Firmele cuplului Andra - Măruță, datorii enorme, de 15,8 milioane de lei. În 2023, cei doi au lichidat o firmă și au deschis alta după o lună

Firmele cuplului Andra - Măruță, datorii enorme. Soții Andra și Cătălin Măruță au împreună patru firme extrem de profitabile. În același timp, firmele aveau datorii uriașe la finalul anului fiscal 2022.
Firmele cuplului Andra - Măruță, datorii enorme
Plan B Music SRL, în care Cătălin Măruță deține 20% din părțile sociale și Andra, 80%, avea la finalul lui 2022 și datorii de 3,1 milioane de lei.
Ocean Music SRL, la care Măruță are 80% din părțile sociale și Andra, 20%, avea datorii la sfârșitul lui 2022 de 4,8 milioane de lei.
În Studio 78 SRL, Măruță are 90% din părțile sociale, Andra – 10%. Datoriile firmei: peste 3,4 milioane de lei.
La Andra Records SRL, soții Măruță își împart în mod egal părțile sociale. În 2022, firmea avea datorii de 4,5 milioane de lei.
În total, cele patru firme cumulau datorii de 15,8 milioane de lei la finalul lui 2022.
În aprilie 2023, Andra și Măruță au decis să-și lichideze o firmă pe care o dețineau împreună, Sunny Music SRL. La o lună distanță, în mai 2023, cei doi au deschis firma Avocado Music SRL.