/

Viktor Orban sugerează că Ungaria ar putea ieși din UE

Viktor Orban sugerează că Ungaria ar putea ieși din UE
Viktor Orban sugerează că Ungaria ar putea ieși din UE (sursă: Facebook/Viktor Orban)

Viktor Orban sugerează că Ungaria ar putea ieși din UE. Premierul ungar, Viktor Orban, a făcut sâmbătă o aluzie la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată când evocă o astfel de posibilitate, relatează DPA.

Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat politicianul naţionalist de dreapta în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta sâmbătă.

În acelaşi timp, el a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria. În caz contrar, a spus el, nu va fi posibil să se continue pe o cale comună.

Citește și: Ce și-au transmis la telefon, timp de peste o oră, Putin și Biden? Washingtonul și Kremlinul tac, tensiunea e maximă

Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind noul mecanism al UE privind statul de drept.

Viktor Orban sugerează că Ungaria ar putea ieși din UE

În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020. CEJ urmează să se pronunţe miercuri.

Citește și: Comisia Europeană explică pentru PSD: PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept.

Orban a contrazis sâmbătă această evaluare. ”Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el.

Dar Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie.

Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut ”oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri.

”Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a continuat Orban.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor