Cine conduce ASF, instituția care trebuia să prevină dezastrul Euroins: Nicu Marcu, a absolvit facultatea la 29 de ani, ex-contabil la Ocolul Calafat. Trei ani în Parlament, a vorbit o dată

Cine conduce ASF, instituția care trebuia să prevină dezastrul Euroins, mai ales după prăbușirea spectaculoasă a unui alt asigurator City Insurance: Nicu Marcu, personaj care a absolvit Facultatea de Economie la Craiova la 29 de ani. Nu se știe ce a făcut de la 18 ani, când ar fi absolvit liceul - nu se știe ce liceu, informația nu apare in multiplele biografii publice - și 24 de ani, când a intrat la facultate.
La conducerea ASF a ajuns cu susținerea politică a PSD.
Nicu Marcu, președintele ASF, a încasat din această funcție un salariu de 748.324 lei în anul 2021, în creștere față de 391.563 cât încasase în anul 2020, potrivit declarației de avere.
Nicu Marcu a absolvit facultatea la 29 de ani
După facultate, ani întregi a fost contabil de ocol silvic, la Calafat, printre altele.
Din 2003, cariera sa a explodat: a fost director economic al Romsilva, în guvernarea Năstase, iar în guvernarea Tăriceanu a ajuns, din august 2007 în aprilie 2009 (când Boc ajunsese premier) secretar general al ANAF. Potrivit unui CV publicat de Ziarul Financiar, din 2004 în 2007 a fost „Consilier Tehnico-Economic, Compania Naţională Loteria Română, 2006 – 2007”.
În 2012, Marcu a fost ales deputat, pe listele PNL/ USL. A luat cuvântul o singură dată, la depunerea jurământului. În 2014, când Klaus Iohannis a fost ales președinte, părăsit PNL și a ajuns în grupul conservator, controlat politic de Dan Voiculescu. În 2015, cu susținerea ALDE - formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu - a ajuns la Curtea de Conturi.
Marcu a fost coordonator de doctorat, la Școala Doctorală a Academiei Române. Biografia sa de pe site-ul Camerei Deputaților consemnează faptul că este “Membru în Comitetul consultativ al Revistei Metalurgia International“ sau “Membru în Comitetul de Redacție pentru ”Revista Tinerilor Economisti (The Young Economists Journal)”, Craiova“.