/

Doi ani de la incendiul de la „Matei Balș”, fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Nici un vinovat pentru 21 de morți, unii arși de vii

Doi ani de la incendiul de la Balș, fieful lui Cercel și Rafila
Doi ani de la incendiul de la Balș, fieful lui Cercel și Rafila (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Se împlinesc, azi doi ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș, fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Până acum, statul român nu a identificat nici un vinovat pentru 20-21 de morți (datele diferă, nu există un comunicat oficial), unii arși de vii, nimeni n-a fost trimis în judecată.

Doi ani de la incendiul de la Balș, fieful lui Cercel și Rafila

Senatorul PSD Adrian Streinu Cercel a condus peste 20 de ani acest spital, părăsind postul cu câteva săptămâni înainte de producerea incendiului, întrucât fusese ales senator PSD. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila era angajat la acest institut.

După incendiu, care ar fi cauzat moartea a 20 sau 21 persoane, din care patru chiar pe 29 ianuarie 2020, iar celelalte în zilele următoare, au fost declanșate două anchete: una a parchetului general, iar alta DNA, după o sesizare a Corpului de Control a Guvernului. Premier era, la acel moment, Florin Cîțu.

Buletin de București a solicitat, pe 4 ianuarie 2023, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și DNA informații privind stadiul anchetelor în dosarul Institutului Matei Balș. „A răspuns doar DNA care a informat că s-a dispus clasarea achetei cu privire la suspiciune infracțiunii de abuz în serviciu și declinarea cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul București”, scrie Buletin de București.

Ce spunea Florin Cîțu la 10 martie 2021: „O sesizare, da, se face către Direcţia Naţională Anticorupţie şi este vorba de: asigurarea serviciilor în domeniul intervenţiilor în situaţii de urgenţă cu o firmă ce nu era avizată de IGSU şi nu era organizată pentru a putea asigura cerinţele obligatorii într-o unitate spitalicească cu un număr de 640 de paturi”.

Chiar Antena 3 scria, în februarie 2020: „Firma care trebuia să apere de incendii Institutul Matei Balş din Capitală este o societate cu un singur acţionar, care are sediul într-o casă din oraşul Pantelimon (…) Firma Midan Fire Exit SRL, care a încasat în ultimii doi ani 286.000 de lei de la Institutul Matei Balş pentru servicii de pompieri, are sediul într-o căsuţă modestă din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov”.

Contractul a fost atribuit fără licitație.

Presa arată corupția de la spital

„În ultimii trei ani, 20 de milioane de lei au fost atribuiți direct unor firme fără angajați sau fără experiență.

Mai mult, Institutul Balș a făcut afaceri de zeci de mii de euro și cu Hospital Technical Solutions, aceeași firmă care i-ar fi oferit mită fostului ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea.

În plus, în urma incendiului care a avut loc vineri dimineață am aflat că societatea care a primit 55 de mii de EURO pentru a se ocupa de prevenția și stingerea incendiilor, Midan Fire Exit, nu are nici un angajat și zero experiență”, arăta Starea Presei.

La un an de la incendiu, Parchetul General a comunicat, pentru DeFapt.ro, că ancheta se desfășoară in rem, adică nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care transmis că se desfășoară cercetări in rem „sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă care a avut drept urmare un dezastru”. DNA nu a comunicat dacă are vreun dosar deschis în acest caz. Pe scurt, nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare sau trimisă în judecată.

Nu se știe clar nici până astăzi câți dintre pacienții decedați au murit din cauza bolii și câți din cauza incendiului, în afară de cei trei găsiți carbonizați.

Mogulii spitalului, Rafila și Cercel

Înainte de a fi parlamentar PSD și ministru, Alexandru Rafila era angajat la Matei Balș și câștiga aproape 19.000 de lei pe lună, doar de aici. Adrian Streinu Cercel, acum senator PSD, lua și el aceeași sumă.

Citește și: Fritz prevestește finalul carierei politice a lui Cioloș: „Dacă eşti deja la al treilea sau al patrulea proiect politic, cine te mai ia în serios?”

În anul 2015, Agenția Națională pentru Integritate (ANI) l-a acuzat pe Streinu-Cercel că a fost incompatibil între 2008 și 2012, pentru că a fost simultan manager la Institutul Balș și președinte al Senatului Universității Carol Davila. De asemenea, ANI l-a declarat incompatibil și pentru că între 2010-2012 a fost în același timp manager la Balș și secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online
14:51Baronul PSD Ionel Arsene, zis „Șosetuță”, nu vrea să facă pușcărie în România fiindcă este „timid” și „sensibil”. Avocații săi blochează extrădarea pe motiv că a ajuns să evite „petrecerile și dansul”
13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”
20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro