/

Averea uriașă a unei obscure deputate PSD: cu doi angajați a făcut profit de două milioane de lei, rata profitabilității – 63%. Deputata este „mama copilului” președintelui CJ Tulcea

Averea uriașă a unei obscure deputate PSD, Mirela Furtună Foto: Facebook

Averea uriașă a unei obscure și controversate deputate PSD din Tulcea, Mirela Furtună: cu doar doi angajați a făcut un profit de două milioane de lei la una din firmele ei, rata profitabilității fiind de 66%. Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Tedorescu (PSD), o definește pe Furtună ca fiind „mama copilului meu”.

Citește și: Instituția inutilă care a ratat finanțări PNRR de 740 milioane euro pentru spitale: condusă de un pesedist, zeci de angajați care primesc sporuri uriașe, inclusiv pentru că nu atrag fonduri UE

Horia Teodorescu este născut în 1958, Mirela Furtună, în 1980. Furtună a fost consilieră la cabinetul său, când Teodorescu era președintele CJ Tulcea.

Horia Teodorescu, președinte PSD al CJ Tulcea

Averea uriașă a unei obscure deputate PSD

Declarația de avere a lui Furtună arată că, în anul fiscal 2022 a încasat dividende de 1,67 milioane de lei de la Delta Genetics SRL. Potrivit datelor de pe listafirme.ro, firma nu a avut activitate din 2012 în 2020. În 2021, când Furtună era deputat PSD, înflorește brusc: cu doar doi angajați are o cifră de afaceri de 4,5 milioane de lei și un profit de 2,7 milioane de lei, adică atinge o uriașă rată de profitabilitate, de 60%. În 2022, tot cu doi angajați, are o cifră de afaceri de 3,1 milioane de lei și un profit de peste 1,9 milioande lei, adică are o rată de profitabilitate de circa 63%.

În declarația de interese a deputatei Furtună este declarat un contract cu statul, respectiv Direcția de Sănătate Publică Tulcea, a acestei firme, în valoare de 204.000 lei în 2022 și 548.000 lei în 2021. Furtună mai este acționară la o firmă, SC Lucas Medical Center, care a avut contracte cu CNAS Tulcea în valoare totatlă de peste 1,2 milioane de lei. Ca și Delta Genetics, și această firmă a înflorit din 2020. Cu cinci angajați, a avut, în 2022, o cifră de afaceri de 2,2 milioane de lei și un profit de 1,372 milioan lei, adică circa 60% rată de profitabilitate.

Antena 3 scria în octombrie 2020 că Furtună, „mama copilului” baronului PSD de Tulcea Horia Teodorescu a făcut o avere impresionantă dintr-un simplu salariu de bugetar, cu care întreținea și un copil – în declarația de avere nu figurează o pensie alimentară.

„Prosperitatea deputatului Mirela Furtună pare să meargă mână în mână cu funcţiile înalte. Cu indemnizaţia de parlamentar drept singura sursă de venit indicată, ea a agonisit 3 terenuri în Tulcea, unul în Bucureşti, 2 apartamente şi o casă”, arăta Antena 3. Postul controlat de Dan Voiculescu nu menționează și faptul că, în 2018, și-a cumpărat un Land Rover.

Mirela Furtună, alături de Ciolacu Foto: Facebook

„Dacă acum mulți ani când eram mică, le ziceam tuturor…”

În ianuarie 2015, Agenția Națională de Integritate anunța: „Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui FURTUNĂ MIRELA, consilier al Președintelui Consiliului Județean Tulcea, întrucât, în luna ianuarie 2013, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și administrator a încheiat un contract de lucrări, în valoare de 76.960,48 Lei, cu Consiliul Județean Tulcea (…)

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază”. Însă ANI nu a comunicar cum s-a încheiat evaluarea.

Foto: captură video

Mirela Furtună scrie în CV-ul ei că ar fi absolvit, la 27 de ani, facultatea de istorie a Universității Ovidius din Constanța.

Citește și: Puștiul „Maru”, dealer-ul șoferului drogat ucigaș Vlad Pascu, își amenința și bătea tatăl, a fost încătușat repetat de polițiști și prins cu droguri și arme albe, inclusiv o sabie

În 2016, PressOne a intrat în posesia documentului în care Mirela Furtună povestea cum își dorea „de mică” să ajungă în Parlament:

„Dacă acum mulți ani când eram mică, le ziceam tuturor că voi ajunge într-o zi în Parlamentul României (în condițiile în care era foarte greu în locul în care m-am născut, respectiv Tulcea, un oraș izolat și cu puține șanse de a accede), acum când am ajuns (ocupând funcția de consilier parlamentar), vreau mai mult și mi-aș dori să schimb Parlamentul României cu cel European”, povestea Furtună.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

15 Comments

  1. Ti se face scirba de un asemenea stat. Un stat format dintotdeauna felul de scursuri ale societății.
    Vezi gen Buzatu ,Dan Voiculescu și alte câteva mii……

  2. Gen FIREA, PRIMA CALITATE CA SAINTRI INPSD ESTE MINCIUNA SI HOTIA. NU SARITI, FACETI UN PROCENTAJ CORECT SI O SA VA CONVINGETI. PRIMUL HOT STIUT DE NOI, DAN VOICULESCU. START LA FURAT.

  3. Nu suntem departe de Coreea de Nord. Avem și noi neamuri ale tătucilor de tot felul puși la butoane. Proști nu sunt ei că e natura omului să fie porc dacă i se permite. Prostia e a mămăligii care doar pufnește și nu explodează.

  4. D.N.A -ul ,ANI sau alte structuri de control ce fac ?!?!? ….sau e protejata cuiva de sus,de guvern sau de serviciile secrete…hai sa fim seriosi.
    Asta sunt politrucii care ne promit din 4 in 4 ani cat in luna si in stele pt un post cald sau mai bine zis fierbinte si bine platit cu orizonturi largi de femeie descurcareata.
    Concluzia : Coruptii din toate sectoarele politice si coruptia politica la nivel guvernamental nu are frontiere. Punct.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006