sâmbătă 20 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Autor: Ramona Emilian

5759 articole
Ramona Emilian

Politică

Moțiunea de cenzură pe sănătate, respinsă, abia s-au adunat 40% din voturile necesare

Moțiunea de cenzură pe sănătate, respinsă. Moțiunea de cenzură intitulată „Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar și pentru România”, depusă de Opoziție la proiectul de reformă a sănătății, a fost respinsă. Moțiunea de cenzură pe sănătate, respinsă Rezultatul votului: 108 voturi pentru și unul contra. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Pentru adoptarea moțiunii erau necesare minimum 233 de voturi „pentru”. Bolojan: moțiunea este plină de contradicții Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică, în plenul Parlamentului, că documentul este „plin de contradicții” și reprezintă mai degrabă un exercițiu politic al Opoziției. „Reforma sănătății este o necesitate. Pacienții și medicii resimt zilnic problemele cronice din sistem. Nu este vorba de tăieri, ci de reașezare și eficiență”, a subliniat Bolojan. Principalele direcții ale reformei în sănătate Premierul a prezentat șapte motive pentru susținerea reformei propuse de Guvern. Printre acestea: Creșterea accesului la servicii medicale Bolojan a explicat că măsurile vor sprijini în special pacienții vulnerabili, din zone rurale sau seniorii și bolnavii cronici. „Noua reglementare nu limitează accesul, ci organizează. Traseul pacientului devine mai clar, iar resursele sunt utilizate eficient”, a afirmat premierul. Management profesionist și responsabil Guvernul propune indicatori de performanță pentru manageri și șefii de secții, eliminarea numirilor fără concurs și sancțiuni mai mari pentru raportările fictive. „Medicina primară este stâlpul sistemului”, a spus Bolojan. Reforma vizează o plată mai corectă pentru medicii de familie, bazată pe calitate și muncă reală. Dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate Pacienții vor fi încurajați să se adreseze medicinii de familie și ambulatoriului, reducând presiunea pe spitale. Acces la medicamente moderne și eficiente Premierul a subliniat că mecanismul de acces la medicamente inovative va fi schimbat, pentru a fi predictibil și sustenabil. Medicamentele inovative fără alternativă terapeutică nu vor fi afectate. Se extinde lista de medicamente compensate și gratuite prin introducerea de noi molecule generice și biosimilare. Se încurajează prescrierea medicamentelor generice, pentru a asigura tratamente eficiente și accesibile. Fonduri și salarii distribuite mai eficient Bolojan a mai precizat că fondurile pentru spitale vor fi folosite eficient, iar alocările pentru salariile personalului medical se vor face în principal prin raportare la serviciile oferite pacienților. În final, premierul a acuzat Opoziția că a dorit doar să „bifeze un exercițiu politic”, fără a aduce soluții reale. „Având în vedere contradicțiile din moțiune, vă rog să o respingeți”, a transmis Ilie Bolojan.

Moțiunea de cenzură pe sănătate, respinsă (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Rusia lansează 805 drone asupra Ucrainei (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Noaptea celui mai mare atac aerian asupra Ucrainei: peste 800 de drone și 13 rachete

Rusia lansează 805 drone asupra Ucrainei. Forțele aeriene ucrainene au anunțat că Rusia a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu 805 drone și 13 rachete. Este cel mai mare număr de drone folosit simultan de la începutul invaziei, în februarie 2022. Rusia lansează 805 drone asupra Ucrainei Apărarea antiaeriană a reușit să dobore 751 de drone și patru rachete, potrivit datelor comunicate. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că loviturile au vizat complexul militar-industrial al Ucrainei și infrastructura de transport. Pe de altă parte, oficialii de la Kiev susțin că atacurile au avut ca efect și distrugeri civile semnificative. Executivul de la Kiev, lovit pentru prima dată Premierul ucrainean Iulia Sviridenko a declarat că, pentru prima dată de la începutul războiului, sediul executivului de la Kiev a fost lovit, iar în urma atacului s-a declanșat un incendiu. „Vom reconstrui clădirile. Dar viețile pierdute nu pot fi aduse înapoi. Inamicul ne terorizează și ne ucide oamenii în toată țara, în fiecare zi”, a transmis Sviridenko. Victime civile în capitala Ucrainei Atacul asupra Kievului s-a soldat cu trei morți în rândul civililor: două femei și un copil de doar un an. Tragedia accentuează apelurile autorităților ucrainene pentru sprijin suplimentar din partea partenerilor occidentali. Zelenski cere aliaților întărirea apărării antiaeriene Președintele Volodimir Zelenski a reacționat, catalogând atacul drept o crimă intenționată și o „prelungire a războiului”. „Astfel de omoruri acum, când diplomația reală ar fi putut începe de mult, sunt o crimă intenționată. Cerem din nou aliaților să întărească apărarea antiaeriană a Ucrainei”, a scris Zelenski.

Conferință despre COVID, investigată de procurori (sursa: Facebook/Alexandru Rogobete)
Eveniment

Premieră: conferință despre COVID, investigată de procurori, la solicitarea ministrului Sănătății

Conferință despre COVID, investigată de procurori. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat duminică faptul că Colegiul Medicilor din România va elabora un raport privind conferința organizată la Brașov, iar documentul va fi transmis către Parchet. Conferință despre COVID, investigată de procurori Potrivit oficialului, majoritatea informațiilor prezentate la acest eveniment nu au fundament științific și pot fi considerate dezinformări. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Rogobete a precizat că se ia în calcul și o modificare legislativă prin care să fie blocate evenimentele medicale care nu sunt validate științific. „La o primă vedere, majoritatea informațiilor transmise nu au fundament științific. Le putem considera dezinformare. În urma raportului pe care îl va realiza Colegiul Medicilor, vom trimite documentul la Parchet și vom discuta și despre o modificare legislativă care să blocheze astfel de evenimente”, a declarat ministrul. Atac la siguranța pacienților și încrederea în sistem Ministrul a subliniat că este „inacceptabil” ca medici să promoveze public informații neverificate medical, deoarece acestea reprezintă un atac direct la siguranța pacienților și la încrederea oamenilor în sistemul de sănătate. El a subliniat că informațiile promovate la Brașov nu au nicio legătură cu știința și pot afecta grav sănătatea publică. Exemple de informații false promovate la Brașov Rogobete a oferit și exemple de afirmații propagate în cadrul conferinței. Printre acestea, ideea că vaccinarea ar avea legătură cu tehnologia 5G, Altă afirmație falsă: prin combinarea vaccinurilor cu 5G s-ar putea manipula ADN-ul uman. „Aceste informații nu au niciun substrat științific și fac rău siguranței și sănătății pacienților. Fac apel public ca oamenii să se informeze doar din surse verificate medical”, a adăugat ministrul. Colegiul Medicilor va analiza activitatea medicilor implicați Întrebat despre implicarea unor medici în propagarea acestor informații, Rogobete a explicat că Colegiul Medicilor va analiza întreaga conferință și va evalua activitatea celor care au participat. Raportul final, realizat împreună cu Ministerul Sănătății, va fi înaintat către Parchet, întrucât evenimentul este considerat „un act important de dezinformare”. Conferința de la Brașov și reacția Colegiului Medicilor Conferința intitulată „COVID-19 & Convergența Bio-Digitală” a avut loc sâmbătă, la Brașov, și a fost transmisă live pe mai multe platforme online. Reprezentanții Colegiului Medicilor au transmis că astfel de evenimente nu au legătură nici cu medicina, nici cu știința, subliniind că vor fi luate măsuri pentru a preveni răspândirea unor astfel de mesaje în spațiul public.

Melbourne, atac sângeros, doi copii uciși (sursa: abc.net.au)
Internațional

Adolescenți ucigași australieni omoară cu macete: doi băieți, uciși cu zeci de lovituri la Melbourne

Melbourne, atac sângeros, doi copii uciși. Un atac violent a îngrozit orașul Melbourne, unde doi băieți de 12 și 15 ani (foto) au fost uciși de un grup de atacatori mascați, înarmați cu macete și cuțite. Poliția australiană a calificat incidentul drept „oribil” și a deschis o anchetă amplă. Melbourne, atac sângeros, doi copii uciși Inspectorul Graham Banks, din statul Victoria, a declarat că, deși ancheta se află la început, faptele prezintă caracteristicile unei crime comise de o bandă de tineri. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Grupul ar fi format din aproximativ opt suspecți. Prima victimă identificată a fost băiatul de 12 ani, rănit grav. Echipajele medicale au încercat resuscitarea, însă fără succes. La scurt timp, polițiștii au descoperit și al doilea băiat, de 15 ani, pe o stradă din apropiere. Acesta avea răni grave provocate de arme albe și nu a mai putut fi salvat. Atacatorii purtau măști și arme albe Martorii și imaginile de pe camerele de supraveghere arată că aceiași atacatori au fost implicați în ambele crime. Ei purtau măști și erau înarmați cu macete și cuțite cu lame lungi. Poliția a confirmat că victimele nu făceau parte din nicio bandă. Statul Victoria interzice vânzarea și posesia de macete după confruntările violente dintre două bande rivale din luna mai, când astfel de arme au fost folosite într-un centru comercial din Melbourne.

Funicularul prăbușit la Lisabona, 16 morți (sursa: Pexels/Naimish Verma)
Eveniment

De ce au murit în funicularul din Lisabona 16 oameni și 20 au fost răniți

Funicularul prăbușit la Lisabona, 16 morți. Un accident grav s-a produs miercuri la Lisabona, unde funicularul Gloria a deraiat, provocând moartea a 16 persoane și rănirea altor peste 20. Primele concluzii preliminare ale Biroului pentru Prevenirea și Investigarea Accidentelor Aeriene și Feroviare (GPIAAF) indică faptul că tragedia a urmat deconectării cablului care lega cele două cabine. Funicularul prăbușit la Lisabona, 16 morți Conform celui mai recent raport oficial, cinci portughezi și 11 turiști străini și-au pierdut viața. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Alte peste 20 de persoane au fost rănite, unele grav. Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele deconectării cablului și pentru a evalua posibile responsabilități. Inspecția tehnică nu a semnalat probleme Ancheta GPIAAF arată că în dimineața zilei accidentului fusese efectuată o inspecție vizuală programată, care nu a detectat nicio anomalie la cablu. Această primă notă a instituției conține doar constatări confirmate, fără a trage încă concluzii precise asupra cauzelor. Impact violent Potrivit raportului preliminar, coliziunea s-a produs cu o viteză de aproximativ 60 km/h, iar totul s-a derulat în mai puțin de 50 de secunde. În ciuda încercărilor mecanicului de a încetini vehiculul, cabina nu a putut fi oprită. Funicularul Gloria: istorie și mecanism Funicularul Gloria, inaugurat în forma actuală în 1914, funcționează printr-un sistem de contragreutăți. Cele două vagoane galbene sunt conectate de un cablu îngropat, care le echilibrează greutatea prin intermediul unei roți reversibile aflate într-un compartiment tehnic subteran. Traseul are 276 de metri, cu o cădere de 45 de metri și o înclinație medie de 18%. Cum s-a desfășurat tragedia La ora 18:00, cabinele erau staționate în gările de plecare. Câteva minute mai târziu, după ce au parcurs doar șase metri, cablul de legătură a cedat: Cabina nr. 2, aflată la baza traseului, a dat brusc înapoi. Cabina nr. 1, aflată în partea superioară a Calçada da Gloria, și-a continuat deplasarea descendentă cu o viteză crescândă. După aproximativ 170 de metri, cabina a deraiat într-o curbă la dreapta, s-a răsturnat și a lovit mai multe obstacole: pereții clădirilor, un felinar și un suport de fontă al rețelei electrice. Impactul a distrus în mare parte vagonul de lemn.

Serie de accidente mortale în weekend (sursa: Facebook/IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania)
Eveniment

Doar sâmbătă, cinci morți și zece răniți pe șoselele din România. SMURD, un nou weekend de groază

Serie de accidente mortale în weekend. Un weekend marcat de tragedii rutiere a avut loc în mai multe județe din țară. Din Argeș până în Ialomița, mai multe accidente s-au soldat cu morți și răniți, autoritățile intervenind cu planuri speciale de urgență. Serie de accidente mortale în weekend Doi bărbați au murit duminică dimineață, după ce autoturismele pe care le conduceau s-au ciocnit pe DJ 703, în comuna Budeasa, județul Argeș. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Potrivit ISU Argeș, ambele victime au fost găsite încarcerate. Una dintre persoane se afla în stop cardio-respirator în momentul extragerii. Polițiștii au anunțat că fac cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele accidentului și pentru eliberarea carosabilului. Buzău: două accidente mortale la câteva ore distanță La Buzău, două accidente rutiere produse după miezul nopții s-au soldat cu pierderi de vieți omenești. Primul accident a avut loc pe DJ 203D, în afara localității Țintești. Un bărbat de 40 de ani din Iași, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă. Impactul i-a fost fatal. Al doilea accident s-a produs pe strada Pinului, în Tisău. Un tânăr de 22 de ani, care conducea un ATV, a pierdut controlul și s-a răsturnat în afara carosabilului. Acesta a murit pe loc. Polițiștii au deschis dosare penale în ambele cazuri. Argeș: șase persoane rănite pe DN 7, la Valea Ursului Tot în Argeș, un accident grav s-a produs sâmbătă pe DN 7, în zona localității Valea Ursului. Un autoturism a părăsit carosabilul, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara drumului. Șase persoane au fost rănite și evaluate medical la fața locului. Traficul rutier a fost blocat temporar în ambele sensuri, circulația fiind reluată abia după ora 17:00. Giurgiu: motociclist mort și un șofer rănit Un motociclist de 33 de ani și-a pierdut viața, iar un tânăr șofer de 19 ani a fost rănit într-un accident produs sâmbătă, între localitățile Cosoba (Giurgiu) și Brezoaele (Dâmbovița). Motociclistul a fost găsit în stop cardio-respirator, însă manevrele de resuscitare nu au avut succes. Șoferul autoturismului a fost transportat de urgență la un spital din București. La locul accidentului au intervenit pompieri din Giurgiu și Dâmbovița, echipaje SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean. Ialomița: șapte răniți, dintre care patru copii, la Coșereni Un accident rutier grav, în care au fost implicate patru autoturisme și 11 persoane, s-a produs sâmbătă în localitatea Coșereni, județul Ialomița. Printre victime se numără patru copii și trei adulți, toți transportați la spital. Un copil, aflat în stare critică, a fost intubat și preluat de elicopterul SMURD. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, suplimentând forțele cu echipaje de descarcerare, ambulanțe și un elicopter. După gestionarea situației, planul de urgență a fost dezactivat.

AUR, SOS, POT vor demiterea Guvernului (sursa: Inquam Photos/Codrin Unici)
Politică

Extremiștii AUR, SOS și POT vor să dea jos Guvernul și să se păstreze privilegiile magistraților

AUR, SOS, POT vor demiterea Guvernului. Senatul și Camera Deputaților se reunesc duminică, într-o ședință comună, pentru a dezbate și vota cele patru moțiuni de cenzură depuse de Opoziție după angajarea răspunderii Guvernului asupra celui de-al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. AUR, SOS, POT vor demiterea Guvernului Cele patru moțiuni de cenzură sunt susținute de peste 120 de parlamentari din AUR, S.O.S. România, POT și independenți. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” Acestea au fost citite joi în plenul Parlamentului și vizează proiectele de lege asumate de Guvern. Moțiunea privind sănătatea: „Demisia Guvernului Bolojan” Prima moțiune, intitulată „Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar și pentru România”, critică modificările legislative din domeniul sănătății asumate de Executiv. Opoziția susține că proiectul afectează buna funcționare a sistemului medical. Critici asupra companiilor publice: „Opriți politizarea” A doua moțiune are ca obiect proiectul privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Intitulată Moțiunea „Opriți politizarea companiilor publice! Opriți batjocorirea proprietății statului!”, acuză Guvernul că transformă companiile de stat în instrumente politice. Reformele administrative contestate: ASF, ANRE și ANCOM Pentru proiectul ce vizează eficientizarea unor autorități administrative autonome, Opoziția a depus moțiunea „Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie instituții corupte, incompetente și răuvoitoare”. Parlamentarii reclamă că aceste instituții rămân captive clientelei politice. Moțiunea socială: „Opriți sărăcirea românilor” Ultima moțiune, intitulată „Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!”, vizează proiectul de lege pentru redresarea și eficientizarea resurselor publice. Opoziția acuză că măsurile impuse lovesc în cetățeni, nu în clasa politică. Votul decisiv: 233 de voturi necesare Moțiunile de cenzură vor fi votate secret, cu bile. Pentru ca una dintre ele să fie adoptată, sunt necesare minimum 233 de voturi „pentru”. Dacă niciuna nu trece, pachetul de cinci legi asumate de Guvern intră în vigoare. În schimb, dacă o moțiune este adoptată, Guvernul Bolojan va fi demis.

„Influencerul lui Dumnezeu” canonizat la Vatican (sursa: vaticannews.va)
Eveniment

Papa Leon îl va canoniza pe Carlo Acutis, adolescentul supranumit „influencerul lui Dumnezeu”

„Influencerul lui Dumnezeu” canonizat la Vatican. Papa Leon al XIV-lea se pregătește să îl canonizeze pe Carlo Acutis, adolescentul născut la Londra și supranumit „influencerul lui Dumnezeu”, care va deveni astfel primul sfânt milenial al Bisericii Catolice. Relicvele lui Carlo Acutis, expuse la Roma Într-o capelă din nordul Romei, în spatele altarului, se află un seif transparent în care sunt păstrate relicvele lui Carlo Acutis: o așchie din patul său de lemn, un fragment de pulover și o bucată din cearceaful ce i-a acoperit trupul după moarte. Citește și: George Simion, singurul lider politic care susține greva magistraților pentru pensii speciale: „Acești profitori se aruncă asupra unei puteri a statului” În alte biserici din capitala Italiei sunt expuse șuvițe din părul său, pentru ca pelerinii să aibă amintiri tangibile despre viața lui. „Influencerul lui Dumnezeu” canonizat la Vatican Canonizarea lui Carlo Acutis marchează un moment istoric pentru Biserica Catolică: primul sfânt milenial. Născut la Londra în 1991, Carlo Acutis s-a mutat cu familia la Milano la doar câteva luni. Deși părinții nu erau foarte religioși, tânărul a arătat de mic o profundă devoțiune față de credința catolică. Mergea zilnic la liturghie, rostea rozariul și ajuta oamenii fără adăpost din jurul locuinței sale. A murit în 2006, la doar 15 ani, din cauza leucemiei. Pasiunea lui pentru informatică l-a transformat într-un „geniu al internetului”: a creat site-uri pentru organizații catolice și a realizat o platformă care documenta miracole. De aici i-a venit și porecla de „influencerul lui Dumnezeu”. De la copil pasionat de tehnologie la model spiritual Deși îi plăcea să se joace pe PlayStation, Carlo își limita singur timpul de divertisment la o oră pe săptămână. Mama sa povestește că avea temperanța de a folosi tehnologia pentru bine, fără să fie copleșit de ea. La înmormântarea sa au participat numeroase persoane pe care le ajutase, printre care imigranți și copii victime ale bullying-ului. Curând după moarte, credincioșii au început să se roage la el pentru vindecări, considerând că ar fi mijlocit miracole. Miracolele atribuite lui Carlo Acutis Vaticanul a recunoscut două miracole ale lui Carlo Acutis. Vindecarea unui copil din Brazilia cu o boală rară la pancreas și recuperarea unui student din Florența, care a suferit o hemoragie cerebrală, după ce mama sa a mers să se roage la mormântul lui Carlo din Assisi. Aceste confirmări au deschis drumul spre canonizarea sa rapidă, un proces mult mai scurt decât cel al altor tineri catolici, precum Pier Giorgio Frassati. Pelerinaje masive și relicve venerabile În ultimul an, peste un milion de pelerini au mers la Assisi pentru a-i vedea trupul, expus într-un sicriu de sticlă, îmbrăcat în bluză de trening, blugi și adidași. Inima sa se află într-un relicvar de aur, iar fragmente din pericard au fost purtate în turneu internațional înaintea canonizării. Relicvele au fost donate de familie, dar după canonizare vor intra în posesia Vaticanului. Un model pentru tinerii de astăzi Biserica Catolică îl prezintă pe Carlo Acutis drept un exemplu de sfințenie adaptată epocii digitale, un sfânt care să inspire generațiile tinere. Experții Vaticanului consideră că, așa cum Maria Goretti a fost un model pentru tinerii de după al Doilea Război Mondial, Carlo devine un reper moral pentru epoca internetului. Critici și controverse Pe măsură ce popularitatea sa a crescut, au apărut și controverse legate de „idealizarea” imaginii sale. Unele voci au criticat transformarea sa într-un simbol aproape de „supermodel spiritual”. De asemenea, infractori au încercat să profite de fascinația publicului vânzând fals relicve pretinse ale adolescentului.

Adolescent francez arestat, plănuia atentate jihadiste (sursa: Pexels/Mathias Reding)
Internațional

Încă un adolescent francez, radicalizat, pregătea atentate jihadiste asupra unor școli și instituții

Adolescent francez arestat, plănuia atentate jihadiste. Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat vineri în oraşul Le Mans, Franţa, fiind suspectat că pregătea mai multe atentate jihadiste. Printre posibilele ţinte se aflau Palatul Elysee, Parlamentul European și ambasada Israelului. Adolescent francez arestat, plănuia atentate jihadiste Postul de radio France Info a relatat că avocatul minorului a recunoscut „partea sa de responsabilitate”, dar a invocat circumstanţe atenuante: este minor, elev și nu are antecedente penale. Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 „Este cineva care probabil, la un moment dat, s-a văzut implicat într-un angrenaj”, a declarat apărătorul său. Ținte identificate pe bilețele găsite la domiciliu În timpul percheziției, anchetatorii au descoperit bilețele cu liste de ținte potențiale. Printre acestea se numără Palatul Elysee, reședința președintelui Emmanuel Macron, ministerele Apărării și Internelor, ambasadele Israelului, Statelor Unite și Regatului Unit, Parlamentul European de la Strasbourg. De asemenea, existau indicații către școli din regiunea de domiciliu și sedii ale mai multor instituții media din Paris. Declarație de loialitate față de Statul Islamic La locuința adolescentului, unde acesta stă împreună cu părinții, a fost găsită și o declarație de credință față de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), element ce întărește suspiciunile de radicalizare. Odată cu această arestare, numărul minorilor acuzați de terorism în Franța a ajuns la 14 de la începutul anului. Autoritățile sunt tot mai îngrijorate de fenomen, care este dificil de detectat, întrucât radicalizarea are loc adesea autonom, prin internet și rețelele de socializare.

Ungaria interzice un nou marș LGBTQ+ (sursa: Facebook/Orbán Viktor)
Internațional

Poliția a interzis marșul LGBTQ+ care era programat în orașul maghiar Pecs

Ungaria interzice un nou marș LGBTQ+. Un marș al comunității LGBT+, programat să aibă loc în luna octombrie la Pecs, în sudul Ungariei, a fost interzis de poliție. Decizia se bazează pe noile prevederi constituționale impulsionate de premierul Viktor Orban, care interzic orice adunare menită să promoveze homosexualitatea. Ungaria interzice un nou marș LGBTQ+ Premierul Viktor Orban a declarat că marșurile LGBT+ reprezintă o provocare pentru societatea conservatoare: Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 „Oameni normali ca noi sunt în mod constant provocaţi, întrucât persoane cu comportamente sexuale netradiţionale se exhibă în stradă”, a spus Orban. În luna martie, Ungaria a adoptat o lege prin care a interzis manifestările publice pro-LGBT+, iar ulterior măsura a fost consolidată printr-un amendament constituțional menit să „protejeze copiii”. Inițiativa a fost dur criticată de Comisia Europeană. Precedentul „Budapest Pride” Interdicția vine după ce, în iunie, poliția a blocat și desfășurarea marșului „Budapest Pride”, organizat de primarul liberal-ecologist al capitalei, Gergely Karacsony. Acesta a sfidat însă decizia și a permis desfășurarea marșului, la care au participat și comisarul european pentru egalitate, Hadja Lahbib, precum și circa 70 de europarlamentari din grupurile Verzilor, liberalilor și socialiștilor. Organizatorii: „Refuzăm să fim reduși la tăcere” Asociația Diverse Youth Network, organizatoarea marșului de la Pecs, a condamnat decizia autorităților ungare, considerând-o „o lovitură gravă” pentru comunitatea LGBT+. „Refuzăm să fim reduşi la tăcere. Nu ne vom lăsa intimidaţi”, au transmis organizatorii, care promit să mențină marșul pe data de 4 octombrie, în ciuda interdicției.

Ministrul Sănătății cere sancționarea medicilor conspiraționiști (sursa: Facebook/Alexandru Rogobete)
Eveniment

Fenomenul medicilor conspiraționiști ia amploare, ministrul Sănătății cere măsuri

Ministrul Sănătății cere sancționarea medicilor conspiraționiști. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, transmite un mesaj ferm împotriva dezinformării medicale, considerând-o un atac direct la sănătatea românilor. Rogobete condamnă teoriile conspiraționiste Într-o postare pe rețelele sociale, oficialul a subliniat că nu va negocia cu minciuna și conspirațiile care subminează încrederea pacienților în tratamentele moderne. Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 „Dezinformarea medicală este un atac direct la sănătatea românilor. Nu negociez cu minciuna şi nu voi permite nimănui să submineze încrederea pacienţilor în tratamentele moderne”, a transmis Alexandru Rogobete. Reacție după o conferință controversată la Brașov Mesajul vine după o conferință intitulată „COVID-19 & Convergenţa Bio-Digitală”, organizată la Brașov și transmisă online. La eveniment au participat mai mulți medici din țară, iar ministrul a catalogat manifestarea drept „fără bază științifică”. „Astăzi, la Braşov, a avut loc o conferinţă fără nicio bază ştiinţifică, unde au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne. Condamn categoric aceste manifestări care pun în pericol viaţa pacienţilor şi subminează încrederea în medicină şi în instituţiile statului”, a precizat Rogobete. Ministrul Sănătății cere sancționarea medicilor conspiraționiști Ministrul Sănătății cere societăților profesionale și Colegiului Medicilor să analizeze prin comisiile de etică comportamentul medicilor care aleg să răspândească falsuri în spațiul public. „Este un moment în care corpul medical trebuie să îşi formeze proprii anticorpi, sancţionând ferm orice abatere de la responsabilitatea faţă de adevăr şi pacienţi. În faţa manipulării, nu există neutralitate. Jurământul faţă de pacienţi înseamnă adevăr şi ştiinţă, nu conspiraţii”, a subliniat Rogobete. Apel către cetățeni: „Informați-vă din surse credibile” Alexandru Rogobete a făcut și un apel către români să nu se lase manipulați de informații false. „Viaţa şi sănătatea au întotdeauna prioritate în faţa fake-news şi imposturii. Ştiinţa nu se negociază, sănătatea nu se joacă, adevărul nu se relativizează. Autoritățile statului trebuie să se sesizeze atunci când dezinformarea pune în pericol publicul”, a punctat ministrul. Colegiul Medicilor: evenimente „pseudo-științifice” care subminează încrederea Colegiul Medicilor din România a reacționat la rândul său, condamnând conferința de la Brașov. „Este o manifestare pseudo-ştiinţifică, fără legătură cu medicina sau știința. Astfel de evenimente diminuează încrederea în profesioniști și pot constitui un fals medical.  Răspândirea zvonurilor neîntemeiate este periculoasă pentru sănătatea publică”, se arată în comunicatul instituției.

Băluță vrea reduceri salariale, nu concedieri (sursa: Facebook/Daniel Băluță)
Eveniment

Băluță (PSD) nu vrea concedieri în administrația locală, ci tăieri de salarii

Băluță vrea reduceri salariale, nu concedieri. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că diminuarea cheltuielilor din administrațiile locale ar trebui realizată prin reducerea anvelopei salariale. Această variantă, susține el, le oferă primarilor mai multă flexibilitate pentru a-și organiza instituțiile în funcție de nevoile reale. Băluță vrea reduceri salariale, nu concedieri Băluță a explicat că măsura poate fi aplicată în mai multe forme: diminuări salariale pentru angajați, reducerea numărului de personal sau o formulă mixtă. Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 „Scopul este reducerea cheltuielilor, dar cu păstrarea funcționalității primăriilor”, a subliniat edilul. Critica uniformizării reducerilor bugetare Potrivit primarului Sectorului 4, o tăiere uniformă, fără a ține cont de particularitățile fiecărei primării, ar perturba activitatea administrativă la nivel național. El a atras atenția și asupra diferențelor mari dintre cheltuielile pentru salarii: în timp ce unele primării alocă doar 17% din buget pentru salarii, altele ajung la 60%. Reorganizarea Primăriei Capitalei va fi amplă La rândul său, primarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a precizat că prima mare reorganizare a instituției a avut loc în 2019 și că în prezent se lucrează la o nouă organigramă. „Indiferent dacă aplicăm o reducere de 45% sau de 10% a fondului de salarii, efectul este același – în jur de 10% reducere reală”, a explicat acesta. Reașezarea pe servicii publice, prioritate pentru București Bujduveanu a subliniat că reorganizarea planificată la Primăria Capitalei va fi mai amplă decât pachetul administrativ aflat în discuție. Obiectivul principal este o reașezare a instituției în funcție de serviciile publice pe care le oferă locuitorilor Bucureștiului. Limitele anvelopei salariale propuse de Băluță Daniel Băluță consideră că ponderea anvelopei salariale în bugetele locale nu ar trebui să depășească 25-30% din cotele defalcate primite lunar. El a reamintit că există primării care nu reușesc nici măcar să-și acopere salariile, ceea ce constituie una dintre cele mai grave probleme ale administrației locale.

Israel bombardează blocurile turn din Gaza (sursa: X/Israel Katz)
Internațional

Blocurile turn din Gaza sunt demolate prin bombardamente de Israel

Israel bombardează blocurile turn din Gaza. Israelul a distrus sâmbătă după-amiaza un alt imobil turn din orașul Gaza, potrivit martorilor. Atacul a avut loc după ce armata israeliană le-a cerut locuitorilor din zonă să se evacueze. Într-un comunicat, armata a anunțat că imobilul vizat era utilizat de organizația Hamas. Israel bombardează blocurile turn din Gaza Martorii au precizat că este vorba de turnul Al-Soussi, situat în același perimetru de evacuare cu turnul Al-Ruya. Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 Armata israeliană anunțase anterior că și acesta urma să fie ținta unui atac. Imagini virale cu prăbușirea clădirii Înregistrări video publicate pe rețelele sociale arată cum turnul de 15 etaje se prăbușește într-un nor de praf după explozii succesive. Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a distribuit imaginile și a scris pe contul său de pe X: „Continuăm”. Cu o zi înainte, după o distrugere similară a unui alt turn din vestul orașului Gaza, oficialul postase mesajul „Am început”. Ordin de evacuare către populație În aceeași dimineață, armata israeliană a cerut locuitorilor din orașul Gaza să se deplaseze spre o „zonă umanitară” din sudul Fâșiei Gaza. Această măsură precede un posibil atac terestru asupra celui mai mare oraș din teritoriul palestinian.

Serbia, proteste violente, zeci de arestați (sursa: rts.rs)
Internațional

Manifestații din ce în ce mai violente în Serbia împotriva președintelui Vučić, zeci de arestări

Serbia, proteste violente, zeci de arestați. Patruzeci și două de persoane au fost arestate în Serbia după o manifestație desfășurată vineri seara la Novi Sad. Serbia, proteste violente, zeci de arestați Mii de protestatari au ieșit în stradă pentru a cere alegeri anticipate, acțiunea fiind dispersată de poliție cu gaze lacrimogene, a anunțat ministrul de interne sârb. Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 Protestele se înscriu într-un val mai amplu de manifestații izbucnite după prăbușirea acoperișului exterior din beton al gării din Novi Sad, în noiembrie anul trecut. Incidentul a provocat moartea a 16 persoane și a alimentat furia publică față de calitatea proastă a construcțiilor, pe care manifestanții le pun pe seama corupției. Nemulțumiri și revendicări ale manifestanților Conduși în mare parte de studenți, protestatarii cer o anchetă transparentă privind tragedia și denunță corupția din construcții. Din luna mai, aceștia solicită și organizarea de alegeri anticipate – cerere respinsă ferm de președintele Aleksandar Vucic, aflat la putere din 2014 și reales în 2022. Vucic acuză un „complot străin” care ar urmări înlăturarea sa de la conducerea țării. Violențe și confruntări cu poliția Potrivit ministrului de interne Ivica Dacic, 13 polițiști au fost răniți într-un „atac masiv și brutal” din partea manifestanților. Autoritățile susțin că aceștia au aruncat cu pietre, rachete de semnalizare și răngi în fața Facultății de Filosofie. Ministrul a descris violențele drept „șocante și aparent planificate”, acuzând opoziția că le folosește ca „instrument politic pentru a amplifica tensiunile”. De la proteste pașnice la escaladarea violenței Inițial pașnice, manifestațiile din Serbia au degenerat treptat în ultimele săptămâni. Protestatarii acuză represiunile tot mai dure din partea poliției și a susținătorilor guvernului, ceea ce a transformat demonstrațiile într-un conflict tot mai tensionat între societatea civilă și puterea de la Belgrad.

Moscova încearcă manipularea votului din Moldova (sursa: Facebook/Maia Sandu)
Internațional

Banii Moscovei au inundat Facebook și YouTube pentru a influența alegerile din Moldova

Moscova încearcă manipularea votului din Moldova. Senatori americani avertizează asupra propagandei ruse. Doi senatori americani, Jeanne Shaheen și Thom Tillis, au transmis scrisori oficiale către companiile Meta și Google. Aceștia solicită măsuri urgente pentru a bloca propaganda rusă și finanțările ilegale care vizează campania electorală din Republica Moldova, înaintea alegerilor programate pentru 28 septembrie. Moscova încearcă manipularea votului din Moldova În vizorul autorităților americane se află oligarhul fugar Ilan Șor, aflat sub sancțiuni internaționale. Citește și: La cât a ajuns pensia medie a magistraților, în august 2025 Acesta ar fi cheltuit deja peste 500.000 de dolari pe reclame Facebook și continuă să utilizeze platformele online pentru a influența opinia publică din Republica Moldova. Mesajul senatorilor americani „Nu putem fi indiferenți. Republica Moldova se află pe punctul de a adera la Uniunea Europeană, iar viitorul său trebuie să fie decis de cetățeni, nu de dezinformarea Moscovei”, au transmis senatorii americani în scrisoarea adresată companiilor Meta și Google. Autoritățile de la Chișinău au semnalat de mai multe ori că Federația Rusă desfășoară campanii de dezinformare și manipulare menite să influențeze procesele democratice din Republica Moldova. Sprijinul partenerilor internaționali Gravitatea situației este confirmată și de partenerii internaționali, Statele Unite, Canada și Marea Britanie. Aceștia consideră că ingerința rusă reprezintă un pericol direct pentru democrația Republicii Moldova și pentru parcursul său european.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră