vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: antena 3

122 articole
Eveniment

Cum își cumpără autoritățile statului bunăvoința Antenei 3

Cum își cumpără autoritățile statului bunăvoința Antenei 3: zeci de mii de lei pe abonamente la fantomaticul „Jurnal Național”, plus alte contracte cu televiziunea lui Dan Voiculescu. O monitorizare a contractelor Antenei 3, așa cum apare ele în sistemul electronic de achiziții publice, SEAP, a identificat 166 de contracte, din iunie 2017 în decembrie 2023, în valoare totală de circa 1,4 milioane de lei. Citește și: La Curtea de Conturi, șoferii și muncitorii primesc spor de gestionarea informațiilor clasificate. Instituția, condusă de un ex-subofițer de poliție, popular denumiți „tablagii” Foarte multe din aceste contracte sunt banale anunțuri publicitare, de câteva sute de lei, pe care autoritățile sunt obligate să le publice. Dar sunt foarte multe contracte inexplicabile și inutile, plătite, direct sau indirect, din bani publici. În dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare – dar a efectuat doat trei – statul trebuie să recupereze de la acesta și de la complicii săi 60.482.615 euro. Potrivit datelor obținute de DeFapt.ro, până în august 2023, ANAF recuperase în dosarul ICA suma de 41.647.264 de lei, adică puțin peste nouă milioane de euro. Citește și: EXCLUSIV În timp ce inspectorii ANAF au plan de încasări de la contribuabilii onești, recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura spre 1.000 de ani Cum își cumpără autoritățile statului bunăvoința Antenei 3 De exemplu, Societatea Apă-Canal Ilfov, controlat de Consiliul Județean Ilfov și de alte opt localități de lângă București, și-a făcut abonamente pe zece luni, în valoare de 38.000 de lei la Jurnalul Național. Cum un abonament pe șase luni costă 690 de lei, înseamnă că circa 75 de exemplare ale acestei publicații din trustul lui Dan Voiculescu sunt distribuite la această companie de stat. Transgaz și-a făcut 40 de abonamente, în valoare de aproape 12.000 de lei, la altă publicație fantomatică anexată Antenei 3: Income Magazin. Însă recordul plătit pe abonamente la Jurnalul Național este al Sectorului 5 - în februarie 2023, când primarul Piedone Popescu era încă la închisoare, iar administrația era controlată de PSD - care plătește 86.430 de lei pe un număr neprecizat de abonamente, pe o perioadă tot neprecizată. La Jurnalul Național mai are abonamente, doar în acest an, penitenciarul Galați - care cheltuie sume de câteva sute de lei. Loteria Română și-a făcut un abonament de 685 de lei, pe un an, la două exemplare din Income Magazin. Însă cele mai mari contracte au fost pentru diferite prestări de servicii ale Antenei 3 către autorități locale controlate de PSD. Citește și: Vacanță de 13.000 de euro, plătită de contribuabili, în Vietnam, pentru doi deputați PSD Primarii PSD plătesc la trustul lui „Felix” Primăria Buzău - fieful lui Marcel Ciolacu - cheltuie aproape 110.000 de lei pentru „Servicii media în parteneriat cu Antena 3 privind participarea la platforma «Romania Inteligenta prin Proiectul#Viitorul Verde»”. Primăria Sectorului 4 a decis, în primăvara acestui an, „ACHIZITIONAREA SERVICIILOR DE PRODUCTIE SPOT TV PENTRU CAMPANIE DE INFORMARE”. Contractul este de 103.950 de lei. Primar al acestui sector este pesedistul Daniel Băluță. Primăria Craiova, condusă de pesedista Olguța Vasilescu, a dat aproape 100.000 de lei pentru „Servicii organizare evenimente educative pentru evenimentul Ziua Municipiului Craiova 2023”. Și Buzăul, și Sectorul 4, și Craiova, au atribuit aceste contracte direct, fără licitație. Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţene Maramureş - o structură subordonată Consiliului Județean, controlat de liberalul Ioan Bogdan - a plătit Antenei 3 120.000 de lei pentru producția de materiale audiovideo și servicii de publicitate. Muzeul Național al Bucovinei a plătit către Antena 3 suma de 42.000 de lei, în două tranșe, pentru „servicii de producție”. Centrul cultural Bucovina a achiziționat un așa-numit „material audiovideo realizat în coproduție” în valoare de 20.000 de lei. CSM Iași și-a cumpărat la Antena 3 servicii de promovare în valoare de 30.000 de lei.

Cum își cumpără autoritățile statului bunăvoința Antenei 3 Foto: Captură video
Voiculescu dă vina pentru achizițiile de vaccinuri pe Cîțu, Baciu și Valeriu Gheorghiță Foto: Facebook
Eveniment

Voiculescu arată spre Cîțu, Baciu și Gheorghiță

Într-o intervenție la Antena 3, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu (USR) arată spre Cîțu (PNL), Baciu (președintele CNAS) și Valeriu Gheorghiță (directorul spitalului SRI) în scandalul supra-achizițiilor de vaccinuri anti-covid Citește și: FOTO Cine este feblețea lui Ciolacu, ale cărei legături cu statul încep să apară: poza seminud la 17 ani, s-a măritat cu Robert Negoiță la 22 de ani, iar la 27 de ani cu „Mădălin de la Giurgiu” Antena 3 a subliniat că Voiculescu „a refuzat să îi acuze explicit pe Baciu, Gheorghiță și Cîțu”, dar a subliniat că „responsabilitățile rămân". Baciu, Cîțu și Gheorghiță Voiculescu arată spre Cîțu, Baciu și Gheorghiță „Ce vă pot eu spune foarte clar - și am spus-o de vreo 100 de ori până acum, dar o repet până la a mia oară - este că toate contractele au fost semnate de către CNCAV (Comitetul Național pentru Coordonare Activităților de Vaccinare), de reprezentantul CNCAV (Valeriu Gheorghiță, ulterior de Andrei Baciu, n.r.), cu mandat de la premierul Cîțu. Ministerul Sănătății și eu personal nu eram implicați nici la nivel de decizie, eu nici măcar nu eram informat. Deci, contractele, și dacă citiți referatul procurorului, se spune foarte clar, contractele erau semnate cu acordul premierului, numai cu acordul premierului, fără acordul meu. Mai târziu, veneau la mine acele fișe de comandă, care erau o chestiune administrativă”, a spus fostul ministru al Sănătății, citat de Antena 3. Document în care Gheorghiță și Baciu mai cer opt milioane de vaccinuri Potrivit relatării Antenei 3, el a citat un document din dosar în care președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, și Andrei Baciu (secretar de stat în Ministerul Sănătății, succesorul lui Gheorghiță la CNCAV) i-au solicitat premierului de atunci, Florin Cîțu, să analizeze oportunitatea achiziționării suplimentare a peste 8 milioane de doze de vaccin. Memorandumul respectiv, trimis în ianuarie 2021, a fost aprobat de Cîțu în luna februarie, același an. „Eu nu consider vinovat pe nimeni. Eu consider că cei care au fost responsabili sunt și acum responsabili. Nu se poate schimba responsabilitatea pentru că au trecut doi ani și jumătate de atunci (...) Repet, nu a fost niciodată decizia mea dacă să cumpărăm o cantitate anume de doze de vaccin sau altă cantitate. Niciodată n-a fost asta decizia mea. Într-un mod ironic, mă regăsesc în situația de a spune ceva în favoarea lui Florin Cîțu. Nu cred că mă puteți bănui de vreo simpatie deosebită pentru dumnealui. Dar România nu este nici măcar în primele, este sub media europeană la nivelul de vaccinuri achiziționate”, a mai afirmat Vlad Voiculescu.

Cum îi fac posturile PSD Antena 3 și RTV publicitate masivă lui George Simion Foto: Inquam/ George Călin
Politică

Antena 3 și RTV, publicitate masivă lui George Simion

Cum îi fac posturile PSD Antena 3 și RTV - primul, controlat de turnătorul și penalul Dan Voiculescu, al doilea, de fugarul Sebastian Ghiță - publicitate masivă lui George Simion: liderul AUR este mediatizat constant și extrem de favorabil. De 1 decembrie, și premierul PSD Marcel Ciolacu s-a bucurat de un interviu la RTV, cu Victor Ciutacu, care nu i-a pus nici o întrebare care să-l pună în dificultate. Ciolacu la RTV, de Ziua Națională Pentru comparație, am verificat și cum este mediatizat primarul Capitalei, Nicușor Dan: acesta este atacat brutal și, la RTV, este descris drept „Grinch-ul Capitalei”. Simion la Antena 3, de Ziua Națională Antena 3 și RTV, publicitate masivă lui George Simion Vă prezentăm mediatizarea lui George Simion din ultimele zile, așa cum apare ea pe site-urile Antenei 3 și a RTV: Antena 3: de 1 decembrie, difuzează un interviu cu George Simion și soția sa. Antena 3 l-a însoțit pe acesta la Măciuca, în Vâlcea, pe platoul unde s-a căsătorit. Liderul AUR a avut ocazia să declare că n-a rămas cu nimic din cei 400.000 de euro care au fost cadou de nuntă, s-a pupat cu soția sa în fața camerei de luat vederi și a explicat că nu este un extremist. Antena 3 îl însoțește, la 22 noiembrie, pe George Simion la un test antidrog și anunță că acesta nu consumă substanțe interzise. Este singurul lider politic căruia postul lui Dan Voiculescu i-a oferit ocazia să-și facă astfel publicitate Antena 3 a mediatizat intens „Trenul AUR” cu care susținătorii lui George Simion s-a deplasat la Alba Iulia. Informația că trenul a fost plătit din subvenția publică, iar apoi susținătorii AUR au plătit bilet, a fost oferită chiar de Simion, dar Antena 3 n-a comentat acest fapt. România TV, avalanșă de titluri în care anunță un „EXCLUSIV” cu George Simion. „EXCLUSIV | George Simion vrea să renunțăm la vrajbă de Ziua Națională a României: «Sunt bineveniți și pesediști și peneliști, azi e o zi a unității! La mulți ani!»” România TV: „EXCLUSIV George Simion, după scandalul vaccinurilor anti-Covid: «Nu trebuie să avem milă față de acești criminali»” România TV: „EXCLUSIV | George Simion, reacție la scandalul vaccinurilor: «Să ne uităm în conturile lor bancare! Se dovedește tot ce am acuzat»”. România TV: „EXCLUSIV George Simion, după ce a fost testat anti-drog: «Mi-au zis mulți că am făcut o prostie, dar să facă și ceilalți»” - și Antena 3 a avut acest subiect, tot „Exclusiv”. România TV: „EXCLUSIV | George Simion demască cine se află în cercurile care conduc rețelele de droguri și proxenetism: «Noi avem grijă la ce intră în țara asta?»” Nicușor Dan, zero știri favorabile, rar informații neutre Cum a fost mediatizat, în schimb, primarul Nicușor Dan la cele două posturi, în ultimele săptămâni: Antena 3: „Nicușor Dan a întârziat la recepția de 1 Decembrie. Ce le urează bucureștenilor care n-au apă caldă și căldură” Antena 3: „Nicuşor Dan a promis apă caldă şi caldură, însă numărul avariilor creşte de la o zi la alta” Antena 3: „Protest la ușa lui Nicușor Dan, în scandalul retrocedării parcului IOR/ Locuitorii Sectorului 3, în frunte cu primarul Robert Negoiță, au protestat la ușa primarului general al Capitalei” - este vorba de protestul la care pe pancartele protestatarilor s-a pus virgulă între subiect și predicat. România TV: „Nicolae Ciucă se leapădă de Nicuşor Dan. Mesaj ferm din partea PNL pentru actual edil al Capitalei” România TV: „EXCLUSIV | Victor Ponta desființează mandatul lui Nicușor Dan: «E semn de prostie pură! Nu am văzut nimic schimbat în bine în București»” România TV: „Nicușor Dan, în vizită la Moș Crăciun! Grinch-ul Capitalei a furat startul și s-a pozat alături de familie lângă brad” Citește și: Cum face Simion afaceri pe spinarea fanilor AUR: închiriază un tren de la CFR cu banii din subvenția de la buget și apoi vinde bilete cu 100 de lei celor care vor să meargă cu el la Alba-Iulia Din cele opt televiziuni de știri din România, Realitatea, România TV și Antena 3 au primit cele mai multe sancțiuni din partea CNA, se precizează în raportul „Breaking News Democracy”, realizat de ActiveWatch îm mai 2023.

AUR la Alba Iulia Foto: Inquam/ Simion Sebastian Tataru
Eveniment

AUR la Alba Iulia

AUR la Alba Iulia: fotografiile realizate agenția Inquam sau de pe rețele sociale arată o mulțime de pensionari, dintre care unii cu câini, daci cu zale și blană de vulpe și vrânceanul George Simion cu bundă de maramureșean, în fruntea tuturor. Foto: Inquam/ Simion Sebastian Tătaru Însă numărul participanților la marșul organizat de AUR în acest oraș a fost mult sub 10.000, cât susținea Simion că vor fi. Foto: Inquam/ Simion Tătaru Citește și: Cum face Simion afaceri pe spinarea fanilor AUR: închiriază un tren de la CFR cu banii din subvenția de la buget și apoi vinde bilete cu 100 de lei celor care vor să meargă cu el la Alba-Iulia Claudiu Târziu la Alba Iulia Foto: Facebook Antena 3, interviu publicitar cu familia Simion, la Măciuca Dar AUR și George Simion au fost puternic mediatizați, la 1 decembrie, de Antena 3, postul turnătorului Dan Voiculescu: o echipă a Antenei 3 s-a dus cu liderul AUR și soția sa la Măciuca, unde acesta s-a căsătorit, și le-a luat un interviu celor doi. Reportera postului a pus întrebări de tipul: „E greu acum, de când ai aflat că o să fii mămică?”. Foto: Captură video „Soția sa a mai spus că, în calitate de viitoare mamă, primește ajutor și sfaturi din partea «celor cinci nașe» ale sale. «Sunt femei trecute prin viața și mă ajută», a explicat ea, adăugând că își asumă faptul că, în virtutea obligațiilor politice ale soțului, s-ar putea să rămână singura «3 - 4 zile». Rugați să mai detalieze în legătură cu nunta din august, anul trecut, cei doi soți s-au sărutat, cu repetiție, de trei ori, în fața camerei”, relatează, idilic, site-ul Antenei 3 interviul dat de familia Simion. AUR la Alba Iulia „Peste 6.000 de persoane, membri şi simpatizanţi ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), au fost prezente la Marşul Unirii organizat vineri, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, derulat pe traseul gară - Cetate, locul unde se desfăşoară principalele manifestări organizate de Ziua Naţională a României”, notează Agerpres. Participantă la mitingul AUR din Alba Iulia Foto: Inquam/ Sebastian Tătaru Printre participanţii la marş s-au aflat şi Ilan Laufer şi Ramona Ioana Bruynseels, mai arată această agenție de presă. Mulţi dintre participanţi au sosit la Alba Iulia cu „Trenul Unirii", închiriat de AUR de la CFR - cu banii din subvenția publică - și pentru care simpatizanții partidului au plătit 100 de lei biletul. Trenul cu care AUR a mai făcut niște bani „Membrii noștri care vor să meargă cu trenul pot să susțină această călătorie, iar suma diferă în funcție de locul de plecare, undeva la 100 de lei. Este normal, la noi nu este gratis în AUR”, a spus președintele AUR.

Atacuri în valuri ale PSD la adresa PNL la Antena 3 Foto: Captură video
Politică

Atacuri în valuri ale PSD la adresa PNL la Antena 3

Atacuri în valuri ale PSD la adresa PNL la Antena: liberalii sunt acuzați de moderatorul Mihai Gâdea că blochează „reforma” pensiilor, premierul Ciolacu îl face „mitocan” pe prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, iar fostul premier PSD Mihai Tudose spune că „liberalii sunt disperați”. Citește și: Vodafone, dezastru în toată Europa: creșteri abuzive de prețuri, procese cu consumatorii, 11.000 de concediați, scăderea acțiunilor. Compania, desființată de presa europeană În plus, premierul Ciolacu a amenințat cu alegeri anticipate, dacă liberalii ies de la guvernare. Atacuri în valuri ale PSD la adresa PNL la Antena 3 „Când ieși în spațiul public după câteva ore (în urma ședinței coaliției de luni -n.r.), încercând să acoperi un gest nefericit, să mergi la piață cu un ceas de 30.000 de euro la mână să cumperi pătrunjel, normal că românul se revoltă. În loc să ieși și să explici: «dom`le, l-am primit cadou de la soție, mă întreține soția și mi-a dat cadou ceasul. Mi-a dat socrul meu, la nuntă»... Presupun că era mult mai corect. Să dinamitezi o coaliție numai cu știri false ca să acoperi știrea despre tine, înseamnă că ești... domnul Rareș Bogdan nu-i un om prost. Înseamnă că ești iresponsabil. Înseamnă că ești mitocan”, a declarat Ciolacu. Moderatorul, Mihai Gâdea, a pus întrebări astfel dirijate încât PNL să fie pus într-o lumină cât mai proastă. Gâdea spune că este doar meritul PSD că cresc pensiile „Lucrurile s-au tensionat în momentul în care PSD-ul a venit cu o reformă care este așteptată de atât de mulți ani de zile: problema inechităților din sistem, problema unor oameni care au muncit enorm și din cauza unor legi care erau strâmbe nu primeau drepturi egale. Și se vine nu doar cu rezolvarea nu doar cu rezolvarea inechităților, ci cu niște creșteri foarte importante (...) Și de aici începe tensiunea. Unii analiști spun că este legată de o anumită invidie că PSD-ul cumva ar beneficia din punct de vedere politic, electoral”, a perorat Gâdea. „Normal că există bani”, i-a răspuns Ciolacu, fără să detalieze. „Subiectul important este acesta al pensiilor și nu poți să-l folosești electoral, să spui lucruri care nu-s adevărate ca să înspăimânți oamenii (...) Colaiția va fi un talmeș-balmeș fiindcă PNL-ul are probleme în sondaje?”, a afirmat moderatorul emisiunii. Citește și: O economistă îi scrie lui Mihai Gâdea: Dacă eu depuneam la CEC, aveam lejer pensie de 10.000 de lei și nu aveam nevoie de pomana nimănui Înainte de Sinteza Zilei, fostul premier Mihai Tudose a fost invitatul lui Radu Tudor, unde a spus: „Sunt în scădere, sunt disperați! Ne îngrijorează și pe noi scăderea lor în sondaje”.

Antena 3 îngroapă opoziția PNL la majorarea pensiilor Foto: Captură video
Politică

Antena 3 îngroapă opoziția PNL la majorarea pensiilor

Antena 3 îngroapă opoziția PNL la majorarea nesustenabilă a pensiilor: fostul ministru al Muncii, Mariu Budăi și șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, au defilat în emisiunea lui Mihai Gâdea, Sinteza Zilei, cu mesaje propagandistice. Antena 3 îngroapă opoziția PNL la majorarea pensiilor Un titlu de pe site-ul Antenei 3, la o știre de după emisiunea lui Gâdea, anunța: „Pensionarii care vor beneficia de o creștere de 112% prin noua lege a pensiilor”! Citește și: Spitalele de stat anunță falimente în serie: la Bagdasar-Arseni nu mai sunt nici bani de salarii, SJU Arad mai are 50.000 lei în cont, Colţea are 100 de lei de la CNAS, pentru decembrie Emisiunea pare a fi o reacție la opoziția PNL la proiectul de lege privind pensiile. Mai mulți lideri liberali au spus că majorarea pensiilor prevăzută în această lege este nesustenabilă și va băga România în recesiune. Însă, în emisiunea lui Gâdea n-a fost invitat nici un opozant al acestei legi - reiese din știrile de pe site-ul Antenei 3. Principalul invitat, Daniel Baciu, a prezentat grafice cu creșterile de pensii și a nunțat majorări spectaculoase. „Profesor, cu stagiu de cotizare de 44 de ani, 8 luni și 22 de zile, cu 91 de puncte realizate: pensia va ajunge la 7.471 de lei/lună la 1 ianuarie 2024, iar de la 1 septembrie va ajunge la 8.216 lei/lună”, a spus Baciu. Un alt exemplu oferit de acesta a fost al unei „femei, tehnolog utilaje” cu 30 de ani și nouă luni de cotizare, a cărei pensie va sări de la 1.657 de lei la 2.503 lei, la finalul anului 2024, majorarea fiind de peste 51%. Foto: Antena 3 „Pe domnul Ciolacu îl votez” Prin telefon, fostul ministru Marius Budăi, a declarat: „Cifrele sunt ușor altele decât cele prezentate. Eu le am pe ciornele de pe timpul când discutam cu Banca Mondială și făceam analiza asupra acestei legi.Legea aceasta se bazează și pe legea nr. 127, lege lucrată de colega mea, Olguța Vasilescu (...) După opinia Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, este o lege sustenabilă". Citește și: Guvernul a dat cea mai valoroasă și profitabilă companie de stat pe mâna unui politruc UDMR, cu studii dubioase, dar căsătorit cu fiica unui afacerist conexat la PSD, din Buzău Antena 3 a organizat și o așa-zisă consultare națională despre majorarea pensiilor. Un cetățean selectat de acest post a declarat: „Am pensia 2.200 lei. Am 78 de ani. Beneficiez de majorare? Noi nu i-am amăgit când am muncit atâția ani. Eu pe domnul Ciolacu o să îl votez. Eu văd că se zbate pentru noi”.

„Vești importante pentru pensionari”: noile cuvinte-cheie ale propagandei PSD Foto: Captură video
Politică

„Vești importante pentru pensionari”

„Vești importante pentru pensionari”: noile cuvinte-cheie ale propagandei PSD, distribuite copy-paste pe site-urile tip Antena 3. Mesajele sunt scrise astfel încât să pară că majorarea pensiilor este o decizie, un cadou, al premierului Ciolacu personal. Citește și: Medicul șpăgar reținut, azi, la Sibiu are trei vile și două Mercedesuri. Lua șpagă 2-500 de lei și mâncare ca să-și facă datoria de psihiatru Cuvintele-cheie apar și în titlurile altor știr în care, în esență, se induce ideea că guvernul controlat de PSD, dă bani. Cu titluri precum „Românii nu vor mai fi sclavii moderni ai Europei | Programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu pune accent pe patriotismul economic”, site-ul Antenei 3 este cel mai ferm în susținerea sa pentru PSD. „Vești importante pentru pensionari”: noile cuvinte-cheie ale propagandei PSD Cum sunt mediatizate anunțurile făcute de liderii PSD despre pensii și alte ajutoare sociale pe site-urile care susțin acest partid: Știri pe surse, site controlat de soțul unei deputate PSD: „Premierul Ciolacu, vești importante pentru toți pensionarii - Pensiile cresc de la 1 ianuarie, noua lege va fi adoptată anul acesta” Antena 3, post controlat de fostul turnător al Securității Dan Voiculescu: „Câți bani vor primi pensionarii de la 1 ianuarie 2024, după majorarea de 13,5% promisă de Marcel Ciolacu” Antena 3: „Vești bune pentru toți pensionarii din România! Ar putea primi bani în plus la începutul anului” Antena 3: „Cresc pensiile românilor! Marcel Ciolacu a anunțat când se majorează veniturile românilor și câți bani vor primi în plus” Bugetul.ro: „Vești importante pentru milioane de pensionari! Când vor crește pensiile românilor și cu ce procent” Ziarul de Muscel: „Vești importante pentru mii de români! Statul acordă și anul acesta peste 1.300 de lei” - este vorba de ajutorul pentru persoane sărace. Știri Botoșani: „Vești importante pentru vârstnicii din Botoșani: Ce se întâmplă cu pensiile după recalculare” DCNews, site controlat de Bogdan Chirieac: „Premierul Ciolacu, anunțurile zilei de la Guvern. Scad prețurile la pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume şi fructe proaspete” Budăi, favoritul Antenei 3 Mesajul „vești bune pentru pensionari” a apărut și a fost folosit intens în perioada în care fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, era practic abonat la emisiunile Antenei 3: Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze Antena 3: „Marius Budăi, anunţ despre pensii şi salarii: «Veniturile din România sunt încă foarte mici şi avem nevoie de creşteri»” Antena 3: „Un milion de români vor primi mai mulţi bani de la 1 martie 2023. Marius Budăi a anunţat cu cât cresc veniturile oamenilor” Antena 3: „Sute de mii de pensionari își vor primi banii înapoi! Marius Budăi: «Începând cu luna februarie!»” Azi, premierul Ciolacu nu a făcut decât să spună că va respecta legea pensiilor: „România are legi. La anul, conform legii, vom avea o indexare de 13,8%. Este indicele de inflație pe anul trecut”.

Antena 3 și Gâdea trebuie să-i plătească lui Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro Foto: captură video
Politică

Antena 3 Gâdea plătească Liiceanu despăgubiri

Antena 3 și Mihai Gâdea trebuie să-i plătească lui Gabriel Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro, după ce jurnalistul lui Dan Voiculescu a afirmat că filosoful își bătea soția gravidă. Azi, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat o decizie definitvă în acest proces, respingând apelul Antenei 3 și a lui Gâdea la sentința dată în februarie 2022 de Curtea de Apel, arată G4Media. Citește și: Dezastru al propagandei Tudose-Grindeanu: celebrul pod peste Dunăre de la Brăila are fisuri la structura de rezistență. CNAIR refuză să semneze recepția Știrea nu apare pe site-ul Antenei 3, unde apar informații despre Liiceanu sub titluri precum: „Gabriel Liiceanu, dator vândut la Fisc” (21 august 2018) sau „Gabriel Liiceanu, acuzat de trafic de influență” (1 decembrie 2017). Antena 3 și Gâdea trebuie să-i plătească lui Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Antena 3 S.A. şi Gâdea Mihai împotriva deciziei nr. 149 A din 9 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei, reduse conform prevederilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-reclamant. Definitivă”, se arată în minuta instanței, citată de G4Media. Liiceanu a dat în judecată Antena 3 și pe Mihai Gâdea după ce acesta din urmă a afirmat, la Sinteza Zilei: „Când îi văd pe indivizii ăștia că, cu atâta tupeu, se cred… Domnu’ Liiceanu, mie mi-ar fi fost foarte rușine să fiu în locul dumneavoastră pentru relatarea din interviul, cred că din revista Psihologia, a fostei dumneavoastră soții, știți la ce mă refer… S-o bateți în luna a noua… D’asta v-a părăsit, nu? Știu că pot să devin o țintă. Să te înjure ăștia (Pleșu și Liiceanu – n. red.) e ca și cum te-ar înjura Vișinescu”. Emisiunea a avut loc la 16 aprilie 2019. Citește și: Judecătoarea drogată și șpăgară din Suceava boteza, împreună cu amantul ei Cotoară, copiii interlopilor din Rădăuți. Tovarășii iubitului ei, scăpați de arest de judecătoare Iniţial, Tribunalul Bucureşti a stabilit ca pârâţii să plătească 1.000 de euro, daune morale, dar Curtea de Apel le-a ridicat la 20.000 de euro.

Ciolacu o pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European Foto: Facebook
Politică

Ciolacu o pune Grapini lista Parlamentul European

De frica lui Dan Voiculescu, Marcel Ciolacu o va pune pe Maria Grapini pe lista PSD pentru Parlamentul European. Ea este autoarea declarației: „Prin unirea Moldovei cu Muntenia se împlinește visul lui Burebista”. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Și soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda, va rămâne în Parlamentul European (PE), deși mai multe publicații au scris că activitatea sa este inexistentă. Listele PSD la PE vor fi deschise de prietenul lui Ciolacu, fostul premier Mihai Tudose Ciolacu o pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European Potrivit unor surse politice citate de News.ro, cel puțin două locuri eligibile de pe lista PSD vor fi rezervate oamenilor lui Dan Voiculescu. „Unul e rezervat deja pentru Maria Grapini. Pentru al doilea loc se luptă Lavinia Şandru şi o jurnalistă din trustul Intact”, susţin sursele citate. Grapini este autoarea mai multor declarații controversate. „Prin unirea Moldovei cu Muntenia, de fapt se împlinea un vis al românilor de secole, de pe vremea lui Burebista…”, a spus Maria Grapini în ianuarie 2022, la Radio România Actualități. Acum câțiva ani, ea a scris pe Facebook: „Seară bună din Tela Viv”, referindu-se la orașul israelian Tel Aviv. Ea a amuzat întreaga Românie în momentul în care a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj legat de întâlnirea pe care o avusese cu oficialii europeni de la acea vreme. Femeia de afaceri a uitat de diacritice, spațiere și semnele de punctuație, postând următorul mesaj: „Cativa eurodeputati inimosi din Romania,Bulgaria,Ungaria,Polonia,Letitia, discuta cum sa salveze transportul international pentru tarile din est.” Nu este clar ce țară baltică fusese botezată de Grapini „Letitia”. În 2014, ea a scris în declarația de avere că are un tablou de Tonicza. Tonicza lui Grapini Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor „PUSL va primi încă un loc eligibil. Carmen Avram nu mai are susţinere şi ar putea fi înlocuită cu o altă jurnalistă din trustul Intact, însă concurenţa e mare: în cursă a intrat şi Lavinia Şandru”, mai susţin sursele citate de News.ro, din conducerea PSD.

Pesedistă calificată la Antene conduce compania de servicii medicale Foto: Facebook
Politică

Pesedistă calificată Antene compania servicii medicale

O pesedistă calificată ca reporter la Antene, Constantina Anca Bordușanu, conduce compania de servicii medicale a Complexului Energetic Oltenia, MedServMin, structură cu aproape 100 de angajați și 18 cabinete medicale. Complexul Energetic Oltenia este controlat de stat, prin ministerul Economiei, care deține circa 77% din acțiuni. Ministru al Economiei este Radu Oprea, senator PSD. Citește și: DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă Consiliul de administrație al MedServMin este un bidon cu sinecuri pentru clientela PSD, arată presa locală. Pesedistă calificată la Antene conduce compania de servicii medicale Directorul executiv al MedServMin, Anca Bordușanu, este șefa organizației de femei din PSD și a preluat acest post în 2022. Ea a făcut filosofie-jurnalism la Spiru Haret - București și, în paralel, dreptul, la Universitatea Constantin Brâncuși Tg-Jiu. Potrivit CV-ului ei, a absolvit cele două facultăți la un an distanță, 2006 și, respectiv, 2007. Anca Bordușanu Foto: Facebook Din 2005 în 2012 a fost corespondentul local al Antenei 1/Antena 3. În 2014, a intrat în politică, a devenit purtătoare de cuvânt a PSD Gorj, iar cariera ei profesională s-a schimbat radical: a fost angajată la MedServMin, din 2017, a fost administrator public al orașului Tismana și a fost aleasă consilier județean. Declarația ei de avere arată că, în anul fiscal 2022, Bordușanu beneficia de mai multe sinecuri, pe lângă pozițiile de conducere de la MedServMin și locul de consilier județean PSD: consilier juridic la PSD făcea parte din Autoritatea teritorială de ordine publică (ATOP) Gorj În total, ea a câștigat circa 10.000 de lei pe lună, din diferite slujbe la stat. Familia Bordușanu are un VW Tiguan și un BMW seria 3, o casă de 223 mp și un apartament - ambele în Târgu Jiu, un apartament de 34 mp în București și mai multe terenuri agricole și în intravilan. PSD controlează CA-ul MedServMin Presa locală a relatat, ieri, despre cum și-a plasat PSD clientela în consiliul de administrație al MedServ. „Din noul Consiliu de Administrație fac parte, printre alții, doi membri ai PSD Gorj, mai exact Ioana Talău, fosta șefă a Casei Județene de Pensii Gorj și medicul Constantin Mădălin Dinu, șeful Secției Urologie a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu. Acționarii le-au mărit, recent, noilor administratori limita maximă a indemnizației la 14.462 de lei/lună, așa că era de așteptat ca locurile să fie ocupate preferențial”, scria Gorj Express. Citește și: DOCUMENT CONFIDENȚIAL Șocant: Magistrații au jupuit statul de un miliard de euro, dându-l în judecată și apoi câștigând. Pretențiile câștigate, încă neachitate: alte 3,2 miliarde euro Selecția administratorilor a fost făcută de Directoratul Complexului Energetic Oltenia.

Robert Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane în postul lui Dan Voiculescu Foto: Captură video
Eveniment

Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane

Primarul Robert Negoiță este prezentat ca un adevărat erou la Antena 3, după ce primăria Sector 3 a pompat milioane de lei în postul controlat de Dan Voiculescu. În plus, toate atacurile sale la adresa lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, sunt intens mediatizate. Actualul edil-șef al Bucureștiului este atacat constant, el fiind mediatizat în știri cu titluri precum: „Sondaj dezastruos pentru Nicuşor Dan” sau „Nicușor Dan a fost certat de un bucureștean supărat: «Să ne dea apă caldă»”. Citește și: O fostă casieră de la Autobaza București, cu facultate făcută după 30 de ani, plasată de Grindeanu să conducă un spital cu 318 paturi. Managerul spitalului are un salariu consistent Primăria Sectorului 3 își cumpără cel puțin din 2019 spațiu de promovare la Antena 3. Doar în acest an, G4Media a prezentat un acord de un milion de lei, între primăria lui Negoiță și postul lui Dan Voiculescu, încheiat printr-un intermediar. În 2022, presa a descoperit un contract de „peste” 350.000 de lei. În 2019 și 2020, Antena 3 a beneficiat de 2,1 milioane de lei - arăta Buletin de București. Robert Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane în postul lui Dan Voiculescu Iată cum arată propaganda pro-Negoiță și anti-Nicușor Dan, reflectată în titlurile de pe site-urile posturilor contrlate de Dan Voiculescu: „Ce smulge Nicuşor Dan, Robert Negoiţă replantează a doua zi. Primarul Sectorului 3 are planuri mari: «Vă invit să gustaţi fructe de kumquat»” - ObservatorNews. „Elevii de top din Sectorul 3 au fost premiați pentru rezultatele excelente” - Antena 3 „Primarul Robert Negoiță, apel către primarul Capitalei Nicușor Dan: «Să se trezească și să acționeze!»” - Antena 3 „Premieră în București: Blocurile din Sectorul 3 vor avea panouri fotovoltaice și pompe de căldură” știre difuzată de două ori, la 16 decembrie 2022 și la 30 ianuarie 2023, la Antena 3, fără a fi marcată ca fiind publicitară. „Grădiniţă nouă, inaugurată în Sectorul 3 din Bucureşti” - știre difuzată de două ori în vara lui 2022, fără a fi marcată ca publicitate. În iunie 2022, Antena 3 anunța: „Robert Negoiţă anunţă ce grădiniţe de vară vor fi deschise în sectorul 3”. „Terenuri de sport gratuite, amenajate în sectorul 3 al Capitalei. Robert Negoiţă: «Ne gândim la un sistem informatic pentru programare»” - Antena 3, iulie 2022. Pe site-ul Antenei 3 nu apare, în 2023, nici o știre privind numeroasele probleme penale ale lui Robert Negoiță. Nici acuzațiile privind uciderea din culpă - după ce doi muncitori care lucrau la un șantier deschis ilegal de o firmă a primăriei au murit, striviți sub un val de pământ - nu apar pe site-ul acestui post, asociat CNN.

Primarul Negoiță, prietenul lui Ciolacu, împarte milioane de euro către propagandă Foto: Facebook
Eveniment

Primarul Negoiță împarte milioane euro propagandă

Prietenul lui Mrcel Ciolacu, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, împarte milioane de euro, din banii primăriei, către propagandă, arată site-ul G4Media. Printre beneficarii acestei mite mascate se află Antena 3, RTV - postul lui Sebastian Ghiță, Adevărul și Gold FM, post controlat din 2020 de Cozmin Gușă, cunoscut pentru teoriile sale conspiraționiste și susținerea pentru agresiunea rusă. La deschiderea anului școlar, premierul Ciolacu s-a afișat alături de controversatul primar Negoiță, cu multiple dosare penale Foto: Facebook Citește și: Bugetarii cu salarii și averi uriașe care l-au îndemnat pe Ciolacu să atace sectorul privat: familia Socol, finanțiștii favoriți ai lui Dragnea, câștigă 12.000 de euro pe lună, de la stat „Deci eu cred că e, agresiunea asta împotriva Rusiei, că despre asta-i vorba, chiar dacă Rusia a fost cea care a atacat prima în Ucraina, da’ a fost atacat pentru c-a fost evident provocată (...) S-a mers până la frontiere şi urmau să instaleze şi arme atomice în Ucraina, cum au instalat în România şi-n Polonia deja, există deja instalate”, spunea Cozmin Gușă la 30 ianuarie 2023, la Gold FM, potrivit Pagina de Media, care menționează că emsiunea a fost sancționată de CNA. Gușă, deputatul PSD Tudorache și Paul Stănescu, secretarul general al PSD, în 2019 Primarul Negoiță împarte milioane de euro către propagandă Acum, primarul Robert Negoiță dă postului la care Gușă își difuzează teoriile aproape 7.000 de euro din banii contribuabililor Sectorului 3. Banii de propagandă plătiți de Sectorul 3 se distribuie prin intermediul unei firme intermediare, Algorithm Construcții S3 SRL. Însă G4Media scrie că Algorithm a cerut oferte pentru a încheia șapte contracte în valoare de aproape 4 milioane de lei, valabile pe acest an. Acordul-cadru cu Algorithm este în valoare de aproape 30 de milioane de lei, inclusiv TVA, pentru ”servicii de promovare instituțională”. Durata contractului: până pe 31 decembrie 2027. „Aceste oferte arată că televiziunile trebuiau să se încadreze într-un buget de câte 1 milion de lei, fără TVA, Trustul Gândul – 600.000 de lei, fără TVA, Puterea (Saray Paper SRL) și Adevărul (Graffiti Red SRL) – câte 100.000 de lei plus TVA, iar Gold FM (Angus Resources SRL, oferta conține și site-ul de știri solidnews.ro) – 33.350 lei fără TVA”, mai arată G4Media. Citește aici tot articolul din G4Media: EXCLUSIV Primăria Sectorului 3 a atribuit fără licitație un contract de 6 milioane de euro pentru propagandă / Banii sunt împărțiți de o firmă subordonată, înființată să administreze o hală / Ce publicații și televiziuni s-au abonat la banii lui Robert Negoiță Banii sectorului curg către presa mogulilor Nu este prima oară când Robert Negoiță cheltuie sume uriașe din banii sectorului pentru a plăti propaganda. „În 2019 și 2020, 12 milioane de lei din bugetul public al sectorului 3 au ajuns la mai multe trusturi de presă din România, pentru promovarea a patru campanii locale. Digi24, Digi Sport, Antena 3 și România TV au primit cele mai mari sume, toate de ordinul milioanelor de lei. Pe lângă asta, Robert Negoiță a investit sute de mii de lei în radio, online, dar și în presa scrisă. Facturile au fost ținute secret până recent”, arăta Buletin de București în iulie 2021. La finalul lui 2021, Primăria Sectorului 3 a semnat zece contracte în valoare totală de peste 1.6 milioane de lei prin care a cumpărat publicitate în presă. „Televiziuni precum Digi24, Antena3, Realitatea, România TV sau B1TV au primit sute de mii de lei de la Robert Negoiță pentru a difuza spoturi video despre activitatea edilului”, scria tot Buletin de București. În iunie 2023, ANI l-a reclamat la DNA pe primarul sectorului 3, Robert Negoiță. Agenția îl acuză de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și de fals în declarații. Societăți administrate de Primărie ar fi avut afaceri cu o firmă deținută de familia lui Negoiță. Primarul Sectorului 3 avea deja trei dosare penale.

AUR și USR cresc, PSD - scade. UDMR, la 5% Foto: Inquam/ George Călin
Politică

AUR și USR cresc, PSD - scade

AUR și USR cresc, PSD - scade ușor, iar PNL rămâne la aceeași intenție de vot, arată un sondaj prezentat de Antena 3 și care ar fi fost comandat de „conducerea PNL”. Postul nu precizează cine a făcut sondajul și dacă interviurile au fost realizate față în față sau prin metoda CATI. Datele au fost culese în perioada 4-10 septembrie de la 1.032 respondenți. Citește și: Primarul Cherecheș din Baia Mare, disperat: internat la urgențe ca să amâne procesul, dar judecătorii nu-l cred. Miracolul fișei medicale care a ajuns de la Baia-Mare la Cluj în timp record La 1 septembrie, un sondaj INSOMAR susținea că AUR este pe primul loc în opțiuniel electorale ale alegătorilor, cu o intenție de vot de 27%, în timp ce pentru PSD ar vota doar 25%. AUR și USR cresc, PSD - scade Potrivit datelor prezentate de Antena 3, AUR are o intenție de vot de 20% - procent care apare constant, în mai multe sondaje - dar USR ar fi ajuns la 14%, cu circa 2% în plus față de datele din alte sondaje. În iulie, de exemplu, și CURS și INSCOP arătau că intenția de vot pentru USR era de 12%. În ambele sondaje, AUR era la 20%. PSD ar fi scăzut de la 31% la 30%, în timp ce PNL a rămas la o intenție de vot de 20%, afirmă Antena 3. Însă, în iulie CURS și INSCOP arătau că intenția de vot pentru liberali era de 18%. Pentru UDMR ar vota 5% dintre cei chestionați. La începutul lunii septembrie, un sondaj CURS - firmă controlată de soțul unei deputate PSD - arăta că PSD a rămas la aceeași intenție de vot ca în mai 2023 – 32% – ba chiar ar fi crescut cu 1% față de iulie, când intenția de vot era de doar 31%. PNL și AUR erau la egalitate, cu 19%, iar USR se clasa pe locul al treilea, cu 12%. Acel sondajul CURS fusese realizat în perioada 24-31 august, prin metoda față în față, la domiciliul respondenților și chestionase 1067 de persoane. Citește și: Mama lui Vlad Pascu, către fiul ei, în arest: Eu vreau să-ți fac dosar medical, să te trimită pe aici, pe Rahova. Este centru de tratare de dependențe În ianuarie 2023, PSD era la 36% - potrivit CURS - iar PNL la 22%.

Firea prezintă noi conspirații anti-PSD Foto: Captură video
Politică

Firea prezintă noi conspirații anti-PSD

După Teoria Sârmei, Gabriela Firea prezintă noi conspirații anti-PSD: gravida de la Urziceni a născut pe trotuar ca să încurce guvernarea Ciolacu, iar drama de la Botoșani se putea muta cu 2-3 luni înainte, când premierul era de la PNL. Citește și: Salarii imense pentru medicii de la Brașov care se plâng că nu sunt plătiți suficient pentru gărzi și își dau demisiile în bloc Firea prezintă noi conspirații anti-PSD „În politica mare, după opinia mea, nu prea e loc de coincidențe", a spus Firea, la Antena 3 CNN. Ea s-a referit la scandalul azilelor groazei (în care a fost direct implicată), tragedia de la 2 Mai, scandalul de la Maternitatea Botoşani, exploziile de la Crevedia şi, mai nou, drone ruseşti căzute în România. „În politica mare, după opinia mea, nu prea e loc de coincidențe. Din păcate spun acest lucru. Şi chiar dacă au fost evenimente nefericite şi neprevăzutul joacă un rol foarte important, cu toţii ne punem această întrebare - dacă parte dintre aceste evenimente nu ar fi putut fi rezolvate anterior schimbării care a avut loc la Palatul Victoria (...) Sunt convinsă că istoria nu foarte îndepărtată din punct de vedere politic ne va arăta informaţii relevante", a spus Firea. „Dar întotdeauna s-a întâmplat ceva, de undeva care să îngreuneze activitatea guvernamentală", a mai spus ea. Însă propria teorie conspiraționistă, despre o bucată de sârmă care ar fi ajuns în colonul ei cu ajutorul unei „mâini criminale”, n-a fost lămurită niciodată. Teoria Sârmei Firea, a vorbit, în mai 2019, la Antena 3, despre sârma de 4 centimetri pe care medicii i-ar fi găsit-o în colon. Firea nu a exclus existența unei mâini criminale, asupra acestui lucru insistând în timpul emisiunii și Gabriela Firea, și realizatorul Mihai Gâdea. „Poate că vom rămâne cu această întrebare: dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală (...) Nu aș fi mâncat cu înghițituri atât de mari încât să nu simt un aliaj. E posibil să fi fost redus la o mărime mai mică încât să fi putut fi introdus într-o prăjitură sau ceva de genul acesta și să nu se simtă în momentul înghițirii”, a teoretizat ea.

Antena 3, „interviu eveniment” cu Tristan Tate, suspectat de viol Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Antena 3, „interviu eveniment” cu Tristan Tate, suspectat de viol

La nici două săptămâni după materialul propagandistic cu Andrew Tate, Antena 3 mai face un „interviu eveniment” cu fratele britanicului, Tristan, și el suspectat de viol și trafic de ființe umane. Interviul, care va fi difuzat azi, este anunțat pe site-ul Antenei 3. La 18 august, Antena 3 l-a spălat pe penalul britanic Andrew Tate într-un lung interviu în care moderatoarea Sabina Iosub l-a deranjat rar cu întrebări timide. Antena 3, „interviu eveniment” cu Tristan Tate, suspectat de viol Azi, site-ul acestui post anunță: „Într-un interviu eveniment, care va fi difuzat pe parcursul întregii zile de astăzi la Antena 3 CNN, Tristan Tate a declarat că nu s-a simțit niciodată în pericol în România, pentru că țara noastră este, spune el, un loc «incredibil de sigur»”. Citește și: EXCLUSIV În timp ce inspectorii ANAF au plan de încasări de la contribuabilii onești, recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura spre 1.000 de ani Pe site se arată doar că Tristan Tate este acuzat de DIICOT de „trafic de persoane”. În realitate, la 20 iunie 2023, frații Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată pentru viol, trafic de persoane și formarea unui grup de crimă organizată pentru a exploata sexual femei. „Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter”, arăta DIICOT. Frații Tate se laudă cât bine au făcut imaginii României Însă, în pofida acestor acuzații, Antena 3 prezintă acum un interviu idilic cu Tristan Tate în care acesta vorbește despre cât de frumoasă e Europa și România: „Simt că în Europa de Vest devine din ce în ce mai rău, în timp ce România devine din ce în ce mai bună”. Citește și: Antena 3 îl spală pe penalul britanic Andrew Tate: „Sunt sărac… Nu beau, nu joc la pariuri, nu iau droguri”. Tate se laudă că a făcut imagine bună pentru România Interviul precedent, cu Andrew Tate, realizat de Sabina Iosub, a fost în aceeași direcție, acesta lăudându-se că a crescut reputația bună a României: „ Da, iubesc România. Sunt aici de șapte ani. Mi-am făcut un cămin aici. Fratele meu are copii care sunt români. Eu am un copil care este român. Eu nu plec de aici. Și este păcat că reputația internațională a României, pentru care eu și fratele meu am făcut atât de mult bine, pentru că nu a avut cea mai fantastică reputație înainte de noi”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră