duminică 22 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Alex Preda

2051 articole
Alex Preda

Internațional

Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești

Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești. Guvernul sârb l-a numit joi pe Aleksandar Vulin, un apropiat pro-rus al preşedintelui Aleksandar Vučić, în funcţia de şef al Serviciului de Informaţii (BIA), a anunţat televiziunea de stat (RTS). Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești Aleksandar Vulin, în vârstă de 50 de ani, fost ministru al Apărării şi de Interne, este cunoscut pentru declaraţiile sale naţionaliste care au provocat adesea fricţiuni diplomatice cu vecinii Serbiei. El este, de asemenea, unul dintre puţinii oficiali europeni străini care au vizitat Moscova după începerea invaziei ruseşti în Ucraina. S-a întâlnit cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în august, şi a repetat că Belgradul nu va introduce sancţiuni împotriva Rusiei. Înainte de călătoria sa la Moscova, el a declarat că Serbia "nu va face parte din isteria antirusească". Serbia a condamnat la Naţiunile Unite invazia Rusiei în Ucraina, dar a refuzat să se alăture sancţiunilor impuse Moscovei de Occident. "Lumea sârbească" Vulin, care îl susţine necondiţionat pe preşedintele Aleksandar Vučić, s-a remarcat în special pentru o idee care favoriza ceea ce el numea crearea unei "lumi sârbeşti" cuprinzând sârbi care trăiesc în diferite ţări. Criticii acestei idei subliniază că ea pare să fie în concordanţă cu ideea Moscovei de "lume rusă". Citește și: Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov: SUA amenință Rusia prin Ucraina, NATO pune presiune pe China, papa Francisc este necreștin când acuză Rusia de cruzime Serbia, ţară candidată la UE din 2012, întreţine relaţii strânse cu Moscova, de care depinde aproape în totalitate pentru aprovizionarea cu gaz. În plus, Belgradul poate conta pe sprijinul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU în ceea ce priveşte Kosovo, o fostă provincie a cărei independenţă nu a fost recunoscută de Serbia în 2008.

Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești (sursa: kremlin.ru)
Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov (sursa: Facebook/Russian Foreign Ministry)
Internațional

Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov

Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, s-a lansat joi într-o serie de atacuri asupra Occidentului, NATO, OSCE şi SUA, dar nu l-a uitat nici pe papa Francisc, după cum consemnează agenţiile internaţionale de ştiri. Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Moscova, Lavrov a susţinut că Statele Unite au creat din Ucraina o ameninţare existenţială la adresa Rusiei şi a acuzat totodată SUA şi NATO că sunt participante directe în războiul din Ucraina. Lavrov a insistat că SUA şi alianţa nord-atlantică sunt implicate în război pentru că furnizează arme Ucrainei şi oferă pregătire militară pe teritoriile lor. Lavrov a acuzat totodată SUA că, "aşa cum au distrus OSCE", încearcă acum să distrugă Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN). Lavrov a justificat atacurile ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, despre care Kievul şi Occidentul afirmă că reprezintă o crimă de război menită să facă să sufere populaţia civilă. "Noi dezactivăm instalaţiile energetice (în Ucraina - n.r.) care vă permit (Occidentului - n.r.) să pompeze arme letale în Ucraina şi să ucidă ruşi. Aşa că nu mai spuneţi că SUA şi NATO nu sunt participanţi la acest război - participaţi în mod direct. Nu doar cu furnizarea de armament, ci şi cu pregătirea personalului - voi antrenaţi militari (ucraineni - n.r.) pe teritoriul vostru", a acuzat Lavrov. Occidentul vrea să preia OSCE El a insistat că Rusia nu a refuzat niciodată contacte cu SUA, dar că nu a auzit niciun fel de "idei de substanţă" din partea omologilor americani. Moscova este gata să asculte dacă cineva vrea să poarte negocieri cu privire la Ucraina, a spus Lavrov, care a calificat drept absurde acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora Rusia doreşte negocieri pentru a câştiga timp să se regrupeze şi să-şi refacă forţele armate. El a mai spus că Rusia ar fi dispusă să revină la masa negocierilor cu Occidentul dacă acesta îşi schimbă punctul de vedere cu privire la oportunitatea discutării propunerilor de securitate prezentate de Moscova în decembrie anul trecut. Citește și: ANALIZĂ Păcăliți de ucraineni și de hărțile vechi și depășite, rușii au obiceiul să tragă după ținte false și să se omoare între ei – Royal United Services Institute Lavrov a mai declarat că în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au acumulat mari probleme şi a acuzat Occidentul că dă cu piciorul şansei de a face din organismul de securitate european o punte reală cu Rusia după încheierea războiului rece. "Profitând de superioritatea numerică în această organizaţie, Occidentul a încercat de mulţi ani să o privatizeze, ca să spunem aşa. Sau poate este mai corect să spunem că încearcă să pună la cale o preluare a OSCE, să subjuge ultima platformă de dialog regional", a acuzat Lavrov. NATO creează o situație explozivă lângă China Lavrov a mai acuzat NATO că intensifică tensiunile lângă China într-un mod care presupune un risc pentru Rusia. "Marea Chinei de Sud devine acum una dintre acele regiuni căreia NATO nu îi este potrivnică, aşa cum a făcut cândva în Ucraina, pentru a escalada tensiunile. (...). Ştim cât de serios ia China astfel de provocări, ca să nu mai vorbim de Taiwan şi strâmtoarea Taiwan, şi înţelegem că jocul NATO cu focul în aceste regiuni implică ameninţări şi riscuri pentru Federaţia Rusă. Este la fel de aproape de ţărmurile şi mările noastre pe cât de aproape este de teritoriul chinez", a spus el. Lavrov a susţinut că din acest motiv Rusia îşi dezvoltă cooperarea militară cu China şi realizează exerciţii comune. "Faptul că membrii NATO sub conducerea SUA încearcă să creeze o situaţie explozivă acolo, după Europa, este foarte bine înţeles de toată lumea", a afirmat şeful diplomaţiei ruse, care nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, dar a făcut aluzie la formarea alianţei AUKUS între SUA, Regatul Unit şi Australia. El a mai acuzat NATO că încearcă să târască India în ceea ce a numit o alianţă antirusă şi antichineză, într-un moment în care, în opinia sa, Occidentul încearcă să elimine influenţa rusă. Papa, declarații "necreştineşti" În fine, Lavrov a lansat un atac şi împotriva papei Francisc, calificând recentele comentarii ale suveranului pontif despre Ucraina ca fiind "necreştineşti" şi greu de înţeles. Într-un interviu cu revista iezuită America, papa Francisc a vorbit despre ceea ce el a numit cruzimea forţelor ruse în Ucraina. "În general, poate că cei mai cruzi sunt cei din Rusia, dar care nu sunt de tradiţie rusă, precum cecenii, buriaţii şi aşa mai departe. Cu siguranţă, cel care a invadat este statul rus. Acest lucru este foarte clar", a declarat papa Francisc. "El a împărţit două popoare ale Federaţiei Ruse într-o categorie de la care te poţi aştepta la cruzime", a acuzat Lavrov, a cărui ţară a invadat Ucraina la 24 februarie.

China își va tripla arsenalul nuclear (sursa: defense.gov)
Internațional

China își va tripla arsenalul nuclear

China își va tripla arsenalul nuclear. Arsenalul nuclear chinez este pe cale să se tripleze până în 2035, ajungând la 1.500 de focoase nucleare, a indicat Pentagonul într-un raport difuzat marţi care a subliniat, de asemenea, perfecţionarea constantă a forţelor aeriene chineze. China își va tripla arsenalul nuclear Washingtonul a identificat Beijingul drept principala sa provocare militară, iar raportul militar asupra armatei chineze subliniază o creştere atât a forţelor nucleare, cât şi a celor convenţionale. "Departamentul Apărării estimează că stocul (chinez) de focoase nucleare operaţionale a depăşit 400", se arată în raport. "Dacă China continuă să-şi mărească stocul nuclear în acest ritm, va avea, după toate probabilităţile, un stoc de aproximativ 1.500 de focoase" până în 2035. Această mărire a arsenalului nuclear chinez ar putea fi o sursă de instabilitate, potrivit generalului Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului. "Cu cât este mai multă proliferare, cu atât este mai îngrijorătoare, cu atât mai mult destabilizează regiunea", le-a spus el jurnaliştilor marţi. Locul al treilea, după SUA și Rusia Acest arsenal este, totuşi, cu mult în urma celui al Statelor Unite şi al Rusiei, care posedă fiecare câteva mii de focoase nucleare. Beijingul, care lucrează, de asemenea, la modernizarea rachetelor balistice care ar putea transporta aceste focoase nucleare, a testat 135 în 2021, "mai mult decât restul lumii", dacă nu sunt luate în calcul cele trase în conflicte militare, potrivit raportului. Citește și: ANALIZĂ Păcăliți de ucraineni și de hărțile vechi și depășite, rușii au obiceiul să tragă după ținte false și să se omoare între ei – Royal United Services Institute Şi armata aerului chineză progresează cu paşi mari, "ajungând rapid din urmă forţele aeriene occidentale". Un înalt responsabil militar a declarat înainte de publicarea raportului că forţele aeriene chineze încearcă să "progreseze rapid pe toate fronturile", în special echipamentele, piloţii şi restul personalului. Variabila Taiwan Raportul mai estimează că China desfăşoară "acţiuni mai coercitive şi mai agresive în regiunea Indo-Pacifică", un termen folosit de administraţia americană pentru a desemna o realitate în schimbare a alianţelor din Asia-Pacific. Acesta este mai ales cazul în jurul Taiwanului, o insulă revendicată de Beijing ca parte a teritoriului său. O vizită pe insulă a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, în august, a accentuat tensiunile, China efectuând ca răspuns cele mai agresive exerciţii militare în jurul insulei din anii 1990. Tensiunile s-au diminuat de atunci, dar înaltul responsabil militar a subliniat că activitatea chineză în jurul Taiwanului, deşi a scăzut, a rămas mai ridicată decât înainte şi constituie un motiv de îngrijorare.

SUA pot trimite antiaeriene Patriot Ucrainei (sursa: defense.gov)
Internațional

SUA pot trimite antiaeriene Patriot Ucrainei

SUA pot trimite antiaeriene Patriot Ucrainei. Statele Unite sunt deschise trimiterii unor sisteme antiaeriene Patriot pentru armata ucraineană, dar nu au deocamdată în plan acest lucru, a anunţat marţi Pentagonul. SUA pot trimite antiaeriene Patriot Ucrainei Apărarea antiaeriană a Ucrainei continuă să fie "prioritatea majoră" pentru Washington şi restul comunităţii internaţionale, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder. Totuşi, "în acest moment nu avem planuri să oferim Ucrainei baterii Patriot", a adăugat el, explicând faptul că aceste sisteme necesită o întreţinere complexă, precum şi un antrenament anume pentru utilizarea lor, astfel că, chiar dacă ele ar fi trimise Ucrainei, această ţară nu le va putea folosi imediat. Mai devreme în aceeaşi zi, la reuniunea miniştrilor de Externe din statele NATO care se desfăşoară la Bucureşti, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a insistat asupra cererii Kievului de a primi rachete antiaeriene, printre care a menţionat şi sistemele Patriot, pentru ca ţara sa să se poată apăra în faţa atacurilor ruseşti care-i distrug infrastructura energetică. Medvedev, în delir din nou În acest timp, la Moscova, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a scris pe Telegram că, "dacă aşa cum a sugerat (secretarul general al NATO, Jens) Stoltenberg, NATO le va furniza fanaticilor ucraineni sisteme Patriot împreună cu personalul NATO, acestea vor deveni imediat o ţintă legitimă pentru forţele noastre armate". Această postare a fostului preşedinte rus, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, vine după o alta de asemenea cu referire la NATO, în prima zi a reuniunii ministeriale de la Bucureşti. "Lumea civilizată nu are nevoie de această organizaţie. Ea trebuie să se pocăiască în faţa umanităţii şi să fie dizolvată ca entitate criminală", a scris Medvedev.

Depozit petrolier rusesc, distrus în incendiu (sursa: TASS)
Internațional

Depozit petrolier rusesc, distrus în incendiu

Depozit petrolier rusesc, distrus în incendiu. Un depozit petrolier din regiunea Rusiei Briansk, oraş la 150 km de graniţa cu Ucraina, era în flăcări miercuri, potrivit guvernatorului local. Depozit petrolier rusesc, distrus în incendiu "Ard rezervoare cu produse petroliere în cartierul Surajski", a declarat pe reţelele sociale guvernatorul, Aleksandr Bogomaz. "Echipe de pompieri şi salvatori sunt la faţa locului", a adăugat el. Guvernatorul nu a indicat ce ar fi putut provoca acest incendiu, dar a precizat că nu există informaţii în legătură cu victime. Potrivit lui Bogomaz, incendiul afectează o suprafaţă de 1.800 m2 şi peste 80 de persoane încearcă să-l stingă. Agenţia de presă de stat TASS a raportat apoi, citând serviciile de urgenţă, că incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 4.000 m2. Citește și: Guvernul Viktor Orban face jocurile lui Putin la reuniunea NATO de la București: Ungaria a blocat participarea lui Kuleba în cadrul Comitetului NATO-Ucraina În octombrie, un depozit de petrol de lângă Belgorod, de asemenea la graniţa cu Ucraina, a fost bombardat de forţele ucrainene, precum şi o centrală electrică din aceeaşi localitate provocând o întrerupere majoră de curent. Mai devreme în timpul nopţii, guvernatorul regiunii Kursk din Rusia - la sud de Briansk şi de asemenea la graniţa cu Ucraina - a anunţat că forţele ucrainene au lovit o centrală electrică, provocând întreruperi de curent electric, adaugă Reuters.

Investițiile publice în construcții, plus 50% (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Investițiile publice în construcții, plus 50

Investițiile publice în construcții, plus 50%. Firma care a făcut documentaţia pentru Filarmonica Iași în 2019 şi care a fost plătită să o reactualizeze anul acesta a predat-o CJ. Investițiile publice în construcții, plus 50% Este principalul motiv pentru care consilierii s-au grăbit să o aprobe – deşi administraţia publică din România „îngheaţă” complet când vine vorba de zile libere. Altfel spus, nu se va urni niciun leu de la Bucureşti – unde stă speranţa de finanţare prin PNRR sau prin vreun alt program cu fonduri europene. Citește și: DOCUMENT Corpul de Control al Guvernului confirmă dezvăluirile Defapt.ro: securitatea cibernetică a Autorității Aeronautice, distrusă de protejatul lui Lucian Bode Valoarea investiţiei a crescut deja cu mai bine de 45%, până la 67,9 milioane, sumă la care se adaugă TVA. Continuarea, în Ziarul de Iași.

"Arca" lui Alexe "Tablă", fără autorizație (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Arca" lui Alexe "Tablă", fără autorizație

"Arca" lui Alexe "Tablă", fără autorizație. Familia șefului județului Iași are probleme cu obținerea avizelor necesare pentru a-și autoriza lucrări făcute în afara cadrului legal la Sculeni. "Arca" lui Alexe "Tablă", fără autorizație Complexul „Arcaland” de la Sculeni, construit de familia lui Costel Alexe, a fost amenajat fără autorizație. Între timp, firma Corporex SRL, deținută de fosta soție a președintelui Consilului Județean, a început demersurile pentru intrarea în legalitate. Citește și: Fratele luptătorului antitero SRI care a făcut KO un străin la sala de forță, condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte Dar primele solicitări depuse la instituții de resort nu au fost soldate cu succes: documentațiile au fost respinse. Continuarea, în Ziarul de Iași.

SUA nu declară Rusia stat terorist (sursa: Facebook/MAE)
Internațional

SUA nu declară Rusia stat terorist

SUA nu declară Rusia stat terorist. Statele Unite nu consideră necesar în acest moment să declare Rusia drept "stat terorist", iar o astfel de decizie s-ar putea dovedi chiar contraproductivă, pentru că ar risca să obstrucţioneze trimiterea de asistenţă umanitară în Ucraina şi exporturile de cereale din această ţară, a declarat luni, la Bucureşti, ambasadoarea americană la NATO, Julianne Smith (foto). SUA nu declară Rusia stat terorist "Washingtonul consideră că acest lucru nu este necesar în acest moment", a spus ea, reiterând poziţia exprimată de preşedintele american Joe Biden şi de alţi reprezentanţi ai administraţiei SUA. "De fapt, (o astfel de decizie) ar putea fi contraproductivă, în sensul că ar putea încetini sau obstrucţiona capacitatea noastră de a trimite asistenţă umanitară în Ucraina sau exporturile de cereale din Ucraina", a declarat Julianne Smith în cadrul unui briefing online cu presa internaţională, înaintea reuniunii miniştrilor de externe din cadrul NATO care va avea loc marţi şi miercuri la Bucureşti. "Din acest motiv, focusul SUA, în strânsă colaborare cu mulţi parteneri şi aliaţi din întreaga lume, este de a folosi sancţiuni şi de a identifica mijloace pentru a suplimenta sancţiunile, cu scopul de a spori presiunea asupra (preşedintelui rus Vladimir) Putin şi asupra regimului său, dar şi de a găsi mijloace pentru a aplica presiunea asupra economiei. De fapt, pentru a împiedica armata rusă (...) să construiască noi capabilităţi în contextul războiului (...) Aşadar, nu văd nicio mişcare, cu siguranţă nu în SUA, în direcţia" declarării Rusiei drept "stat terorist", a explicat ambasadoarea SUA, ca răspuns la o întrebare privind posibilitatea ca NATO să discute despre o astfel de decizie. PE: Rusia, "stat sponsor al terorismului" Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o rezoluţie care califică Rusia drept "stat sponsor al terorismului" şi care "utilizează mijloace teroriste" în conflictul din Ucraina, după atacurile recente asupra infrastructurii energetice ucrainene, invitând cele 27 de ţări membre ale UE să adopte o poziţie similară. Citește și: Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii internaționale Ministerul rus de Externe a denunţat rezoluţia Parlamentului European, afirmând că aceasta "nu are nicio legătură" cu lupta împotriva terorismului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri comunităţii internaţionale să declare "terorist" regimul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare

Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare. Discuţiile dintre Rusia şi SUA privind reluarea inspecţiilor în cadrul noului tratat de reducere a armelor nucleare START, care urmau să înceapă marţi la Cairo, au fost amânate, au anunţat Ministerul de Externe rus şi ambasada SUA la Moscova. Putin refuză inspecțiile la instalațiile nucleare Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei urmau să se întâlnească la Cairo începând de marţi, 29 noiembrie, timp de o săptămână, pentru a analiza posibilitatea reluării inspecţiilor în cadrul noului tratat START, care au fost suspendate în martie 2020 din cauza pandemiei de COVID-19. "Sesiunea programată a Comisiei consultative bilaterale în cadrul noului tratat START între SUA şi Rusia la Cairo (29 noiembrie - 6 decembrie) nu va avea loc la aceste date. Evenimentul este amânat sine die", a menţionat diplomaţia rusă. MAE rus nu a oferit nicio altă explicaţie, dar ambasada SUA la Moscova a declarat că decizia respectivă a fost luată exclusiv de Rusia, potrivit Kommersant. Ultima reuniune a Comisiei consultative bilaterale în cadrul noului tratat START a avut loc în octombrie 2021. Suspendare în august La începutul lunii august, Rusia a anunţat suspendarea inspecţiilor americane la obiectivele sale militare în cadrul noului tratat START. Acest tratat este ultimul acord bilateral de acest tip între principalele două puteri nucleare din lume. Citește și: Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii internaționale Semnat în 2010, tratatul limitează arsenalele celor două ţări la cel mult 1.550 de ogive desfăşurate de o parte şi de cealaltă, în scădere cu aproape 30% comparativ cu limita precedentă fixată în 2002. Tratatul limitează, de asemenea, numărul de lansatoare şi bombardiere grele la 800. În ianuarie 2021, preşedintele rus Vladimir Putin a prelungit înţelegerea cu cinci ani, până în 2026.

Jurnalist BBC, arestat, bătut la Shanghai (sursa: Twitter/Edward Lawrence)
Internațional

Jurnalist BBC, arestat, bătut la Shanghai

Jurnalist BBC, arestat, bătut la Shanghai. Guvernul britanic este "îngrijorat" de atacul asupra unui jurnalist BBC de către poliţia chineză în timpul protestelor anti-COVID-19 din China, a declarat luni ministrul pentru mediul de afaceri, Grant Shapps. Jurnalist BBC, arestat, bătut la Shanghai Potrivit televiziunii britanice, unul dintre jurnaliştii săi acreditaţi în China, cameramanul Ed Lawrence, care acoperea protestele de la Shanghai împotriva politicii draconice "zero COVID" a regimului, a fost arestat şi "bătut de poliţie". Unele imagini postate pe reţelele de socializare au arătat cum jurnalistul este târât la pământ în cătuşe, în timp ce într-o altă înregistrare video a fost văzut spunând: "Sunaţi la consulatul (britanic) acum". "El a fost reţinut timp de câteva ore înainte de a fi eliberat. În timpul detenţiei sale, a fost bătut şi lovit de poliţie. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce lucra ca jurnalist acreditat. Este foarte îngrijorător că unul dintre jurnaliştii noştri a fost atacat în acest mod în timpul exercitării atribuţiilor sale", a comunicat BBC într-un comunicat de presă. Radiodifuzorul a precizat că nu are nicio explicaţie oficială sau scuze din partea autorităţilor chineze pentru acest incident, dar că acestea au spus că l-au arestat pe jurnalist "pentru binele său", pentru că "ar fi putut lua COVID din mulţime". Beijingul, arogant Grant Shapps a calificat violenţa denunţată de BBC drept "inacceptabilă" şi "preocupantă". "Orice s-ar întâmpla, libertatea presei trebuie să fie inviolabilă", a declarat ministrul la radioul privat LBC. Sute de persoane au manifestat în weekend în China în mai multe oraşe mari, printre care Shanghai şi Beijing, protestând împotriva izolării şi restricţiilor impuse de autorităţi pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Citește și: Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii internaționale Lawrence s-a întors ulterior la locul protestelor, potrivit filmărilor postate pe contul său de Twitter. Beijingul a susţinut luni că Lawrence nu s-a identificat ca jurnalist. "Din ceea ce am aflat de la autorităţile competente din Shanghai, el nu s-a identificat ca jurnalist şi nu şi-a prezentat în mod voluntar acreditările de presă", a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, cerând presei străine "să respecte legile şi reglementările chineze (când se află) în China".

Lui Bădălău i se cere demisia (sursa: Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu)
Politică

Lui Bădălău i se cere demisia

Lui Bădălău i se cere demisia. PSD îi solicită lui Niculae Bădălău să îşi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, după ce acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Lui Bădălău i se cere demisia "PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală şi a dispus reţinerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu îşi mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezenţa sa în această funcţie ar afecta grav credibilitatea instituţiei. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituţii fundamentale a statului român", se arată într-un comunicat de presă al PSD remis luni. Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane lei. Citește și: Curtea de Conturi, cuibușorul PSD: penali și suspecți conduși de un subofițer de miliție din echipa Dragnea. PSD a schimbat legea pentru ca Bădălău să ajungă în această instituție Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de duminică, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă.

Republicanii, rachete cu rază lungă Ucrainei (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Internațional

Republicanii, rachete cu rază lungă Ucrainei

Republicanii, rachete cu rază lungă Ucrainei. Congresmeni republicani din Camera Reprezentanţilor a SUA au promis că, şi după ce partidul lor va prelua în ianuarie controlul acestei camere a Congresului, acest partid îşi va menţine sprijinul bipartizan - împreună cu democraţii - faţă de ajutorul militar oferit Ucrainei, dar nu va accepta modul netransparent şi fără o responsabilitate asupra deciziilor de care îl acuză pe preşedintele democrat Joe Biden în acordarea acestui ajutor. Sprijin promis, dar nu "cec în alb" Liderul republican Kevin McCarthy a cerut astfel mai multă responsabilitate decizională şi a promis că, dacă va fi preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, nu va accepta din această poziţie un "cec în alb" pentru finanţarea ajutorului militar destinat Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia. "Nu vom scrie un cec în alb", a confirmat congresmanul republican Michael McCaul, membru al comitetului de politică externă din Camera Reprezentanţilor, într-un interviu comun cu McCarthy acordat postului ABC, la care s-a alăturat şi Mike Turner, congresman republican din comitetul de informaţii al Camerei. Potrivit lui Michael McCaul, cel mai recent pachet de ajutor militar oferit Ucrainei "ne-a fost comunicat în ziua votului, iar membrii au avut la dispoziţie doar câteva ore să parcurgă toate acele pagini". Republicanii, rachete cu rază lungă Ucrainei "Republicanii nu vor conduce în acest mod. Noi avem acum o voce şi vom face acest lucru cu simţul răspunderii şi cu transparenţă în faţa poporului american", a subliniat McCaul. "Este vorba despre banii contribuabilului american. Diminuează aceasta voinţa noastră de a ajuta poporul ucrainean în lupta sa? Nu, dar o vom face în mod responsabil", a explicat congresmanul republican. Atât acesta cât şi colegul său Mike Turner au asigurat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski "va avea sprijin bipartizan" în SUA pentru continuarea ajutorului militar. Mai mult, amândoi au susţinut trimiterea de rachete cu rază lungă de acţiune armatei ucrainene, iar Turner a subliniat că sunt de asemenea importante sistemele antiaeriene care să fie uşor de folosit de către militarii ucraineni. 19,7 miliarde de dolari, ajutor Pe de altă parte, aceşti doi congresmeni republicani au subliniat potenţialele consecinţe globale ale unei teoretice victorii militare a Rusiei în Ucraina. Citește și: VIDEO China: Proteste fără precedent în ultimii ani, împotriva dictaturii Partidului Comunist și a restricțiilor anti-COVID Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat miercuri un nou pachet de ajutor militar american pentru Ucraina, în valoare de circa 400 de milioane de dolari. Odată cu acesta, asistenţa militară pe care Washingtonul a oferit-o Ucrainei de când Joe Biden este preşedinte al SUA ajunge la circa 19,7 miliarde de dolari. Pe lângă livrarea de arme moderne şi muniţii, SUA ajută Ucraina şi cu informaţii despre trupele ruse obţinute cu ajutorul sateliţilor şi al avioanelor-spion.

"Socrul Biancăi Drăgușanu, săltat de DNA" (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

"Socrul Biancăi Drăgușanu, săltat de DNA"

"Socrul Biancăi Drăgușanu, săltat de DNA". Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu un contract în valoare de peste 7 milioane lei. Șapte milioane fără TVA Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de duminică, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost reţinut şi reprezentantul unei societăţi comerciale, pentru complicitate la dare de mită. Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în datele de 9 august şi 19 noiembrie, Niculae Bădălău, în calitatea menţionată, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind "Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă", estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. "Socrul Biancăi Drăgușanu, săltat de DNA" "În perioada 2021 - 2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind 'Înfiinţare reţea de alimentare cu apă ...', inculpatul Niculae Bădălău, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme", menţionează anchetatorii. În acelaşi context, procurorii arată că, după ce, la data de 19 noiembrie, Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menţionat (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă. Citește și: VIDEO China: Proteste fără precedent în ultimii ani, împotriva dictaturii Partidului Comunist și a restricțiilor anti-COVID "În total, inculpatul Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte", spun procurorii anticorupţie. Luni, cei doi urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează DNA. Reținerea lui Bădălău a declanșat un val de ironii pe rețelele de socializare, cea mai frecventă glumă fiind cea care-l asociază pe fostul ministru cu Bianca Drăgușanu, aflată la un moment dat într-o relație cu Bădălău jr.

Rușii fură tot, părăsesc centrala Zaporojie (sursa: Facebook/Energoatom)
Eveniment

Rușii fură tot, părăsesc centrala Zaporojie

Rușii fură tot, părăsesc centrala Zaporojie. Directorul companiei Energoatom, societatea în subordinea căreia se află centralele atomoelectrice din Ucraina, a susţinut duminică faptul că observă semne conform cărora trupele ruse s-ar pregăti să renunţe la controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, pe care au ocupat-o la începutul lunii martie, în primele zile ale invaziei ruse în Ucraina. Schimbare majoră pe front O asemenea decizie ar însemna o schimbare majoră pe frontul din regiunea sudică ucraineană Zaporojie, unde linia de contact dintre trupele ruse şi cele ucrainene a rămas aproape neschimbată în ultimele luni, în timp ce bombardamentele repetate în zona centralei nucleare pentru care cele două tabere se acuză reciproc continuă să provoace temeri asupra riscului unui nou Cernobîl. Citește și: Statele Unite încearcă să taie toate tentaculele de spionaj ale Beijingului de pe teritoriul american: echipamentele și serviciile de telecomunicații chineze, interzise "În ultimele săptămâni am primit efectiv informaţii despre semne că (trupele ruse) s-ar putea să se pregătească să plece" de la centrala situată în zona oraşului Energodar, a spus la televiziunea ucraineană Petro Kotin, şeful Energoatom. Rușii fură tot, părăsesc centrala Zaporojie "În primul rând, în mass-media ruse sunt foarte multe relatări conform cărora ar fi mai bine să părăsească (centrala) şi să încredinţeze controlul (acesteia către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - AIEA). Impresia creată este că (ruşii) îşi fac bagajele şi fură tot ce pot", a adăugat responsabilul ucrainean. Directorul AIEA, Rafael Grossi, s-a întâlnit la Istanbul pe 23 noiembrie cu o delegaţie rusă pentru a discuta despre instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, pentru a preveni un posibil dezastru nuclear. În ziua următoare acestei întâlniri, vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că o decizie asupra creării unei asemenea zone trebuie luată ''foarte rapid''.

Rifai și Cristoiu, tunurile pe Șercan (sursa: Facebook/Denise Rifai)
Eveniment

Rifai și Cristoiu, tunurile pe Șercan

Rifai și Cristoiu, tunurile pe Șercan. În războiul plagiatelor de care sunt acuzați mulți demnitari români a intrat și jurnalista Kanal D Denise Rifai. Aceasta a postat pe pagina personală de Facebook mai multe texte cu adresă la Emilia Șercan, cea care a descoperit mai multe plagiate în ultimii ani în teze de doctorat (și nu numai) ale unor oficialități. Rifai și Cristoiu, tunurile pe Șercan După o postare de sâmbătă noapte cu referire la Șercan, Rifai a revenit duminică dimineață, tot pe Facebook. "Nu am postat pe pagina nimanui, nu am publicat articole in ziar/publicatii online, nu am facut niciun interviu, nu am acuzat in mod direct pe nimeni si, cel mai important!!!! Nu am jignit in niciun moment pe niciunul dintre subiectii la care “am indraznit” sa fac referire in cele cateva paragrafe postate. Am scris cateva idei si am ridicat cateva intrebari, pornind de la toate informatiile aduse in spatiul public de colegii mei din presa mainstream. Atat mi-a trebuit!", a scris Denise Rifai. Citește și: Conflict între Valeriu Nicolae și Denise Rifai pe subiectul carierei Emiliei Șercan. Cuvinte grele, scuze și pisici Care a continuat amenințându-i cu procese pe cei care au comentat la postarea sa inițială. Sâmbătă spre duminică noapte, jurnalista Kanal D a postat și un fragment video în care poate fi văzut Ion Cristoiu care o critică pe Emilia Șercan.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră