marți 04 august
Login Contact
DeFapt.ro

Maria Pană

2832 articole
Maria Pană

Eveniment

Judecătoria Iași, asaltată de plângerile celor amendaţi pentru necompletarea formularului PLF

Asalt pe instanţe la Iași. Judecătoria a început să fie asaltată efectiv de plângerile ieşenilor amendaţi pentru necompletarea formularului digital de intrare în ţară impus la sfârşitul anului trecut, în contextul apariţiei variantei Omicron a virusului SARS-CoV 2. Asalt pe instanţe la Iași Într-o singură zi, luni, magistraţii au avut de analizat aproape 30 de astfel de plângeri legate de PLF. De regulă, Direcţia de Sănătate Publică a aplicat amenzi la nivelul maxim, de 3.000 de lei. Printre cei amendaţi se numără şi doi conductori de tren care lucrau pe relaţia Iaşi - Ungheni. Prin natura muncii, ei ieşeau din ţară cale de 200 de metri, timp de o jumătate de oră. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Aceştia au reuşit să obţină în instanţă anularea amenzii. Acelaşi rezultat l-ar putea avea toate procesele de acest tip, dacă judecătorii vor aplica acelaşi raţionament juridic. La Iaşi s-au dat zeci de mii de astfel de sancţiuni în cele trei luni de obligativitate a PLF. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Judecătoria Iași, asaltată de plângerile celor amendaţi pentru necompletarea formularului PLF
Povestea Katiei, studenta din Odesa care și-a pierdut iubitul de 19 ani în război
Eveniment

Povestea Katiei, studenta din Odesa care și-a pierdut iubitul de 19 ani în război

Cum a distrus Putin viața milioanelor de ucraineni. Pe 24 februarie, la ora 7 dimineaţa, telefonul a trezit-o pe Katia, studentă în anul I la Facultatea de Teatru din Odessa. A fost momentul în care viaţa i s-a schimbat complet. Mama o anunţă că a început războiul. Nu a crezut-o, dar, în scurt timp, o clădire de lângă blocul ei a fost spulberată de o explozie. O oglindă din cameră s-a spart. Cum a distrus Putin viața milioanelor de ucraineni Abia ajunsă la majorat, delicată, cu o aparenţă fragilă, Katia nu a stat pe gânduri: cu doar câteva haine într-un bagaj, a luat calea pribegiei. Ajunsă la Iaşi la scurt timp după izbucnirea conflictului armat din Ucraina, Katia este acum unul dintre cei peste 40 de ucraineni care apar, cu contract de muncă, în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională "Nu pot uita zgomotul. Era atât de mult zgomot că am început să plâng. Mi-am pus câteva haine într-un bagaj şi am plecat. Mama nu a vrut să plece. Zice că e patrioată. Nici pe sora mea nu am convins-o. Are 10 ani, a vrut să rămână cu mama. Eu am plecat, am venit la Iaşi, la prietenii unui prieten". Continuarea, în Ziarul de Iași.

Nu fiți "băiatul de altar al lui Putin": Papa îl critică pe patriarhul rus pro-război
Internațional

Nu fiți "băiatul de altar al lui Putin": Papa îl critică pe patriarhul rus pro-război

Critici dure la adresa patriarhul Kirill. Papa Francisc l-a avertizat pe liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, să nu devină "băiatul de altar al lui Putin", a declarat acesta într-un interviu acordat săptămâna aceasta. În cele mai puternice cuvinte de până acum împotriva patriarhului pro-război, papa Francisc l-a criticat pe Kirill și pentru că a aprobat motivele declarate de Rusia pentru invadarea Ucrainei. Critici dure la adresa patriarhul Kirill "Am vorbit cu el timp de 40 de minute prin Zoom", a declarat Papa pentru cotidianul italian Corriere della Sera într-un interviu publicat marți. "În primele 20 de minute mi-a citit, cu o carte în mână, toate justificările pentru război". "Am ascultat și i-am spus: Nu înțeleg nimic din toate astea", a mai spus Papa. "Frate, noi nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Isus". Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională "Patriarhul nu se poate transforma în băiatul de altar al lui Putin", a spus Papa. Francisc a spus că teleconferința cu Kirill a avut loc pe 16 martie și că atât el, cât și patriarhul au fost de acord să amâne o întâlnire planificată pentru 14 iunie la Ierusalim, potrivit CNN. "Ar fi fost a doua noastră întâlnire față în față, fără legătură cu războiul", a spus Papa. "Dar acum, și el este de acord: să ne oprim, ar putea fi un semnal ambiguu". În martie, patriarhul Kirill a declarat că războiul din Ucraina este o extensie a unei ciocniri culturale fundamentale între lumea rusă în sens larg și valorile liberale occidentale. Experții spun că comentariile lui Kirill oferă o perspectivă importantă asupra viziunii spirituale mai largi a lui Putin privind revenirea la un Imperiu Rus, în care religia ortodoxă joacă un rol central.

UE este datoare să susțină Republica Moldova și să ia în considerare un ajutor militar suplimentar, spune preşedintele Consiliului European
Internațional

UE este datoare să susțină Republica Moldova și să ia în considerare un ajutor militar suplimentar, spune preşedintele Consiliului European

UE este pe deplin solidară cu Republica Moldova. Uniunea Europeană are "datoria" să susţină Republica Moldova, a declarat miercuri - în cursul unei vizite la Chişinău - preşedintele Consiliului European, Charles Michel, menţionând că Bruxellesul ia în considerare un sprijin militar suplimentar pentru autorităţile moldovene, potrivit AFP şi Reuters. Vizita lui Michel în Republica Moldova intervine la câteva zile după atacuri produse în Transnistria, regiunea separatistă prorusă din estul republicii, care au alimentat temerile privind extinderea conflictului din Ucraina. UE este pe deplin solidară cu Republica Moldova "UE este pe deplin solidară cu ţara dumneavoastră, (Republica) Moldova. Este de datoria noastră europeană să ajutăm şi să susţinem ţara dumneavoastră şi să ne creştem sprijinul pentru stabilitatea dumneavoastră, pentru securitatea şi integritatea teritorială" a republicii, a declarat Charles Michel într-o conferinţă de presă comună susţinută cu preşedinta prooccidentală Maia Sandu. În acelaşi timp, blocul comunitar studiază modul în care poate oferi mai mult sprijin militar Republicii Moldova, inclusiv mai mult ajutor în consolidarea forţelor armate ale ţării, între care echipamente pentru armata naţională, a afirmat preşedintele Consiliului European, citat de Moldpres, potrivit Agerpres. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională El a spus că acest sprijin vine să se adauge ajutorului în domeniile logisticii şi apărării cibernetice asupra cărora UE a convenit deja. Preşedintele Consiliului European a reiterat intenţia UE de a acorda sprijin Republicii Moldova în procesul de gestionare a fluxului de refugiaţi şi a anunţat că UE va susţine Chişinăulƒ şi pe plan politic şi economic, potrivit Moldpres. "Susţinerea noastră economică şi politică va continua. Platforma noastră de achiziţionare a energiei va fi deschisă pentru Moldova. Acum este şi mai important să fim uniţi şi să susţinem rezilienţa Republicii Moldova", a opinat preşedintele Charles Michel. La rândul său, preşedinta Republicii Moldova a mulţumit partenerilor europeni pentru ajutorul umanitar în valoare de peste 13 milioane de euro acordat până în prezent Chişinăului şi a reiterat dorinţa de integrare cât mai rapidă a Republicii Moldova în UE. "Mulţumim pentru ajutorul oferit ţării noastre şi contăm pe suportul UE pentru deschiderea pieţei pentru fructele din Republica Moldova. Avem nevoie şi de permise pentru transportul de mărfuri în UE. Planurile şi intenţiile noastre nu s-au schimbat. Vrem să construim un stat puternic, vrem să avem servicii de calitate, să continuăm reforma justiţiei şi să le oferim tinerilor noştri şansa de a munci şi trăi acasă, însă pentru a valorifica toate oportunităţile avem nevoie de pace", a declarat Maia Sandu.

Prețul petrolului a crescut brusc după ce UE a confirmat un embargo în privința petrolului rusesc
Internațional

Prețul petrolului a crescut brusc după ce UE a confirmat un embargo în privința petrolului rusesc

Prețul barilului de petrol, în creștere. Uniunea Europeană a confirmat miercuri că intenţionează să pună capăt tuturor importurilor de ţiţei şi produse petroliere rafinate din Rusia, până la finele acestui an, cea mai extremă măsură anunţată până acum de blocul comunitar în ideea de a pune presiune economică pe Rusia ca să înceteze războiul din Ucraina, informează Reuters. Prețul barilului de petrol, în creștere Cotaţia ţiţeiului a crescut imediat după acest anunţ, pe fondul estimărilor că va avea loc o creştere a competiţiei pentru livrările de petrol din altă parte. În jurul orei 7:45 GMT, cotaţia futures la barilul de ţiţei WTI (West Texas Intermediate n.r.) era în creştere cu 2,8%, până la 105,31 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în creştere cu 2,7% până la 107,84 dolari per baril. În cadrul celui de al şaselea pachet de sancţiuni, blocul comunitar a anunţat miercuri că va exclude de asemenea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, alături de alte două bănci ruseşti, din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, ceea ce va creşte şi mai mult izolarea Rusiei faţă de sistemul financiar internaţional. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Embargoul anunţat miercuri de executivul comunitar era în mare parte aşteptat de analişti, după ce săptămâna trecută Germania, prima economie europeană, a renunţat la opoziţia sa anterioară faţă de ideea interzicerii importurilor de petrol rusesc, potrivit Agerpres. Conform măsurilor dezvăluite miercuri, UE va pune capăt importurilor de ţiţei brut rusesc în decurs de şase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate vor înceta până la finele lui 2022. Răgazul mai mare decis în cazul produselor rafinate are legătură cu dependenţa mai mare a UE faţă de motorina importată din Rusia. Într-un discurs ţinut în Parlamentul European, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit indicii cu privire la o posibilă exceptarea de la noua reglementare, în pofida apariţiei în presă a unor zvonuri privind posibilitatea de a importa în continuare petrol rusesc de către Ungaria şi Slovacia, ţări ale căror sisteme energetice au fost construite în perioada comunistă şi sunt complet dependente de conductele sovietice de petrol.

CIA îi instruiește pe ruși cum să furnizeze secretele Kremlinului agenției americane de spionaj
Internațional

CIA îi instruiește pe ruși cum să furnizeze secretele Kremlinului agenției americane de spionaj

CIA "recrutează" spioni ruși. În contextul intrării în cea de-a treia lună a războiului din Ucraina, CIA adoptă o nouă abordare a misiunii sale de bază de recrutare de spioni şi de a solicita secrete, în timp ce guvernul Statelor Unite urmăreşte de asemenea o creştere a interesului în rândul ruşilor care încearcă să evite cenzorii de stat din online, relatează marţi Washington Post. CIA "recrutează" spioni ruși Luni, Agenţia Centrală de Informaţii americană a publicat instrucţiuni despre modul în care ruşii pot oferi informaţii în secret folosind un canal criptat către website-ul agenţiei. Speranţa este de a atrage informaţii - şi eventual, de a obţine mai mult acces la secretele oficiale ale Rusiei - de la oameni nemulţumiţi care au încercat să contacteze CIA de când a început războiul, au declarat oficiali americani. Pentru a se asigura că potenţialii informatori nu sunt prinşi de securitatea statului rus, CIA a prezentat instrucţiuni detaliate în limba rusă în trei postări pe reţelele sociale despre cum să folosească browserul de internet Tor, care le permite utilizatorilor să navigheze online în mod anonim, precum şi reţelele private virtuale sau VPN-uri. Paşii vor deschide un canal dedicat către CIA, care este mai sigur decât navigarea către agenţie folosind un browser web obişnuit sau o conexiune la internet obişnuită, potrivit Agerpres. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională "Nu folosiţi computerul de acasă sau de la birou pentru a intra în contact cu noi", avertizează agenţia în ghidul său pas cu pas. Pentru a evita supraveghetorii din online, ruşii ar trebui să folosească un VPN care nu are sediul în Rusia, China sau alte ţări considerate "neprietenoase" faţă de Statele Unite. VPN-urile gratuite sunt în general inferioare serviciilor plătite, sfătuieşte CIA, încurajându-şi contactele să caute o versiune premium. Mulți ruși vor să îl "toarne" pe Putin Invazia Ucrainei de către Rusia a determinat mai mulţi ruşi să facă pasul riscant de a lua legătura cu agenţia de informaţii din SUA, au spus oficialii. "Ruşii îngrijoraţi încearcă să atragă atenţia CIA şi am vrut să oferim o modalitate de a ne contacta în siguranţă", a declarat un oficial CIA, care, ca şi alţii, a vorbit cu condiţia anonimatului pentru a descrie probleme sensibile din acest domeniu. CIA este obişnuită ca cetăţenii nemulţumiţi sau angajaţii guvernamentali să ofere voluntar informaţii, uneori când se prezintă la ambasadele SUA. Informaţiile, fie că sunt obţinute fizic sau digital, sunt analizate şi verificate, iar oficialii încearcă adesea să stabilească ce acces ar mai putea avea autorii la alte secrete decât cele pe care le aduc, potrivit unor foşti oficiali din serviciile de informaţii familiarizaţi cu procesul. Noile instrucţiuni se adresează "celor care se simt obligaţi să ne contacteze din cauza războiului nedrept al guvernului rus", a declarat un purtător de cuvânt al CIA într-un e-mail. "Misiunea noastră globală cere ca indivizii să ne poată contacta în siguranţă de oriunde", a adăugat el. Agenţia solicită ca vizitatorii digitali să furnizeze numele lor complet, ţara din care provin, poziţia lor oficială şi "ce acces aveţi la informaţii de interes pentru organizaţia noastră". Tacticile CIA de culegere de informaţii se încadrează într-o strategie mai amplă a guvernului SUA de a contracara eforturile Rusiei de înăbuşire a libertăţii de exprimare şi accesului la ştiri şi informaţii credibile. Departamentul a văzut de asemenea dovezi că ruşii caută în mod activ modalităţi de a evita restricţiile pe internet. În urma unei tentative din partea guvernului de a restrânge fluxul de informaţii despre război după începutul acestuia, ruşii au căutat VPN-uri în număr mare. Cererea de servicii VPN în Rusia a crescut în martie, potrivit datelor Top10VPN. Interzicerea Facebook şi Twitter de către Rusia a contribuit la creşterea cererii pentru aceste servicii, a raportat compania. Oficialul Departamentului de Stat a spus că guvernul rus pare să fi lăsat unele companii populare de social media să continue să funcţioneze, din câteva motive. În primul rând, capacitatea guvernului de a întrerupe accesul este limitată în comparaţie cu alte regimuri autoritare precum China. Dar Kremlinul ar putea dori de asemenea să-i liniştească pe ruşii care se confruntă cu alte restricţii online şi restrângere a exprimării, cum ar fi interzicerea folosirii cuvântului "război" pentru a descrie atacul Rusiei asupra Ucrainei. "Cred că (oficialii ruşi) ştiu că, dacă vor elimina o platformă foarte populară, vor exista plângeri în acest sens", a declarat oficialul Departamentului de Stat. El a adăugat că autorităţile de la Moscova ar putea în continuare acţiona pentru a bloca WhatsApp şi YouTube dacă conţinutul pe care ruşii îl întâlnesc încalcă linia oficială. "Există atât de mulţi utilizatori în Rusia încă dependenţi de aceste platforme, cred că guvernul a ezitat să le retragă şi să creeze mai multă nemulţumire în ţară", a spus oficialul.

UE vrea să elimine cea mai mare bancă din Rusia din sistemul SWIFT și să interzică televiziunile de stat ale Kremlinului
Internațional

UE vrea să elimine cea mai mare bancă din Rusia din sistemul SWIFT și să interzică televiziunile de stat ale Kremlinului

UE vrea să dea lovitura de grație Rusiei. Ursula von der Leyen propune eliminarea bancii Sberbank din sistemul de plăți SWIFT. Aceasta ar fi una din cele mai dure lovituri aplicate Rusiei după invazia în Ucraina. UE vrea să dea lovitura de grație Rusiei Într-o serie de tweet-uri, ea a spus că blocul comunitar intenționează să ia măsuri împotriva persoanelor care au comis crime de război în Ucraina și interzicerea posturilor de televiziune și radio rusești de pe undele europene. "Putin trebuie să plătească un preț, un preț mare pentru agresiunea sa brutală", a spus ea. "Dreptul internațional este cel care contează și nu dreptul puterii", potrivit CNN. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Lista sancțiunilor propuse de șefa Comisiei Europene: Lista persoanelor care au comis crime de război la Bucea, UcrainaSă elimine cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, și alte două companii din sistemul SWIFTSă interzică trei posturi de radio și televiziune rusești de stat de pe undele europene, deoarece "amplifică în mod agresiv minciunile și propaganda lui Putin". În ceea ce privește interzicerea petrolului, von der Leyen a recunoscut provocările pe care le presupune trecerea de la dependența de combustibilii fosili ruși. "Să fim clari: nu va fi ușor. Dar pur și simplu trebuie să lucrăm la asta. Ne vom asigura că vom elimina treptat petrolul rusesc într-un mod ordonat. Pentru a maximiza presiunea asupra Rusiei, minimizând în același timp impactul asupra economiilor noastre." Ea a adăugat:"Vrem ca Ucraina să câștige acest război. Cu toate acestea, atât de multe lucruri trebuie reconstruite. De aceea, propun să începem să lucrăm la un pachet ambițios de redresare pentru prietenii noștri ucraineni. Acest pachet ar trebui să aducă investiții masive pentru a răspunde nevoilor și pentru a realiza reformele necesare."

Armata rusă a pierdut aproximativ 24.500 de soldați în Ucraina, 1077 de tancuri și 194 de avioane de luptă, spun oficialii ucraineni
Internațional

Armata rusă a pierdut aproximativ 24.500 de soldați în Ucraina, 1077 de tancuri și 194 de avioane de luptă, spun oficialii ucraineni

Rusia continuă să sufere pierderi majore în Ucraina. Rusia a pierdut deja aproximativ 24.500 de soldați în Ucraina, 300 de militari au fost uciși marți, transmite Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit Ukrinform. Rusia continuă să sufere pierderi majore în Ucraina Între 24 februarie 2022 și 4 mai 2022, pierderile totale de luptă ale inamicului au inclus, de asemenea: 1.077 de tancuri (+15 în ultima zi) 2.610 vehicule blindate de luptă (+43) 491 de sisteme de artilerie (+16) 163 de sisteme de rachete cu lansare multiplă (+1) 81 de sisteme de luptă antiaeriană (+1) 194 de avioane (+0) 155 de elicoptere (+0) 1.867 de autovehicule și rezervoare de combustibil (+24) 10 nave de război 303 de vehicule aeriene fără pilot (+12) 38 de unități de echipamente speciale (+0) Au fost doborâte în total 87 de rachete de croazieră inamice (+3). Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională În ultima zi, trupele rusești au suferit cele mai mari pierderi în direcțiile Izium și Novopavlivka. Reamintim că, la 24 februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin a inițiat o invazie la scară largă a Ucrainei, începând un război. Trupele rusești bombardează și distrug instalațiile de infrastructură cheie, lansează atacuri aeriene și cu rachete asupra orașelor și satelor ucrainene, torturează și ucid civili.

Ursula von der Leyen propune interzicerea petrolului rusesc din cauza războiului din Ucraina
Internațional

Ursula von der Leyen propune interzicerea petrolului rusesc din cauza războiului din Ucraina

Petrolul rusesc va fi interzis în Europa. Țările Uniunii Europene vor înceta să mai importe petrol și produse rafinate rusești, a declarat miercuri șefa Comisiei Europene, care propune o a șasea rundă de sancțiuni împotriva Moscovei pentru războiul purtat în Ucraina. Petrolul rusesc va fi interzis în Europa "Vom elimina treptat aprovizionarea cu țiței rusesc în termen de șase luni și cu produse rafinate până la sfârșitul anului", a declarat Ursula von der Leyen în Parlamentul European, provocând aplauze din partea legislatorilor. "Aceasta va fi o interdicție completă de import pentru tot petrolul rusesc, maritim și prin conducte, brut și rafinat", potrivit Reuters. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională "Nu va fi ușor. Unele state membre sunt puternic dependente de petrolul rusesc. Dar pur și simplu trebuie să lucrăm la ea", a spus von der Leyen despre această propunere, care are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre ale UE pentru a intra în vigoare.

Autoritățile de la Kiev acuză Rusia că a furat 400.000 de tone de cereale din Ucraina
Internațional

Autoritățile de la Kiev acuză Rusia că a furat 400.000 de tone de cereale din Ucraina

Rușii, acuzați că au furat tone de cereale din Ucraina. Oficiali ruşi au luat 400.000 de tone de cereale din teritoriul ucrainean ocupat, adică aproximativ o treime din stocurile de cereale de la Herson, din regiunile Zaporojie, Doneţk şi Lugansk, a declarat viceministrul agriculturii de la Kiev, Taras Vîsoţki, marţi seară la televiziunea ucraineană, transmite DPA. Rușii, acuzați că au furat tone de cereale din Ucraina Înainte de război, acolo erau depozitate aproximativ 1,3 milioane de tone de cereale pentru aprovizionarea zilnică, dar şi pentru plantare. "Nu erau rezerve strategice", a spus el. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Dacă stocurile de cereale se reduc, acele zone se confruntă cu riscul de foamete, a avertizat el. Luarea cerealelor cu forţa este istoric o problemă dureroasă între ucraineni şi ruşi. Aproximativ patru milioane de oameni au murit de foame în Ucraina când dictatorul sovietic Iosif Stalin a forţat ţăranii să intre în ferme colective şi a confiscat cerealele cu forţa în 1932-1933, aminteşte DPA, potrivit Agerpres. Morţi au fost înregistraţi de asemenea în sudul Rusiei şi Kazahstan. Ucraina consideră foametea creată artificial drept un genocid ordonat de Moscova pe care îl numeşte Holodomor sau Marea Foamete.

Belarusul se pregătește de război, dar spune că nu reprezintă o amenințare pentru țările vecine
Internațional

Belarusul se pregătește de război, dar spune că nu reprezintă o amenințare pentru țările vecine

Exerciții militare ample în Belarus. Forţele armate belaruse au început miercuri exerciţii ample pentru a-şi testa capacitatea de luptă, a anunţat Ministerul Apărării din Belarus, vecin al Ucrainei, potrivit Reuters. Exerciții militare ample în Belarus "Este programat ca testul (privind capacitatea de luptă) să implice deplasarea unui număr semnificativ de vehicule militare, ceea ce poate încetini traficul pe drumurile publice", a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat. În contextul invaziei ruse din Ucraina, Ministerul Apărării din Belarus a precizat că exerciţiul nu reprezintă nicio ameninţare la adresa vecinilor săi sau la adresa comunităţii europene în general. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Belarusul este un aliat apropiat la Rusiei. Moscova îşi numeşte acţiunile din Ucraina "operaţiune militară specială", potrivit Agerpres. Zone din Ucraina din apropierea Belarusului, inclusiv capitala Kiev, au fost sub asaltul rusesc în prima etapă a invaziei, care a început la sfârşitul lui februarie şi a urmat unor exerciţii militare comune desfăşurate de Rusia şi Belarus. Acum, în schimb, Rusia şi-a concentrat atacurile asupra regiunilor din estul şi sudul Ucrainei.

Mai multe regiuni din vestul Ucrainei au fost bombardate de ruși. Orașul Lvov a rămas parțial fără electricitate
Internațional

Mai multe regiuni din vestul Ucrainei au fost bombardate de ruși. Orașul Lvov a rămas parțial fără electricitate

Trei centrale electrice, bombardate în Lvov. Mai multe oraşe ucrainene au fost vizate marţi seară de un tir de rachete ruseşti care au produs distrugeri, în special la trei centrale electrice din Lvov, potrivit primarului acestui oraş important din vestul Ucrainei, lipsit acum parţial de electricitate, transmite AFP. Trei centrale electrice, bombardate în Lvov "Trei centrale electrice au fost avariate în urma unui atac cu rachete", a declarat pe Telegram primarul Andrii Sadovîi , adăugând că staţiile de pompare au rămas fără electricitate din cauza distrugerilor. Cel puţin o persoană a fost rănită, a adăugat el. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Potrivit presei ucrainene, întreruperile de curent au afectat mai multe cartiere din Lvov. Autorităţile locale au informat despre bombardamente şi în regiunile Viniţa (centru), Odesa (sud-vest) şi Kirovograd (centru), fără a indica dacă au existat pagube, potrivit Agerpres. Regiunea Transcarpatia, până acum cruţată, a fost afectată de război pentru prima dată de la începutul invaziei ruse. "O rachetă a căzut într-o zonă muntoasă din Transcarpatia. Serviciile lucrează la faţa locului, clarificăm informaţiile despre răniţi şi posibile victime", a indicat pe Telegram guvernatorul acestei regiuni, Viktor Mikita.

Președintele Germaniei vine la București. Întâlnire oficială cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă
Internațional

Președintele Germaniei vine la București. Întâlnire oficială cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă

Walter Steinmeier, vizită oficială la București. Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în ţara noastră, la invitaţia omologului său român, o atenţie specială urmând să fie acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Walter Steinmeier, vizită oficială la București Vizita preşedintelui Frank-Walter Steinmeier are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relaţiei bilaterale, a informat luni Administraţia Prezidenţială. Citește și: Putin izolează Rusia de restul lumii: învinuiește Ucraina de „atrocități” și cere Occidentului să nu mai trimită arme, anunță retragerea Roscosmos de pe Stația Spațială Internațională Astfel, consultările dintre preşedinţii român şi german se vor concentra pe modalităţile concrete de dezvoltare şi aprofundare ale relaţiei româno-germane, care are caracter strategic, fiind definită de un dialog politico-diplomatic foarte activ, o dinamică economică în continuă creştere şi contacte interumane speciale, facilitate de minoritatea germană din România şi comunitatea românească tot mai numeroasă din Germania, potrivit Agerpres. Cei doi şefi de stat vor aborda, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, în condiţiile în care Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, şi al treilea investitor în economia românească. Vor fi discutate, totodată, stimularea investiţiilor reciproce şi aprofundarea cooperării sectoriale, a precizat sursa citată. O atenţie specială va fi acordată evoluţiilor securităţii regionale, europene şi euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Cei doi şefi de stat vor aborda, în context, sprijinul acordat Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, securitatea energetică, măsurile de consolidare a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice, coordonarea poziţiilor în plan regional, european şi în pregătirea Summitului NATO de la Madrid. Totodată, agenda de discuţii va cuprinde aspectele legate de sprijinul activ şi cuprinzător de care au nevoie, în contextul regional actual, statele din Vecinătatea Uniunii Europene, în special Republica Moldova, Georgia şi statele din Balcanii de Vest, inclusiv susţinerea integrării europene a acestora, a mai precizat Administraţia Prezidenţială. De asemenea, preşedintele Germaniei va avea o întrevedere şi cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.

Tânăr fără permis, condamnat după ce a făcut drifturi cu BMW-ul "ursuleț" în centrul Iașiului
Eveniment

Tânăr fără permis, condamnat după ce a făcut drifturi cu BMW-ul "ursuleț" în centrul Iașiului

Infractor dovedit, condamnat cu suspendare. Un tânăr şi-a încercat abilităţile de şofer de BMW făcând drifturi zgomotoase în rond Agronomie la miez de noapte. Fapta este considerată o simplă contravenţie, dar şoferul a ajuns totuşi în faţa judecătorilor pentru că nu avea permis. Deşi nu se află la prima încălcare a legii, a scăpat ieftin. Infractor dovedit, condamnat cu suspendare „Drifturile, şicanele sau agresivitatea la volan nu au relevanţă penală, fiind elemente care îi pot sluji judecătorului doar pentru individualizarea pedepsei, pentru orientarea spre minim sau spre maxim. Citește și: EXCLUSIV De ce au căzut ca muștele site-urile aeroporturilor românești sub atacurile Killnet? Șeful Aviației Civile din România a desființat, ilegal, structura de cybersecurity Modificările legislative recente menţin caracterul contravenţional al unui astfel de comportament, dar cel puţin oferă posibilitatea unei încadrări mai precise a faptei”, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătorie, Dragoş Bordianu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Scandal în capitala Moldovei. City-managerul Iașiului, acuzat că a strâns de gât un fost coleg
Eveniment

Scandal în capitala Moldovei. City-managerul Iașiului, acuzat că a strâns de gât un fost coleg

Bătaie şi înjurături la sediul PMP Iaşi. Fostul lider al filialei, eliberat de mai bine de o lună din funcţie, refuză să predea sediul noilor şefi. Ieri, când un fost coleg a venit să-i amintească de somaţia de eliberare, a ieşit scandal cu pumni şi înjurături. S-au depus plângeri la Poliţie. Bătaie şi înjurături la sediul PMP Iaşi Scandal uriaş la sediul Partidului Mişcarea Populată de pe bulevardul Independenţei. City-managerul Iaşiului, Petru Movilă, fostul şef al filialei Iaşi a partidului, este acuzat că a bătut şi fugărit la propriu un fost coleg de partid. Citește și: EXCLUSIV De ce au căzut ca muștele site-urile aeroporturilor românești sub atacurile Killnet? Șeful Aviației Civile din România a desființat, ilegal, structura de cybersecurity Acesta venise să îl întrebe pe Movilă când eliberează sediul partidului, deoarece Cristian Diaconescu, preşedintele partidului, a schimbat conducerea de aici, noul şef fiind consilierul judeţean Adrian Acostoaiei. Omul acuză că a fost îmbrâncit, strâns de gât, şi a scăpat doar cu fuga din mâinile fostului deputat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră