sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 12 mai 2024

Rafila a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3. Pe vremea lui Ceaușescu nu se găseau alimente esențiale, dar Rafila este fiul unui ofițer de Securitate

Rafila a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3 Foto: Captură video
Rafila a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3 Foto: Captură video

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a gătit sufleu de broccoli, „rețeta copilăriei sale”, la Antena 3, la emisiunea „Gătit la costum”, realizată de Ștefan Lungu. Pe pagina de Facebook a ministerului Sănătății, emisiunea a fost transmisă în direct.

Citește și: DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii

Pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu, când Rafila era copil, în România nu se găseau alimente esențiale, iar broccoli era inexistent în aprozare, dar Rafila este fiul unui ofițer de Securitate, așa că probabil nu s-a confruntat cu problemele majorității populației.

Realizatorul emisiunii, Ștefan Lungu, a fost condamnat la 18 luni de pușcărie în dosarul Gala Bute, dosar finalizat cu condamnarea Elenei Udrea la șase luni de închisoare.

Rafila a gătit sufleu de broccoli la Antena 3

Rețeta folosită de ministrul Sănătății presupunea folosirea untului, un alt produs aproape imposibil de procurat mai ales în ultimii ani ai regimului comunist.

Rafila s-a lăudat că le gătește colegilor de la birou și a spus că-i place bucătăria italiană și franțuzească.

Alocația de hrană pentru bolnavii din spitale este de 22 de lei pe zi, dar, în condițiile în care prețurile la alimente au explodat, suma este complet insuficientă.

„Pacienţii se plâng de mâncarea pe care o primesc în spitale, asta deşi anul trecut s-a dublat alocaţia de hrană. Doar că cei 22 de lei din care ar trebui alcătuit meniul zilnic pentru un bolnav sunt aproape nimic în condiţiile scumpirilor din ultimul an. Iar în timp ce pacienţii plimbă furculiţa a gol, iar spitalele se plâng că dau tot mai mulţi bani pe alimentele de bază, ministrul Sănătăţii spune că nu are suficienţi oameni să controleze toate spitalele, dar că va încerca să găsească soluţii să mărească alocaţia de hrană”, arăta chiar postul Antena 1, în ianuarie 2023.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră