marți 03 martie
Login Contact
DeFapt.ro
Eveniment 03 martie 2026

Mihai Dimian, noul ministru al Educației. Nicușor Dan a semnat decretul de numire

Mihai Dimian, noul ministru al Educației (sursa: Facebook/Mihai Dimian)
Mihai Dimian, noul ministru al Educației (sursa: Facebook/Mihai Dimian)

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de numire a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației.

Potrivit Administrației Prezidențiale, noul ministru va depune jurământul de învestitură astăzi, de la ora 16:00.

Mihai Dimian preia portofoliul Educației după demisia lui Daniel David, la finalul lunii decembrie.

În perioada de interimat, atribuțiile au fost exercitate de premierul Ilie Bolojan.

Numire la propunerea PNL

Partidul Național Liberal (PNL) a decis, într-o ședință online desfășurată luni seara, să îl susțină pe Mihai Dimian pentru funcția de ministru al Educației.

Citește și: Activitate jalnică a DNA Iași în 2025, direcția Cristinei Chirieac, propusă procuror general: a trimis în judecată șomeri și un agent de pază

Propunerea a venit din partea liderului PNL și premierului Ilie Bolojan și a fost singura variantă prezentată în cadrul ședinței.

Potrivit protocolului coaliției de guvernare, portofoliul Educației revine liberalilor, iar desemnarea lui Dimian a fost validată fără alte nominalizări.

După demisia fostului ministru Daniel David, funcția a fost ocupată interimar de șeful Guvernului, până la oficializarea noii numiri prin decret prezidențial.

Cine este Mihai Dimian, noul ministru al Educației

Mihai Dimian are o carieră academică solidă, cu experiență atât în România, cât și în străinătate.

Este licențiat în matematică și fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și deține un doctorat în inginerie electrică obținut în Maryland, Statele Unite.

Din 2024, ocupă funcția de rector al Universitatea din Suceava.

Anterior, a predat până în 2016 în SUA, la Universitatea Howard din Washington D.C.

Mihai Dimian a fost asistent de cercetare în Franța, la Universitatea din Versailles, cercetător la Institutul Max Planck din Germania și profesor asistent, ulterior profesor asociat și conducător de doctorat în inginerie electrică și electronică la Universitatea Howard.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră