sâmbătă 01 august
Login Contact
DeFapt.ro

Maria Pană

2832 articole
Maria Pană

Eveniment

Noi condiții pentru cei care vor să fie profesori. Burse peste salariul minim pe economie

Ce prevede noua lege a învățământului. Proiectul Legii Învăţământului promite o mai bună gestionare a conceptului de masterat didactic. Ce prevede noua lege a învățământului Acesta devine cumva treaptă aproape obligatorie pentru cei care vor să predea la nivel liceal. Conceptul de masterat didactic a devenit cunoscut în România după ce a fost introdus prin precedenta Lege a Educaţiei, din aprilie 2011, din timpul ministrului Daniel Funeriu. Citește și: VIDEO Statele Unite mențin cel puțin încă nouă luni trupele Diviziei 101 Aeropurtate la baza Mihail Kogălniceanu și ridică gradul de comandă la general cu două stele Practic, pentru a putea preda în învăţământul preuniversitar liceal şi, ulterior, în cel universitar, se impunea necesitatea absolvirii unui program de masterat aparte. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Noi condiții pentru cei care vor să fie profesori. Burse peste salariul minim pe economie
Propunere controversată trimisă în Parlament: liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a
Eveniment

Propunere controversată trimisă în Parlament: liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a

Liceele pot organiza concurs de admitere. Proiectul privind Legea Educaţiei pentru învăţământul preuniversitar propune o dublă admitere pentru clasa a IX-a. Liceele pot organiza concurs de admitere Dar şi noi competenţe susţinute de elevii clasei a XII-a în cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat. Este vorba despre proiectul în varianta noului ministru al Educaţiei, Ligia Deca. Citește și: Reuniunea de la Ramstein s-a încheiat fără ca Germania să ofere vreun tanc Ucrainei. Cehia și Slovacia ar putea trimite către Kiev tancurile Leopard pe care urmau să le achiziționeze Noile proiecte de legi ar urma să fie prezentate în Guvern până la data de 15 februarie, pentru ca mai apoi să fie aprobate de Parlament. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Liber în Grecia, Sorin Oprescu se distrează cu justiția din România, care l-a condamnat la zece ani și opt luni de închisoare: face contestații
Justiție

Liber în Grecia, Sorin Oprescu se distrează cu justiția din România, care l-a condamnat la zece ani și opt luni de închisoare: face contestații

Oprescu face mișto de justiția română. Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, ca neîntemeiată, o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu prin care acesta solicita anularea condamnării de zece ani şi opt luni închisoare primită într-un dosar de corupţie. Oprescu face mișto de justiția română "În baza art. 432 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul 42389/3/2015. Definitivă", se arată în decizia CAB. Pe 13 mai 2022, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la zece ani şi opt luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Citește și: De ce Sorin Oprescu nu a fost trimis în România la pușcărie și de ce nu va sta la închisoare nici în Grecia Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie. Oprescu a plecat din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Tudorel Toader va avea, în sfârșit, concurență pentru șefia Universității "Al. I. Cuza" din Iași
Eveniment

Tudorel Toader va avea, în sfârșit, concurență pentru șefia Universității "Al. I. Cuza" din Iași

Tudorel Toader, concurență pentru șefia universității. Mai este un an până la momentul alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) din 2024. Tudorel Toader, concurență pentru șefia universității Dar publicarea draftului Legii Învăţământului Superior a deschis deja discuţiile despre cursă. Se pare că, pentru prima dată de la alegerile din 2016, va exista o competiţie adevărată pentru conducerea universităţii. Citește și: Halep rămâne fără terenul primit gratuit în Bușteni după ce a fost numit cetățean de onoare. Primăria va construi blocuri sociale cu bani din PNRR Prof. dr. Liviu Maha, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), a confirmat că îşi va depune candidatura anul viitor şi că a făcut deja primii paşi, prin a-şi anunţa colegii despre acest lucru. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șeful Externelor ruse, Serghei Lavrov, amenință de la Minsk cu acțiuni care să "trezească la realitate" NATO și UE. Putin încearcă totul ca Lukașenko să implice Belarus în război
Internațional

Șeful Externelor ruse, Serghei Lavrov, amenință de la Minsk cu acțiuni care să "trezească la realitate" NATO și UE. Putin încearcă totul ca Lukașenko să implice Belarus în război

Moscova promite "trezirea NATO-UE la realitate". Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va face tot posibilul pentru a "trezi la realitate" Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia. Moscova promite "trezirea NATO-UE la realitate" Comentariile sale survin chiar în ziua în care fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar putea duce la declanşarea unui război nuclear. La aproape 11 luni de la invadarea Ucrainei, Rusia prezintă din ce în ce mai mult acest război propriului popor ca pe o luptă existenţială cu Occidentul. În comentarii televizate, Serghei Lavrov a declarat că Moscova va încerca să-i dezobişnuiască pe politicienii occidentali de atitudinea lor "încrezută" şi "colonială" faţă de Rusia. "Sperăm că se va produce o trezire la realitate", a spus Lavrov. "Vom face tot ce ne stă în putere astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil", a adăugat el. Rusia ia Belarus la pachet Şeful diplomaţiei ruse a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite în Belarus, aliatul cel mai apropiat al Moscovei, care organizează exerciţii aeriene cu Rusia în această săptămână, parte a unei serii lungi de activităţi militare comune ce au stârnit îngrijorarea Ucrainei că preşedintele Vladimir Putin ar putea să încerce să atragă Belarus în război de partea Rusiei. Citește și: Estonia, Lituania și Danemarca, sprijin militar masiv pentru Ucraina. Danemarca a donat toate sistemele de tunuri autopropulsate tip Caesar. Ajutorul militar estonian a depășit 1% din PIB "Avem o poziţie comună cu privire la obiectivele care trebuie atinse şi cum să ne asigurăm că nici Rusia şi nici Belarus nu sunt ameninţate de vecinii noştri - fie că este vorba de Ucraina sau de oricine altcineva", a afirmat Lavrov într-o declaraţie după întâlnirea cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko. În acelaşi timp, Belarusul a anunţat că miniştrii Apărării din cele două ţări au vorbit la telefon. Exerciții aeriene ruso-belaruse Exerciţiile aeriene comune au început luni şi urmează să se desfăşoare până la 1 februarie, utilizând toate aeroporturile militare din Belarus, care susţine că aplicaţiile au un caracter pur defensiv. Ucraina a avertizat în repetate rânduri cu privire la posibile atacuri dinspre teritoriul Belarusului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene trebuie să fie pregătite la frontieră. Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează în prezent o perioadă de "îngheţ" după invadarea Ucrainei de către armata rusă în februarie anul trecut, în ceea ce Moscova numeşte "operaţiune specială militară", iar Occidentul şi Ucraina - o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

"Dosarele X": cum dispare un Ferrari când procurorii descoperă etaje de bloc construite ilegal
Eveniment

"Dosarele X": cum dispare un Ferrari când procurorii descoperă etaje de bloc construite ilegal

"Dosarele X": cum dispare un Ferrari. Doru Plugaru este cunoscut în oraş pentru numeroasele probleme pe care le are cu legea. "Dosarele X": cum dispare un Ferrari Anul trecut, dezvoltatorul imobiliar a fost în atenţia procurorilor DNA, obiectul anchetei în dosarul instrumentat de procurori fiind modul în care au fost construite mai multe blocuri în oraş, respectiv în Moara de Vânt şi în zona Tătăraşi. Doru Plugaru (pe numele său real Dragoş Dumitroaie) şi-a scos la vânzare unul dintre bolizi, un Ferrari F12 Berlinetta din 2014. Citește și: „Venus din Piatra Neamț”, o paleodivă autentică, poate acum fi admirată în toată splendoarea celor 17.000 de ani Anunţul a fost făcut pe un site de specialitate, preţul cerut fiind 200.000 de euro. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin, într-o dimensiune paralelă: Victoria noastră în Ucraina este inevitabilă, garantată. Producem de trei ori mai multe rachete decât SUA
Internațional

Putin, într-o dimensiune paralelă: Victoria noastră în Ucraina este inevitabilă, garantată. Producem de trei ori mai multe rachete decât SUA

Putin: Victoria noastră în Ucraina, garantată. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri că "nu are niciun dubiu" cu privire la victoria Rusiei în Ucraina, pe care o consideră "inevitabilă", la aproape un an de la lansarea ofensivei în Ucraina şi în pofida mai multor eşecuri majore pe câmpul de luptă, potrivit TASS. Putin: Victoria noastră în Ucraina, garantată Victoria "este garantată, nu am niciun dubiu", a afirmat preşedintele rus în cursul unei deplasări la uzina de armament Obuhov din Sankt Petersburg a producătorului Almaz-Antei, stând în faţa unui camion militar pe care era inscripţionată litera "Z", simbolul forţelor ruse în campania de război a Rusiei în Ucraina, arată și Kremlinul, oficial. Potrivit lui Putin, ceea ce ar putea ajuta Rusia "este unitatea poporului rus, curajul şi eroismul soldaţilor noştri (...) şi, desigur, munca sectorului nostru militar-industrial". Sectorul militar-industrial este deja capabil să înlocuiască practic producătorii străini care au părăsit piaţa naţională, a afirmat preşedintele rus într-o întâlnire cu muncitori de la uzina Obuhov, în cursul vizitei sale de miercuri la Sankt Petersburg cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a ridicării blocadei Leningradului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Producție bună de rachete În opinia sa, industria de apărare a Rusiei a început să devină aproape autosuficientă. "După ce unii dintre aşa-zişii noştri parteneri au părăsit piaţa noastră, iar nivelul producţiei noastre a devenit destul de ridicat, companiile noastre preiau destul de uşor golul lăsat de aceşti parteneri", a spus Putin. Citește și: După ce Ucraina a început dezmembrarea bisericii ortodoxe subordonate Moscovei, subordonatul de la Chișinău a lui Kiril, ÎPS Vladmir, ia distanță de agresiunea rusă "Desigur, acest lucru nu înseamnă că vom putea produce totul 100%, dar vom atinge nivelul de producţie de care avem nevoie", a spus el. "Noi, de exemplu, producem de peste trei ori mai multe rachete de apărare aeriană pe an decât Statele Unite", susţine preşedintele rus. În general, industria de apărare a Rusiei produce aproximativ acelaşi număr de rachete de apărare aeriană pentru diverse scopuri pe an ca "toate întreprinderile industriale militare din lume", a declarat preşedintele rus. Statul va acoperi pagubele "străinilor" În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a promis sprijin industriei de apărare: "Se vor aloca bani pentru a rezolva problemele financiare actuale, pentru extinderea producţiei, pentru a produce cele mai căutate produse moderne şi pentru a trece de la fabricarea produselor după metoda producţiei individuale la cantităţi în masă". Totodată, Putin a spus că "unii clienţi străini" nu plătesc pentru echipamentele militare pe care le primesc de la Rusia. "Unii dintre clienţii noştri străini, din păcate, nu îşi îndeplinesc în totalitate obligaţiile. Au primit produsele, dar nu plătesc. Aici, desigur, trebuie să susţinem companiile şi, bineînţeles, o vom face", a subliniat el. Într-o întâlnire anterioară cu veterani, Vladimir Putin a declarat că acţiunea Moscovei în Ucraina a avut ca scop încheierea unui "război" care făcea ravagii de mai mulţi ani în estul Ucrainei, adăugând că Rusia se confruntă cu un "regim neonazist" la Kiev. Rușii au fost "păcăliţi şi înşelaţi" "Operaţiunile de luptă pe scara largă care implică arme grele, artileria, tancuri şi avioane nu s-au oprit în Donbas din 2014", a declarat Putin. "Tot ceea ce facem astăzi ca parte a operaţiunii militare speciale este o încercare de a opri acest război. Acesta este sensul operaţiunii noastre - de a proteja oamenii care trăiesc în aceste teritorii", a afirmat liderul rus. El a numit estul Ucrainei ca fiind "teritorii istorice" ale Rusiei, adăugând că Moscova a recunoscut această pierdere după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, dar a trebuit să acţioneze pentru a proteja vorbitorii de limba rusă. "Nu putem să nu-i protejăm", a insistat el. "Victoria va fi a noastră!", a spus Putin, reiterând un slogan al armatei roşii din cel de-Al Doilea Război Mondial. Putin a mai spus că Rusia a căutat o soluţie paşnică la conflictul din estul Ucrainei, dar "am fost pur şi simplu păcăliţi şi înşelaţi". Putin, excitat de cucerirea Soledarului Declaraţiile sale intervin la aproximativ 11 luni de la lansarea ofensivei în Ucraina, unde forţele ruse au suferit mai multe eşecuri majore în ultimele luni în faţa acţiunilor ofensive ucrainene. În faţa acestor dificultăţi de pe teren, Vladimir Putin a ordonat mobilizarea a 300.000 de rezervişti şi o campanie de bombardare a infrastructurii energetice a Ucrainei. Armata rusă şi mercenari din Grupul Wagner au anunţat săptămâna trecută că au cucerit modestul oraş Soledar, din estul Ucrainei, situat în apropiere de Bahmut, un oraş important pe care ruşii încearcă să-l captureze de luni de zile. După anunţul cuceririi Soledar, Vladimir Putin a salutat o "dinamică pozitivă" pe front, susţinând că "totul merge conform planurilor Ministerului Apărării şi Statului Major".

Două picturi ale unui tânăr artist român vor ajunge pe Lună în cadrul unui proiect internațional
Eveniment

Două picturi ale unui tânăr artist român vor ajunge pe Lună în cadrul unui proiect internațional

Picturi ale unui român, pe Lună. Lucrările tânărului ieşean de 21 de ani vor ajunge pe satelitul natural al Pământului prin intermediul Codexului Lunar. Picturi ale unui român, pe Lună Khaled Matar este pe jumătate palestinian şi a fost elev al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. „Fire Keeper” şi „Reaching for the Holy Grail” sunt picturile care au primit Menţiune de Onoare în cadrul International ARC Salon Competition. Citește și: Putin a trecut de la planul de blitzkrieg inițial la faza staționară de război de uzură de tip Afganistan în Ucraina, chiar cu riscul ca economia Rusiei să lucreze doar pentru front Acestea vor fi trimise pe Lună, alături de lucrările a 30.000 de creatori contemporani din 139 de ţări. Continuarea, în Ziarul de Iași.

În blocul de la Dnipro au murit 44 de oameni (din care cinci, copii), alți 20 sunt încă dați dispăruți, 79 sunt răniți (din care 16, copii)
Internațional

În blocul de la Dnipro au murit 44 de oameni (din care cinci, copii), alți 20 sunt încă dați dispăruți, 79 sunt răniți (din care 16, copii)

Dnipro: 44 de morți (cinci, copii). Autorităţile ucrainene au anunţat marţi după-amiază încetarea operaţiunilor de căutare şi salvare în dărâmăturile blocului de locuinţe lovit sâmbătă de o rachetă în timpul unui nou raid rusesc asupra Ucrainei, ultimul bilanţ al victimelor fiind de 44 de morţi şi 20 de dispăruţi. Dnipro: 44 de morți (cinci, copii) Dintre cele 44 de persoane al căror deces este confirmat, cinci sunt copii. Alte 79 de persoane sunt rănite, dintre care 16 copii, în timp ce 20 de persoane nu au fost găsite nici la trei zile după atac şi sunt date dispărute. Acesta este atacul care a produs cele mai multe victime civile de când a început invazia rusă în urmă cu 11 luni. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis luni că "orice persoană vinovată de această crimă de război va fi identificată şi deferită justiţiei". Potrivit armatei ucrainene, blocul de locuinţe a fost lovit de o rachetă rusească Kh-22, concepută pentru lovirea portavioanelor, dar pe care în actualul conflict din Ucraina armata rusă a mai folosit-o pentru lovirea unor ţinte terestre. Armata ucraineană susţine că nu dispune de echipamente antiaeriene capabile să doboare astfel de rachete. Kremlinul dă vina pe ucraineni Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris luni lovirea blocului de locuinţe din Dnipro drept o "tragedie", provocată în opinia Moscovei de acţiunea antiaerienei ucrainene. "Armata rusă nu atacă clădiri rezidenţiale sau obiecte ale infrastructurii civile", a spus Peskov, care a făcut referire şi la o declaraţie a consilierului prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, ce a sugerat că racheta care a lovit imobilul din Dnipro fusese doborâtă de antiaeriana ucraineană. Citește și: Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE Arestovici a revenit marţi asupra acestei declaraţii, şi-a cerut scuze public şi a demisionat.

De ce o fetiță de doi ani a fost lăsată expusă la ultraviolete aproape o oră la spitalul "Gomoiu" și acum are corneea arsă: cineva a uitat să apese  butonul lămpii UV
Eveniment

De ce o fetiță de doi ani a fost lăsată expusă la ultraviolete aproape o oră la spitalul "Gomoiu" și acum are corneea arsă: cineva a uitat să apese butonul lămpii UV

Fetiță expusă o oră la ultraviolete. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că nu se poate pronunța până la finalizarea anchetei care are loc la spitalul de copii "Victor Gomoiu". Fetiță expusă o oră la ultraviolete "Va merge Inspecția Sanitară de Stat și eventual putem să trimitem și reprezentanți ai Corpului de control. Înțeleg că este o anchetă administrativă. Am primit o informare din partea conducerii acestui spital ( – n.r.), care precizează că într-o cameră unde funcționează o lampă cu ultraviolete un adult și un copil au stat 45 de minute. Citește și: Sistemul medical de stat: o fetiță de doi ani a fost uitată într-o încăpere cu raze ultraviolet, la spitalul Gomoiu. Au urmat dureri cumplite, corneea este arsă Rămâne să avem informații referitoare la starea lor de sănătate (…) Eu nu vreau să fac niciun fel de apreciere, pentru că o apreciere o faci atunci când ai toate informațiile. Dar, ca principiu general, e foarte simpu – o lampă cu ultraviolete e o lampă care are un întrerupător și acolo scrie că nu se folosește cu persoane în încăpere. Deci este foarte clar că închiderea unei astfel de lampi atunci când pătrunde în încăpere o persoană este regulă", a spus Rafila.

Cine este actorul care-l joacă pe Dimitrie, mâna dreaptă a lui Vlad din "Otomenii" de pe Netflix. A fost la casting și pentru rolul lui Țepeș
Eveniment

Cine este actorul care-l joacă pe Dimitrie, mâna dreaptă a lui Vlad din "Otomenii" de pe Netflix. A fost la casting și pentru rolul lui Țepeș

Cine este Dimitrie, căpitanul lui Țepeș. Istoria şi rivalitatea dintre Mahomed şi Vlad Ţepeş a ajuns în topul preferinţelor de pe Netflix. Cine este Dimitrie, căpitanul lui Țepeș Dimitrie este mâna dreaptă a lui Vlad, iar personajul a fost interpretat de un ieşean. Radu Micu a fost căpitanul oştilor valahe din serialul „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”, şI este cel care a păstrat echilibrul între nebunia lui Vlad şi soarta valahilor. Citește și: Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii – Mahomed vs Vlad” este o docudramă, însă nu e prima producţie de genul acesta din cariera lui Radu Micu încât să fie o adevărată provocare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Scene de desene animate: polițiști blocați în noroi în lupta cu activiștii de mediu, în Germania
Internațional

VIDEO Scene de desene animate: polițiști blocați în noroi în lupta cu activiștii de mediu, în Germania

Polițiști blocați în noroi la Lutzerath. Ciocnirile de sâmbătă dintre protestatari împotriva exploatării cărbunelui şi poliţişti la intrarea în satul abandonat Lutzerath din vestul Germaniei s-au soldat cu răniţi de ambele părţi. Polițiști blocați în noroi la Lutzerath De aproape o săptămână, poliţia acţionează pentru a elibera Lutzerath astfel încât localitatea să poată fi demolată pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune în carieră deschisă. Poliţia a desfăşurat tunuri cu apă, bastoane şi sprayuri cu piper în timp ce încerca să respingă protestatarii care au organizat o mare demonstraţie în afara acestui cătun sâmbătă după-amiază. Ce a mai rămas din Lutzerath a fost împrejmuit, dar un contingent de activişti continuă să rămână, mulţi dintre ei în căsuţe în copac. În timp ce organizatorii au estimat numărul participanţilor la demonstraţie la 35.000, poliţia a numărat aproximativ 15.000 de persoane, potrivit purtătorului său de cuvânt. Au avut loc și momente ridicole, când mai mulți polițiști au rămas blocați în noroi (VIDEO). Greta Thunberg, prezentă Aproximativ 1.000 dintre ei, majoritatea mascaţi, au exercitat o presiune considerabilă asupra cordoanelor de poliţişti de la marginea carierei şi la periferia satului, ceea ce a dus la folosirea bastoanelor şi a sprayurilor cu piper. Citește și: FOTO Incredibil: o pasarelă pietonală de pe Centura Bucureștiului are un stâlp de susținere în mijlocul unei benzi, pe care o îngustează la jumătate. CNAIR va muta axul drumului Purtătorul de cuvânt al poliţiei a subliniat că s-a recurs la tunuri cu apă şi forţă numai după ce protestatarii au refuzat să plece după ce fuseseră somaţi în mod repetat. Iniţial, nu a putut spune dacă au fost efectuate arestări. Conform poliţiei, operaţiunile de degajare au fost suspendate sâmbătă seara, dar au continuat duminică. Printre activiști s-a aflat și Greta Thunberg, care a ținut și un discurs în care a cerut să nu fie exploatat cărbunele din regiune.

Escrocheria Bismobil Kitchen, de nivel național: mii de păgubiți au plătit mobilier de bucătărie în avans, nu au primit nimic. Paguba: milioane de euro
Eveniment

Escrocheria Bismobil Kitchen, de nivel național: mii de păgubiți au plătit mobilier de bucătărie în avans, nu au primit nimic. Paguba: milioane de euro

Escrocheria Bismobil Kitchen, de nivel național. Înşelăciune de mari proporţii, cu nucleul în cartierul ieşean Păcurari, realizată de o reţea de cetăţeni din Republica Moldova. Escrocheria Bismobil Kitchen, de nivel național Aceștia pretindeau că vând mobilă de bucătărie prin intermediul firmei Bismobil Kitchen şi a altor zeci de alte firme sub umbrela Bismobil. Dacă aţi vrut să cumpăraţi mobilă de bucătărie şi aţi achitat contravaloarea produselor, dar acestea nu au fost livrate, este posibil să vă număraţi printre sutele de păgubiţi din toată ţara. Citește și: Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței – vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului La poliţie şi la OPC Iaşi plouă cu plângeri, iar Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi a deschis deja un imens dosar de înşelăciune. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței - vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului
Internațional

Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței - vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului

Țările NATO trimit arme grele Ucrainei. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a pronunţat în favoarea furnizării de mai multe arme grele Ucrainei, înaintea unor noi discuţii la Ramstein privind ajutorul militar occidental pentru această ţară. Țările NATO trimit arme grele Ucrainei "Angajamentele recente pentru echipamente grele de război sunt importante - şi mă aştept la mai multe în viitorul apropiat", a declarat Stoltenberg duminică pentru ziarul german de afaceri Handelsblatt. "Suntem într-o fază decisivă a războiului. Ne confruntăm cu lupte crâncene. Prin urmare, este important să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a învinge şi pentru a continua ca naţiune independentă", a adăugat șecretarul general al NATO. Sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai rapidă cale spre pace, a spus acesta. Şeful NATO a vorbit înaintea unei noi reuniuni de coordonare a ţărilor occidentale care oferă ajutor Ucrainei, care va avea loc pe 20 ianuarie la baza americană de la Ramstein, în Germania. Kievul cere de luni de zile mai multe arme grele. Naţiunile occidentale au fost mult timp reticente în a livra armament greu Ucrainei, invocând temeri de a fi atrase în război sau de a provoca Rusia. Moscova protestează Gama de arme furnizate s-a extins acum. La începutul acestei luni, Franţa, Germania şi Statele Unite au promis trimiterea de vehicule blindate care transportă tancuri de infanterie sau de recunoaştere - 40 de Marder germane, 50 de Bradley americane şi AMX-10 RC franceze. Marea Britanie a anunţat sâmbătă că va livra tancuri Challenger 2 Ucrainei, devenind astfel prima ţară care furnizează tancuri grele de producţie occidentală Kievului. Moscova a denunţat o decizie care nu ar face decât să "intensifice" conflictul. Citește și: Primele tancuri vestice vor ajunge în Ucraina: Marea Britanie donează tancuri Challenger II. Kievul așteaptă ofensiva de primăvară, când 500.000 de ruși vor fi aruncați în luptă Polonia şi Finlanda şi-au manifestat disponibilitatea de a furniza Ucrainei tancurile mai grele Leopard 2. Potrivit secretarului general al NATO, preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o greşeală atacând Ucraina. "A supraestimat forţa propriilor sale forţe armate. Le vedem paşii greşiţi, lipsa de moral, problemele de comandament, echipamentul slab", a spus el. Dar ruşii "au demonstrat că sunt dispuşi să suporte pierderi grele pentru a-şi atinge obiectivul", a adăugat el.

Carnagiu la Dnipro: 25 de morți, 73 de răniți, 43 de dispăruți (bilanț duminică după-amiază)
Internațional

Carnagiu la Dnipro: 25 de morți, 73 de răniți, 43 de dispăruți (bilanț duminică după-amiază)

Carnagiu la Dnipro: 25 de morți. Bilanţul atacului cu rachete efectuat sâmbătă de forţele ruse asupra unui bloc de apartamente din oraşul ucrainean Dnipro a urcat la 25 de morţi, potrivit președintelui Zelenski. Carnagiu la Dnipro: 25 de morți Până duminică dimineaţă, 73 de persoane rănite, printre care 14 copii, au fost salvate de sub dărâmăturile clădirii parţial prăbuşite, a anunţat Apărarea Civilă Ucraineană pe Telegram. Duminică după-amiază, Zelenski a anunțat că 39 de persoane fuseseră salvate (din care șase, copii), 25 - morți (din care, un copil), 73 - răniți (13 copii), 43 - dispăruți, 300 de apartamente - distruse în diferite grade. Operaţiunea de căutare a persoanelor date dispărute continuă. Conducerea de la Kiev a condamnat dur atacurile împotriva civililor şi a denunţat încă o dată "teroarea rusă". Citește și: FOTO O adolescentă care a supraviețuit miraculos atacului rusesc cu rachetă de la Dnipro așteaptă să fie salvată de la etajul al cincilea într-un apartament din care nu a rămas nimic întreg În afară de Dnipro, alte zone afectate au fost Odesa, Harkov, Liov şi Kiev, unde infrastructura civilă a fost avariată şi alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Armata ucraineană a precizat că a doborât 25 dintre cele 38 de rachete trase sâmbătă de forţele ruse.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră