/

Boloş: „Pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi este extrem de importantă”

Pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi este importanta, spune ministrul Marcel Bolos

„Pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi este extrem de importantă”, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la  RESS – Renewable Energy School of Skills la Constanța.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, în cadrul RESS sunt predate cursuri pentru calificarea şi recalificarea adulţilor, dedicate tehnicienilor care lucrează în industria energiei regenerabile, în special energia eoliană şi energia solară fotovoltaică.

Pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi este importantă

„Pregătirea de specialişti în domeniul energiei verzi şi în cel al noilor tehnologii este extrem de importantă pentru angajatori, pentru dezvoltarea economică a României, dar în primul rând pentru oameni. Fonduri europene au sprijinit dezvoltarea românilor şi continuăm această abordare strategică şi în exerciţiul financiar multianual 2021-2027. Concret, prin Programul Educaţie şi Ocupare investim 4,34 miliarde de euro în educaţie, formare şi calificare, sprijinirea tinerilor, persoanelor inactive, şomerilor de lungă durată şi categoriilor vulnerabile pe piaţa muncii.

Acest Program va asigura sprijin pentru aproximativ un milion de români pentru a deveni activi pe piaţa muncii, fiind pregătiţi şi în meseriile căutate pe piaţa muncii precum cele din domeniul energiei regenerabile, dar şi pentru alte domenii în care avansul tehnologic va duce la nevoia de specialişti”, a punctat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

În exerciţiul financiar 2021-2027, Programul Educaţie şi Ocupare (PEO) dispune de o alocare în valoare de 4,34 miliarde euro şi va continua finanţarea acţiunilor asumate de către România în domeniul resurselor umane.

Citește și: Dezmăț de Paște în instituțiile publice: ASF își premiază eșecul Euroins cu vinuri franțuzești, ciocolată, foie gras. BNR cumpără pește proaspăt și icre negre de 850.000 euro pentru angajați

Programul stabileşte priorităţile de investiţii finanţate din Fondul Social European+, pentru implementarea Strategiei naţionale pentru ocuparea forţei de muncă 2021-2027 şi a Strategiei România Educată.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”