sens invers, nu doar dinspre Ucraina spre România și apoi spre alte zone ale lumii, unde este nevoie de aceste produse, dar și în sensul transferării de materiale sau de alte produse necesare pentru reconstrucția Ucrainei. Continuăm aceste eforturi pe care România le face pentru a sprijini tranzitul cerealelor ucrainene. Dacă facem o comparație între efortul României, 8.4 milioane de tone, și tot ceea ce s-a transportat în ceea ce se numesc “Coridoarele de solidaritate” create de Uniunea Europeană, aproximativ 16 milioane de tone, vă dați seama că efortul României depășește jumătate din acest volum”, a explicat șeful diplomației române. Foto: Twitter Dmytro Kuleba Ruta prin Marea Neagră, puțin mai eficientă Aurescu a comparat efortul României cu volumul de cereale exportate din Ucraina pe Marea Neagră, prin coridoarele agreate cu Rusia. „Iarăși, putem compara acest efort cu ceea ce s-a reușit a se transporta prin Inițiativa Mării Negre privind Cerealele – Black Sea Grain Initiative, care a fost recent prelungită cu încă 120 de zile. Pe acea rută s-au tranzitat până în prezent peste 11,1 milioane de tone de cereale și alte produse agricole ucrainene. O simplă comparație a acestor cifre arată clar care este volumul contribuției României, iar această contribuție vreau să spun că este extrem de apreciată la nivel internațional”, a mai arătat demnitarul. #Romania launched a broad-gauge railway to the Danube port of Galati, which will help to deliver #Ukrainian goods faster. They were completed ahead of schedule & trains coming from #Ukraine through #Moldova can unload grain directly in the port of Galati. pic.twitter.com/2MH8yvfYom— News from Ukraine (@uasupport999) July 7, 2022

Confuzie și intrigi interne la Moscova (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Confuzie și intrigi interne la Moscova

Confuzie și intrigi interne la Moscova. Ucraina a negat joi că ar fi oferit noi garanţii pentru ca Rusia să revină la acordul privind coridorul de cereale, contrar celor afirmate de Moscova, şi nici nu a făcut vreo concesie, mulţumind în acelaşi timp ONU şi Turciei pentru mediere. Ucraina: Nu ne-am asumat nici o obligație nouă Într-un mesaj postat pe Facebook, Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a subliniat că Kievul nu şi-a asumat nicio obligaţie nouă în afara celor existente deja în Acordul privind exportul de cereale. El a adăugat că Moscova a revenit la acest acord "datorită eforturilor diplomatice depuse de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan", care, în coordonare cu Ucraina, au "găsit cuvinte" pe care preşedintele rus Vladimir Putin "le-a înţeles". "A fost o poziţie de forţă, nu de concesii", a afirmat diplomatul ucrainean, adăugând că "revenirea Rusiei la îndeplinirea obligaţiilor sale în cadrul iniţiativei privind cerealele ilustrează în mod clar o formulă eficientă: poziţie puternică + acţiune decisivă = rezultat". Kremlinul bate câmpii despre "garanții scrise" Kremlinul declarase că Rusia a decis să deblocheze acordul privind cerealele după ce Ucraina a oferit "garanţii scrise" că nu va folosi coridorul de cereale în scopuri militare, a reamintit reprezentantul diplomaţiei ucrainene. În acest sens, Nikolenko a precizat că "Ucraina nu a folosit şi nu intenţionează să folosească coridorul de cereale în scopuri militare", subliniind că "partea ucraineană respectă cu stricteţe prevederile acordului". "În cadrul acestui acord, părţile s-au angajat să asigure un mediu sigur pentru funcţionarea coridorului de cereale", a indicat el, insistând că "Ucraina nu a pus niciodată în pericol ruta cerealelor". Purtătorul de cuvânt citat a mulţumit din nou ONU şi Turciei "pentru leadershipul în restabilirea funcţionării coridorului de cereale, care joacă un rol important în asigurarea securităţii alimentare globale". Confuzie și intrigi interne la Moscova Acest acord, semnat în iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lui februarie. Rusia şi-a suspendat în weeekendul trecut participarea la respectivul acord, acuzând Ucraina că a lovit nave ale flotei sale din Sevastopol (în Crimeea anexată), cu drone aeriene şi maritime, utilizând coridorul umanitar creat pentru exportul de cereale ucrainene. Citește și: Putin dă un semnal clar că e dispus să sacrifice orice ca să câștige ceva în Ucraina: șantajează țările sărace care depind de grâne ucrainene, se retrage din acordul exporturilor maritime Acest acord, semnat în iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la Marea Neagră de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lunii februarie. Ruperea acordului a fost anunțată de către Ministerul Apărării, nu de Kremlin, ceea ce ridică întrebări în legătură cu unitatea de acțiune din subordinea lui Putin.

Șantajul rusesc al grânelor, de neoprit (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Eveniment

Șantajul rusesc al grânelor, de neoprit

Șantajul rusesc al grânelor, de neoprit. Preşedintele american Joe Biden a calificat sâmbătă drept scandaloasă decizia Rusiei de a suspenda acordul privind exporturile de cereale din porturile ucrainene. Șantajul rusesc al grânelor, de neoprit "Este pur şi simplu scandalos. Nu există niciun motiv să facă asta", a spus el reporterilor după ce a votat anticipat la alegerile la jumătate de mandat în oraşul său natal Wilmington din statul Delaware. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a declarat că Rusia foloseşte alimentele ca armă. "Rusia încearcă din nou să folosească războiul pe care l-a început ca pretext pentru a utiliza alimentele ca armă, ceea ce afectează direct ţările nevoiaşe şi preţurile alimentelor din întreaga lume şi exacerbează crizele umanitare deja grave şi insecuritatea alimentară", a spus Adrienne Watson într-un comunicat. Moscova a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acest acord după un atac cu drone sâmbătă dimineaţa care a vizat flota rusă din Marea Neagră staţionată în golful Sevastopol din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia. UE, declarație seacă Uniunea Europeană sprijină eforturile conduse de ONU de a menţine în viaţă acordul privind exportul de cereale cu Ucraina, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt, după ce Moscova a anunţat retragerea din acord. Citește și: Putin dă un semnal clar că e dispus să sacrifice orice ca să câștige ceva în Ucraina: șantajează țările sărace care depind de grâne ucrainene, se retrage din acordul exporturilor maritime "Subliniem că toate părţile trebuie să se abţină de la orice acţiune unilaterală care ar pune în pericol Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră, care este un efort umanitar critic care are în mod clar un impact pozitiv asupra accesului la hrană pentru milioane de oameni din întreaga lume", a declarat purtătoarea de cuvânt a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Nabila Massrali.

Putin șantajează ONU cu cerealele ucrainene (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Putin șantajează ONU cu cerealele ucrainene

Putin șantajează ONU cu cerealele ucrainene. Rusia a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acordul ce asigură continuarea exporturilor de cereale ucrainene, vitale pentru aprovizionarea alimentară a ţărilor sărace, după atacul cu drone care a vizat în timpul dimineţii nave ruseşti în Crimeea. Putin șantajează ONU cu cerealele ucrainene "Având în vedere actul terorist efectuat de regimul de la Kiev cu participarea unor experţi britanici împotriva navelor Flotei Mării Negre şi a navelor civile implicate în securitatea coridoarelor cerealiere, Rusia îşi suspendă participarea la implementarea acordului asupra exportului de produse agricole din porturile ucrainene", a anunţat Ministerul rus al Apărării pe canalul Telegram. Naţiunile Unite sunt în contact cu autorităţile ruse în urma informaţiilor că Moscova şi-a suspendat participarea la un acord ce a reluat exporturile de cereale şi îngrăşăminte ucrainene la Marea Neagră, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al ONU. "Este vital ca toate părţile să se abţină de la orice acţiune ce ar pune în pericol , care este un efort umanitar critic ce are în mod clar un impact pozitiv asupra accesului la hrană pentru milioane de oameni din întreaga lume", a spus purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric. Ucrainenii nu dau înapoi Decizia Rusiei de suspendare a participării la un acord privind cerealele la Marea Neagră intermediat de ONU "demonstrează încă o dată că negocierile cu Federaţia Rusă sunt o pierdere de timp", a declarat sâmbătă un înalt oficial ucrainean. "Putin a transformat mâncarea, frigul şi preţurile în arme împotriva lumii (...). Rusia duce un război hibrid împotriva Europei, luând Africa şi Orientul Mijlociu ostatice", a postat pe Twitter Mîhailo Podoliak, consilier prezidenţial. Citește și: Rusia acuză Marea Britanie de sabotarea conductelor Nord Stream 1 și 2, dar nu aduce nici o probă La rândul său, un înalt oficial ucrainean a exclus sâmbătă orice înţelegere cu Rusia atât timp cât războiul continuă, spunând că Moscova se va folosi de oprirea luptelor pentru a-şi regrupa forţele şi aduna resurse. "Pentru Rusia, acesta este un război de distrugere - pentru noi, acesta este un război pentru supravieţuire. Şi în timp ce ei încearcă să ne desfiinţeze ca stat şi ca naţiune, orice acord cu Rusia va fi sortit eşecului", a scris pe Twitter Andri Ermak, şeful biroului preşedintelui. Sâmbătă seara, într-un mesaj video, președintele Volodimir Zelenski a spus că decizia Rusiei de a bloca cerealele a fost luată acum o lună, de fapt.

NATO securizează cerul Ucrainei, Rusia amenință (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

NATO securizează cerul Ucrainei, Rusia amenință

NATO securizează cerul Ucrainei, Rusia amenință. Moscova şi-a exprimat la ONU preocupările cu privire la acordul asupra exportului de cereale pe Marea Neagră şi este pregătită să renunţe la reînnoirea acestui acord luna viitoare dacă cererile sale nu vor fi satisfăcute, a declarat joi pentru Reuters, la Geneva, ambasadorul Rusiei pe lângă Naţiunile Unite. Moscova invocă dificultăți Acordul, negociat de ONU şi de Turcia în iulie, a deschis calea Ucrainei pentru a-şi relua exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră, care fuseseră închise de la începerea invaziei ruse în această ţară. Moscova a obţinut garanţii pentru propriile sale exporturi de cereale şi îngrăşăminte. Acordul a permis să se evite o criză alimentară mondială: Rusia şi Ucraina sunt două dintre cele mai mari exportatoare de cereale din lume, iar Rusia este primul exportator de îngrăşăminte. Citește și: Putin dă semne că se sufocă fără banii europeni pentru gazul rusesc: insistă pe lângă Erdoğan să creeze un hub gazier în locul Nord Stream Dar Moscova s-a plâns în mai multe rânduri de modul în care acordul este implementat, argumentând că întâmpină în continuare dificultăţi în a-şi vinde îngrăşămintele şi alimentele. Într-un interviu acordat Reuters, Ghennadi Gatilov, ambasador al Rusiei pe lângă Naţiunile Unite la Geneva, a declarat că Moscova a transmis miercuri o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, conţinând o listă de plângeri. Responsabili ai ONU urmează să se deplaseze duminică la Moscova pentru a discuta despre reînnoirea acordului. NATO securizează cerul Ucrainei, Rusia amenință "Dacă vedem că nimic nu se întâmplă de partea rusă a acordului - exporturi de cereale şi de îngrăşăminte ruseşti - atunci, vă rugăm să ne scuzaţi, va trebui să-l privim într-un mod diferit", a declarat diplomatul rus. El a refuzat să pună la dispoziţia Reuters o copie a scrisorii respective. Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite nu a răspuns unei solicitări a agenţiei de presă britanice de a comenta acest demers. Când a fost întrebat dacă Rusia ar putea refuza să susţină reînnoirea acordului cu privire la exportul de cereale din cauza acestor îngrijorări, Gatilov a răspuns: "Există o posibilitate... Nu suntem împotriva livrărilor de cereale, dar acest acord ar trebui să fie pus în aplicare egal, corect şi echitabil de toate părţile". "SUA, o parte a conflictului" Gatilov, un diplomat de carieră care a fost ministru adjunct de Externe înainte de a-şi prelua postul la Geneva, a declarat că el vede estompându-se perspectivele unei reglementări negociate a războiului care durează deja de opt luni în Ucraina. El a citat ceea ce a numit "acte teroriste", ca de pildă explozia de pe podul Kerci, care leagă Crimeea - anexată de Moscova în 2014 - de teritoriul rus. "Toate acestea fac mai dificilă căutarea unei soluţii politice", a afirmat el. Washingtonul a declarat că Rusia prin pretenţiile sale pentru a fi deschisă convorbirilor asupra viitorului războiului este "nesinceră", în timp ce continuă să lovească oraşele ucrainene. Întrebat de perspectiva unei întâlniri între preşedintele Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden, Gatilov a declarat că nu este fezabilă, ţinând seama de nivelul susţinerii militare americane pentru Ucraina. "Aceasta face din SUA o parte a conflictului", a declarat ambasadorul rus. NATO: Consecințe severe în caz de atac nuclear Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi, la Bruxelles, că nu va spune exact cum vor răspunde aliaţii la un eventual atac nuclear al Rusiei în Ucraina, dar a precizat că vor fi consecinţe severe. "Vor fi consecinţe severe dacă Rusia utilizează arme nucleare, orice fel de arme nucleare împotriva Ucrainei", a declarat Stoltenberg la conferinţa de presă de după reuniunea miniştrilor Apărării. "Nu voi spune exact cum vom răspunde, dar asta va schimba fundamental natura conflictului. Înseamnă că o linie foarte importantă a fost încălcată", a adăugat el. "Circumstanţele în care NATO ar putea fi nevoită să recurgă la arme nucleare sunt extrem de îndepărtate", a declarat totuşi secretarul general al NATO. El a precizat că scopul fundamental al mijloacelor nucleare de descurajare ale NATO este menţinerea păcii şi prevenirea coerciţiei împotriva aliaţilor. Cu acelaşi prilej, şeful NATO a transmis că "retorica nucleară a lui (Vladimir) Putin este periculoasă şi iresponsabilă. Nu vom fi intimidaţi". Dispozitive de bruiere a dronelor În acelaşi timp, a continuat Jens Stoltenberg, deşi NATO nu e parte a conflictului, va continua să susţină Ucraina atâta timp cât e nevoie. "Ucraina face progrese bune, respingând forţele invadatoare în est şi în sud", a spus secretarul general al NATO. El a vorbit şi despre trimiterea de către aliaţi a sute de dispozitive de bruiere a dronelor ruse şi iraniene care provoacă mari pagube în atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice şi asupra populaţiei ucrainene. Stoltenberg a salutat, de asemenea, faptul că Spania va trimite patru lansatoare de rachete HAWK Ucrainei pentru a-şi ameliora apărarea aeriană împotriva invadatorilor ruşi. Ajutor pentru iarnă Întrebat dacă Ucraina are suficiente echipamente pentru a-şi continua ofensiva în timpul iernii, Stoltenberg a răspuns că acesta este principalul mesaj al reuniunii de la Bruxelles din această săptămână. "Grupul de contact este aici pentru a mobiliza mai mult ajutor pentru Ucraina. S-a concentrat pe echipament, pe haine de iarnă şi alte elemente pentru a funcţiona în timpul iernii, pentru a permite forţelor ucrainene să reziste de-a lungul iernii. Vom lăsa comandanţii Ucrainei să decidă exact cum să opereze, dar noi aici avem ca scop ca ei să poată continua în timpul iernii şi furnizăm de la combustibil până la haine şi vehicule blindate", a declarat Stoltenberg.

Nimeni nu știe ce se află în containerele ucrainene, spune Rares Bogdan Foto: Facebook
Politică

Nimeni nu știe află containerele ucrainene

Afirmație extrem de gravă a lui Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL: nimeni din România nu știe ce se află în containerele ucrainene care tranzitează Constanța. El a făcut această afirmație la Antena 3, într-o intervenție telefonică. Nimeni nu știe ce se află în containerele ucrainene „Am prezentat o situație în care, în momentul acesta, pe teritoriul României, traversează de la nord și est spre vest, între 400 și 500 de camioane cu grâu, cu cereale, pe zi și nu știe nimeni câte din cele 22-24.000 de containere care se descarcă în Portul Constanța zilnic, crescând din cauza războiului din Ucraina de la 5400 la 22-24.000 numărul de containere descărcate, câte sunt cu cereale și câte…”, a spus Rareș Bogdan. El a lăsat neterminată fraza și a continuat: „Pe teritoriul national al României, conform informațiilor pe care le-am primit de la Ministerul Agriculturii, săptămâna trecută, erau 2 milioane de tone de grâne care erau staționanate pe teritoriul național (...) Sigur că am văzut și poziția exprimată de președintele PSD, absolut corectă. Trebuie să știți că noi, ca țară, ca coaliție de guvernare, am fost extrem de fermi în a sprijini cu totul, din toate punctele de vedere vecinii noștri care sunt victima unui atac, a unei agresiuni din partea Rusiei. În continuare vom face același lucru, în continuare îi vom sprijini, în continuare garniturile de tren vor traversa România”. Afirmațiile sale au fost făcute după ce moderatorul l-a întrebat: „Domnule Bogdan, vreți să blocăm acele trenuri și tir-uri cu cereale?”. „Să blocăm la graniță trenurile?” Acum câteva zile, Rareș Bogdan, care este și lider al europarlamentarilor PNL, a amenințat cu blocarea granițelor dacă România nu este primită în Schengen. Citește și: Vladimir Yevtușenkov, oligarhul lui Putin care produce dronele Orion folosite în Ucraina pentru a ucide civili, are afaceri profitabile în România, deși e sancționat de Occident „Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați de către toți membrii UE? Să provocăm o criză alimentară la nivel european? Să blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care traversează zilnic România pentru a ajunge pe piețele occidentale în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligați să jucăm și noi dur”, a afirmat liderul liberal.

Nou port ucrainean pentru export cereale (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Nou port ucrainean pentru export cereale

Nou port ucrainean pentru export cereale. Navele de transport MV Arizona şi MV Sacura, care transportă boabe de soia şi porumb, au părăsit luni porturi ucrainene de la Marea Neagră, au anunţat Turcia şi Ucraina, ridicând la zece totalul de cargouri de când primul vas de transport a navigat săptămâna trecută în baza unui acord cu Rusia privind deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, transmite Reuters. Nou port ucrainean pentru export cereale MV Sacura, cu un transport de 11.000 de tone de boabe de soia, a părăsit portul Pivdenne şi urmează să se îndrepte spre Italia, în timp ce MV Arizona, care transportă 48,4 tone de porumb, a plecat din Ciornomorsk spre Iskenderun, port în sudul Turciei, conform Ministerului turc al Apărării. Ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a confirmat plecarea ambelor nave, adăugând că Pivdenne, al treilea port ucrainean inclus în acord, a devenit în sfârşit operaţional în cadrul acestei iniţiative. Kubrakov indicase anterior că deschiderea portului Pivdenne ar ridica capacitatea totală de export a Ucrainei la trei milioane de tone pe lună. În timp de pace, Ucraina exporta până la şase milioane de tone de cereale lunar din porturile sale de la Marea Neagră şi Marea Azov. Porturile Odesa, Ciornomorsk şi Pivdennne Navele care au părăsit duminică Ucraina sunt aşteptate să ancoreze în apropiere de Istanbul luni seara, a anunţat Ministerul turc al Apărării, adăugând că acestea vor fi inspectate marţi. Aceste operaţiuni se înscriu în cadrul acordului încheiat pentru deblocarea exporturilor de cereale şi alte produse alimentare ucrainene, în conformitate cu care inspectori din Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU supraveghează încărcătura acestor nave care tranzitează Marea Neagră de la un centru de control stabilit la Istanbul pentru a se asigura că nu transportă arme nici la sosirea, nici la plecarea din porturile ucrainene, notează EFE. Citește și: DOCUMENT Romarm, companie a Ministerului Economiei, a cumpărat rachete ruginite din Belarus, printr-o companie din Bulgaria, și le-a trimis în Ucraina. Kievul le-a returnat României Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale au fost blocate în porturile ucrainene de la începutul războiului, în februarie, neputând fi exportate din cauza riscurilor legate de eventualele atacuri ruseşti şi de minele maritime plasate de Kiev în zona sa de coastă. Se aşteaptă ca acordul actual, care garantează rute sigure din porturile Odesa, Ciornomorsk şi Pivdennne, să ajute la evitarea unei crize alimentare şi a foametei în mai multe ţări foarte dependente de aceste produse. Ucraina, Turcia, Liban Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, cele două ţări asigurau împreună aproape o treime din exporturile globale de grâu. Se prevedea ca Razoni, prima navă care a plecat din Ucraina, să sosească duminică în Liban, dar aceasta este în prezent ancorată în largul coastei de sud a Turciei, potrivit datelor Refinitiv de urmărire a navelor. Ministerul ucrainean al Infrastructurii declarase - duminică - că Fulmar S, prima nava fără încărcătură cu pavilion străin care a ajuns de la izbucnirea războiului în portul Ciornomorsk de la Marea Neagră, este gata să preia de asemenea un transport de cereale. O altă navă care se îndreaptă în prezent spre Ucraina, Osprey S, a fost inspectată duminică la Istanbul şi se apropia de ţărmul ucrainean luni dimineaţă, aşa cum arătau datele Refinitiv.

Ucraina, în faliment din cauza războiului (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Ucraina, în faliment din cauza războiului

Ucraina, în faliment din cauza războiului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atras miercuri atenţia că primul transport de cereale ucrainene destinate exportului după acordul ce a permis ridicarea blocadei ruse în Marea Neagră are doar o valoare simbolică şi că Ucraina trebuie să exporte mult mai mult pentru a-şi ajuta economia grav afectată de războiul cu Rusia, relatează Reuters. O navă nu înseamnă nimic "Cu puţin timp în urmă, graţie ONU şi în parteneriat cu Turcia, am expediat prima navă cu cereale, dar în continuare aceasta nu înseamnă nimic. Sperăm însă că este o tendinţă care va continua", a spus Zelenski într-un discurs prin legătură video adresat unor studenţi din Australia. Preşedintele ucrainean s-a referit astfel la acordul convenit de ţara sa cu Rusia, în urma medierii Turciei şi a ONU, ce a permis reluarea exporturilor de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, sistate în urma blocadei impuse de Rusia după lansarea agresiunii sale militare contra Ucrainei. În urma acestui acord o primă navă, încărcată cu 26.000 de tone de cereale, a plecat luni din portul Odesa. Ucraina, în faliment din cauza războiului Dar Zelenski a subliniat în intervenţia sa că Ucraina trebuie să exporte urgent cel puţin zece milioane de tone de cereale pentru a-şi reduce deficitul bugetar, care în fiecare lună este de circa cinci miliarde de dolari. "Războiul... aproape că ucide economia. Ea este în comă. Blocada rusă asupra porturilor este o mare pierdere pentru economia noastră", a remarcat preşedintele ucrainean. El a avertizat totodată că Moscova ar putea încerca din nou să obstrucţioneze exporturile ucrainene, în pofida acordului semnat luna trecută la Istanbul. Rusia a atenţionat de altfel că neaplicarea componentei din acest acord ce prevede relaxarea unor sancţiuni occidentale care să permită Moscovei să-şi reia la rândul ei exporturile de cereale şi îngrăşăminte ar putea face să eşueze această înţelegere. Negocieri prin teroare ale Rusiei Cancelarul german Gerhard Schroeder a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin este dispus la negocieri cu Ucraina, iar ulterior purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat în cursul zilei de miercuri această afirmaţie a lui Schroeder, precizând că Rusia vrea discuţii de pace cu Ucraina, dar în propriile sale condiţii. Citește și: Putin își bate joc copios de cancelarul Scholz: Gazprom nu livrează gaz Berlinului pretextând că nu are acces la o turbină aflată în Germania Declaraţii după care nu a întârziat reacţia Kievului, care a calificat aceste iniţiative ale Moscovei drept o "invitaţie la capitulare", relatează RBC.ua. "Cu o mână, Rusia ridică gradul terorii prin noi crime barbare, cu o alta te invită la capitulare. Schroeder este un cunoscut mesager al imperiului şi o voce la curtea regală (a lui Vladimir Putin - n.r.). Dacă Moscova vrea dialog, mingea este în terenul său", a declarat consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, care a făcut parte din delegaţia ucraineană la negocierile cu Rusia de până acum. Iadul pe pământ în Donețk Orice fel de negocieri, a subliniat Podoliak într-un mesaj prin Twitter, pot avea loc numai după o încetare a focului şi o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei. În timp ce Kremlinul afirmă că este dispus la negocieri, trupele ruse în Donbas (estul Ucrainei) practic au şters de pe faţa pământului localitatea Peski de la periferia oraşului Doneţk prin bombardamente înverşunate, relatează media ucrainene. Situaţia din localităţile Peski şi Avdeevka (regiunea Doneţk), vizate în cadrul actualei ofensive a trupelor ruse, s-a transformat într-un "adevărat iad", declarase marţi preşedintele Volodimir Zelenski.

Producția ucraineană de grâu, la jumătate (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Producția ucraineană de grâu, la jumătate

Producția ucraineană de grâu, la jumătate. O primă navă cu cereale ucrainene ar plutea pleca luni din portul ucrainean Odesa, conform acordului încheiat cu Rusia pe 22 iulie, a anunţat duminică preşedinţia turcă, în timp ce la Kiev preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că în urma invaziei ruse anul acesta recolta de cereale ar putea fi în Ucraina la jumătate din cantitatea obişnuită, relatează AFP şi Reuters. Producția ucraineană de grâu, la jumătate "Pregătirile au ajuns într-un punct care ar permite plecarea navelor din portul Odesa. Navele sunt încărcate, sunt pregătite să plece, dar este nevoie de o bună coordonare logistică", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin. Centrul comun de coordonare (CCC), însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, a fost inaugurat oficial miercuri la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU. Printre sarcinile acestui centru se numără înmatricularea şi monitorizarea - inclusiv prin satelit - navelor comerciale care vor face parte din convoaiele de transport de cereale, precum şi inspectarea navelor la încărcarea în porturile ucrainene şi la sosirea lor în porturile turce. Exporturile ucrainene de cereale, uriașe înainte de invazie Reluarea exporturilor de cereale ucrainene a fost abordată duminică de ministrul turc al apărării într-o discuţie cu miniştrii ucraineni ai apărării şi infrastructurii. În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că din cauza invaziei ruse recolta de cereale a Ucrainei ar putea să scadă anul acesta la jumătate din cantitatea obişnuită. "Obiectivul nostru este să prevenim o criză alimentară globală cauzată de invazia rusă. Încă se găsesc căi alternative de livrare a cerealelor", a transmis el. Înaintea lansării invaziei ruse, pe 24 februarie, Ucraina deţinea 46% din exporturile mondiale de floarea soarelui, 9% din cele de grâu, 17% din cele de orz şi 12% din cele de porumb, potrivit Departamentului Agriculturii al SUA. Rusia relativizează problema De partea cealaltă, Rusia consideră că statele occidentale exagerează importanţa cerealelor ucrainene pe piaţa mondială, argumentând prin faptul că, în pofida ponderii ridicate a exporturilor ucrainene de cereale în totalul exporturilor mondiale, în privinţa producţiei totale de cereale la nivel global ponderea Ucrainei este de sub 1%. Citește și: Gazprom, un nou șantaj: a tăiat până la 80% din gazele livrate Europei prin Nord Stream 1. Țara cea mai lovită, Germania, acuză un „joc duplicitar” al lui Putin Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu, iar exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, deşi nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale impuse Moscovei după agresiunea asupra Ucrainei, au fost de asemenea împiedicate, ca urmare a suspendări schimburilor bancare şi financiare în urma acestor sancţiuni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră