/

BREAKING Udrea, prinsă în Bulgaria

Udrea, prinsă în Bulgaria Foto: Facebook Elena Udrea

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, a anunțat IGPR. Ea ar fi fost reținută la Kulata, aproape de granița cu Grecia. Fostul demnitar ar fi fugit din țară cu puțin timp înainte de a fi condamnat la șase ani de închisoare.

Udrea, prinsă în Bulgaria

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.

În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, au precizat autoritățile prin intermediul unui comunicat.

Ea se afla cu un bărbat în mașină în momentul reținerii sale în Bulgaria.

Fost ministru, Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Poliția de frontieră explică de ce nu a oprit-o

Poliția de Frontieră confirmă că Elena Udrea a plecat din țară înainte ca judecătorii să dea sentința definitivă în dosarul Gala Bute.

“Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera informează următoarele:
Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente.

Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă  o persoană, cetăţean român,  se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile  prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei”, a precizat Poliția de Frontieră.

Citește și: Udrea a părăsit România joi dimineață, pe la Giurgiu, cu câteva ore înaintea condamnării

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”