sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 18 aprilie 2024

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar: acesta a câștigat, în medie, în anul fiscal 2023, circa 31.000 de lei pe lună, net.

Însă Ciuvică nu declară nici un cont în bancă peste 5.000 de euro - deși media veniturilor lunare sare de 6.000 de euro - nici un plasament financiar, nici o casă, nici o mașină.

Citește și: Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto

Atacuri vulgare la adresa celor care l-au deranjat pe Dan Voiculescu

Ciuvică, fost membru al PNȚCD și șef de cabinet al președintelui Emil Constantinescu, este acum invitat periodic al Antenei 3. Aici el s-a făcut remarcat prin ferocitatea cu care l-a apărat pe patronul, de facto, al postului.

„Trebuie să fii mult prea bou ca să-l ataci pe Voiculescu”, a afirmat Ciuvică, în 2019, în timpul unei emisiuni a Antenei 3. El i s-a adresat astfel unui deputat PNL care a amintit că Dan Voiculescu a fost turnător la securitate.

În 2014, el i-a spus unui invitat: „Mercenară-i mă-ta, mă-ta-i mercenară, nu io!”.

În decembrie 2019, Podul a prezentat fotografii cu Mugur Ciuvică petrecând la ziua lui Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, alături de Ionel Arsene, acum fugar în Italia, și Nicolae Bădălău, cercetat penal pentru trafic de influență.

Foto: Podul

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3

Ce surse de venit a avut Mugur Ciuvică în anul fiscal 2023:

  • 270.000 de lei - drepturi de autor de la Grupul de Investigații Politice, un ONG. Pe pagina de internet a GIP se poate constata că „investigațiile” îi țintesc pe cei care-l deranjează pe Dan Voiculescu. De exemplu, sunt mai multe dezvăluiri despre fostul președinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, acum parlamentar PNL. Daniel Constantin și Dan Voiculescu ar avea o dispută legată de o datorie a parlamentarului către patronul, de facto, al Antenei 3. Ciuvică semnează și un articol în care susține că bilanțul lui Nicușor Dan, la primăria Capitalei, este zero.
  • 23.319 lei - salariu de la Cert Media SRL. Cu doi angajați în 2023, firma a avut o cifră de afaceri de 450.000 de lei și un profit de 101.000 lei în 2023
  • 80.500 de lei - dividende de la Acta Traduceri SRL. Însă, în 2023, firma a avut un angajat și profit sub 47.424 de lei.

Mugur Ciuvică este acum candidat PUSL, formațiunea lui Piedone și Dan Voiculescu, la Parlamentul European. Informațiile apar în declarația de avere depusă de acesta la Biroul Electoral Central.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră