marți 08 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7600 articole
Ramona Emilian

Internațional

Noul șef al Hezbollah, dispărut de vineri. Gruparea teroristă a confirmat că nu l-a putut contacta pe Safieddine în ultimele 36 de ore

Noul șef al Hezbollah a dispărut. Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, potrivit unui responsabil al puternicei mişcări libaneze Noul șef al Hezbollah a dispărut Întrebată cu privire la această informaţie, mişcarea pro-iraniană a afirmat că ea comunică prin intermediul "declaraţiilor oficiale" publicate de biroul său, fără a infirma sau confirma pierderea contactului cu Safieddine. Citește și: DOCUMENT Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO. Fostul lider PSD primește pensie specială de fost diplomatResponsabilul Hezbollah a declarat pentru AFP că "contactul cu Sayyed Safieddine a fost pierdut de la raidurile violente împotriva periferiei" sudice a Beirutului, bastion al mişcării, în cursul nopţii de joi spre vineri. "Nu ştim dacă era prezent în locaţia vizată de raiduri şi nici cine era prezent cu el", a adăugat el, sub protecţia anonimatului. Încă o confirmare O altă sursă apropiată partidului a confirmat această informaţie: "partidul încearcă să ajungă la sediul care a fost vizat în subteran, dar Israelul efectuează sistematic noi raiduri pentru a încerca să împiedice orice eforturi ale salvatorilor". Potrivit acestei surse, Safieddine "era însoţit de Hajj Mortada, şeful serviciilor de informaţii ale Hezbollah". Hassan Nasrallah a fost asasinat pe 27 septembrie într-un raid israelian asupra periferiei sudice a Beirutului. Vineri devreme, o sursă apropiată de Hezbollah a declarat că Israelul a efectuat în cursul nopţii 11 lovituri consecutive în suburbiile de sud ale Beirutului, cele mai violente de când Israelul şi-a intensificat campania de bombardamente săptămâna trecută.

Noul șef al Hezbollah, dispărut de vineri. Gruparea teroristă a confirmat că nu l-a putut contacta pe Safieddine în ultimele 36 de ore
Elon Musk, la mitinguri electorale cu Trump, al cărui susținător s-a declarat. Candidatul republican scoate în față tentativa de asasinat asupra sa
Internațional

Elon Musk, la mitinguri electorale cu Trump, al cărui susținător s-a declarat. Candidatul republican scoate în față tentativa de asasinat asupra sa

Trump, miting electoral cu Elon Musk. Donald Trump a revenit sâmbătă la Butler, unde a scăpat unei tentative de asasinat împotriva sa pe 13 iulie, asigurând, pe un ton provocator, că nu va renunţa "niciodată" chiar dacă atacatorul încearcă să îl "reducă la tăcere". Despre tentativa de asasinat "Acum 12 săptămâni, chiar aici, un asasin a încercat să mă reducă la tăcere, pe mine, precum şi pe mişcarea noastră. Acest monstru vicios (...) a fost aproape de a reuşi, dar mâna Providenţei l-a împiedicat", a declarat Trump, în faţa unei mulţimi entuziaste. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasingDar fostul preşedinte i-a asigurat: "Nu voi renunţa niciodată, nu mă voi pleca niciodată, nu mă voi sfărâma niciodată". Candidatul republican şi fost preşedinte al Statelor Unite s-a adresat unei mulţimi de câteva mii de oameni adunaţi în oraşul Butler, în statul crucial Pennsylvania, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie unde o va înfrunta pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris. În cursul mitingului, Trump a păstrat un minut de reculegere, exact la ora la care s-au auzit împuşcăturile pe 13 iulie, cu un omagiu adus singurei victime, Corey Comperatore, înainte de a-şi relua discursul de acolo de unde s-a întrerupt. De asemenea, i-a denunţat pe cei pe care îi descrie drept "duşmanii din interior, mult mai periculoşi decât cei din afară". "În ultimii opt ani, cei care vor să ne oprească m-au calomniat, au încercat să mă destituie, m-au dat în judecată, au încercat să-mi fure buletinele de vot şi, cine ştie, poate chiar au încercat să mă omoare. Dar nu am încetat niciodată să lupt pentru voi şi nu mă voi opri niciodată", şi-a asigurat suporterii fostul preşedinte. Mitingul s-a desfăşurat în condiţii de securitate foarte înaltă, lunetişti fiind instalaţi pe acoperişurile mai multor clădiri din jur şi o dronă zburând deasupra mulţimii. Au venit mult mulţi oameni să-l asculte pe Trump decât la întâlnirea anterioară de la Butler, mulţi purtând un tricou cu imaginea fostului preşedinte imediat după tentativa de asasinat, alţii cu urechea acoperită, amintind de bandajul pe care l-a purtat în zilele următoare. Trump, miting electoral cu Elon Musk Înainte de a intra pe scenă, Donald Trump a fost precedat de candidatul republicanilor la vicepreşedinţia SUA, J.D.Vance, sub ochii celui mai bogat om din lume, Elon Musk, ai rudelor victimelor împuşcăturilor şi poliţiştilor care l-au protejat. Invitat de Trump să ia cuvântul, miliardarul a prezentat alegerile americane drept "o luptă care nu trebuie pierdută", temându-se că altfel ar fi "ultimele alegeri, asta e previziunea mea". "Preşedintele Trump trebuie să câştige, pentru a păstra Constituţia şi democraţia", a insistat Elon Musk. Tentativa de asasinat a fost văzută ca un moment esenţial în campania electorală, în timp ce Donald Trump conducea sondajele de opinie în faţa lui Joe Biden după dezbaterea dezastruoasă de la televiziune, pentru ca două zile mai târziu să pozeze în "martir politic" la convenţia republicană. "Glonț pentru democrație" Apropiaţii candidatului îi acuză de atunci pe democraţi că incită la violenţă cu discursul lor în care îl prezintă pe Trump drept un risc existenţial pentru democraţie. Pe 13 iulie, în plin miting, un tânăr a reuşit să tragă mai focuri spre Trump, care a suferit o rană uşoară la urechea dreaptă. Un spectator a fost ucis, iar alţi doi au suferit răni grave. Pentru echipa sa, Donald Trump "a luat un glonţ pentru democraţie". Tribunul populist a înţeles imediat amploarea acestui şoc: urechea sângerândă, zdrobită de un glonţ, protejat şi evacuat de agenţii Secret Service, septuagenarul a rămas în picioare cu pumnul ridicat sfidător în faţa camerelor, îndemnându-şi susţinătorii "să lupte, să lupte, să lupte". Scena, imortalizată sub un mare drapel american, a făcut înconjurul lumii. Secret Service l-a împuşcat atunci pe tânărul atacator Thomas Crooks, 20 de ani, urcat pe acoperişul unei clădiri aflate la câteva sute de metri distanţă. Şefa Secret Service, Kimberly Cheatle, a fost forţată să demisioneze. Această tentativă de asasinat, urmată de o a doua în septembrie pe terenul de golf din Florida al fostului preşedinte, a provocat un şoc în ţară şi în străinătate. Statele Unite sunt marcate de o istorie politică violentă: ultimul preşedinte ucis a fost John Kennedy în 1963. În acelaşi timp cu al doilea miting din Butler, Kamala Harris a vizitat Carolina de Nord, un alt stat cheie în aceste alegeri, lovit de un uragan puternic care a făcut cel puţin 220 de morţi în sud-estul Statelor Unite, unde s-a întâlnit cu echipe de salvatori şi victime.

Ex-șeful SIE Silviu Predoiu s-a înscris în cursa prezidențială la pachet cu alți cinci candidați, printre care și fiica lui Maricel Păcuraru (Realitatea TV)
Eveniment

Ex-șeful SIE Silviu Predoiu s-a înscris în cursa prezidențială la pachet cu alți cinci candidați, printre care și fiica lui Maricel Păcuraru (Realitatea TV)

Ex-șeful SIE Silviu Predoiu, candidat prezidențial. Biroul Electoral Central a anunţat că, în cursul zilei de sâmbătă, au mai fost înregistrate încă şase candidaturi la funcţia de preşedinte al României. Ex-șeful SIE Silviu Predoiu, candidat prezidențial Potrivit unui comunicat, şi-au depus candidatura la BEC: Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasing- Silviu Predoiu, desemnat de Partidul Liga Acţiunii Naţionale; - Oana Creţu, desemnată de Partidul Social Democrat Unit (PSDU); - Sebastian-Constantin Popescu, desemnat de Partidul Noua Românie (PNR); - Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru, desemnată de partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională; - Ciprian-Romeo Mega - candidat independent la funcţia de preşedinte al României; - Răzvan-Nicolae Constantinescu, desemnat de Partidul Patrioţii Poporului Român (PPR). De asemenea, odată cu depunerea candidaturilor propuse de către formaţiunile politice au fost înregistrate şi semnele electorale ce vor fi folosite de candidaţi la alegerile pentru preşedintele României din acest an. Potrivit calendarului electoral, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este 10 octombrie 2024.

Netanyahu, reacție furioasă la adresa țărilor care cer embargo asupra armelor livrate Israelului: Să le fie rușine! Cei care furnizează arme teroriștilor pun embargo?
Internațional

Netanyahu, reacție furioasă la adresa țărilor care cer embargo asupra armelor livrate Israelului: Să le fie rușine! Cei care furnizează arme teroriștilor pun embargo?

Benjamin Netanyahu, mesaj dur către Macron. Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a criticat sâmbătă pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi pe liderii ţărilor care au cerut oprirea livrărilor de arme către Israel pe fondul războiului împotriva Hamasului palestinian şi Hezbollahului libanez. Benjamin Netanyahu, mesaj dur către Macron "În timp ce Israelul luptă împotriva forţelor barbariei conduse de Iran, toate ţările civilizate ar trebui să fie ferm alături de Israel. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasingCu toate acestea, preşedintele Macron şi alţi lideri occidentali îndeamnă acum la embargo asupra armelor contra Israelului. Ar trebui să le fie ruşine", a declarat Netanyahu într-o înregistrare video şi un comunicat al biroului său. Prim-ministrul a insistat asupra faptului că ţara sa duce un război pe mai multe fronturi împotriva organizaţiilor susţinute de Iran, duşmanul de moarte al Israelului. "Iran impune un embargo asupra armelor pentru Hezbollah, houthi (rebeli din Yemen), Hamas şi celorlalţi mandatari ai săi? Bineînţeles că nu", a spus el. Aceste mişcări fac parte din "axa rezistenţei" împotriva Israelului, un grup aşa numit de Teheran care reuneşte şi grupări irakiene. "Această axă a terorii este unită. Dar ţările care ar trebui să se opună acestei axe a terorii cer un embargo asupra armelor cu destinaţia Israel. Ce ruşine!", a adăugat el. Netanyahu a asigurat că Israelul va câştiga chiar şi fără sprijinul lor. "Dar ruşinea lor va dura mult după victorie. Fiţi siguri că Israelul va lupta până când bătălia va fi câştigată, pentru binele nostru şi pentru binele păcii şi securităţii în lume", a mai spus el. Răspunsul prompt al Franței După reacția premierului israelian, Franța a reacționat imediat. Franţa "este prietenul de neclintit al Israelului", a afirmat Palatul Elysée sâmbătă seară, într-un comunicat de presă. În comunicat se specifică și faptul că Franța "deplânge" cuvintele excesive ale premierului Netanyahu.

Manifestații pro-palestiniene în mai multe capitale europene. Incidente violente la Roma și Berlin, răniți și arestări
Internațional

Manifestații pro-palestiniene în mai multe capitale europene. Incidente violente la Roma și Berlin, răniți și arestări

Manifestații pro-palestiniene, în multe capitale europene. Cel puţin 24 de poliţişti şi trei manifestanţi au fost răniţi sâmbătă la o manifestaţie pro-palestiniană desfăşurată în capitala italiană Roma, în timp ce alte cinci persoane au fost arestate pentru tulburările provocate la această demonstraţie care nu a fost autorizată. Manifestații pro-palestiniene, în multe capitale europene Circa 7.000 de persoane s-au adunat la acest protest în Piaţa Ostiense. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasingAutorităţile au interzis marşurile pe străzile capitalei italiene şi au închis cu forţe de ordine în scop de descurajare zona unde aşteptau desfăşurarea manifestaţiei. Protestatarii s-au adunat totuşi şi au manifestant paşnic aproximativ trei ore, după care unii dintre ei au încercat să pătrundă în perimetrul izolat de poliţie, moment în care s-au declanşat confruntările cu forţele de ordine. Incidente au survenit şi în capitala germană Berlin, unde participanţii la o demonstraţie contra antisemitismului au avut altercaţii cu contra-manifestanţi pro-palestinieni. Un an de la atentatele Hamas Manifestaţii pro-palestiniene au avut loc sâmbătă de asemenea în mai multe alte ţări europene, cu două zile înaintea împlinirii unui an de la atacul mişcării palestiniene Hamas asupra Israelului, soldat cu peste 1.200 de morţi, majoritatea civili, urmat de riposta armatei israeliene care a declanşat un război în Fâşia Gaza ce a ucis până în prezent peste 41.800 de palestinieni, de asemenea majoritatea civili, în timp ce populaţia enclavei palestiniene care a supravieţuit bombardamentelor şi ofensivei israeliene trăieşte o catastrofă umanitară. Mii de manifestanţi reuniţi în capitala spaniolă Madrid au cerut astfel încetarea "genocidului" în Fâşia Gaza. Şi în capitala britanică Londra mii de manifestanţi, conduşi într-un marş de fostul premier laburist Jeremy Corbyn (în prezent independent) şi de fostul premier scoţian Humza Yousaf au purtat pancarte cu mesaje precum "Opriţi bombardarea spitalelor !" sau "Palestina liberă !". Tot la Londra va avea loc duminică şi o manifestaţie în memoria victimelor incursiunii efectuate de Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. În Franţa, manifestaţii pro-palestiniene au avut loc la Paris şi în mai multe mari oraşe, precum Lyon, Toulouse şi Strasbourg, ca gest de "solidaritate cu palestinienii şi cu libanezii", în contextul campaniei militare lansate acum de Israel şi în Liban contra grupării pro-iraniene Hezbollah.

Geoană, Orban și Ciolacu, verde de la CCR să candideze la prezidențiale: Curtea a respins contestațiile
Politică

Geoană, Orban și Ciolacu, verde de la CCR să candideze la prezidențiale: Curtea a respins contestațiile

Geoană, Orban, Ciolacu: undă verde, CCR. Curtea Constituţională a României a anunţat sâmbătă seara că a respins contestaţiile împotriva înregistrării candidaturilor lui Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale. Geoană, Orban, Ciolacu: undă verde, CCR În şedinţa de sâmbătă seara, de la ora 21,00, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, a luat în dezbatere trei contestaţii împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasingÎn urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi -a respins contestaţia formulată de domnul Talpoş Ioan împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024; - a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de domnul Stan Valerian împotriva candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024; - a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Asociaţia Europeană pentru Opoziţie Economică împotriva candidaturii domnului Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Riposta militară a Israelului la atacul cu rachete al Iranului va fi organizată în comun cu SUA
Internațional

Riposta militară a Israelului la atacul cu rachete al Iranului va fi organizată în comun cu SUA

Riposta militară israeliană, organizată cu SUA. Şeful Comandamentului Central al SUA, generalul Michael Erik Kurilla, a sosit sâmbătă în Israel pentru a participa la coordonarea răspunsului pe care armata israeliană intenţionează să-l dea atacului iranian cu rachete efectuat marţi, scrie cotidianul Haaretz, în timp ce ministrul de externe iranian a ameninţat că Iranul va reacţiona "încă şi mai puternic" dacă va fi atăcat. Riposta militară israeliană, organizată cu SUA Ca represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea în serie a comandanţilor acestei formaţiuni şi ai grupării islamiste palestiniene Hamas, Iranul a lansat marţi o salvă de circa 200 de rachete balistice către Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, dar altele au lovit baze militare israeliene, fără însă a distruge avioane sau infrastructuri esenţiale, potrivit armatei israeliene. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasingAceasta din urmă a ameninţat cu un răspuns "semnificativ", dar nu a oferit niciun detaliu despre intenţiile sale concrete. Preşedintele american Joe Biden, a cărui vicepreşedintă democrată Kamala Harris se află în campanie pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, a cerut Israelului să nu lovească instalaţiile petroliere iraniene, acţiune care ar creşte preţul petrolului, afectând SUA chiar înaintea alegerilor. De partea sa, candidatul republican Donald Trump a sugerat Israelului să lovească instalaţiile nucleare iraniene. Răspunsul, "la momentul potrivit" Israelul va riposta contra Iranului la momentul potrivit, a declarat sâmbătă seară un purtător de cuvânt al armatei israeliene, care a confirmat că două baze aeriene ale acesteia au fost lovite marţi de rachetele iraniene, dar rămân complet operaţionale şi niciun avion nu a fost avariat. "Modul în care noi vom răspunde acestui atac abject va fi în maniera, la locul şi momentul pe care le vom decide, în conformitate cu instrucţiunile primite din partea leadership-ului politic", a spus acest purtător de cuvânt, Daniel Hagari, potrivit Reuters. Conform postului israelian de televiziune Channel 12, premierul israelian Benjamin Netanyahu are sâmbătă seară consultări asupra modului de abordare a represaliilor israeliene şi asupra campaniilor militare aflate în desfăşurare în Fâşia Gaza împotriva Hamas şi în Liban împotriva Hezbollah. Despre aceasta din urmă armata israeliană a transmis sâmbătă că, de la lansarea operaţiunilor terestre la începutul săptămânii, a ucis circa 400 de combatanţi ai Hezbollah, a distrus depozite de arme şi muniţii ale acesteia şi a neutralizat tuneluri subterane folosite de această grupare pe care o bombardează intens de două săptămâni. În acest timp, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, aflat sâmbătă în vizită la Damasc, unde s-a întâlnit cu preşedintele sirian aliat al Iranului, Bashar al-Assad, a ameninţat Israelul că "pentru fiecare acţiune va exista o reacţie proporţională a Iranului, şi chiar şi mai puternică". Vorbind în faţa presei, ministrul iranian a cerut o încetare a focului atât în Fâşia Gaza cât şi în Liban. În acest sens "există iniţiative, sunt consultări, care sperăm că vor fi încununate de succes", a mai spus şeful diplomaţiei iraniene, fără a oferi detalii.

Acuzat că ar fi orchestrat interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către CCR, PSD cere Curții să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei
Politică

Acuzat că ar fi orchestrat interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către CCR, PSD cere Curții să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei

Interzicerea Dianei Șoșoacă, PSD cere lămuriri. Partidul Social Democrat (PSD) susţine dreptul oricărei persoane de a alege şi de a fi aleasă, iar Curtea Constituţională a României trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii Dianei Şoşoacă, se afirmă într-un comunicat al formaţiunii politice. Interzicerea Dianei Șoșoacă, PSD cere lămuriri "Votul cetăţenilor este suveran într-o democraţie, iar Partidul Social Democrat a respectat întotdeauna ceea ce au decis oamenii în mod democratic", se menţionează în comunicatul PSD. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasing"Prin urmare, Curtea Constituţională trebuie să explice rapid care au fost motivele pentru care au respins candidatura doamnei Diana Şoşoacă. Sperăm că CCR a avut motive temeinice să ia o astfel de decizie, iar argumentele prezentate vor fi puternice." PSD respinge acuzațiile de intruziune De asemenea, PSD subliniază că "diverse partide sau candidaţi la Preşedinţie care acuză intruziuni politice în deciziile CCR manifestă un profund dispreţ faţă de ordinea constituţională şi statul de drept din România". "Este ruşinos să arunci în spaţiul public acuzaţii politice care demonstrează doar slaba capacitate de înţelegere a mecanismelor democratice într-un stat de drept şi un comportament periculos în eventualitatea ocupării unor funcţii de înaltă demnitate publică. Statul de drept din România şi independenţa justiţiei nu pot fi tranzacţionate în funcţie de interesele politice electorale de moment. În plus, PSD atrage atenţia colegilor de coaliţie că au ministrul Justiţiei care trebuie să vegheze la apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti", se arată în comunicatul PSD. Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024.

Sute de colaboratori afgani și familiile lor, abandonați de guvernul olandez, deși riscă represalii talibane după ce au apărat ambasada olandeză la Kabul
Internațional

Sute de colaboratori afgani și familiile lor, abandonați de guvernul olandez, deși riscă represalii talibane după ce au apărat ambasada olandeză la Kabul

Olanda abandonează colaboratorii afgani din Kabul. Guvernul olandez, în care se regăseşte şi dreapta radicală, a renunţat la încercările de a aduce în ţară un grup de colaboratori afgani care au protejat ambasada Ţărilor de Jos (Olanda) din Kabul din 2002 până în 2021, decizie care a provocat indignare în parlamentul de la Haga, întrucât respectivii angajaţi ar putea fi ţinta represaliilor regimului taliban, care îi consideră trădători. Olanda abandonează colaboratorii afgani din Kabul Fostul guvern olandez, condus de actualul secretar general al NATO, liberalul Mark Rutte, hotărâse să efectueze demersurile pentru primirea unui "grup restrâns" de foşti colaboratori afgani care timp de două decenii au protejat personalul olandez în perioada prezenţei militare străine în Afganistan, pentru a-i apăra în faţa riscului de represalii din partea talibanilor, care consideră că aceştia au lucrat pentru "inamicul" occidental. Citește și: Surse politice: candidatura lui Șoșoacă, eliminată pe considerente pur politice de o majoritate de cinci judecători PSD-UDMR din CCR Dar în iulie a fost instalat un nou guvern olandez, format din patru partide, printre care se numără şi formaţiunea de extremă dreapta Partidul Libertăţii (PVV) a lui Geert Wilders. Acest nou guvern, condus de Dick Schoof, un funcţionar provenit din serviciile de informaţii, a anulat decizia guvernului precedent, motivând că acei colaboratori afgani din dispozitivul de protecţie nu au fost angajaţi direct de statul olandez, ci de o companie externă de securitate. Decizia iniţială de aducere a acestora în Ţările de Jos privea 145 de angajaţi ai dispozitivului de securitate, care, împreună cu familiile lor, însumau 965 de persoane. Premierul Schoof invocă probleme financiare Dar guvernul condus de Dick Schoof afirmă că, potrivit documentelor Ministerului Apărării, numărul s-ar putea ridica de fapt la aproape 1.000 de colaboratori, care, însoţiţi de familii, ar fi aproximativ 4.500 de persoane, ceea ce ar presupune costuri foarte mari pentru statul olandez, care chiar în scenariul grupului cel mai restrâns avansat de fostul guvern ar fi fost de circa 30 de milioane de euro. Într-o dezbatere parlamentară după anunţarea deciziei luate de noul guvern, un grup de nouă partide de opoziţie au lansat critici dure la adresa acestuia, acuzându-l că "a semnat o sentinţă de condamnare la moarte" pentru foştii colaboratori afgani. Nu este prima dată când în Olanda are loc un scandal pe acest subiect, guvernul lui Rutte fiind la rândul său criticat pentru reacţia sa după ce talibanii au preluat puterea la Kabul în august 2021 şi Statele Unite s-au retras haotic din Afganistan. Angajaţii olandezi ai ambasadei au fost atunci evacuaţi imediat, lăsând în urmă afganii şi interpreţii care lucrau pentru armata olandeză, cu riscul ca aceştia să fie ţinta represaliilor din partea talibanilor. Ministrul apărării de la acea vreme, Ank Bijleveld, şi ministrul de externe, Sigrid Kaag, au demisionat ulterior în urma unei moţiuni privind gestionarea evacuărilor din Afganistan, însă premierul Mark Rutte a supravieţuit politic.

Israelul va lovi crunt Iranul iar Libanul va fi supus unei blocade îndelungate, arată toate informațiile din acest moment
Internațional

Israelul va lovi crunt Iranul iar Libanul va fi supus unei blocade îndelungate, arată toate informațiile din acest moment

Armata israeliană pregătește represalii contra Iranului. Israelul "pregăteşte un răspuns" după atacul cu rachete lansat marţi asupra teritoriului său de Iran, a anunţat sâmbătă un responsabil militar israelian, în timp ce aviaţia israeliană efectuează noi bombardamente în Liban, mai ales la periferia sudică a capitalei Beirut, zonă care este un bastion al formaţiunii pro-iraniene Hezbollah. Armata israeliană pregătește represalii contra Iranului Cotidianul israelian de stânga Haaretz scrie, citând armata israeliană, că riposta va fi "semnificativă". Armata israeliană "se pregăteşte pentru o lovitură importantă în Iran în urma atacului cu rachete lansat săptămâna aceasta de Teheran", notează ziarul citat. Citește și: Surse politice: candidatura lui Șoșoacă, eliminată pe considerente pur politice de o majoritate de cinci judecători PSD-UDMR din CCRDupă ce a slăbit mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza într-un război devastator şi sângeros pentru populaţia civilă palestiniană şi care încă nu s-a încheiat, armata israeliană şi-a axat de la jumătatea lunii septembrie operaţiunile pe frontul libanez împotriva miliţiei Hezbollah, pe care a bombardat-o intens, i-a detonat de la distanţă dispozitive de telecomunicaţii în care aparent serviciul israelian Mossad reuşise să implanteze explozivi, i-a decimat conducerea, ucigându-l şi pe liderul ei, Hassan Nasralah, iar luni a lansat şi o ofensivă terestră. Potrivit Hezbollah, au loc lupte în sudul Libanului, unde armata israeliană încearcă să înainteze, gruparea pro-iraniană susţinând de asemenea sâmbătă că a lansat rachete asupra bazei militare israeliene Ramat David din apropierea oraşului Haifa. În acest timp, echipele de intervenţie încă mai căutau supravieţuitori la locul unui bombardament israelian la periferia sudică a Beirutului, unde se presupune că se afla potenţialul înlocuitor al lui Nasrallah, Hachem Safiedinnne, care însă este de negăsit. Strategia militară israeliană Un element esenţial al strategiei militare israeliene în Liban este distrugerea stocurilor militare ale Hezbollah şi blocarea tuturor căilor acesteia de a se reaproviziona cu arme şi muniţii din Iran. Armata israeliană a distrus astfel un tunel folosit în acest scop şi o şosea între Liban şi Siria, avertizând că "blocada militară" asupra Libanului va continua, probabil pentru mult timp, scrie Times of Israel. În cadrul acestei blocade, armata israeliană a forţat un avion care ar fi avut echipamente militare la bord şi plecase din Iran către Siria sau Liban să se întoarcă din drum deasupra Irakului. Iranul a lansat marţi seară o salvă de circa 200 de rachete balistice către Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, dar altele au lovit baze militare israeliene, fără însă a distruge avioane sau infrastructuri esenţiale, potrivit armatei israeliene. Atacul a fost descris de Teheran drept o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea lui Nasrallah, a altor comandanţi ai acestei formaţiuni, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie. Riposta promisă Israelul a promis o ripostă, în timp ce Iranul a ameninţat la rândul său cu noi atacuri în cazul unor represalii israeliene. Sursele media israeliene nu oferă indicii despre posibila natură a ripostei israeliene. Preşedintele american Joe Biden, a cărui vicepreşedintă democrată Kamala Harris se află în campanie pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, a cerut Israelului să nu lovească instalaţiile petroliere iraniene, acţiune care ar creşte preţul petrolului, afectând SUA chiar înaintea alegerilor. De partea sa, candidatul republican Donald Trump a sugerat Israelului să lovească instalaţiile nucleare iraniene

Propaganda guvernamentală în media de stat, denunțată de un protest cu mii de persoane la Budapesta
Internațional

Propaganda guvernamentală în media de stat, denunțată de un protest cu mii de persoane la Budapesta

Maghiarii denunță propaganda guvernamentală în mass-media. Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta în faţa sediului radioului public ungar pentru a protesta împotriva a ceea ce ei au calificat drept "propaganda guvernamentală" în mass-media. Maghiarii denunță propaganda guvernamentală în mass-media Protestul a fost organizat de partidul Tisza, condus de liderul opoziţiei ungare, Peter Magyar. Citește și: Surse politice: candidatura lui Șoșoacă, eliminată pe considerente pur politice de o majoritate de cinci judecători PSD-UDMR din CCR Acesta a devenit un adversar înverşunat al premierului conservator Viktor Orban în urma unei afaceri politico-conjugale. Fost membru al Fidesz, partidul lui Orban, Peter Magyar a demisionat din acest partid după ce a divorţat de Judit Varga, fosta titulară a portofoliului Justiţiei şi o aliată a premierului. El a fondat apoi partidul de centru-dreapta Tisza, ce s-a impus rapid ca formaţiune principală de opoziţie, iar la alegerile europarlamentare s-a clasat pe locul doi, după Fidesz, cu aproape 30% din voturi. Televiziunea publică, instrument de propagandă "Răbdarea noastră s-a terminat, a sosit ora reglărilor de conturi !", a clamat Peter Magyar sâmbătă în faţa manifestanţilor anti-Orban. Aceştia susţin că radio-televiziunea publică funcţionează ca o instituţie de propagandă pro-guvernamentală ce prezintă în emisiunile sale numai politicieni din partidul Fidesz şi din guvern, precum şi analişti care doar repetă discursul guvernamental. Protestatarii au cerut în zadar canalului de televiziune M1 să dea citire pe post unui manifest al lor în care cer, printre altele, demiterea conducerii televiziunii şi crearea unei "mass-media publice autentice".

Suntem campioni mondiali la oină, după ce România a bătut Moldova. Cele două țări, singurele în care se practică oina
Eveniment

Suntem campioni mondiali la oină, după ce România a bătut Moldova. Cele două țări, singurele în care se practică oina

România e campioană mondială la oină. Echipele naţionale de juniori şi seniori ale României au întrecut, sâmbătă, selecţionatele similare ale Republicii Moldova, atât la masculin, cât şi la feminin, în partidele din cadrul Cupei Unirii la oină, desfăşurate pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală. România e campioană mondială la oină În prima partidă a zilei, România U18, la feminin, a învins Republica Moldova cu 14-0 (12-0), în timp ce la masculin, la aceeaşi categorie de vârstă, sportivii români s-au impus cu 14-0 (8-0). Citește și: Surse politice: candidatura lui Șoșoacă, eliminată pe considerente pur politice de o majoritate de cinci judecători PSD-UDMR din CCRLa seniori masculin, România a câştigat cu 21-4 (5-4), iar la feminin, sportivele române au întrecut Republica Moldova cu 20-0 (18-0). "A fost o competiţie foarte reuşită, o bună promovare pentru sportul nostru naţional. Oina a demonstrat, încă odată, că este o punte între România şi Republica Moldova", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre. Preşedintele federaţiei de oină din Republica Moldova, Vasile Onică, a afirmat că astfel de competiţii vor contribui la dezvoltarea acestui sport în ţara sa. "Pentru Republica Moldova a fost o experienţă incredibilă. Totul a fost la superlativ. Oina este în plină dezvoltarea la noi, iar astfel de competiţii nu pot decât sa ne facă şi mai buni", a declarat Onica. Cupa Unirii la oină a fost organizată de Federaţia Română de Oină în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Sportivă Naţională de Oină din Republica Moldova şi Complexul Sportiv Naţional "Arcul de Triumf".

Roman (PNL), Simion și Lasconi critică dur decizia CCR de a-i interzice Dianei Șoșoacă să candideze la prezidențiale. Romașcanu (PSD): Noi nu ne implicăm în justiție
Politică

Roman (PNL), Simion și Lasconi critică dur decizia CCR de a-i interzice Dianei Șoșoacă să candideze la prezidențiale. Romașcanu (PSD): Noi nu ne implicăm în justiție

Interzicerea Dianei Șoșoacă, criticată de partide. În urma deciziei CCR de a-i interzice Dianei Șoșoacă să candideze la prezidențiale, reprezentanți ai mai multor partide au reacționat. Interzicerea Dianei Șoșoacă, criticată de partide "Orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales", a postat, pe pagina sa de Facebook, George Simion, candidat la funcţia de preşedinte al României. Citește și: Surse politice: candidatura lui Șoșoacă, eliminată pe considerente pur politice de o majoritate de cinci judecători PSD-UDMR din CCR"Nici o instituţie nu îi poate lua acest drept. Aştept motivarea CCR pentru o decizie fără precedent", a adăugat acesta. PNL: Eliminarea Dianei Șoșoacă, „făcătură PSD” Deputatul liberal Florin Roman a susţinut că eliminarea Dianei Iovanovici-Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni "este o făcătură marca PSD". "Eliminarea Dianei Şoşoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorităţii PSD din CCR, este o făcătură marca PSD. Este ştiut faptul că Marcel Ciolacu este cel mai avantajat de un tur doi cu George Simion, după modelul din 2000, între Iliescu şi Vadim. În varianta unui tur doi cu Nicolae Ionel Ciucă, Ciolacu pierde în faţa electoratului de dreapta", a scris deputatul PNL, pe pagina sa de socializare. Elena Lasconi: Interzicerea, un vis "împlinit" al lui Ciolacu Democraţia este şi despre dreptul fiecărui cetăţean de a candida, afirmă liderul USR, Elena Lasconi, candidat la funcţia de preşedinte al României. "Este o reacţie la cald, dar interdicţia de a candida dată Dianei Şoşoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Un vis împlinit cu ajutorul Curţii Constituţionale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament. Este incredibil cum acelaşi om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în ţară pentru o funcţie publică. De doamna Şoşoacă mă despart multe, nu vedem lumea cu aceiaşi ochi, dar dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichiţe legislative", a scris Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook. Preşedintele USR mai adaugă că următorul preşedinte al României trebuie să fie stabilit de alegători, nu "de manevrele făcute de un sistem corupt şi putred până în măduva oaselor". PSD evită să comenteze Purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu, spune că "PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie" şi critică afirmaţiile făcute de deputatul PNL Florin Roman referitoare la implicarea PSD în respingerea de către Curtea Constituţională a candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al României. "Cel mai încordat liberal, sau, mă rog, unul din cei mai agitaţi, vorbesc aici de Florin Roman, critică, într-o postare plină de tricolor, decizia CCR de azi privind invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă. Asta e prima pe ordinea de zi. A doua este că această decizie ar fi fost influenţată de PSD, câştigător, zice ideologul, al acestei decizii. PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie precum am şi evitat să comentăm deciziile oricărei instanţe, cu atât mai puţin am comentat deciziile CCR. Este o abordare constantă a celor din dreapta, în special PNL şi USR, de a critica deciziile justiţiei contrare intereselor lor şi fiind adepţii unei justiţii independente, dar de partea lor", a scris Lucian Romaşcanu, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, "candidatul PSD accede, evident, în turul doi şi are mari şanse de a câştiga prezidenţialele şi pentru atitudinea de respect faţă de oameni, dar şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului". "Când ai dileme şi dificultăţi să îţi vezi candidatul în finală, despre domnul Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire, pregătind din timp, se pare, argumente pentru o înfrângere din ce în ce mai previzibilă. Cam atât despre această altă aberaţie a colegilor liberali. Le aşteptăm şi pe următoarele, au resursele necesare să nu se oprească aici", a mai scris Lucian Romaşcanu.

Poliția Metropolitană din Londra pregătește o operațiune „semnificativă” înainte de împlinirea unui an de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023. Forțele de ordine se așteaptă la demonstrații și proteste
Internațional

Poliția Metropolitană din Londra pregătește o operațiune „semnificativă” înainte de împlinirea unui an de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023. Forțele de ordine se așteaptă la demonstrații și proteste

Aniversarea atacurilor Hamas, poliţia londoneză, mobilizată. Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat o desfăşurare "semnificativă" a forţelor de ordine în oraş ca răspuns la protestele şi comemorările planificate pentru a marca împlinirea unui an de la atacurile din 7 octombrie din Israel. Aniversarea atacurilor Hamas, poliţia londoneză, mobilizată Astfel de manifestări sunt anunţate pentru sâmbătă şi duminică. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasing Poliţia a declarat că nu are cunoştinţă de niciun eveniment public semnificativ organizat luni, la data atacurilor. "Suntem conştienţi de faptul că în acest weekend, atât de aproape de aniversarea zilei de 7 octombrie, emoţiile vor fi la cote înalte, iar temerile legate de securitate vor fi, pe bună dreptate, amplificate", a declarat Lou Puddefoot, care conduce operaţiunea. Poliţiştii sunt în contact regulat cu organizatorii şi dispun de planuri detaliate pentru a asigura siguranţa participanţilor şi pentru a răspunde la orice incidente sau infracţiuni, a mai spus Puddefoot

Ciolacu vrea un plan demografic în programul de guvernare. Statul ar trebui să intervină, iar avortul să fie ultima alegere a unei femei
Eveniment

Ciolacu vrea un plan demografic în programul de guvernare. Statul ar trebui să intervină, iar avortul să fie ultima alegere a unei femei

Ciolacu, despre alternativele femeilor la avort. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la funcţia de preşedinte al României, a declarat, sâmbătă, că susţine familia tradiţională şi că în programul de guvernare trebuie un plan demografic pentru a da "femeii alternativa ca ultima alegere a sa să fie avortul". Ciolacu, despre alternativele femeilor la avort "Am mai explicat. Sunt unul dintre susţinătorii familiei tradiţionale, dar eu cred - şi am avut o discuţie lungă şi cu domnul Grindeanu şi mai ales cu doamnele din echipă - va trebui în planul de guvernare să venim şi cu un plan demografic. Va trebui să dăm femeii alternativa ca ultima alegere a sa să fie avortul", a afirmat Marcel Ciolacu, la Biroul Electoral Central. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasing Premierul a fost întrebat cum se poziţionează, în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al României, faţă de tema avortului şi a parteneriatului civil între persoanele LGBT. Liderul social-democraţilor a adăugat că statul trebuie să intervină cu alternative pentru ca ultima alegere să fie avortul. "Normal, se întâmplă să rămână însărcinată când e în studenţie, se întâmplă să rămână însărcinată când niciunul dintre parteneri nu are serviciu. Atunci statul trebuie să intervină să dea o alternativă, trebuie să vină cu un program social ca ultima alegere să fie avortul", a punctat Marcel Ciolacu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră